PROCES VERBAL

             Încheiat astăzi, 16.12.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr. 867 /16.12.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 16.12.2021.

           În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului general al municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei si proiectul ordinii de zi a acesteia.

           Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

           La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes,  Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General al municipiului Caransebeş, Ana Bratu si sunt prezenti 16 consilieri locali,   Crăciunescu Emanuela- Iconia, Purdescu  Sebastian - Alin, Bistrean Sanda-Ionela ,Curelea Dragos -Constantin și Pasat Aurel   participă online prin intermediul platformei ZOOM si  absentează motivat Cristescu Codruta-Corina, Dragomir Cristian Eugen și  Ștefăroi Iulian Vlad.  

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-mediei locale.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

           Secretarul generalal municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 16.12.2021


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de 16.12.2021.

2.- Aprobarea procesului – verbal al  şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată din data de 13.12.2021.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea valorii investitiilor aferente Consiliului Local al municipiului Caransebes si a participarii Consiliului Local la cofinantarea ,,  Proiectului regional  de dezvoltare a infrastructurii de apa și apa uzata în judetul Caras-Severin, în perioada 2014-2020”.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza „Studiu de fezabilitate” și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin, în perioada 2014 – 2020”. 

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea ”Planului anual de evoluție a tarifelor” conform rezultatelor Analizei Cost-Beneficiu pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin, în perioada 2014 – 2020”. 

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 16.12.2021.

Se supune la vor ordinea de zi și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului – verbal al  şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 13.12.2021.    

Domnul Rafa Vasile Iulian precizeaza ca la sedinta din  13.12.2021 la amendamentul pentru schimbarea amplasamentului Targului de Craciun in Centrul  Civic, era necesara majoritate simpla si a trecut cu 9 voturi ,, pentru”, deoarece a votat si domnul Sabadis Ionel Adreian,,pentru” . 

Domnul Schinteie Petru spune ca votul final intrunit de proiect ramane valabil.

Doamna Secretar General spune ca s-a precizat la numarare cu voce tare, ca sunt 8 voturi ,,pentru “ amendament si nimeni nu a avut niciun fel de obiectii. Proiectul de hotarare initiat de Primar a fost supus apoi la vot fara amendament  si a fost votat in forma prezentata si de catre consilierii PNL din sala care au votat amendamentul , intrunind  13 voturi ,,pentru”.

Pentru adoptarea  Regulamentului de organizare a  Targului de Craciun si schimbarea amplasamentului Targului, era necesara majoritate absoluta ,10 voturi , fiind vorba  despre administrarea patrimoniului.

Domnul Primar precizeaza ca s-a votat regulamentul Targului iar consilierii PNL au venit cu amendament de  relocare a Targului .

Am decis sa punem in Teius organizarea Targului deoarece casutele sunt deteriorate si comerciantii care doreau sa vina in Centru veneau fiecare cu corturile lor si nu era tocmai aspectuos. In Teius este si patinoarul si de asta am decis sa fie acolo anul acesta, pentru la anul o sa gandim alta varianta, o sa vedem unde amplasam si patinoarul  dar oricum nu mai imi asum amplasarea in Parcul Dragalina, o sa ne punem de acord aici cu totii unde sa fie amplasat patinoarul, daca il achitionam, va rog sa veniti din timp cu propuneri ca sa le discutam si sa nu se mai intample cu sa intamplat la proiectul de buget. Acum avem doar doi comercianti care vin la Targ , Roberto si Clubul Rotary. 

Domnul Viceprimar spune ca poate la anul vom organiza Targul de Craciun in Parcul din fata Primariei si vom achizitiona alte casute.

Se supune la vot procesul – verbal si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti, cu 11 voturi pentru și 5 abțineri din partea domnilor Todorescu Lazar, Ponetchi Maria, Rafa Vasile Iulian, Paica Simion și Corduneanu Marian . 

Domnul Primar precizeaza ca din cei 5 consilieri aflati online au votat toți ,,pentru”.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea valorii investitiilor aferente Consiliului Local al municipiului Caransebes si a participarii Consiliului Local la cofinantarea ,,  Proiectului regional  de dezvoltare a infrastructurii de apa și apa uzata în judetul Caras-Severin, în perioada 2014-2020”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba  în unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind aprobarea aprobarea documentației tehnico-economice – faza „Studiu de fezabilitate” și a principalilor indicatori tehnico-economici pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin, în perioada 2014 – 2020”. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba în unaninimitate  de voturi din cei prezenti 

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea aprobarea ”Planului anual de evoluție a tarifelor” conform rezultatelor Analizei Cost-Beneficiu pentru ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin, în perioada 2014 – 2020”. 

Domnul Primar spune  că,  tariful la apă este prea mare pentru calitatea apei furnizate. Normal ar fi să votăm contra acestui plan care nu afectează planul de investiții. Nu știu cum am putea da explicații cetățenilor pentru creșterea tarifului la apă. Nu știu ce hotărâre putem da noi, atâta vreme cât tariful este unitar pentru toate UAT-urile din AQUACARAS, ce am putea noi face? Suntem legați de mâini și de picioare. Avem exemple județe de câmpie precum Timișul, unde apa în nici un caz nu vine prin cădere ca în Caraș-Severin, unde sunt acumulări de apă și apa vine aproape gratis, de ce în Timiș sunt costuri mici. Nu-mi pot explica așa ceva. M-ar interesa să văd cum explică conducerea AQUACARAS de ce sunt atât de mari costurile de uzinare.

Domnul Administrator Public domnul Bogdea Constantin Florin spune ca , practic, este un plan, nu o hotărâre de creștere a tarifelor, într-adevăr, e o mărire anuală de 20 %, dar ca să se ajungă acolo e nevoie de avizul ANRSC și apoi un nou HCL. Hotărârea noastră trebuie dată până după masă, ca să se trimită proiectul mare la POIM

Domnul Viceprimarul spune ca, e posibil dacă nu votăm să afectăm acest  proiect.

Domnul Schinteie Petru , spune ca se  cer pe repede înainte hotărâri, fără măcar să fie în sala un  reprezentant AQUACARAS care să susțină proiectele.

Domnul Paica Simion întreabă dacă nu e posibil să plecăm din acest AquaCaraș? 

 Domnul Primar spune ca este posibil dar va trebui să plătim toate investițiile, gândiți-vă cât au costat doar stația de epurare și uzina nouă de apă, zeci de milioane de euro, ne ruinăm. Nu cred că președintele Consiliului Județean și ceilalți primari își doresc majorarea tarifelor. Nu cred că afectăm proiectul cu cei 3 la sută ai noștri, dacă măcar era o apă de calitate.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se respinge cu majoritate de voturi din cei prezenti cu 5 voturi ,,pentru'' din partea domnilor Todorescu Lazar, Paica Simion, Ponetchi Maria, Rafa Vasile Iulian și Purdescu Alin și 10 ,,abțineri'' din partea domnilor Bistrean Sanda, Pasere Felician Ionel, Boncia Natalia- Cosmina, Schinteie Petru,  Pasat Aurel,  Sabadis Ionel, Dascălu Valentin, Curelea Dragoș  Corduneanu Marian , Bojin Simion  iar doamna Craciunescu Emanuela Iconia nu mai este online și nu voteaza.

 

    Doamna Natalia Cosmina Boncia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


PROCES VERBAL

             Încheiat astăzi, 13.12.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr. 855 /13.12.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 13.12.2021.

           În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului general al municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei si proiectul ordinii de zi a acesteia.

           Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

           La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes,  Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General al municipiului Caransebeş, Ana Bratu si sunt prezenti 17 consilieri locali, Boncia Natalia, Crăciunescu Emanuela, Cristescu Codruța, Dascălu Valentin, Dragomir Cistian, Paica Simion, Ponețchi Maria, Purdescu Alin, Pasere Felician, Sabadîș Ionel, Schinteie Petru și Todorescu Lazăr, si participă online prin intermediul platformei ZOOM d-na Bistrean Sanda și domnii Corduneanu Marian, Curelea Dragoș, Păsat Aurel și Rafa Vasile, absentează motivat domnii Bojin Simion și Ștefăroi Vlad.  

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-mediei locale.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

           Secretarul generalal municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 13.12.2021

 

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de 13.12.2021.

2.- Aprobarea procesului – verbal al  şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 03.12.2021.  

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului  centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare al ,,Targului de Craciun'' din municipiul Caransebes.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 13.12.2021.

Se supune la vor ordinea de zi și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului – verbal al  şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 03.12.2021.              

Se supune la vot procesul – verbal si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti și o abținere din partea domnului Curelea Dragos care nu a fost prezent la sedinta din data de 03.12.2021.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

Domnul Primar precizea că are un amendament care a survenit datorită faptului că vineri, după ședința comisiei, s-a primit o adresă de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraș-Severin cu nr.5902/10.12.2021 prin care sunt aprobate sume defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale in cuantum de 66.160 lei pe anul 2021, prin prezenta va transmitem  modificarile bugetului local astfel:

 La venituri

- se majoreaza subcapitolul 11.06 Sume defalcate din taxa pe valoare adaugata pentru echilibrarea bugetelor locale cu suma de 66.160 lei pe trimestrul IV.

La cheltuieli

- in cadrul capitolului 66.02 Sanatate se majoreaza titlul 51.01 Transferuri curente cu suma de 66.160 lei pe trimestrul IV.

La Bugetul institutiilor publice si activitatiilor finantate integral sau partial din venituri proprii au loc urmatoarele modificari:

La venituri

- se majoreaza subcapitolul 43.10.45.03 Sume alocate de la bugetul local-sectiunea de functionare cu suma de 66.160 lei pe trimestrul IV.

La cheltuieli

- la capitolul 66.10 Sanatate se majoreaza titlul 20 Bunuri si servicii cu suma de 66.160 lei pe trimestrul IV. 

Domnul Schinteie Petru întreabă dacă sunt sumele sunt din TVA.

Domnul Marius Preda, director economic, spune că da, sunt alocate sume cu destinație specială pentru compensări, conform OG nr. 97/2021 s-au mai dat odată în octombrie și acum prin OUG nr.122/2021 se dau la finalul anului pentru arierate.

Dl. Paica Simion  spune că Inspectoratul Școlar face o adresă prin care solicită să li se rectifice și lor bugetul. La liceu în Pipirig o să fie o problemă foarte mare cu căldura.

Dl. Primar spune că ei au bugetul lor și primesc sume de la Ministerul Învățământului.

Dl. Paica spune că au primit două facturi la gaz de 600 mil. și întreabă cine le plătește.

Dl. Marius Preda precizează că la cap.65.20 Bunuri și servicii, suma de 168.000 lei acești bani sunt prevazuti cu destinație specială pentru fiecare școala în parte cu sumele alocate de la inspectorat. Dacă unitatea facea o solicitare puteau primi bani.

Dl. Primar precizeaza ca a aflat după o săptămâna ca nu au căldură la Scoala generala nr.2 Directiunea de acolo putea să ne anunțe că au o problemă cu căldura. Nu ne-a anunțat nimeni. Directorul trebuia sa ia măsuri si sa anunțe firma cu care face mentenanța, dar nu au anunțat.

Dl Viceprimar spune că miercuri a vorbit cu directorul dacă putem să-i ajutam financiar cu cumpararea unei alte centrale, nicidecum ca ar fi o problemă la Școala generala nr.2si am cerut specificatiile tehnice. 

Se supune la vot  amendamentul adus si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot   proiectul de hotărâre cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare a ,,Targului de Craciun'' din municipiul Caransebes.

Domnul Purdescu Alin Sebastian , spune ca are un amendament, în sensul schimbarii locatiei pentru organizarea Targului, în Centrul Civic al municipiului. 

Domnul Primar spune ca nu mai sunt bune casutele. S - a ales aceasta soluție pentru ca fiecare vine cu cort. Târgul este amplasat pe bitum, nu avem solicitari multe. Pentru anul viitor, comandam casute noi.

Domnul Dascalu Valentin spune ca se puteau repara. 

Domnul Primar spune ca sunt vechi, de zeci de ani, nu se pot repara. Putem merge acum sa le vedeți .

Domnul Dascalu spune ca puteau fi comandate 3 casute. 

Doamna Ponetchi Maria spune ca nu vor fi clienți. 

Se supune la vot  amendamentul adus și se repinge cu 8 voturi pentru din partea domnilor Dascălu Valentin, Dragomir Cristian Eugen, Paica Simion, Ponețchi Maria, Rafa Vasile, Todorescu Lazăr, Purdescu Alin, Craciunescu Emanuela,  5 voturi ,,impotrivă” din partea domnilor Boncia Natalia, Sabadîș Ionel, Schinteie Petru, Cristescu Codruța și Pasere Felician și  3 ,,abtineri” din partea domnilor Curelea Dragos, Bistrean Sanda și Păsat Aurel. Domnul Corduneanu Marian nu mai este online.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti cu 13 voturi ,,pentru'' din partea domnilor Bistrean Sanda, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta,  Boncia Natalia- Cosmina, Schinteie Petru,  Pasat Aurel,  Sabadis Ionel, Ponetchi Maria, Craciunescu Emanuela- Iconia , Purdescu Alin, Paica Simion, Todorescu Lazar, Dragomir Cristian Eugen și 3 abțineri din partea domnilor Dascălu Valentin, Curelea Dragoș și Rafa Iulian Vasile. Domnul Corduneanu Marian nu mai este online.

 

    Doamna Natalia Cosmina Boncia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.

 


PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 26.11.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 819/19.11.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 26.11.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă  domnul Colta Marius care suplineste pe doaman Secretarul General al municipiului Caransebeş, Ana Bratu  aflata în concediu de odihna si sunt prezenti  19 consilieri locali,               

Domnul Primar se afla in sala de sedinta.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de  26.11.2021.


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 26.11.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  in  data de  11.11.2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

3.- Proiect de hotarare privind  aprobarea contului de executie al bugetului local pentru trimestrul III pe anul 2021,

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind   aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii pentru trimestrul III pe anul 2021.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.-Proiect de hotarare privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.39272 Caransebeș, nr.cad. 39272 în suprafață de 3789  mp, proprietatea municipiului  Caransebeș, domeniul public, în doua loturi, în vederea amplasarii unor containere de gunoi subterane.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.-Proiect de hotarare privind  aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.41925 Caransebeș, nr.cad. 41925 în suprafață de 1037  mp, proprietatea municipiului  Caransebeș, domeniul public, în doua loturi  în vederea amplasarii unor containere de gunoi subterane.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1  

7.- Proiect de hotarare privind acceptarea donației terenului înscris în CF nr.44194 Caransebeș nr.cad. 44194 în suprafață de 123 mp,  aflat in coproprietatea  domnilor  Petcoviciu Dumitru-Adrian, Petcoviciu Ioan-Alexandru, Petcoviciu Maria-Cristiana si Petcoviciu Ana-Mia, făcută municipiului Caransebes, cu destinația drum, in domeniul public.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1  

8.- Proiect de hotarare privind aprobarea trecerii terenului evidentiat în CF nr. 41311 Caransebes în suprafața de 4000 mp,  din domeniul public în domeniul privat al municipiului Caransebes.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                           Prezintă: Comisia de specialitate nr.1  

9.-Proiect de hotarare privind modificarea si completarea HCL nr. 182/30.09.2021 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,Construire parc comercial ALTEX", strada  Ardealului, f.nr.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                   Prezintă: Comisia de specialitate nr.2 

10.-Proiect de hotarare privind  aprobarea Regulamentului Serviciului de Salubrizare al Municipiului Caransebes.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                    Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 26.11.2021.

Domnul Primar propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte de hotarare:

1. Aprobarea procesului-verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de îndată din data  de 24.11.2021.

2. Proiect de hotararea privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebeș și a bugetului  centralizat al instituțiilor publice si activitaților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2021, aprobat prin HCL  nr. 242 din 11.11.2021.

3. Proiect de hotararea privind  scoaterea din funcțiune, casarea si valorificarea mijloacelor fixe ce aparțin Municipiului Caransebeș, conform Memoriului de Fundamentare, anexat.

4. Proiect de hotararea privind incheierea Acordului de Parteneriat cu Centrul de Excelentă Județean Caraș-Severin. 

Se supune la vot aprobarea ordinii de zi cu completarile aduse și  se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.-  Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  in  data de  11.11.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba cu majoritate de voturi de voturi din cei prezenti și o abținere din partea domnului Schinteie Petru .

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea contului de executie al bugetului local pentru trimestrul III pe anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii pentru trimestrul III pe anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.39272 Caransebeș, nr.cad. 39272 în suprafață de 3789  mp, proprietatea municipiului  Caransebeș, domeniul public, în doua loturi, în vederea amplasarii unor containere de gunoi subterane.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca a  înțeles ca se renunța la containerele subterane.

Domnul Primar spune ca nu se renunța doar ca se amplaseaza în anumite zone, unde se preteaza sa le facem.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind  aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.41925 Caransebeș, nr.cad. 41925 în suprafață de 1037  mp, proprietatea municipiului  Caransebeș, domeniul public, în doua loturi  în vederea amplasarii unor containere de gunoi subterane.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba  u majoritate de voturi din cei perezenti, cu 18 voturi pentru iar domnul Dragomir Cristian Eugen nu voteaza. 

Punctul 7. Proiect de hotarare privind acceptarea donației terenului înscris în CF nr.44194 Caransebeș nr.cad. 44194 în suprafață de 123 mp,  aflat in coproprietatea  domnilor  Petcoviciu Dumitru-Adrian, Petcoviciu Ioan-Alexandru, Petcoviciu Maria-Cristiana si Petcoviciu Ana-Mia, făcută municipiului Caransebes, cu destinația drum, in domeniul public.

Se supune la vot proiectul de hotărâre   si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind aprobarea trecerii terenului evidentiat în CF nr. 41311 Caransebes în suprafața de 4000 mp,  din domeniul public în domeniul privat al municipiului Caransebes.

Domnul Paica Simion spune ca la acest punct se dorește construirea unei sali de nunti, care este redeventa  și în ce baza este concesionat acest teren.

Domnul Primar spune ca acum este doar proiectul de inscriere în proprietatea noastră, după se va evalua de către un evaluator autorizat și se va calcula redeventa.

Domnul Bogdea Constantin spune ca redeventa este calculata la numărul de ani la valoarea terenului, azi nu vorbim de concesionare.

Domnul Paica Simion întreabă dacă mai avem terenuri concesionate?

Domnul Viceprimar spune ca da.

Domnul Primar precizeaza ca în mandatul trecut am avut o concesiune pentru domnul Gaspar.

Doamna Ponetchi Maria întreabă dacă nu cuprinde și drumul către Fero Banat

Domnul Stefanuti Daniel angajat în cadrul Compartimentului Registrul Agricol Inventar Patrimoniu spune ca nu este cuprins drumul în cei 4000 mp.

Domnul Stefaroi Vlad întreba cum se alege evaluatorul?

Domnul Primar spune ca noi alegem evaluatorul și de exemplu la tine în zona un teren a fost evaluat la 30 euro iar terenul de fotbal din Pipirig a fost evaluat la 20 euro.

Domnul Viceprimar spune ca la un dosar  de evaluare se tine cont de construcție, de zona, etc.

Domnul Todorescu Lazar întreabă cum afla cetatenii când se scoate terenul la concesiune.

Domnul Primar spune ca de pe site ul Primariei, în ziar se anunța și chiar în Monitorul Oficial.

Domnul Schinteie Petru întreabă cum era înainte modalitatea de concesiune?

Domnul Primar spune ca era o comisie la nivelul Primariei care atribuiau direct terenurile.

Domnul Dascalu Valentin spune ca se atribuiau  terenuri în vechea comisie,doar pentru investitori.

Domnul Schinteie Petru atrage atenția să fie foarte atenți la vecini când se va porni licitatia, avem un caz asemănător pe strada Targului, sa nu închideți parcele , doamna Ponetchi are dreptate este un drum acolo, sa nu incurcati iarăși lucrurile.

Domnul Todorescu Lazar spune ca este un caz asemănător și pe strada Puntii.

Domnul Dascalu Valentin spune ca acest caz este în instanța.

Domnul Stefanuti Daniel spune ca este o concesiune pentru servicii și ca va avea nevoie de un PUZ.

Domnul Schinteie Petru spune ca trebuie sa avem grija la toate detaliile de trecere a cetatenilor la parcelele lor.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind modificarea si completarea HCL nr. 182/30.09.2021 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,Construire parc comercial ALTEX", strada  Ardealului, f.nr.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. Proiect de hotarare privind  aprobarea Regulamentului Serviciului de Salubrizare al Municipiului Caransebes.

Domnul Paica Simion spune ca a citit Regulamentul ,stie ca a fost Garda de Mediu la Transal și în acest regulament este specificat ca avem pungi pentru colectarea selectiva , dar nu le avem. 

Domnul Minea Mihai, administrator la SC TRANSAL URBIS răspunde ca Garda de Mediu ne impune sa adoptam acel Regulament, puteți sa aduceți modificari și sugestii, dar pentru colectarea selectiva nu avem dotarea pentru selecție. Toata cantitatea selectata de abonati , noi, o selectam din nou. 

Domnul Paica Simion intreaba dacă avem o mașină de colerctare deseuri periculoase?

Domnul Corduneanu Marian răspunde ca, doar o firma specializata se ocupa de deseurile periculoase. 

Domnul Paica Simion, spune ca în Regulamnnet scrie ca ,este. 

Domnul Minea Mihai spune ca este scris, dar nu este în activitatea Transal.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind  aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare convocata de indata din data de 24.11.2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebeș și a bugetului  centralizat al instituțiilor publice si activitaților finanțate integral sau parțial din venituri proprii pe anul 2021, aprobat prin HCL  nr. 242 din 11.11.2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi .  Proiect de hotarare privind    scoaterea din funcțiune, casarea si valorificarea mijloacelor fixe ce aparțin Municipiului Caransebeș, conform Memoriului de Fundamentare, anexat.

Domnul Purdescu intreaba daca se poate primi in sedinta urmatoare la mapa procesul- verbal de casare?

Domnul Primar spune ca da.

Domnul Curelea Dragos atarage atentia ca aparatul de jos pentru asigurarea informatiilor publice nu merge, nu a mers nicodata.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4 peste ordinea de zi .  Proiect de hotarare privind  incheierea Acordului de Parteneriat cu Centrul de Excelentă Județean Caraș-Severin. 

Domnul Dragomir Cristian spune ca aleşii municipali să ştie domeniile şi disciplinele cuprinse în acest acord de parteneriat şi nivelul de vârstă căruia i se adresează. Mi se pare o chestie făcută pe genunchi şi puţin neprofesionist. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre copii şi tineri, ar trebui ca educaţia să ne intereseze. Propun, deci, să ni se facă măcar câteva precizări dintre cele pe care le-am solicitat aici. Sunt unul dintre puţinii dascăli din Caransebeş care a lucrat şi lucrează în Excelenţă. Ştiu ce înseamnă, chiar dacă este în sport.

Domnul Primar  precizeaza că protocolul se adresează tuturor disciplinelor şi tuturor categoriilor de vârstă, atâta timp cât există interes şi dorinţă din partea cadrelor didactice şi a elevilor. Nu am prevăzut sume de bani nici noi, nici  Consiliul Judeţean, fiindcă noi am mers exact pe contractul-cadru făcut de Consiliul Judeţean, pentru că în fiecare an, dacă a fost nevoie, există capitole în buget din care se pot aloca sume pentru premierea elevilor cu performanţe deosebite.

Domnul  Florin Bogdea Administaror Public spune ca atat el cat si  domnul primar au avut o discuţie cu domnul Paul Şuşoi, cel care coordonează acest Centru la nivel judeţean, şi ne-am gândit că ar fi bine ca un asemenea Centru să existe şi la Caransebeş. Acum are loc semnarea unui protocol, a unui parteneriat. În viitor, vom vedea ce modalităţi vor mai fi. Consiliile locale, prin lege, pot finanţa un astfel de Centru de excelenţă, şi eu zic că e de bun augur să facem unul la Caransebeş. În viitor, nu se ştie ce profesor poate scoate un olimpic naţional din municipiu.

Domnul Schinteie Petru , doreste sa nu vorbim discutii ,sa fie excelența, daca tot vorbim de excelență, egal pe ce domeniu. 

Doamna Ponetchi Maria da citire din Regulamentul Centrului: grupele de excelenţă se organizează anual pentru:

 a) discipline care organizează olimpiade naţionale şi internaţionale; 

 b) activităţi care vizează dezvoltarea competenţelor interdisciplinare, pluridisciplinare şi transdisciplinare; 

c) activităţi care vizează performanţe artistice, altele decât cele care pot fi incluse la litera a); d) pregătirea loturilor judeţene pe discipline, domenii interdisciplinare, pluridisciplinare şi arii curriculare.

În funcţie de specificul activităţii, se pot organiza grupe de excelenţă constituite din elevi din ani diferiţi de studii.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

                Punctul 11. - Intrebari. Interpelari. 

        Domnul Todorescu Lazar întreabă ce sunt acele cutii negre din oraș lângă fiecare stalp, am înțeles ca sunt pentru deratizare, ce eficiența au?

          Domnul Primar spune ca au costat 30.000 lei  și fac parte din contractul de dezinsectie.

        Domnul Paica Simion întreabă ce se întâmpla cu Fatana de la Oprea, vine frigul, placile o să pice, sa încercam sa le gatam iar pe centru sunt apartamentele acelea care sunt o ruina.

       Domnul Viceprimar spune ca se fac demersuri pentru obtinerea avizelor la Fatana  pana în februarie speram sa le gatam iar pe cenntru este monument istoric,  anul acesta vom demara avizele de la cultura.

        Domnul Dascalu Valentin spune ca trebuie făcut ceva sa protezam aceste placi de la Fantana, de îngheț.

         Domnul Curelea Dragos spune ca avem la mapa doua adrese de la Spital , nu înțeleg de ce ne informeaza pe noi dacă au generator.

             Domnul Bogdea Constatin spune ca cupleaza dar nu duce tot Spitalul.

         Domnul Curelea Dragos spune ca în privat primește foarte multe solicitari adresate către Consiliul Local și noi aici nu le primim, nu ajung la Consiliul Local, dacă scrie Consiliul Local sa ajungă la noi.

     Domnul Viceprimar spune ca sedintele sunt publice și cetatenii pot veni să ne spună ce probleme intampina.

         Domnul Curelea Dragos spune ca pe sit ul Primariei consilierii locali sunt trecuti cu ,,nume și prenume” dar nu este apartenența politica trecută și nici mail ul fiecariu consilier, să se actualizeze.

             Domnul Bogdea Constantin precizeaza ca adrese către Consiliul Local se primesc cu sutele nu pot toate fi trimise către consilierii locali, ele sunt dirijate către compartimentele de specialitate în vedrea solutionarii.

         Domnul Corduneanu Marian solicita să se facă demersuri pentru a fi mutat centrul de vaccinare de la Genrala 8, copiii nu mai pot face sport în sala de clasa. 

        Doamna Cristescu Codruta atrage atenția ca trebuie sa luam în serios propunerea domnului Corduneanu și sa mutam cetrul de vaccinare.

        Domnul Primar spune ca la vremea respectiva copiii erau online, poate la Muzeu ar fi bine, trebuie să facem aceasta solicitare la DSP, sunt niște avize acolo de obținut.

                Punctul 12.- Diverse.

              Domnul Nicorescu Dan dorește sa I a cuvatul.

             Înainte de a lua cuvântul, domnul Primar spune că pe strada Episcop Miron Cristea, situată vizavi de Ştrandul Municipal, situaţia litigioasă a fost creată de faptul că, pe partea stângă, în una dintre case locuieşte familia Nicorescu, care şi-a împărţit proprietatea în două.

        Domnul Dan Nicorescu, fiul domnului Nicorescu, ca orice întreprinzător tânăr, doreşte să o valorifice într-un fel, iar pentru aceasta are nevoie de o cale de acces la proprietate. În spatele proprietăţii, a existat pe vremuri un canal colector, care, prin bunăvoinţa lui Daniel Ştefănuţi (angajat al Primăriei Caransebeş ) s-a intabulat, la un moment-dat, ca drum. Situaţia trenează de vreo patru ani, lucrurile fiind destul de complicate pentru noi, ca Primărie, având de gestionat o situaţie în aşa fel încât să fie mulţumită şi partea reprezentată de cei zece cetăţeni prezenţi în sală, şi partea cu care în toţi aceşti patru ani am avut discuţii, adică familia Nicorescu. Suntem aici, acum, pentru a lua o hotărâre. Drumul acesta este intabulat în prezent ca drum agricol. Dumnealor vor ca el să se deschidă, este o poartă acolo care împiedică accesul, dar, dacă deschidem acest drum, apar probleme legate de protecţia locuinţelor din zonă, împotriva inundaţiilor. Trebuie, aşadar, găsită o soluţie care să mulţumească pe toată lumea.

           Domnul Dan Nicorescu le-a spus vecinilor că sunt într-o confuzie, deoarece, referitor la şanţul despre care vorbesc aceştia, anul trecut el a făcut sesizare la Ministerul Mediului, ai cărui reprezentanţi au constatat la faţa locului că vecinii acestei familii îşi deversau acolo fosele septice.

  Drumul despre care vorbiţi este drumul care tăia terenurile, deci nu vorbim despre acel canal. Documentele vorbesc. Exista un drum, cu numărul topografic 4880, care, cred că pe la începutul anului 2020, a dispărut din acte. În calitate de proprietar al terenului intravilan cu numărul 41653, eu am solicitat Primăriei să se asigure accesul. Primăria mi-a răspuns printr-o adresă că nu deţine o proprietate în acea zonă. Ulterior, am făcut o adresă în care am solicitat să mi se comunice baza legală, am solicitat detalii. După un an, Primăria mi-a spus că acel teren, cu numărul 4880, drumul de acces care ar fi trebuit să se facă la proprietatea mea, este proprietatea Primăriei. Vorbim despre informaţii false sau nu? Eu zic că da. Dar asta o să decidă altcineva. De-a lungul timpului, au apărut tot felul de situaţii, cu angajaţi, funcţionari publici din cadrul Primăriei, care au spus că se exercită presiuni asupra lor, ca să nu se deschidă drumul de acces, că ei nu mai ştiu de cine să asculte, o angajată mi se pare că a început să şi plângă sub efectul acestor presiuni. Trecând peste asta, eu nu solicitam decât respectarea unui drept legal, în speţă dreptul de proprietate privată, articolul 44 din Constituţia României. Ceea ce se întâmplă în prezent îmi dă dreptate. Instituţia Avocatului Poporului mi-a dat dreptate, comunicându-mi că a solicitat Primăriei Caransebeş să ia măsurile legale şi să i le comunice, de aceea probabil şi domnul consilier Dragoş Curelea  a spus că vi se ascund unele lucruri, fiindcă am avut două solicitări către dumneavoastră. La fel, am transmis un memoriu şi către Preşedintele României. S-a transmis către Parchet, dar asta-i altă poveste. IGPR-ul, la fel, Parchetul General, la fel, sub incidenţa articolului 297 din Codul Penal, abuz în serviciu, pentru că dreptul meu este lezat şi în ziua de azi.

             M -am întâlnit şi cu primarul Felix Borcean pentru a găsi soluţii, iar unii reprezentanţi ai Primăriei i-au promis, anul trecut, când era campanie electorală, să aibă puţină răbdare şi că în câteva luni drumul respectiv va fi deschis, recunoscând situaţia neplăcută în care se afla el.

         Vă adresez rugămintea să luaţi o hotărâre şi, totodată, să nu mi se mai încalce un drept conferit de Constituţia României, pentru că ideea de legalitate o raportăm la Constituţie, după aceea legile în subsidiar. Eu aşa zic.

            Domnul Viceprimar spune că,  administraţia locală este în posesia sesizărilor şi solicitărilor depuse de cetăţenii care locuiesc pe str. Episcop Miron Cristea, şi că, în această situaţie, nu se putea deschide acel drum fără o investigaţie făcută la faţa locului, pe teren, astfel încât toată lumea să fie mulţumită. Între timp, noi am cerut o ofertă pentru a deschide acel drum, fiindcă trebuie să ştim exact cât ne-ar costa. Ca să le explicăm şi consilierilor, nu este un drum oarecare, pe un deal, să zicem, frezăm şi punem puţină piatră.  Este o investiţie foarte, foarte mare. În Caransebeş există poate încă 30 de străzi care aşteaptă ca noi să intervenim pe ele. Nu putem fi obligaţi să deschidem un drum fiindcă aşa vreţi dumneavoastră, acum, pe loc. Noi, ca să deschidem drumul respectiv, trebuie să respectăm şi canalul, iar asta înseamnă să nu-l obturăm, să punem nişte rigole carosabile. Ca să facem toată investiţia acolo, la următorul buget vom propune pentru acest lucru suma de 500.000 de lei. Spre comparaţie, Strada Ardealului ne-a costat 640.000 de lei, iar drumul în cauză are puţin peste 500 de metri. Noi nu puteam face această investiţie, pentru că orice investiţie trebuie prinsă pe lista de investiţii, iar dacă domnii consilieri sunt de acord s-o demarăm, nu este nici un fel de problemă, noi nu am spus că nu deschidem drumul, ci doar că nu avem resursele necesare şi el nu este prioritatea numărul unu. Noi am început deja demersurile, numai că lucrurile nu se pot face peste noapte.

          Domnul Nicorescu Dan întreaba, pentru aceşti patru ani în care mi-au fost lezate drepturile, cine răspunde? Eu îmi doresc o asumare, un angajament că acest drum va fi deschis.

         Domnul Viceprimar am prezentat situaţia, urmează să vă dăm un răspuns. Vom supune consilierilor locali ca în bugetul de anul viitor să cuprindem şi această investiţie. Dacă va fi sau nu aprobată, nu putem să vă spun, nici eu, nici domnul primar, fiindcă nu vom vota noi, ci consilierii. Dar, iarăşi, repet, asta nu înseamnă că nu suntem de acord cu deschiderea drumului respectiv, ci doar că nu avem banii necesari pentru această investiţie.             

 

   Doamna  Boncia Cosmina Natalia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


PROCES VERBAL

             Încheiat astăzi, 24.11.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr. 832 /24.11.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 24.11.2021.

           În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia.

           Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

           La şedinţă participă  Ana Bratu Secretarul General al municipiului Caransebeş si sunt prezenti 19 consilieri locali, domnii Purdescu Alin, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin, Rafa Vasile -Iulian, Craciunescu Emanuela Iconia  si doamna Bistrean Sanda participand online prin intermediul platformei ZOOM .

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

           Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 24.11.2021

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de 24.11.2021.

2.- Proiect de hotarare privind  actualizarea valorii investiției ,, Extindere retea de distribuție gaze naturale pentru alimentarea imobilelor din municipiul Caransebeș, situate pe străzile Valea Cenchii, Calea Timișoarei, Corcana”, proiect intocmit de SC Calor Group SRL.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

3.- Proiect de hotarare privind  modificarea HCL nr. 204/22.10.2021 privind predarea către Ministerul, Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului situat in municipiul Caransebeș, str. Spitalului, f.n., și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii “Proiect Tip-Construire cresa medie, municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin”.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind  alipirea terenurilor inscrise in CF nr. 40679 Caransebeș, in suprafață de 5000 mp si CF nr. 42723 Caransebeș, in suprafață de 5000 mp, aflate in proprietatea municipiului Caransebeș, in vederea intabulării Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,Construire capela, cimitir si imprejmuire teren extravilan Caransebes", strada  Stefan Jianu – prelungire in extravilan.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 24.11.2021.

Se supune la vor ordinea de zi și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Proiect de hotarare privind actualizarea valorii investiției ,, Extindere retea de distribuție gaze naturale pentru alimentarea imobilelor din municipiul Caransebeș, situate pe străzile Valea Cenchii, Calea Timișoarei, Corcana”, proiect intocmit de SC Calor Group SRL.

Domnul Paica Simion intreba daca au inceput lucrarea?

Domnul Viceprimar spune ca au fost depuse proiectele pe SICAP dar valoarea a fost mica si nimeni nu s a inscris. Acum speram ca se vor inscrie.

Domnul Paica Simion mentioneaza ca trebuie sa fim atenti ca ei tot maresc pretul la fiecare 3, 6 luni.

Domnul Manager Bogdea Constantin Florin precizeaza ca noi avem contract cu gazul si ca pana in ianuarie pretul nu se va mai modifica , speram ca pana atunci sa gasim un constructor ca sa efectuam lucrarea.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind modificarea HCL nr. 204/22.10.2021 privind predarea către Ministerul, Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A.,  a amplasamentului situat in municipiul Caransebeș, str. Spitalului, f.n., și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii “Proiect Tip-Construire cresa medie, municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind alipirea terenurilor inscrise in CF nr. 40679 Caransebeș, in suprafață de 5000 mp si CF nr. 42723 Caransebeș, in suprafață de 5000 mp, aflate in proprietatea municipiului Caransebeș, in vederea intabulării Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,Construire capela, cimitir si imprejmuire teren extravilan Caransebes", strada  Stefan Jianu – prelungire in extravilan.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

 

         Doamna Natalia Cosmina Boncia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


PROCES VERBAL

             Încheiat astăzi, 11.11.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr. 811 /11.11.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 11.11.2021.

           În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia.

           Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

           La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Ana Bratu Secretarul General al municipiului Caransebeş si sunt prezenti 17 consilieri locali, domnii Purdescu Alin, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin si doamna Bistrean Sanda participand online prin intermediul platformei ZOOM iar domnii Schinteie Petru si Stefaroi Iulian – Vlad absenteaza motivat.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

           Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 11.11.2021

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indata in data de 11.11.2021.

2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes convocata de indata in data de 02.11.2021.

3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local si a bugetului centralizat al institutiilor publice , al activitaților finanțate integral sau parșial din venituri proprii si a listei de investitii, pe anul 2021.

                                                   Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                   Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind modificarea duratei estimate de execuție lucrări pentru obiectivul de investitie “Locuinte pentru tineri destinate inchirierii în regim de înălțime P+2E, 20 u.l., Strada Prof. Constantin Daicoviciu nr. 1A, județul Caraș Severin, Municipiul Caransebeș, localitatea Jupa” prevazută in anexa la HCL nr..152/23.07.2021, de la 16 luni la 12 luni.

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind alocarea sumei de 78.350 lei Spitalului Municipal de Urgența Caransebes, unitate sanitara colaboratoare a Spitalului Clinic Judetean de Urgența ,, Pius Brînzeu” Timis ,pentru dotarea și funcționarea punctului de operare aeromedical Caransebes.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat a terenului nr. top 48/1 în suprafața de 1248 mp, înscris în CF nr. 34685 Caransebeș, și a terenurilor nr. top 48/2 și nr top 49/2 în suprafața de 720 mp, inscrise în CF 30757 Caransebes, proprietatea Statului Român.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind actualizarea valorii investitiei “ Proiectare si executie reparații terasa ( acoperiș) Spitalul Municipal de Urgență din Caransebesș“.

                                             Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                             Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Caransebes, aprobat prin HCL nr. 219/28.10.2021.

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 11.11.2021.

Se supune la vor ordinea de zi și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului -verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes convocata de indata din data de 02.11.2021.

Se supune la vot procesul- verbal si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Domnul Rafa Vasile Iulian intra în sala de ședințe.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local si a bugetului centralizat al institutiilor publice , al activitaților finanțate integral sau parșial din venituri proprii si a listei de investitii, pe anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind modificarea duratei estimate de execuție lucrări pentru obiectivul de investitie “Locuinte pentru tineri destinate inchirierii în regim de înălțime P+2E, 20 u.l., Strada Prof. Constantin Daicoviciu nr. 1A, județul Caraș Severin, Municipiul Caransebeș, localitatea Jupa” prevazută in anexa la HCL nr..152/23.07.2021, de la 16 luni la 12 luni.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind alocarea sumei de 78.350 lei Spitalului Municipal de Urgența Caransebes, unitate sanitara colaboratoare a Spitalului Clinic Judetean de Urgența ,, Pius Brînzeu” Timis ,pentru dotarea și funcționarea punctului de operare aeromedical Caransebes.

Domnul Dascalu Valentin întreabă pentru ce se aloca acești bani?

Domnul Primar spune ca a discutat inclusiv cu domnul Arafat, am vrut să mă dumiresc un pic, s-a dat o ordonanta de guvern, o hotarare de guvern, prin care se pot aloca de către UAT pe o perioada determinata pana la intrarea sub jurisdictie și sub controlul financiar total al Ministerului de Intene al acestor unități. Pana atunci UAT -urile prin Spitale pot aloca sume pentru intretinere, pentru dotare cu mobilier sau aparatura, dar și pentru cazare și masa a personalului din aceste unități SMURD. In cazul Caransebesului vor fi 5 persoane care vor beneficia de cazare și masa în perioada care vor fi în Caransebes, nu permanent. Bugetul acesta este estimat pentru 1 an de zile, anul viitor.

Domnul Paica Simion spune ca în raport scrie ca perioada este doar de 2 luni, de la 01.11.2021 pana la 31.12. 2021.

Domnul Primar spune ca sunt incluse toate lucrările care sau făcut pentru amenajare și atunci la anul va trebui alta suma alocata pana la intrarea în jurisdictie, a hotararii de guvern.

Domnul Paica întreabă dacă alte consilii locale din judet mai susțin acest serviciu?

Domnul Primar raspunde ca, nu.

Domnul Paica precizeaza ca în raport funcționarea este pe 4 judete.

Domnul Primar precizeaza ca de asta a vrut sa discute și cu domnul Arafat, parea orecum disproportionata toată treaba, să mă duc să mă plâng acum când suntem nevoiți sa deschidem acest SMURD.

Domnul Dascalu Valentin spune ca poate o să primim acești bani de la Consiliul Judetean, ar trebui și ei sa suporte.

Domnul Primar precizeaza ca ar trebui sa primim de la Consiliul Judetean și ce n am primit data trecută. Noi avem acum acești bani, putem face acest lucru, nu are rost să ne mai uitam în fata sau în spate, ce ar mai putea sau ce nu s-ar mai putea. Este o mandrie pentri noi sa sutinem și da, nu este normal ca doar Caransebesul sa sutina, sa fi fost măcar Consiliul Judetean lângă noi. Nu este o suma foarte mare pe o anumita perioada, pentru o anumita susținere.

Domnul Dragomir Cristian Eugen precizeaza ca ar trebui sa sustinem tot timpul educația și sanatatea.

Domnul Primar spune ca la un moment dat poate vor fi compensate aceste sume, sau poate chiar vor venii fonduri suplimentare de care se va bucura Caransebesul.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat a terenului nr. top 48/1 în suprafața de 1248 mp, înscris în CF nr. 34685 Caransebeș, și a terenurilor nr. top 48/2 și nr top 49/2 în suprafața de 720 mp, inscrise în CF 30757 Caransebes, proprietatea Statului Român.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind actualizarea valorii investitiei “ Proiectare si executie

reparații terasa ( acoperiș) Spitalul Municipal de Urgență din Caransebesș“.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 8.- Proiect de hotarare privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Primarului municipiului Caransebes, aprobat prin HCL nr. 219/28.10.2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Domnul Preda Marius Director Economic intervine si mentioneaza referitor la Punctul 5 ca, la Spital conturile sunt blocate, daca se aloca sume bugetare pentru spital ei nu pot efectua plata decat dupa 90 de zile, deoarece sunt pe arierate, iar cel mai indicat lucru ar fi sa achizitionam noi ca si Primarie echipamentele necesare si sa le transferam la Spital pe baza de proces- verbal sau cum prevede legea.

Domnul Bogdea Constantin ,administrator public, informeaza ca suntem in implementare cu proiectul pe fluide medicale, urmeaza sa semnam contractul.

Doamna Gagiu Carmen, delgat satesc spune ca azi a avut loc intalnirea cu reprezentantii AQUACARAS la Jupa si ca s-au lamurit cateva lucruri, domnii chiar sunt dispusi sa rezolve problemele, dar o sa avem nevoie si de o colaborare din partea Primariei. Discutiile au fost utile sper sa se si rezolve.

 

         Doamna Natalia Cosmina Boncia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 02.11.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr. 793 /02.11.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 02.11.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Ana Bratu Secretarul General al municipiului Caransebeş  si sunt prezenti  17 consilieri locali, domnii Purdescu Alin, Corduneanu Marian  participand online prin  intermediul platformei ZOOM iar domnii Rafa Vasile Iulian si Pasere Felician Ionel absentand motivat.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 02.11.2021

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei  extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indata in data de 02.11.2021.

2. Aprobarea procesului -verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 28.10.2021.

3.- Proiect de hotarare privind  aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimat pentru obiectivul de investiții „Modernizare străzi în municipiul Caransebeș – I” - străzile Tudor Vladimirescu,  Țarinei,  Teiușului,  Valea Cenchii,  Zăganului,  I.C. Bratianu,  Vf.Pietrei,  Corneliu Baba,  Pipirigul Mare și Râul Alb,  prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind  aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimat pentru obiectivul de investiții „Modernizare străzi în municipiul Caransebeș – II” - străzile Semenic, Aviatorilor,  Muntele Mic,  Closca, Horia,  Sarmisegetuza,  George Cosbuc,  Zăbranului,  Simion Barnutiu, Pipirigul Mic, 1 Mai, I.L.Caragiale, Rovine și Arinului, prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind  aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimat pentru obiectivul de investiții „Modernizare si extindere trotuare în municipiul Caransebeș ” - străzile Traian Doda,Cetatii, Romanilor,  Potocului, Calea Severinului, Garii, Traian , Căpitan Iancu Temeș și Poiana,  prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind  aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare străzi în municipiul Caransebeș ” - străzile Splaiul Sebesului, Gradinilor,  Luncii,  Pajistei,  Dumbravei,  Zăvoiului, Florilor, prin Programul național de investiții”Anghel Saligny”.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind   numirea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Caransebes in Comisiile de evaluare a probelor de interviu privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director si director adjunct ale unitaților de invațămât preuniversitar de stat de pe raza municipiului Caransebeș.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 02.11.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului -verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 28.10.2021. 

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimat pentru obiectivul de investiții „Modernizare străzi în municipiul Caransebeș – I” - străzile Tudor Vladimirescu,  Țarinei,  Teiușului,  Valea Cenchii,  Zăganului,  I.C. Bratianu,  Vf.Pietrei,  Corneliu Baba,  Pipirigul Mare și Râul Alb,  prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimat pentru obiectivul de investiții „Modernizare străzi în municipiul Caransebeș – II” - străzile Semenic, Aviatorilor,  Muntele Mic,  Closca, Horia,  Sarmisegetuza,  George Cosbuc,  Zăbranului,  Simion Barnutiu, Pipirigul Mic, 1 Mai, I.L.Caragiale, Rovine și Arinului, prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.  

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind  aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimat pentru obiectivul de investiții „Modernizare si extindere trotuare în municipiul Caransebeș ” - străzile Traian Doda,Cetatii, Romanilor,  Potocului, Calea Severinului, Garii, Traian , Căpitan Iancu Temeș și Poiana,  prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.  

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind  aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare străzi în municipiul Caransebeș ” - străzile Splaiul Sebesului, Gradinilor,  Luncii,  Pajistei,  Dumbravei,  Zăvoiului, Florilor, prin Programul național de investiții”Anghel Saligny”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.  

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind  numirea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Caransebes in Comisiile de evaluare a probelor de interviu privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director si director adjunct ale unitaților de invațămât preuniversitar de stat de pe raza municipiului Caransebeș.

Doamna Cristescu Codruta o propune pe doamna Ponetchi Maria ca reprezentant din partea Consiliului Local al municipiului Caransebes Comisiile de evaluare a probelor de interviu privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director si director adjunct ale unitaților de invațămât preuniversitar de stat de pe raza municipiului Caransebeș.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.  

Doamna Natalia Boncia  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 28.10.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 776/22.10.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.10.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Secretarul General al municipiului Caransebeş, Ana Bratu  si sunt prezenti  19 consilieri locali, domnul Pasat Aurel participand online prin  intermediul platformei ZOOM.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

           Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de  28.10.2021.


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 28.10.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  in  data de  19.10.2021.

3.-Proiect de hotarare privind vanzarea prin licitatie publica cu plic inchis a terenului înscris în CF nr.43722 Caransebeș, nr.cad.43722în suprafață de 57 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind  vânzarea prin licitație publică  cu plic închis a terenului înscris în CF nr.44229 Caransebeș, nr.cad.44229, în suprafață de 2 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind  vânzarea parcelei de teren inscrisa in CF nr. 31767 Caransebes  nr. cad 31767  in  suprafata de 269 mp, proprietatea municipiului Caransebes, catre domnul Ungureanu Costica in calitate de proprietar al constructiei edificate pe teren.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.-Proiect de hotarare privind dezmembarea terenului înscris în CF nr.43978 Caransebeș, nr.cad. 43978  în suprafață de 32054 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș,  în vederea darii în administrare către Clubul Sportiv Scolar Caransebes a unei suprafete de 128 mp de teren pentru amenajarea unui teren de antrenament.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.-Proiect de hotarare privind darea în administrare către DSVSA Caraș-Severin a unui spatiu în suprafață de 70,60 mp, situat la etajul 1 al imobilului din Piața Gugulanilor Caransebes, str. Piata Lemnelor nr.1,indentificat în CF nr. 39272 Caransebeș, proprietate publică a municipiului Caransebeș, pe termen de 5 ani,

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1  

8.- Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a  patinoarului artificial din municipiul Caransebeș ,Parcul Teius.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1  

9.- Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de măsuri pentru perioada sezonului rece 2021-2022.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1  

10.-Proiect de hotarare privind atribuirea unor loturi de teren in folosinta gratuita in zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003 si retragerea dreptului de folosinta acordat, ca urmare a renuntarii unor beneficiari.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1  

11.-Proiect de hotarare privind ajustarea/modificarea tarifelor practicate de SC TRANSAL URBIS SRL pentru activitatea de precolectare, colectare, transport și depozitare a deseurilor din municipiul Caransebes.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

12.-Proiect de hotarare privind numirea doamnei Radoi Daniela Nicoleta in functia de administrator al  SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL, incheierea contractului de mandat pe o perioada de 1 an începând cu data de 01.11.2021 și actualizarea Actului Constitutiv al  societății.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

13 - Proiect de hotarare privind  desemnarea  reprezentantilor Consiliului Local al municipiului  Caransebes  în Consiliile de Administratie ale Unitatilor de învățământ de pe raza municipiului Caransebes.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.4 

14 - Proiect de hotarare privind desemnarea cadrului  tehnic cu atributii in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgența. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.5 

15 - Proiect de hotarare privind modificarea statului de funcții al Aparatului de Specialitate al Primarului municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

               Prezintă: Comisia de specialitate nr.5   

16 - Proiect de hotarare privind acordarea Titlului de ,,Cetațean de Onoare” al municipiului Caransebeș,  sportivei Copaceanu Georgiana-Anastasia.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.5 

17.- Prezentarea Deciziei Camerei de Conturi Caras-Severin nr. 20/2021 și a Procesului Verbal de Constatare din 30.07.2021 ca urmare a actiunii de verificare efectuata la UAT Municipiul Caransebes. 

Punctul 18. – Întrebări.Interpelari.

Punctul 19.- Diverse.


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.10.2021. 

Domnul Primar propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte de hotarare:

1. Proiect de hotarare privind  aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare convocata de indata din data de 22.10.2021.

2. Proiect de hotarare privind  rectificarea listei de investitii a bugetului local, anexa la HCL nr 201/19.10.2021.

3.  Proiect de hotarare privind  aprobarea  contului de executie al bugetului local pe trimestrul II, 2021.

4.  Proiect de hotarare privind  aprobarea  contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii pe trimestrul II, 2021.

5.   Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului și indicatorii fizici ai proiectului ,,Gestionarea crizei sanitare COVID 19 în unitățile de învățământ din municipiul Caransebes”.

6. Proiect de hotarare privind  asocierea municipiului Caransebes in calitate de lider cu unitatile de invatamant si serviciile publice din subordinea Consiliului Local,  in calitate d easociati, in vederea depunerii de oferta comuna  catre Bursa Romana de Marfuri avand ca obiect atribuirea acordului – cadru de furnizare gaze naturale.

7. Proiect de hotarare privind aprobarea  darii în folosință gratuită către SC TRANSAL URBIS SRL a terenurilor si constructiilor înscrise în C.F. 36074 Caransebeș, cu nr. top  36074,  proprietatea Orașului Caransebeș, domeniul privat, cu destinatia de punct de transvazare deseuri municipale.

8.  Proiect de hotarare privind  respingerea plângerii prealabile formulată de Institutia Prefectului Judetul Caras-Severin impotriva HCL  nr.165 din 31.08.2021 inregistrata la registratura Primariei municipiului Caransebes cu nr. 28959/20.10.2021.

9. Proiect de hotarare privind  respingerea  plângerii prealabile formulată de doamna Mălăescu Maria, înregistrată la registratura Primăriei municipiului Caransebeș cu nr. 26823 din 01.10.2021, împotriva Hotărârii Consiliului Local al municipiului Caransebeș cu nr. 165 din 31.08.2021, ca neîntemeiată.

Domnul Primar precizeaza ca toate cele trei plângeri se resping ca neintemeiate.

10. Proiect de hotarare privind respingerea  plângerii prealabile formulată de Sindicatul Solidaritatea Sanitară Caraș-Severin, reprezentat prin președinte – Posipal Marius, înregistrată la registratura Primăriei municipiului Caransebeș cu nr. 28364 din 15.10.2021, împotriva Hotărârii Consiliului Local al municipiului Caransebeș cu nr. 165 din 31.08.2021,ca neîntemeiată.

11. Proiect de hotarare privind emiterea  Avizului de atribuire/schimbarea denumirii institutiei Căminul de Persoane Varstnice ,, Sfintii Constantin și Elena” Caransebes.

12. Proiect de hotarare privind  emiterea Avizului de atribuire/schimbarea denumirii Centrului de Îngrijire și Asistenta pentru Persoanele Adulte cu Dizabilitati ,, Sfintii Constantin și Elena” Caransebes.

Se supune la vot  ordinea de zi cu completarile aduse și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 28.10.2021.

Se supune la vot aprobarea ordinii de zi si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.-  Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  in  data de  19.10.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind  vanzarea prin licitatie publica cu plic inchis a terenului înscris în CF nr.43722 Caransebeș, nr.cad.43722în suprafață de 57 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind vânzarea prin licitație publică  cu plic închis a terenului înscris în CF nr.44229 Caransebeș, nr.cad.44229, în suprafață de 2 mp, proprietatea municipiului Caransebeș. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind vânzarea parcelei de teren inscrisa in CF nr. 31767 Caransebes  nr. cad 31767  in  suprafata de 269 mp, proprietatea municipiului Caransebes, catre domnul Ungureanu Costica in calitate de proprietar al constructiei edificate pe teren.  

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind  dezmembarea terenului înscris în CF nr.43978 Caransebeș, nr.cad. 43978  în suprafață de 3205 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș,  în vederea darii în administrare către Clubul Sportiv Scolar Caransebes a unei suprafete de 128 mp de teren pentru amenajarea unui teren de antrenament. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba  u majoritate de voturi din cei perezenti, cu 18 voturi pentru iar domnul Dragomir Cristian Eugen nu voteaza. 

Punctul 7. Proiect de hotarare privind darea în administrare către DSVSA Caraș-Severin a unui spatiu în suprafață de 70,60 mp, situat la etajul 1 al imobilului din Piața Gugulanilor Caransebes, str. Piata Lemnelor nr.1,indentificat în CF nr. 39272 Caransebeș, proprietate publică a municipiului Caransebeș, pe termen de 5 ani.

Domnul Schinteie Petru spune ca este de acord, dar pentru că mandatul nostru se termină peste 3 ani nu e corect ca atribuirea acestui spațiu să se facă pe 5 ani. Cei care vor veni după noi vor decide la vremea respectivă. Amendamentul meu vine și după ce Guvernul ne-a omis de la alocarea de fonduri, pe noi ca și municipiu, iar DSVSA este în subordinea Guvernului.

Domnul Curelea Dragos intreaba daca este cu titlu gratuit?

Doamna Secretar General spune ca administrarea este doar cu titlu gratuit, conform legii, deoarece se atribuie unei institutii publice.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  cu amendamentul adus  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a  patinoarului artificial din municipiul Caransebeș ,Parcul Teius.  

Domnul Curelea Dragos intreaba daca aceasta investitie este cuprinsa in bugetul local?

Domnul Dascalu Valentin raspunde ca, da.

Domnul Primar spune ca au fost discutii cu privire la  achiziţionarea, în viitor, a unui patinoar mobil, astfel încât să nu mai fie nevoie să se închirieze, în fiecare iarnă, unul,  anul acesta, dacă patinoarul va fi funcţional, având în vedere situaţia specială determinată de pandemia de Covid, el să fie cumpărat. Au fost purtate discuţii atât cu conducerea SPIR, cât şi cu reprezentanţii Direcţiei Economice a Primăriei, oferta este de 50.000 de euro, plus închirierea pe anul acesta, de 30.000 de euro, deci un total de 80.000 de euro. Având în vedere această sumă, ne-am gândit, în sfârşit, să-l achiziţionăm, fiindcă până acum n-am găsit furnizori. Urmează să le facem o ofertă, dar nu de maniera a ceea ce am primit de la ei. Suntem pentru cumpărarea acestui patinoar, şi cred că sunteţi cu toţii de acord, în condiţiile în care suma va fi de 50.000, hai să zicem plus maximum 10.000 de euro. 

Domnul Dragomir Cristian  spune ca ar trebui sa luam un patinoar mare, sa nu fie mic, sa se poata face sport  si sa fie si de agrement.

Domnul Primar spune ca o sa fie un patinoar la fel ca si pana acum, investitia se va amortiza in cativa ani.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de măsuri pentru perioada sezonului rece 2021-2022.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. Proiect de hotarare privind  aprobarea atribuirea unor loturi de teren in folosinta gratuita in zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003 si retragerea dreptului de folosinta acordat, ca urmare a renuntarii unor beneficiari.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 11. Proiect de hotărâre privind ajustarea/modificarea tarifelor practicate de SC TRANSAL URBIS SRL pentru activitatea de precolectare, colectare, transport și depozitare a deseurilor din municipiul Caransebes.

Domnul Purdescu Alin spune ca ambii reprezentanti ai SC TRANSAL sunt în sala și solicita lamuriri cu privire la acest proiect, deoarece s-au primit și bani de la Primărie, a înțeles ca s-au făcut și diferitele angajări despre care tot am vorbit, ce se întâmpla?

Domnul Minea Mihai spune ca organigrama nu s a schimbat, locurile sunt vacante, posturile au fost doar organizate iar din cei 950.000 lei primiti de la Primărie nu ne au fost de ajuns nici sa ducem gunoiul de la Tiglarie. Din eforturile noastre am plătit penalități de aproape 700.000 de lei către Green Ecobaur, pentru două facturi neachitate la timp, datorii către ANAF, pentru esalonare. 

Domnul Dascălu Valentin întreabă pe domnul Minea Mihai, ce măsura au întreprins măcar pentru recuperarea penalităților plătite la Ecobauer?

Domnul Minea Mihai spune ca  nu stă în puterea sa să întreprind ceva pentru că nu estejurist și nu știe împotriva cui să se îndrepte, iat consiliul local ca acționar unic, ca proprietar, poate ar trebui să faca treaba asta, dansul fiind un administrator al societății.

Domnul Dascalu Valentin spune ca doar se cer fonduri de la primărie și consiliul local,  sumele astea de la Ecobauer trebuie să fie imputate cuiva, penalitățile de sute de mii de lei, nu datoria. Sumele acestea vor trebui recuperate de la cineva. 

Domnul Minea Mihai spune ca a înțeles și se va consulta cu colegul jurist.

Domnul Purdescu Alin sune ca, dacă s-a plătit datoria către ECOBAUR, inseamna cas societatea este pe profit atunci.

Domnul Minea spune ca nu este încă pe profit. Trebuie selectat gunoiul, avem utilaje vechi, este vorba despre un flux  tehnologic, ne gândim cum este cel mai bine.

Domnul Dragomir întreabă dacă s-a făcut un plan de achiziție pentru tehnologizare. 

Domnul Minea spune ca s-a cerut oferta și când o să o primeasca o să o prezinte.

Domnul Curelea mulțumește domnului Minea ca a primit raportul de audit de la Transal.Precizeaza ca in același timp se stie ca se fac bani frumoși din gunoi și deseuri, orice companie privata se bate sa prinda un municipiu un oraș pentru asa ceva. Mă bucur ca au fost destui consilieri din mandatele trecute aici și o să vedeți ca anul finaciar 2018 aceasta companie a avut pierderi de 1.400.000 lei în 2019, de 800.000 lei iar în 2020 de 2.000.000 de lei, eu zic ca, dacă în fiecare ar fi fost așa de virulenti cum suntem acum nu se ajungea unde suntem azi, ce s-a întâmplat chiar nu știu, cumva toate tarifele au crescut și ar fi cumva nedrept ca tariful la gunoi sa nu crească, dar în același timp l aș întreba pe domnul Minea cu cât a crescut gradul de reciclare și cât deseu mai avem de pus în Pipirig?

Domnul Minea spune ca 10%, iar gunoiul selectiv nu s-a mai vândut la 50 de lei ci la  800 lei tona și acum avem o oferta pentru plastic la 3200 lei tona.

Domnul Curelea întreabă ca în bugetul local au fost cuprinse 8 platforme câte s-au realizat?

Domnul Primar spune ca nu s-au realizat pentru ca în unele situații nu s-au putut instala ca nu am primit aviz de la CFR, ne am reorientat pentru varianta cu acele tarcuri pentru ca fiecare locatar va primi o cartele pentru a intra și atunci se vor putea monitoriza mai bine pentru ca sunt insotite și de camere video. Va fi un control și pe asociatii, și nu se va mai putea arunca așa gunoiul la întâmplare.

Doamna Gagiu Carmen delegat satesc spune ca atunci o să fie o problemă, așa cum se întâmpla acum cu cei care arunca la Jupa. 

Domnul Primar spune ca pentru aceasta problema avem un sistem de supraveghere care de  săptămâna viitoare va fi functional.

Doamna Gagiu Carmen delegat satesc spune ca putem sa avem 10 firme de Transal dacă nu constientizam noi ca aceste gunoaie trebuie selectate, gunoaiele acestea ne vor costa din ce în ce mai mult, trebuie să ne implcam sa vedem cum putem selecta ca sa nu mai ducem atât gunoi la Lupac.

Domnul Paica Simion întreabă ca la deponeu era 200 lei tona plus TVA si taxa de mediu 80 de lei ?

Domnul Minea spune ca este 210 lei cu tot cu taxa. 

Domnul Paica spune ca în total ar fi 300 lei tona dusa la deponeu cu tot cu taxa inmultiti cu 2700 mc, cât ar fi? Sunt atâtea firme în oraș și bani tot nu sunt. Dacă nu se aduna selectiv se mai aplica încă o taxa.

Domnul Primar spune ca a mai fost o prtopunere și în vechea conducere o marire pana la 16 lei, acum se mărește cu 4 lei, în procente suna mult. In realitate, acest ftarif ar fi fost din anul 2017, știți foarte bine  cât de mult s-au scumpit toate. Dacă nu o să votați acest proiect, Transalul din alte surse care înseamnă tot banii noștri cumva pe ocolite, o să finantam dacă dorim să fie o societatea productiva. Societatea trebuie tehnologizata. Este vorba de 4 lei. Toate s-au scumpit, benzina cu 2 lei, eu zic ca nu o să vina oamenii la Primărie, îmi asum eu toată treaba asta.

Domnul Curelea spune ca , gradul de recilare este slab, de la 5% la 10% este foarte puțin, noi trebuie sa ajungem la 80%, trebuie să ne gândim cu toții la recilarea și în școli.

Domnul Minea spune ca reciclam toată cantitatea care este colectata selectiv.

Domnul Primar spune ca la noi gunoiul nu înseamnă nimic, dar costa.  Nu o să fie reciclare pana nu ne arde bunuzarul .

Domnul Curelea spune ca avem și legea compostului.

Domnul Minea Mihai spune ca la nivel de municipiu s-a luat legătura cu SPIR -ul să facem un deponeu,  avem acele 50 de pubele maro, o să vedem de la anul unde le punem, sau alte variante.

Acest compost este fractia cea mai mare din gunoiul selectiv .

Domnul Viceprimar întreabă cât costa aceasta banda?

Domnul Minea spune ca 15.000 euro.

Domnul Viceprimar spera ca se va achiziționa aceasta banda în 6 luni .

Domnul Dascalu Valentin spune ca aceasta creștere de 40%, nu este tocmai binevenita, sunt 4sau 5 persoane intr o familie este 20 lei pe luna, cred ca 2 lei ar fi suficient.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti cu 12 voturi ,,pentru'' din partea domnilor Bistrean Sanda, Curelea  Dragos Constantin , Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta, Corduneanu Marian, Boncia Natalia- Cosmina, Schinteie Petru, Dascalu Valentin, Pasat Aurel, Stefaroi Iulian - Vlad, Bojin Simion, Sabadis Ionel  și 7 voturi ,,împotriva'' din partea domnilor Ponetchi Maria, Craciunescu Emanuela- Iconia , Purdescu Alin, Paica Simion, Rafa Vasile- Iulian, Todorescu Lazar, Dragomir Cristian Eugen .

Punctul 12. Proiect de hotărâre privind numirea doamnei Radoi Daniela Nicoleta in functia de administrator al  SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL, incheierea contractului de mandat pe o perioada de 1 an începând cu data de 01.11.2021 și actualizarea Actului Constitutiv al  societății.

Domnul Corduneanu Marian întreabă ce măsura s-a intreprins pana acum de când ați primit aceasta funcție?

Doamna Radoi Daniela spune ca societatea se gospodareste din banii proprii, puțini, am zugravit niște camere , dar nu mare lucru, momentan este singurul internat scolar din Carnsebes, avem un grad de ocupare de 50, 60 %, am renovat baile acum 2 ani  cu ajutorul Serviciului Intretinere și Reabilitare , partea din fata este renovata dar partea din spate este tot cu mobilier vechi.

Domnul Primar spune ca internatul de la C.D. LOGA are un grad de ocupare de 100%.

Domnul Dascalu Valentin spune ca ar trebui să ne ocupam și de celălalt internat.

Domnul Schinteie întreabă dacă s-a primit solicitarea de la AQUACARAS?

Doamna Radoi Daniela spune ca da, s-a zugravit iar de luni vor aocupa spațiul.

Domnul Purdescu Alin atrage atenția  ca la CNP - ul doamnei Radoi Daniela este trecut un 2 în plus.

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu rectificarea facuta si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 13. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantilor Consiliului Local al municipiului  Caransebes în Consiliile de Administratie ale Unitatilor de învățământ de pe raza municipiului Caransebes.

Domnul Schinteie Petru propune urmatoarele : 

            Colegiul National ,,Traian Doda” 

             Stefaroi Iulian - Vlad

             Corduneanu Marian 

              Todorescu Lazar

            Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

   Colegiul National ,,C.D. Loga” 

               Dascalu Valentin

              Schinteie Petru

              Ponetchi Maria 

            Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

   Liceul Tehnologic ,,Dacia” 

             Boncia Natalia Cosmina

             Rafa Vasile – Iulian

             Bistrean Sanda

          Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Liceul Tehnologic ,,Decebal” 

               Stefaroi Iulian -Vlad

               Purdescu Alin

               Paica Simion

           Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Liceul Tehnologic ,,Trandafir Cocârlă” 

                   Pasat Aurel

                  Stefaroi Iulian-Vlad

          Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

         Liceul Tehnologic ,,MAX AUSNIT “

                Sabadis Ionel - Adreian

Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Seminarul Teologic Ortodox ,,Episcop Ioan Popasu 

                    Pasat Aurel

                   Bojin Simion

          Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Gradinita cu program prelungit nr.2 

                  Todorescu Lazar

          Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Gradinita cu Program Prelungit nr.4 

                Boncia Natalia- Cosmina

         Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Clubul Sportiv Scolar Caransebes 

                 Dascalu Valentin 

                Corduneanu Marian

          Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Clubul Copiilor Caransebes 

                  Boncia Natalia- Cosmina

          Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Gradinita ,,Sf. Ursula“ Caransebes

    Craciunescu Emanuela -Iconia

Se supune la vot  propunerea făcută  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 14. Proiect de hotărâre privind desemnarea cadrului tehnic cu atributii in domeniul prevenirii si stingerii incendiilor din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgența. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 15. Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Aparatului de Specialitate al Primarului municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 16. Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de ,,Cetațean de Onoare” al municipiului Caransebeș,  sportivei Copaceanu Georgiana-Anastasia.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 17. Prezentarea Deciziei Camerei de Conturi Caras-Severin nr. 20/2021 și a Procesului Verbal de Constatare din 30.07.2021 ca urmare a actiunii de verificare efectuata la UAT Municipiul Caransebes. 

Punctul 1 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind  aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare convocata de indata din data de 22.10.2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind rectificarea listei de investitii a bugetului local, anexa la HCL nr 201/19.10.2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi .  Proiect de hotarare privind   aprobarea  contului de executie al bugetului local pe trimestrul II, 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4 peste ordinea de zi .  Proiect de hotarare privind   aprobarea  contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii pe trimestrul II, 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu amendamentul adus  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 5 peste ordinea de zi .  Proiect de hotarare privind aprobarea  proiectului ,a bugetului și indicatorii fizici ai proiectului ,,Gestionarea crizei sanitare COVID 19 în unitățile de învățământ din municipiul Caransebes”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind   asocierea municipiului Caransebes in calitate de lider cu unitatile de invatamant si serviciile publice din subordinea Consiliului Local,  in calitate d easociati, in vederea depunerii de oferta comuna  catre Bursa Romana de Marfuri avand ca obiect atribuirea acordului – cadru de furnizare gaze naturale.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind aprobarea  darii în folosință gratuită către SC TRANSAL URBIS SRL a terenurilor si constructiilor înscrise în C.F. 36074 Caransebeș, cu nr. top  36074,  proprietatea Orașului Caransebeș, domeniul privat, cu destinatia de punct de transvazare deseuri municipale.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind  respingerea plângerii prealabile formulată de Institutia Prefectului Judetul Caras-Severin impotriva HCL  nr.165 din 31.08.2021 inregistrata la registratura Primariei municipiului Caransebes cu nr. 28959/20.10.2021, ca neîntemeiată.

Doamna Bistrean Sanda spune ca a citit toată documentatia ce a stat la baza acestui proiect de hotărâre și ca Institutia Prefectului  judetul Caras-Severin  verifica legalitatea hotararilor, cum putem noi sa votam așa ceva?

 Domnul Primar spune ca noi consideram ca avem dreptate.

Doamna Bistrean Sanda precizeaza ca la finalul adresei este solicitarea  ca în cel mai scurt termen posibil de la primirea prezentei  sa procedati la reanalizarea Hotararii în cauza și pe cale de consecinta sa  o revocati, cu informarea în maxim 30 de zile a prefectului asupra masurii dispuse.Eu consider ca Prefectul este o entitate mai superioara.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca la finalul adresei scrie ,, În cazul în care în termenul precizat nu ați procedat la revocarea HCL nr. 165/13.08.2021, ne rezervam dreptul de a promova o acțiune în contencios adminstrativ”, el singur spune ca pararea lui nu este finala.

Doamna Bistrean Sanda întreabă ce reprezintă o plângere prealabila?

Doamna Secretar spune ca prin plângerea prealabila s-a făcut referire la nerespectarea normativul de personal prevăzut de OMS 1224/2010. Plângerea prealabila este o procedura intermediara prevazuta de legea contenciosului administrativ de care uzeaza cei nemultumiti inainte de a  se adresa instantei..  Reprezentantii Spitalului au depus documentele pe care le aveți la mapa, și sunt prezenti în sala pentru a sustine legalitatea proiectului.

Domnul Curelea Dragos spune ca, atunci o să mergem în justiție.

Domnul Purdescu întreabă de ce a fost pus peste ordinea de zi?

Domnul Primar spune ca dacă am primit- o trebuie pusa în proxima sedinta pentru a nu ieși din termen. 

Este hotărârea Consiliului Local pe care o sustinem, dacă am votat-o atunci în cunoștința de cauza ,o votam și acum, în cunoștința de cauza. 

 Doamna Bistrean Sanda și domnul Curelea Dragos precizeaza ca data trecută s-au abtinut și ca la fel vor face și acum.

Domnul Adrian Dumbrava managerul Spitalului spune ca a prezentat actele la Consiliul Local și discutat și cu Prefectul, cu privire la normativul de personal potrivit ordinului Ministerului Sănătății, după care s-au ne am ghidat când am făcut reorganizarea, care este perfect legala. Domnul Prefect nu avea cunoștința de aceste documente, de asemenea faptul ca noi trebuie sa luam în considerare doar sindicatul care este reprezentativ la nivelul Spitalului. Am prezentat  documentatia și daca motivam, lucrurile se opresc aici și nu mai mergem în contencios.Organigrama transpune în realitate o structura aprobata de Ministerul Sănătății, cu un an în urma.

Doamna Bistrean Sanda întreabă când s-a discutat cu domnul Prefect?

Domnul Dumbrava Adrian răspunde ca în urma cu doua zile.

Doamna Bistrean Sanda spune ca atunci trebuia să ne trimită o alta adresa.

Doamna Sanda Neculaes, consilier juridic intervine și spune ca în urma discutiei cu Domnul manager Dumbrava , nu este obligat prefectul sa trimita o alta adresa. Plângerea prealabila a ajuns ieri la  juridic iar Prefectura, la data când a primit hotărârea consiliului, prin juristul de zona, are obligatia sa verifice legalitatea și dacă se va adopta aceasta hotărâre, va fi și aceasta supusa verificarii Instituiei Prefectului. În conditiile în care se constata ca nu este legala, se va acționa în instanța.

Domnul Primar spune ca Prefectura verifica legalitatea tututor hotararilor, aceasta hotărâre a fost votata în luna august și a intrat în vigoare.Niste persoane au făcut o plângere,si bineânțeles ca Prefectul trebuie sa verifice. 

Domnul Schinteie Petru spune ca ar vrea să se discute despre plângerea prealabila  pentru ca ea  face obiectul proiectului de hotărâre .Ori se aproba aceasta hortarare ,ori se respinge,  tot în instanța se merge , dacă se merge. HCL nr.165/2021 rămâne valabilă.

Domnul Primar precizeaza ca nu este obligatoriu să se meargă în instanta. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu precizarea făcută de domnul Primar ,,ca neintemeiata” si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti și 2 abtineri din partea doamnei Bistrean Sanda și a domnului Curelea Dragos. 

Punctul 9 peste ordinea de zi .Proiect de hotarare privind  respingerea  plângerii prealabile formulată de doamna Mălăescu Maria, înregistrată la registratura Primăriei municipiului Caransebeș cu nr. 26823 din 01.10.2021, împotriva Hotărârii Consiliului Local al municipiului Caransebeș cu nr. 165 din 31.08.2021, ca neîntemeiată.

Domnul Purdescu Alin spune ca proiectul presupune respingerea plangerii doamnei Maria Malaescu. 

Doamna Secretar spune ca  proiectul privind  plangerea prealabila, ori ca se supune la vot și trece, ori ca se respinge, nu produce efecte asupra hotararii. Este doar o procedura prevazuta de legea contenciosului administativ.  

Domnul Primar spune ca mai mult, puteam sa nu o punem pe ordinea de zi.

Doamna Georgeta Neculaes spune ca în cazul în care cel care a formulat- o nu o formula, în instanța cererea de chemare în judecată se respingea ca inadmisibila. 

Domnul Schinteie Petru spune ca producea efecte dacă aparatul de specialitate aducea modificari la HCL nr.165/2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti și 2 abtineri din partea doamnei Bistrean Sanda și a donului Curelea Dragos.  .

Punctul 10 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind respingerea  plângerii prealabile formulată de Sindicatul Solidaritatea Sanitară Caraș-Severin, reprezentat prin președinte – Posipal Marius, înregistrată la registratura Primăriei municipiului Caransebeș cu nr. 28364 din 15.10.2021, împotriva Hotărârii Consiliului Local al municipiului Caransebeș cu nr. 165 din 31.08.2021, ca neîntemeiată.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 11 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind emiterea  Avizului de atribuire/schimbarea denumirii institutiei Căminul de Persoane Varstnice ,, Sfintii Constantin și Elena” Caransebes.

Domnul Schinteie Petru propune ca amendament sa se elimine din proiect  sintagma,, ,,institutie care se intenționează a fi desfiintata prin hotărârea Consiliului Judetean.''.

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu amendamrntul adus si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 12 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind emiterea Avizului de atribuire/schimbarea denumirii Centrului de Îngrijire și Asistenta pentru Persoanele Adulte cu Dizabilitati ,, Sfintii Constantin și Elena” Caransebes.

Doamna Secretar General spune ca din eroare Consiliul Judetean a solicitat avizarea denumirii Centrului de Îngrijire și Asistenta pentru Persoanele Adulte cu Dizabilitati ,, Sfintii Constantin și Elena” Caransebes iar denumirea corecta este Centru de Îngrijire și Asistenta pentru Persoane Adulte cu Dizabilitati ,, Sfintii Constantin și Elena” Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 17. - Intrebari. Interpelari. 

Punctul 18.- Diverse.

Doamna  Boncia Cosmina Natalia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 22.10.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr. 771 /22.10.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 22.10.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Ana Bratu Secretarul General al municipiului Caransebeş  si sunt prezenti  19 consilieri locali, domnii Purdescu Alin, Bistrean Sanda Curelea Dragos Rafa Vasile Iulian participand online prin  intermediul platformei ZOOM,

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

            Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 22.10.2021

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei  extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 22.10.2021.

2.- Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice, faza documentatie tehnica pentru autorizație de construire  /Proiect tehnic , pentru investitia „ Instalatie electrica sectia ATI Spital municipal de Urgenta din Caransebes - proiectare si execuție.”

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

3.- Proiect de hotarare privind  predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe baza de protocol, a amplasamentului teren intravilan, categoria de folosință curți construcții, situat în municipiul Caransebeș aflat în proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public, în suprafață de  9000 mp, identificat in CFnr. 44324 Caransebeș, nr. Cad. 44324, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către „C.N.I.” – S.A. a obiectivului de investiţii „Construire creșă medie”.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 22.10.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice, faza documentatie tehnica pentru autorizație de construire/Proiect tehnic , pentru investitia „ Instalatie electrica sectia ATI Spital municipal de Urgenta din Caransebes - proiectare si execuție.”

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe baza de protocol, a amplasamentului teren intravilan, categoria de folosință curți construcții, situat în municipiul Caransebeș aflat în proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public, în suprafață de  9000 mp, identificat in CFnr. 44324 Caransebeș, nr. Cad. 44324, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către „C.N.I.” – S.A. a obiectivului de investiţii „Construire creșă medie”.

Domnul Schinteie Petru solicita mai multe detalii referitoare la cresa.

Domnul Jigoria Liviuspune ca este pentru un numar de 70 prescolari, construcția va fi pe 1000 mp iar întreg terenul pus la dispoziție 9000 mp. 

Domnul Schinteie Petru spune ca  s a obținut cu operativitate extrasul de carte funciara în urma dezmembrarii terenului in sedinta anterioara și felicita consilierii locali pentru prezenta fiind a treia sedinta de îndată.

Domnul Primar precizeaza ca cele doua crese din oraș au fost date în administrarea directa a Inspectoratului Scolar iar noi am ales varianta de mijloc pentru o cresa medie.

 Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

 

           Doamna Natalia Boncia  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 19.10.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr. 769 /19.10.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 19.10.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Ana Bratu Secretarul General al municipiului Caransebeş  si sunt prezenti  17 consilieri locali, domnii Purdescu Alin, Bistrean Sanda participand online prin  intermediul platformei ZOOM, absentand motivat domnul Pasere Felician – Ionel.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

            Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 19.10.2021

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei  extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 19.10.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata din data de 15.10.2021.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului  centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 19.10.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare,  a Consiliului Local al municipiului Caransebes convocata de indata  din data de 15.10.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului  centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

 Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

 

           Doamna Natalia Boncia  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 15.10.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr. 766 /15.10.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 15.10.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Ana Bratu Secretarul General al municipiului Caransebeş  si sunt prezenti  17 consilieri locali, domnii Purdescu Alin,Dragomir Cristian Eugen, Curelea Dragos Constantin participand online prin  intermediul platformei ZOOM, absentand motivat domnii  Stefaroi Iulian Vlad si Bistrean Sanda.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

            Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 


   PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 15.10.2021


1. Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de 3 luni. 

2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei  extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 15.10.2021.

3.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  din data de 30.09.2021.

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului  centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind  aprobarea  dezmembrarii  terenului înscris în CF nr.44228 Caransebeș, nr.cad. 44228 ,în suprafață de 18065 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș, domeniul public, în vederea construrii unei creșe.

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1. Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de 3 luni. 

Doamna Ponetchi Maria propune presedinte pe urmatoarele 3 luni pe domnul Todorescu Lazar.

Se supune la vot propunerea de alegere a domnului Tododrescu Lazar si se resipnge cu 8 voturi pentru din partea domnilor Purdescu Alin, Dragomir Cristian, Ponetchi Maria, Craciunescu Emanuela, Todorescu Lazar, Paica Simion, Rafa Vasile, si Curelea Dragos si 9 abtineri din partea domnilor Corduneanu Marian, Pasere Felician Cristescu Codruta, Bojin Simion, Sabadis Ionel, Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Pasat Aurel, Boncia Natalia.

Domnul Pasere Felician Ionel propune presedinte pe urmatoarele 3 luni pe doamna Natalia Boncia.

Se supune la vot propunerea de alegere a doamnei Boncia Natalia si se aproba cu 9  voturi pentru din partea domnilor Corduneanu Marian, Pasere Felician Cristescu Codruta, Bojin Simion, Sabadis Ionel, Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Pasat Aurel, Boncia Natalia si 8 abtineri din partea domnilor Purdescu Alin, Dragomir Cristian, Ponetchi Maria, Craciunescu Emanuela, Todorescu Lazar, Paica Simion, Rafa Vasile, si Curelea Dragos.

Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 15.10.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare,  a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 30.09.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului  centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

 Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea  dezmembrarii  terenului înscris în CF nr.44228 Caransebeș, nr.cad. 44228 ,în suprafață de 18065 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș, domeniul public, în vederea construrii unei creșe.

 Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.  

 

           Doamna Natalia Boncia  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 30.09.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 728/24.09.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.09.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Secretarul General al municipiului Caransebeş, si domnul Colta Marius care suplineste locul  Secretarului General al municipiului Caransebeş  si sunt prezenti  18 consilieri locali,  absentand  motivat doamna Craciunescu Emanuela – Iconia.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

   PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de  30.09.2021.

 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 30.09.2021.

 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  in  data de  23.09.2021.

 3.- Proiect de hotarare privind vânzarea prin licitație publică  cu plic închis, a terenului înscris în CF nr.43982 Caransebeș, nr.cad.43982, în suprafață de 187 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

   Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                   Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.-Proiect de hotarare privind  vânzarea prin licitație publică  cu plic închis, a terenului înscris în CF nr.42556 Caransebeș, nr.cad.42556, în suprafață de 71 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.-Proiect de hotarare privind  vânzarea prin licitație publică  cu plic închis, a terenului înscris în CF nr.42107 Caransebeș, nr.cad.42107, în suprafață de 23 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                              Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.-Proiect de hotarare privind  atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren  din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.-Proiect de hotarare privind aprobarea neexercitarii dreptului de preemtiune la vanzarea imobilului parte din monumentul istoric ,, Palatul Korongy”,  spatii, firme, locuinte, amenajare hoteliera situat in municipiul Caransebes, strada Traian Doda, nr.1, pentru scoarterea la vanzare pe E1: ap.11,15 si 16 si pe E2+M: ap.20-29, judetul Caras -Severin, cod LMI CS-II-m-B-11061, aflat in proprietatea numitului Plesa Traian – Adrian.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.-Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,Constuire capela, cimitir si imprejmuire teren extravilan Caransebes", strada  Stefan Jianu – prelungire in extravilan, beneficiari Biserica Penticostala Menorah si Biserica Cultului Crestin Baptist Ghetsimani.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

9.-Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,Construire parc comercial ALTEX", strada  Ardealului, f.nr., întocmit de SC PRIMAVERA DESIDN SRL, Deva  beneficiar SC COMETEX SRL.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

10.-Proiect de hotarare privind  aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al Serviciului de Iluminat Public Caransebes.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

Punctul 11. - Intrebari. Interpelari.

Punctul 12.- Diverse.


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.09.2021. 

Domnul Primar propune retragerea punctului 3 de pe ordinea de zi si completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte de hotarare:

1. Proiect de hotarare privind  aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

2. Proiect de hotarare privind organizarea Festivalului ,,Toamna  la Gugulani - 2021" , editia a XI-a,  ce va avea loc in perioada 30.09.2021-03.10.2021, in Piața Gugulanilor din municipiul Caransebes.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

3.  Proiect de hotarare privind  aprobarea  proiectului „Consolidarea infrastructurii medicale a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș” depus în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, spre finanțare în cadrul  Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

4.  Proiect de hotarare privind  aprobarea  Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție cu titlul „Consolidarea infrastructurii medicale a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș” în vederea depunerii spre finanțare în cadrul  Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 și a indicatorilor tehnico economici.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

5.   Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 824 mp, înscris în CF nr. 36074 Caransebeș, nr.cad.36074, proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

6. Proiect de hotarare privind  aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 2264 mp, înscris în CF nr. 36076 Caransebeș, nr. cad.36076 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

7. Proiect de hotarare privind aprobarea  inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 1269 mp, înscris în CF nr. 36078 Caransebeș, nr.36078 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

8.  Proiect de hotarare privind  aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 800 mp, înscris în CF nr. 42462 Caransebeș, nr. top 50/1 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

9. Proiect de hotarare privind  aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 376 mp, înscris în CF nr. 42466 Caransebeș, nr. top 50/2 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

10. Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 554 mp, înscris în CF nr. 38613 Caransebeș, nr. top 49/1 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot  ordinea de zi cu completarile aduse și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 23.09.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba cu majoritate  de voturi din cei prezenti și doua abtineri din partea domnilor Schinteie Petru și Rafa Vasile -Iulian.

Punctul 3.- Retras de pe ordinea de zi. 

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind  vânzarea prin licitație publică  cu plic închis, a terenului înscris în CF nr.42556 Caransebeș, nr.cad.42556, în suprafață de 71 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca este o scapare a Servicului Juridic si ca a citit si Legea 350 si  art.364 din OUG 57/2019  unde scrie clar ca:  ,,Prin excepţie de la prevederile art. 363 alin. (1), în cazul vânzării unui teren aflat în proprietatea privată a statului sau a unităţii administrativ-teritoriale pe care sunt ridicate construcţii, constructorii de bună-credinţă ai acestora beneficiază de un drept de preempţiune la cumpărarea terenului aferent construcţiilor. Preţul de vânzare se stabileşte pe baza unui raport de evaluare, aprobat de consiliul local sau judeţean, după caz''.

Propune ca amendament vanzarea conform art.364 din OUG 57/2019,  a 71 mp, catre doamna Zub Aspasia.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre cu amendamentul adus și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Domnul Purdescu Alin mentioneaza ca s a solicitat de mai multe ori ca materialele sa nu mai vina înainte de sedinta, peste ordinea de zi.

 Domnul Curelea Dragos mentioneaza ca a solicitat de mai multe ori ca fiecare material să fie însoțit de planse cu imagini satelitare cu vecinatatile,  sa știm exact unde este terenul.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind vânzarea prin licitație publică  cu plic închis, a terenului înscris în CF nr.42107 Caransebeș, nr.cad.42107, în suprafață de 23 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren  din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba  in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. Proiect de hotarare privind aprobarea neexercitarii dreptului de preemtiune la vanzarea imobilului parte din monumentul istoric ,, Palatul Korongy”,  spatii, firme, locuinte, amenajare hoteliera situat in municipiul Caransebes, strada Traian Doda, nr.1, pentru scoarterea la vanzare pe E1: ap.11,15 si 16 si pe E2+M: ap.20-29, judetul Caras -Severin, cod LMI CS-II-m-B-11061, aflat in proprietatea numitului Plesa Traian – Adrian.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca nu a vazut oferta de pret.

Domnul Colta Marius spune ca de la Prefectura am primit doar hotararea si ca termenul este legal este de 10 zile.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,Constuire capela, cimitir si imprejmuire teren extravilan Caransebes", strada  Stefan Jianu – prelungire in extravilan, beneficiari Biserica Penticostala Menorah si Biserica Cultului Crestin Baptist Ghetsimani.

Domnul Viceprimar doreste sa aduca la cunostinta consiliului local ca acum se voteaza un proiect si anume construirea unui cimitir in mijlocul orasului. Am fost la fata locului cu doamna Arhitect Sef si am masurat 84000 mp de teren prin care privam cetatenii municipiului de a mai putea construi case. Cum le explicam cetatenilor ca nu mai pot construi ca nu mai pot vinde terenul la un pret mai bun, ca noi construim acolo un cimitir, le blocam aceasta posibilitate. Am avut o intalnire cu membrii cultelor si toti au fost de acord sa fie in alta parte, doar cei de la Cultul Crastin Baptis nu au dorit acest lucru. Trebuie sa mai tinem cont ca nu avem un parc de agrement in Pipirig, putea fi facut acolo, cetatenii de pe strada Stefan Jianu au fantani in case, pomi fructiferi iar toata apa de pe centura trece prin acest cimitir. Acesta nu este un teren solid, este pamantul excavat de la centura si pus acolo. Oamneii vor venii sa ne intrebe de asta ridic aceasta problema inainte de vot. Trebuia sa fie informati cetatenii din zonele respective, celelalte culte primesc teren in afara orasului. Am discutat cu Biserica Baptista si cea mai buna varianta ar fi fost dupa centura 

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca aceste probleme vin datorita faptului ca nu avem un PUG. Este normal sa avem un cimitir al municipiului iar daca aprobam acest punct sa fie inmormantati si altii nu doar cei din cultele respective. Am avut un caz cu un copil decedat pe care nu am avut unde sa l inmormantam, ca nu sunt locuri.

Domnul Puredscu Alin precizeaza ca este acolo un gard de protectie de 50 mp.

Doamna Ponetchi Maria spne ca cimitire sunt peste tot in oras.

Domnul Todorescu Lazar spune ca din cate stie dansul a fost o intalnire cu cetateni stabilita si ca nimeni nu a venit, iar despre apa din centura se pot face rigole acolo.

Domnul Corduneanu Marian spune ca sunt rigole.

Domnul Sabadis Ionel spune ca in toate orasele cimitire sunt si chiar in centrele oraselor.

Pastorul Bisericii Baptiste Sergiu Ionescu precizeaza ca biserica a primit toate avizele necesare, am urmat toti pasii care s-au impus, toate institutiile ne -au avizat iar necesitatea acestui cimitir este foarte mare pentru ca nu mai avem locuri. Dumneavoastra ne- ati oferit acest teren in urma cu cativa ani iar din moment ce am indeplinit toate conditiile nu cred ca este vreo problema.

Domnul Viceprimar intreba daca Primaria anuntat acesta intalnire cu cetatenii.

Domnul Liviu Jigoria Director Directia de Urbanism Administratie Locala  spune ca s-au facut toti pasii ceruti de lege, informarile au fost facute la sediul institutiei si pe sit-ul Primariei asa cum prevede legea, nu trebuie chemat fiecare cetatean in parte.

Pastorul Bisericii Baptiste mentioneaza ca tot ce s-a impus s-a facut.

Domnul Schintei Petru  precizeaza ca in CF scrie clar ca s-a intabulat terenul pentru cimitir in anul 2017, Consiliul Local a aprobat acolo ca se va face cimitir. Parerea mea ca acolo tot se va face cimitir ca asta scrie in CF.

Domnul Purdescu Alin spune ca exista o hotarare a consiliului, exista o pagina intreaga de avize care au fost si obtinute, votul  este pentru.

Domnul Primar citeste anuntul dat de catre Directia de Urbanism:

Data anuntului 12.01.2021 Consultare asupra propunerilor preliminare pentru planul urbanistic zonal ,, Construire capela, cimitir si imprejmuire teren”. Publicul este invitat sa transmita observatii asupra documentelor expuse sau disponibile la sediul Primariei Caransebes – Luni -Joi, intre orele 9-14 in termen de 15 zile, Publicul este invitat sa participe la dezbaterea publica pentru consultare in data de 02.02.2021,  ora 10. Totodata spune ca nici dansul nu este de acord cu case de 10 etaje, cu diferite culori dar asta este, poate in 2017 cand am aprobat acest teren nu era nici o casa in zona. Trebuie sa acceptam ca cimitirele fac parte din viata noastra.

Domnul Dragomir Cristian spune ca, daca toate avizele au fost aprobate sa trecem la vot. 

Domnul Pasat Aurel spune ca este un subiect delicat si ca ar fi trebuit anuntati cetatenii din poarta in poarta.

Domnul Primar spune ca trebuie facut urgent PUG -ul, cimitirele care sunt tot acolo vor ramane dar se va reglementa situatia juridica si crede ca pentru nici un cimitir nu au fost facute atatea dezbateri.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba cu majoritate  de voturi din cei prezenti ,  10 voturi ,,pentru'' din partea domnilor Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Paica Simion, Purdescu Alin, Ponetchi Maria, Rafa Vasile Iulian, Dragomir Cristian, Bojin Simion, Sabadis Ionel, Todorescu Lazar, 5 voturi ,,împotriva'' din partea domnilor Pasere Felician Ionel, Boncia Natalia, Corduneanu Marian, Stefaroi Iulian -Vlad, Cristescu Codruta Corina și 3 ,,abtineri'' din partea domnilor Pasat Aurel,  Curelea Dragos, Bistrean Sanda .

Punctul 9. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,Construire parc comercial ALTEX", strada  Ardealului, f.nr., întocmit de SC PRIMAVERA DESIDN SRL, Deva  beneficiar SC COMETEX SRL.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. Proiect de hotarare privind  aprobarea Regulamentului de Organizare si Functionare al Serviciului de Iluminat Public Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind  aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind organizarea Festivalului ,,Toamna  la Gugulani - 2021" , editia a XI-a,  ce va avea loc in perioada 30.09.2021-03.10.2021, in Piața Gugulanilor din municipiul Caransebes.

Domnul Curelea Dragos mentioneaza ca azi incepe festivalul si noi azi aprobam, cred ca cineva a uitat sa -si faca treaba, sau lipsa de profesionalism. Nu vad oprotunitatea acestui festival in Caransebes in contextul actal, cu toate ca proiectul prevede niste tarife aplicate pentru comercianti, nu prevede organizarea exacta, eu cred ca acest eveniment trebuia anulat.

Domnul Schintei spune ca daca noi nu am vota acum, nu s-ar mai tine.

Domnul Dragos Curelea spune ca tarabele s-au inchiriat dar nu stie pe ce bani.

Domnul Primar precizeaza ca tarifele sunt aceleasi ca si anul trecut doar ca asta este procedura.

Doamna Sanda Bistrean indeamna sa poarte oamenii masca, asa a fost si la Serbarile Cetatii, nimeni nu a purtat masca.

Domnul Primar spune ca nu se prevede masca, doar comerciantii sunt testati, incidenta nu este peste 3%. Comisia de sistematizare din care face parte si Politia, a avizat acest festival.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti și doua abtineri din partea domnilor Curelea Dragos și Bistrean Sanda..

Punctul 3.peste ordinea de zi .  Proiect de hotarare privind  aprobarea  proiectului „Consolidarea infrastructurii medicale a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș” depus în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, spre finanțare în cadrul  Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.peste ordinea de zi .  Proiect de hotarare privind  aprobarea  Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție cu titlul „Consolidarea infrastructurii medicale a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș” în vederea depunerii spre finanțare în cadrul  Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 Axa Prioritară 9 Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19 și a indicatorilor tehnico economici.

Domnul Primar propune ca amendament ,, La art.2 totalul de la obiectul 3 (Obiect 3 - ,,FLUIDE MEDICALE” suma de (6,703,865.00 lei cu TVA) se inlocuieste cu suma de  (4,963,728.00) lei inclusiv TVA.

Domnul Schintei Petru întreabă dacă se schimba și totalul?

Domnul Bogdea Constantin spune ca este vorba despre fluidele medicale și partea electrică de la Spital, din votarea bugetului pe partea electrică, s -a făcut și aceasta miscorare, votați doar inlocuire de la art.2.

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu amendamentul adus  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.peste ordinea de zi .  Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 824 mp, înscris în CF nr. 36074 Caransebeș, nr.cad.36074, proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Domnul Curelea Dragos întreabă ce sunt cu aceste terenuri și ce dorește TRANSAL să facă cu ele.

Domnul Primar spune ca acest teren este  chiar lipit de terenul care l- a închiriat Transalul,  exista un teren al  Primariei, noi translatam tot depozitul acela care a mai rămas, o tona, nu știu cât a mai rămas, sa l translatam pe acel teren, de aceea ne trebuie acest aviz al Consiliului Local de a utiliza acel teren, adică prima data trecere din domeniul public în domeniul privat pentru a putea fi dat către Transal, ca sa nu mai plăteasca cei 8000 de lei chirie  pe luna sau cât o fi, va fi deponeu intermediar de deseuri menajere.

Domnul Dascalu Valentin spune ca pe terenul nostru se va depozita gunoiul .

Domnul Curelea Dragos spune ca ar fi fost interesantsa fi mers toți consilierii  acolo sa vadem aceea bucata de teren , pentru ca de fapt este o zona mlastinoasa, este la baza pantei,  care este deja contaminata.

Domnul Primar spune ca actualmente s-ar fi format o balta acolo dar nu este o balta naturala este o balta rezultata din cauza infiltratiei din canalizare, am trimis și pe cei de la AQUACARAS, pentru ca mirosul ne determina sa credem lucru acesta și intr- adevăr  au constantat ca exista niște bransamente neconforme și niște scurgeri din canalizarea blocurilor din Pipirig care au format aceasta balta de doar câțiva ani. Tu spui de balta veche, exista și acolo intr- adevăr un teren mlastinos, eu am fost la fata locului, terenul despre care vorbim  nu este un teren mlastinos dar  s-a format aceasta balta pe beton. Nu este o balta naturala, acolo a fost o zona betonata anterior care a fost acoperită câțiva centimetri de acesta delta artificiala. Exista și trestie acolo.  Este o soluție facila și convenabila pentru ca avem  teren acolo, puteam sa nu avem teren chiar lângă, chiar în apropiere de acest teren privat .

Domnul Schinteie Petru întreabă daca pentru ce solicita TRANSALUL  nu se poate face  pe domeniul public al orașului doar  pe domeniul privat al orașului .

Domnul Colta Marius spune ca trenul este în proprietatea Statului Roman, domeniul privat,  nu este proprietatea noastră.

Domnul Schinteie Petru spune ca  mai bine să fie în domeniul public al orașului decat în domeniul privat al orașului.

Domnul Colta Marius spune ca trebuie să fie trecut în domeniul privat conform legii și după în domeniul public.

Domnul Stefanuti Daniel spune ca se trece din proprietatea Statului în domeniul privat așa cum permite legea și după se pot trece în domeniul public daca doriți, dar acum sa le dam în administrare la Transal nu putem din domniul public.

Domnul Schintei Petru spune ca din domeniul public trebuie sa le concesionam. În general ar trebui sa aibe unitatea administrativ teritoriala terenurile în domeniul public decât în domeniul privat, imobilele din domeniul privat pot fi urmărite de către executori și ne trezim fără ele. Părerea mea ar trebui sa le avem în domeniul public al UAT.

Domnul Dragomir Cristian spune ca nu trebuie sa tot dam, așa sa întâmplat cu bazele sportive din moment ce au fost trecute în privat,  au fost instrainate.

Domnul Primar spune ca acum noi nu vindem și ca este foarte bine ca avem acel teren acolo, sa revolvam aceasta problema.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind  aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 2264 mp, înscris în CF nr. 36076 Caransebeș, nr. cad.36076 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7.peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind aprobarea  inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 1269 mp, înscris în CF nr. 36078 Caransebeș, nr.36078 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. peste ordinea de zi . Proiect de hotarare privind  aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 800 mp, înscris în CF nr. 42462 Caransebeș, nr. top 50/1 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. peste ordinea de zi .Proiect de hotarare privind  aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 376 mp, înscris în CF nr. 42466 Caransebeș, nr. top 50/2 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 554 mp, înscris în CF nr. 38613 Caransebeș, nr. top 49/1 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

                Punctul 11. - Intrebari. Interpelari. 

                Punctul 12.- Diverse.

             Domnul Viceprimar prezinta domnului Paica Simion datele cu privire la costurile lucrarilor în municipiul caransebes și anume: Fantana Oprea manopera 13500 euro, Pod Sebes manopera  5900 euro,  Calcan Pipirig manopera 10500 euro, Traian Doda  bust 2050 euro.

            Domnul Matei Dumitru solicita un raport prezentat de Spital pentru pregatirele de iarna, unul din cazanele de căldura nu funcționează, unul din cazare nu au dat nici apa calda, iar la SC TRANSAL tot s-au adus acuzatii în urma cu câteva luni  despre anumiti hoți, paznici, s-a făcut un audit acolo, unde este acel audit, au fost hoții sau nu așa cum se spunea în Consiliul Local. Domnul Minea a făcut parte din Consiliul de Administratie, ați fost în conducere. Am înțeles ca se fac angajări, șoferul de pe autobuz mai are doi angajați pe lângă el, nu este posibil așa ceva.Ar trebui prezentat rezultatul auditului de la Transal, ar trebui scosi în evidenta cei ce au furat.

            Domnul Minea Mihai  spune  ca a fost director tehnic, ca a plecat de la Transal ca a constatat niște nereguli. Acest audit a stabilit o lipsa de 7 tone motorina, 3000 tone de gunoi nelivrarea datoriilor către ANAF, și multe alte datorii, iar mai departe este treaba anchetatorilor nu a mea. Noi lucram la implementarea sistemului de ticketing, este un pic mai complicat o să durezeze un pic pana vom implementa aceste sistem. Am făcut angajări dar nu pe banda rulanda.

              Domnul Viceprimar solicita să se prezinte câți angajați au fost preluați de la Transal și câti sunt acum.

            Domnul Minea Mihai  spune  ca organigrama nu s-a marit fata de data trecută posturile libere sau care sau eliberat, s-au ocupat, cu angajări la muncitori și la colectarea selectiva, 104 persoane au fost, 104 sunt și acum.

         Domnul Viceprimar precizeza ca domnul Minea și-a  luat un angajament cu privire la deponeul din Pipirig, ca va fi în câteva luni eliberat. 

           Domnul Minea Mihai spune ca s-au dus 3000 de tone de gunoi , acolo pe teren exista o cantitate infima, care se compune din deseuri amestecate pe care nu vrea sa le ea nimeni. Am vorbit la Lupac sa l ducem direct fără sortare, dar decât cu doua curse pe zi pana îl gatam.

              Domnul Curelea Dragos  solicita din nou auditul de la TRANSAL să fie pus la mapa consilierilor  iar a doua solicitare este din partea unui locuitor vis a vis pentru deseurile din construcții, care în momentul de fata oferiti doar pentru cantitati mari adică sa inchireze o bena, vine cu o doleanta dacă puteți sa faceți o oferta la sac, nu toată lumea are nevoie de o bena. 

            Domnul Minea Mihai spune ca exista aceasta oferta. 

            Domnul Purdescu  Alin întreabă dacă pot locuitorii sa sune deja?

           Domnul Mine Mihai spune ca pe toate situri -le  am pus anunț, poate sa sune oricând, chiar și pentru bena chiar dacă cantitatea este mult mai mica. 

          Doamna Musteta solicita sa I se spună ce se intampla cu PUZ- ul dansei.  La prima infatisare la Tribunal la Resita a fost cerut de către Primărie ca acest proces să fie mutat la Caransebes, s-a refuzat spunând ca este un act administrativ și trebuie să fie aprobat de către Consiliul Local. Domnul Primar fiind audiat a spus în felul următor, ca nu e vina dansului ca dumneavoastră nu va pune-ți și nu aprobați, oare  de ce araunca în spatele dumneavoastră acest lucru, când dansul este obligat sa propuna acel proiect.

           Domnul Primar răspunde ca a propus acest proiect pe ordinea de zi.

          Doamna Musteta spune ca s-a propus dar pentru respingere, e dat în judecată , deoarece era obigat în 30 de zile  sa l pună spre aprobare, acum doua săptămâni am fost la sedinta și ne a ținut afara ca avem covid, am chemat poliția, oare dansul e în sala de judecată, este judecător, ce funcție are. Cum poate arunca în spatele consilerilor locali acest lucru. Domnul Primar spune intruna ca în spatele meu este domnul Marcel Vela.

         Domnul Primar întreabă sa I se răspundă unde a spus acest lucru, ca dansul nu a spus așa ceva.

           Doamna Musteta spune ca a zis și în Centru și la Roberto, ca ma sustine domnul Vela.

          Domnul Primar spune ca  nu a spus așa ceva și doamna să vină cu martori dacă sustine așa ceva. Nu am spus așa ceva. 

          Doamna Musteta spune ca va dovedi cu martori, spune ca nici domnul Oprean nu o poate opri.

          Domnul Primar întreabă cine este domnul Oprean?

          Doamna Musteta spune ca domnul Oprea este domnul de la Aeroport.

          Domnul Primar spune ca domnul este Olariu nu Oprea.

       Doamna Musteta spune ca domnul Primar are obligatia și datoria sa pună acest PUZ pe ordiena de zi eu vreau sa investesc în Caransebes .

        Domnul Primar spune ca nu are nimic cu doamna Mustetea și ca orice proiect de hotărâre se face cu avizul unui specialist din Primărie, dar eu unu nu pot sa fac nici o propunere legislativă fără un raport de specialitate al unui compartiment din Primărie. Dacă acel cineva din Primărie îmi face o propunere pentru aprobarea PUZ -ului dumneavoastră eu o pun în forma aceia, dacă acel cineva egal de unde este îmi face cu respingere, și s a mai întâmplat acest lucru, nu numai în cazul dumneavoastră, eu o prezint consilierilor cu propunerea de respingere, asta este toată povestea, nu am absolut nimic cu  dumneavoastră.

              Doamna Musteta spune ca domnii consilieri s-au abtinut de la vot.

             Domnul Primar spune ca este votul lor.

             Doamna Musteta spune ca poate daca se da o suma se va pune pe  ordinea de zi.

             Domnul Primar, întreba despre ce suma vorbiți doamna? Vorbiți numai prostii.

           Doamna Musteta spune ca certificatul de oportunitate a durat 4 luni, domnul Berzescu a spus  ca nu a fost Primarul sa l semneze.

        Domnul Primar spune ca nu a lipsit niciodată 4 luni din Primărie, dacă ar fi fost în concediu era Viceprimarul aici pentru semnat. Eu am cerut să facă propunerea dar nu se poate face propunere dacă contravine legii, nimeni nu face așa ceva. 

             Doamna Musteta spune ca toate actele sunt aprobate la judet.

         Domnul Rafa Vasile spune ca dacă s-a ajuns în instanța acest lucru, consider ca nu mai trebuie să vină diferite persoane să ne prezinte la Diverse tot timpul aceiași speta, nu suntem la circ aici. Puz -ul este respins, nu este normal sa veniți cu același  lucru aici, la fiecare sedinta.

            Doamna Musteta spune ca  data trecută I s a interzis sa intre în sala de sedinta.

          Domnul Primar precizeaza ca data trecută domnul  Adrian Dumbrava Mangerul Spitalului Municipal de Urgența Caransebes a prezentat un proiect despre spital, fiind însoțit de specialisti pe compartimente și medici din Spital, s-au luat măsuri pentru evitarea raspandirii virusului varianta Delta Sars Cov 2, dar nu am interzis nimănui sa intre în sala de sedinta.

           Domnul Sergiu Ionescu dorește sa multumeasca pentru sprijin ,  pentru vot și pentru sprijinul de la Școala Generala nr.7 

            Doamna Bianca Stark reprezintă clientii persoane fizice cât și persoane juridice și spune ca se bucura ca s-a discutat despre Planul Urbanistic General cât și despre dezvoltarea orașului. Faceți referire ca exista un PUG IN lucru. Domnul Viceprimar m a asigurat ca la finalul mandatului acest PUG sa existe, toți știm ca se lucrează ilegal, cu un PUG vechi. Întreabă dacă este o firma care se ocupa de acest PUG?

          Domnul Viceprimar spune ca este o firma, care se ocupa, în ianuarie februarie 2020 trebuia să fie prima consultare cu publicul dar nu s-a mai ținut din cauza pandemiei .

          Domnul Primar spune ca a rămas intr un impas acest PUG datorită anului trecut. Anul acesta s-a reluat.  

          Doamna Bianca spune ca un PUG durează aproximativ un an de zile să se relizeze și ar trebui consulati și reprezentantii societății civile, ca să  putem veni cu idei.

          Domnul Liviu Jigoria spune ca PUG - ul este realizat în proportie de 90% ,mai trebuie partea de avizare, de obtinere avize,  care care se duce la verificat la Bucuresti. 

             Doamna Bianca Stark spune ca Serviciul Urbanism funcționează cu un singur om .

            Domnul Liviu Jigoria spune ca sunt 3 locuri vacante la Urbanism

             Domnul Primar spune ca posturile sunt scoase la concurs.

            Doamna Bianca Stark întreabă,  cine știe de acele locuri, se lucrează foarte greu cu un om.

          Domnul Primar spune ca cine e intersat,  sunt pe sit ul Primariei, nu este vina noastră ca 2 sau 3 angajați au plecat prin transfer, doamna Arhitect Șef este în concediu creștere copil, se va completă aceasta echipa, trebuie sa asteptam.

          Domnul Purdescu Alin solicita pe lângă cheltuielile cu manopera și o hârtie detaliata cu acele lucrări, ce conține. Și data trecută ne ați spus ca nu trebuie aviz de la urbanism ca sunt reparații?

           Domnul Viceprimar spune ca da așa este, pe reparații nu necesita autorizație de construcție.

          Domnul Purdescu Alin întreabă ca nici la fantana nu trebuia.

         Domnul Viceprimar spune ca nu, marmura a fost marmura s a pus din nou, și materialul s-a respectat.

         Domnul Paica Simion spune ca ar trebui să fie gata fantana, la fel și strada Ardealului, toată lumea ne injura.

          Domnul Viceprimar spune ca a  venit firma pentru strada Ardealului sa-u apucat de frezat, o să facă în câteva luni.

           Domnul Primar spune ca trebuie rabdare și dansul ar vrea să fie gata dar nu se poate. Am mai declarat de câteva ori acest lucru, lucrarea trebuia fie dusa la bun sfârșit de către ACH care trebuia sa aducă la forma initial,  de aceia am convenit sa nu mai finalizeze și sa plătească  lucrarea celor care câștiga licitatia.

          Domnul Stefaroi Vlad solicita la locul de joaca din Pipirig măcar nisip ca nu mai este.

          Domnul Primar spune ca s-au achizitionat 9 module de locuri de joaca dar am considerat ca le punem în interiorul gradinitelor iar în primavara sa achizitionam pentru locuri de joaca altele mai rezistente.

 

   Domnul Marian Corduneanu multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 23.09.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr. 723 /22.09.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 23.09.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si domnul Colta Marius care suplineste locul  Secretarului General al municipiului Caransebeş  si sunt prezenti  17 consilieri locali, domnii Purdescu Alin si Dragomir Cristian Eugen participand online prin  intermediul platformei ZOOM, absentand motivat domnii  Rafa Vaile Iulian si Schinteie Petru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

         Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

   PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 23.09.2021

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei  extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 23.09.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 07.09.2021.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico economice faza SF pentru investitia ,,Realizare iluminat public stradal, strada Laurentiu Iancu din municipiul Caransebes si strada Carmen Sylva din localitatea Jupa, judetul Caras-Severin”.

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind  desființarea unor constructii situate în intravilanul municipiului Caransebes, respectiv, în curtea interioară a Spitalului Municipal de Urgență Caransebes,  pentru implementarea proiectului: “Creșterea capacității administrative și de reacție în situația de urgență generată de COVID-19 în Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș  - Acronim HELPCOVID-19”.

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind  aprobarea proiectul „Creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Dacia din Municipiul Caransebeș” , în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice.

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind arondarea cresei de stat de pe raza municipiului Caransebes, cu puncte de lucru la Gradinita PP4 SI Gradinita PP5, la unitatile de invatamant prescolar cu program prelungit, conform OUG 100/2021.              

                                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 23.09.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare, convocata de indata  a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 07.09.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico economice faza SF pentru investitia ,,Realizare iluminat public stradal, strada Laurentiu Iancu din municipiul Caransebes si strada Carmen Sylva din localitatea Jupa, judetul Caras-Severin”.

 Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind desființarea unor constructii situate în intravilanul municipiului Caransebes, respectiv, în curtea interioară a Spitalului Municipal de Urgență Caransebes,  pentru implementarea proiectului: “Creșterea capacității administrative și de reacție în situația de urgență generată de COVID-19 în Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș  - Acronim HELPCOVID-19”.

 Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea proiectul „Creșterea eficienței energetice a Liceului Tehnologic Dacia din Municipiul Caransebeș” , în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice.              

 Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind arondarea cresei de stat de pe raza municipiului Caransebes, cu puncte de lucru la Gradinita PP4 SI Gradinita PP5, la unitatile de invatamant prescolar cu program prelungit, conform OUG 100/2021. 

 Domnul Primar precizeaza ca exista posibilitatea de a ramane cresele și în administrarea noastră sau de a trece sub autoritatea gradinitelor.

 Doamna Cristescu Codruta mentioneaza ca este mai bine și pentru părinți atunci când inscriu copii la cresa, sa meargă la grădinițe așa cum sunt obisnuti, nu să vină la Primărie.

   Doamna Ponetchi Maria spune ca așa este.

   Domnul Primar mai precizeaza ca, cresele sunt preluate cu  personal și cu  bunuri.

   Domnul Curelea Dragos întreabă dacă se desfiinteaza vreun post .

  Domnul Primar spune ca acum nu,  pe parcurs nu știm.

 Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

           Domnul Marian Corduneanu  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 07.09.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr. 701 /07.09.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 07.09.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  14 consilieri locali, absentand motivat domnii:  Rafa Vasile Iulian,  Bojin Simion, Purdescu Alin, Craciunescu Emanuela si Curelea Dragos.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

        Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 07.09.2021


1.- Aprobareaordinii de zi a şedinţei  extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 07.09.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 31.08.2021.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnice la faza proiect tehnic, pentru investitia ,, Proiectare si executie reparatii terasa (acoperis) Spitalul Municipal de Urgenta Caransebes.''


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 07.09.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 31.08.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnice la faza proiect tehnic, pentru investitia ,, Proiectare si executie reparatii terasa (acoperis) Spitalul Municipal de Urgenta Caransebes.''

     Domnul Todorescu Lazar precizeaza ca acoperișul se face drept, nu în două ape și nu va ține, vă spun din experiență. S-au mai făcut școli la noi, internate, tot cu acoperiș drept și n-au ținut.

     Domnul Dascalu Valentin spune ca că a urmărit în Timișoara și în alte mari orașe modul în care au fost refăcute aceste așa zise acoperișuri prin terasă, cum este și la spital. Mai mult de 4 ani nu au ținut și s-a revenit la alte forme, cea mai bună fiind cea cu acoperiș. Proiectantul, o să vedeți că peste 5 ani, cine o mai fi în consiliu, va veni să găsim altă soluție pentru că aceasta nu e cea bună. Facem reparație de 100.000 de euro, credeți că va veni cu preț mai mic? 

     Domnul Primar precizeaza ca proiectul inițial prevedea ca pe acoperișul spitalului să se mai construiască niște garsoniere pentru medici, iar aceasta e soluția optimă, pentru 4 ani dacă ține e foarte bine. Soluția asta e mai bună pentru că, în primul rând, e mai scurtă ca durată, nu trebuie proiect, se face doar o reparație. Din experiența noastră, nu are cum să coste 100.000 de euro, trebuie să fie mai ieftin, sunt alte soluții acum, nu mai vii pe bloc și dai cu pec.

       Domnul Viceprimar spune ca lucrările se fac cu o firmă specializată, nu vor fi neapărat 100.000 de euro. Se lucrează cu o membrană specială care se folosește și la piscine, nu mai e stilul acela clasic, cu bitum. Plus că ei ne vor da o garanție foarte mare, minim 5 ani la execuție, peste 10 ani la materiale. Dacă facem acoperiș în două ape, trebuie să dăm toate antenele jos, avem contracte cu firme de telefonie, plus că trebuie proiectare, autorizații, durează și nu ne permitem.

 Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

      Domnul Marian Corduneanu  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 31.08.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 686 /25.08.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 31.08.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  17 consilieri locali, domnul Rafa Vasile Iulian participand online prin  intermediul platformei ZOOM si absenteaza motivat domnii Schintei Petru si Purdescu Alin.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de  31.08.2021.

 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 31.08.2021.

 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  in  data de  13.08.2021.  

 3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului  centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021 si a listei de investitii pe anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind acceptarea donației terenului  înscris în CF nr.43883, Caransebeș, în suprafață de 96 mp,  aflat in coproprietatea  domnilor Cornea Filip - Nicolae  si Cornea Sebastian ,  cu destinația drum in domeniul public al municioiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren  din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003 .

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

 6.- Proiect de hotarare privind organizarea Festivalului ,, Serbarile Cetatii ” editia a XVI-a , în Parcul Teius din municipiul Caransebes'' , în perioada 23-26 septembrie 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind  privind  transformarea functiei vacanțe de consilier, clasa I, grad profesional debutant de la Compartimentul Registru Agricol, Inventar Patrimoniu, în functia publica de referent, clasa III, grad profesional asistent.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

8. - Proiect de hotarare privind reorganizarea, actualizarea si modificarea structurii existente, completarea si actualizarea organigramei si modificarea statului de personal / functii din cadrul  Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

Punctul 9. - Intrebari. Interpelari.

Punctul 10.- Diverse.

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 31.08.2021.  

Se supune la vot  ordinea de zi și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 13.08.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului  centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021 si a listei de investitii pe anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre   si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind  acceptarea donației terenului  înscris în CF nr.43883, Caransebeș, în suprafață de 96 mp,  aflat in coproprietatea  domnilor Cornea Filip - Nicolae  si Cornea Sebastian ,  cu destinația drum in domeniul public al municioiului Caransebes.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren  din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003 .

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind organizarea Festivalului ,, Serbarile Cetatii ” editia a XVI-a , în Parcul Teius din municipiul Caransebes'' , în perioada 23-26 septembrie 2021.

Domnul Primar propune urmatorul amendament solicitat conform referatului Casei de Cultura: Taxa de furnizare a curentului electric pentru comercianti se va incasa de către Casa de Cultura George Suru, la tarifele ENEL, corespunzatoare puterii instalate de curent electric și suprafetelor inchiriate ,urmand să fie virate către furnizorul de servicii iar taxa de salubrizare se va incasa direct de catre SC TRANSAL URBIS SRL.

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu amendamentul adus si se aproba  in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. Proiect de hotarare privind transformarea functiei vacanțe de consilier, clasa I, grad profesional debutant de la Compartimentul Registru Agricol, Inventar Patrimoniu, în functia publica de referent, clasa III, grad profesional asistent.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind reorganizarea, actualizarea si modificarea structurii existente, completarea si actualizarea organigramei si modificarea statului de personal / functii din cadrul  Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes. 

Domnul Primar propune ca amendament, modificarea in organigrama Spitalului ca urmare a eroarii de editare , in sensul ca la Cabinet gastroeterologie se modifica numarul de persoane in loc de 1P cu 2P, iar la Sectia Medicina Interna, in loc de 1+32 P se modifica  cu 1+31P.

          Domnul Manager Adrian Dumbrava  prezinta situația Spitalului Municipal de Urgența Caransebes: Când am venit la spital, aveam 13 milioane de lei datorie în aprilie,  acum avem aproape 11 milioane. Acumulam datorii în fiecare lună. În iunie am ajuns pe zero, spitalul la acest moment nu mai înregistrează pierderi! Dacă am fi mers în același ritm ca până în aprilie, la sfârșitul anului dublam datoria. Nu am făcut din planul meu de management, din păcate, nici 20 la sută din ce mi-am propus. Și, totuși, am ajuns la rezultatul acesta, lucru care mă încurajează. Tocmai de asta am ales să continui. Situația s-a îmbunătățit. Avem niște medici foarte buni, pe care pot să-i compar cu cei din spitalele mari din țară și chiar din străinătate. Lucrul acesta trebuie exploatat la maxim. Calitatea serviciilor medicale trebuie să crească, este prioritatea noastră.

         In ceea ce priveşte veniturile, ele sunt de la Casa de Asigurări de Sănătate, conform contractului-cadru, există venituri proprii şi, de asemenea, prin Ministerul Sănătăţii, respectiv Direcţia de Sănătate Publică, se derulează programele naţionale de sănătate, care vin din altă sursă de finanţare. Cheltuielile sunt bine structurate şi sunt decontate fie din contractul-cadru, de la CAS, fie din veniturile proprii, cheltuieli pentru personal, pentru bunuri, şi cheltuieli care aparţin programelor naţionale sunt dirijate din sursa lor de venit. În ceea ce priveşte veniturile şi cheltuielile, o să mă opresc acolo unde lucrurile sunt sensibile, privind, de exemplu, procentul care se duce în salarii sau în alte cheltuieli. În cazul datoriilor curente, pe care le-am prezentat la începutul mandatului meu, situaţia s-a schimbat puţin, pentru că pe rol au fost fel de fel de procese care au intrat în executare, deciziile au venit şi ne-au deranjat, pot să spun, unele cifre, fiindcă nu eram pregătiţi pentru ele, nu le-am luat în calcul, dar sunt lucruri reale, ni le asumăm, în procese este implicat spitalul, instituţia, nu o persoană. Ce se va întâmpla cu sumele pe care noi le-am pierdut în instanţă, vom vedea după aceea dacă ne îndreptăm împotriva oamenilor care, după părerea mea, au greşit în unele cazuri. Recent am mai avut o executare pentru dna Ana Ciortan, angajata spitalului, în valoare de 70.000 de lei, pe care am şi achitat-o deja.

            Sunt la început de mandat şi vă rog foarte mult să acordaţi încredere echipei actuale, în ceea ce priveşte viitorul spitalului. Situaţia s-a îmbunătăţit puţin faţă de ceea ce am moştenit, nu vreau să mă mai uit în trecut, e o provocare, şi nu este o organigramă sau un plan făcut de Dumbravă pentru Dumbravă. Am venit aici cu pasiune, cu dorinţa de a schimba lucrurile în bine. Voi rămâne atâta timp cât voi crede că sunt util comunităţii şi spitalului şi atâta cât voi putea să comunic cu dumneavoastră, consilierii, şi cu conducerea Primăriei.

           Este invitat sa ia cuvântul domnul Alin Simeria, juristul Spitalului Municipal de Urgenţă  Caransebeş.Acesta spune ca stadiul proceselor în care este implicată unitatea medicală la ora actuală a mai scăzut, majoritatea lor fiind din cauză că nu au fost plătite la timp datoriile către furnizori. Chiar ieri (30 august – n.r.) ne-au venit două somaţii, de la ENEL, pentru suma de 199.000 de lei, şi de la o altă firmă, e vorba de 62.000 de lei, pentru echipamente de laborator care au fost achiziţionate, dar n-au fost plătite. De obicei, firmele sunt tolerante, nu ne fac somaţii şi nu ne dau în judecată după o lună, două, trei. E vorba de ani de zile. Este foarte greu să câştigi în instanţă, pentru că trebuie să plăteşti, odată ce ai cumpărat produsul. Cel mai mare proces, din punct de vedere financiar, este cel cu CMI Marinescu, cu fostul operator de laborator, căruia îi datorăm un milion de lei pentru servicii neachitate şi avem o penalitate de întârziere de 3 milioane de lei. Ne-au dat în judecată pe ordonanţă de plată, noi am câştigat, pentru că facturile lor nu corespundeau cu ce aveam noi. Au revenit şi ne-au dat din nou în judecată, pe fond. Eu zic că sunt mari şanse să câştigăm şi acum. A fost un contract dezastruos, cu 0,5 la sută penalităţi pe zi, încheiat în 2015. Totuşi, nu s-ar ajunge în situaţia asta dacă s-ar plăti. Din păcate, de multe ori, din cauza contractelor care conţin clauze defavorabile spitalului, suntem puşi în situaţia de a plăti penalităţi foarte mari, şi nici nu putem să câştigăm, pentru că odată ce ai încheiat un contract trebuie să-l respecţi. De exemplu, la SC PHARMA din Iaşi avem de plătit 778.000 de lei. În ultimul timp, într-adevăr, s-au mai făcut plăţi şi s-a mai remediat situaţia. Pe de altă parte, mai trebuie să-i dăm şi noi pe alţii în judecată. Persoanele care, în urma accidentelor rutiere, sunt internate în spital, şi intră sub incidenţa legii, sunt obligate să-şi plătească spitalizarea, situaţie în care noi suntem obligaţi să recuperăm prejudiciul. Suma totală în acest caz e de aproximativ 800.000 de lei. În această situaţie va trebui să deschidem vreo 130 de procese. Pe lângă acestea mai avem procese cu SYNLAB, de revendicare imobiliară, oamenii îşi vor înapoi aparatura, ne-au dat în judecată. Deci, în total, cu aproximaţie, sunt peste 100 de procese.

             Domnul Manager Adrian Dumbrava spune ca noi nu avem conturile blocate, s-a înţeles greşit, am avut conturile blocate de executori, dar am plătit execuţiile respective, ci suntem în arierate. Asta înseamnă că nu putem să plătim nicio factură care nu depăşeşte 90 de zile. Plăţile pentru arierate sunt de aproximativ 7 milioane de lei. Ca să ieşim din arierate şi să funcţionăm normal, cam asta ar însemna. Plăţile curente sunt de peste 4 milioane de lei. Aşadar, datoria la momentul acesta, dar fără luna august, care nu este închisă, se situează la aproximativ 11 milioane de lei, iar în aprilie, când eu am preluat, era de 13 milioane de lei.

            În ceea ce priveşte datoriile pe luni, în ianuarie se înregistra un minus de 700.000 de lei, în februarie de aproape un milion de lei, în martie 950.000 de lei, în aprilie 734.000 de lei, pentru ca în iunie spitalul să ajungă pe zero, iar în iulie pe plus 200.000 de lei, ceea ce înseamnă că, în momentul de faţă, spitalul nu mai înregistrează pierderi. 

            Vorbind despre Compartimentul financiar-contabilitate, cel care a făcut atâta vâlvă,  acesta a spus că unitatea medicală are 10 economişti, dispersaţi pe diferite compartimente, însă, în ultimele luni, el s-a folosit de cel mult patru dintre aceştia, iar activitatea s-a desfăşurat în condiţii bune. E logic să pun întrebarea, atunci de ce să ţinem 10? Impactul financiar nu este foarte mare, dar, ban cu ban, se face economie. Vom rămâne, cu acordul dumneavoastră  cu un număr de şase economişti pe care eu îi voi regrupa, şi nu se pune problema externalizării acestui serviciu. Ne vom descurca cu ceea ce avem.

            Domnul Manager Adrian Dumbravă afirma, ca atunci când a preluat conducerea Spitalului, în luna aprilie, a găsit o organigramă prezentată de Biroul Resurse Umane, Normare, Organizare şi Salarizare, însă, în timp, a descoperit că între spital şi Consiliul local, ca şi ordonator principal de credite, existau nişte diferenţe majore, în sensul că unitatea medicală lucra după o organigramă, iar administraţia locală avea altă organigramă. La momentul acesta, noi am pus de fapt în practică organigrama avizată de Ministerul Sănătăţii, propusă în urmă cu câţiva ani, unde erau prevăzute mai multe, desfiinţarea Secţiei Oftalmologie, înfiinţarea Ambulatoriului, etc. Cred că n-a fost înţelegere în cadrul Consiliului local, nu s-a votat, iar conducerea de atunci a escaladat fluxul normal, s-a dus direct la minister şi a avizat organigrama acolo. Ceea ce vreau eu să fac este să punem totul în acord, făcând organigrama în funcţie de situaţia reală.  Aprobarea organigramei nu înseamnă automat şi implementarea ei imediată, respectiv crearea unor posturi nu atrage după sine şi ocuparea lor în cel mai scurt timp, dar ele au fost cerute în cadrul organigramei din urmă cu câţiva ani.

            Ia cuvântul doamna Gabriela Coşoveanu, inspector  Resurse Umane al Spitalului, care precizeaza ca în Ambulatoriu s-au înfiinţat 20 de cabinete, în momentul de faţă fiind funcţionale 12, urmând să intre în circuit cele de Medicina muncii, Recuperare medicală, medicină fizică şi balneologie, Gastroenterologie, de Oftalmologie, Chirurgie plastică şi reparatorie, de Psihologie, de Urologie şi de Nefrologie. Tocmai de aceea s-a cerut modificarea organigramei, deoarece pentru fiecare cabinet este nevoie de un medic şi un asistent.

            Directorul financiar contabil interimar, Marius Cazacu precizeaza ca În luna ianuarie, s-au descoperit facturi neintroduse în contabilitate în valoare de 160.000 de lei. Suntem în luna august, zilnic vorbesc cu distribuitorii, zilnic facem confruntări de solduri şi de facturi, am surpriza să primesc facturi care au fost trimise de multe ori cu număr de înregistrare la noi la spital, dar nu se regăsesc. Vă daţi seama ce impact are asta asupra bugetului, coroborat cu datoriile pe care le avem în urma proceselor, coroborat cu contracte multe dintre ele, nu vreau să zic defectuoase, dar care ne pun pe noi într-o dificultate economică mai mare decât ne permitem. In această situaţie, vor fi înaintate multe documente instituţiilor abilitate şi trebuie luate măsuri radicale.

          Doamna Sanda Bistrean spune că deţine informaţii conform cărora în spital nu există comunicare şi transparenţa, așa cum sustine domnul Manager.

      Doamna Cristescu Codruta spune ca a fost informata ca in fata Primariei se afla mai multe persoane care doresc sa participe la sedinta dar nu sunt lasate sa intre în Primărie. 

     Domnul Dumbrava Adrian spune ca au fost luate de către conducere măsuri privind evitarea raspandirii virusului, iar doamna director medical este prezenta în sala și ne poate spune mai multe despre varianta Delta a SarsCov2.

              Doamna Dr. Loredana Liuba Director Medical, spune ca varianta Delta este mult mai contagioasă și trebuie să respectăm toate mijloacele de protecție. Acum, simptomele apar mult mai repede și este nevoie de un contact mult mai mic ca persoana să contracteze boala. Spitalul din Caransebeș e pregătit să înfrunte valul patru al pandemiei COVID-19,  au fost refăcute circuitele,  pacienții sunt investigați în cabinete separate și că suspecții vor fi investigați într-un cabinet special. Pacienții trebuie să aibă încredere, să vină să fie investigați, nu internăm pe nimeni cu forța. Am refăcut circuitele și pe secție, avem zone clar definite unde sunt pacienții suspecți, unde sunt cei pozitivi. Am refăcut echipele ca să fim pregătiți în cazul în care vor veni mulți de pacienți dintr-o dată. Suntem pregătiți și cu materialele de protecție. Ne așteptăm ca numărul pacienților să crească. Important de reținut pentru caransebeșeni și pentru locuitorii din împrejurimi este că Ambulatoriul funcționează și că pacienții pot veni și pentru alte probleme medicale, nu numai cei cu simptome specifice coronavirusului. Pacienții vor fi consultați în cabinete distincte, în funcție de ce simptomatologie au. Suntem pregătiți pentru ce va urma. Colegele de la pediatrie au pregătit și ele unde vor fi pacienții izolați. Toți pacienții confirmați cu Covid de la începutul lunii august încoace nu au fost vaccinați! „Este foarte important să mergem să ne vaccinăm, atrage atenția medicul. Pentru noi este foarte important ca populația să se vaccineze, pentru a nu face forme severe și pentru a nu ajunge pe secțiile de terapie intensivă. Este mult mai ușor de gestionat o populație care o să dezvolte boala, dar va face forme ușoare.

           Intervine doamna Gagiu Carmen, delegat satesc, care îl întreabă pe domnul Bogdea Constantin Florin , președintele Consiliului de Administratie al Spitalului, dacă își asuma aceasta organigrama.

         Domnul Bogdea Constantin Florin precizeaza ca nu este atributul Consiliului de administraţie să-şi asume organigrama, ci al Consiliului local. După cum se ştie, domnul  Adrian Cican a venit la momentul respectiv cu o organigramă, cred că aceasta, dacă ţin eu bine minte, să o votăm în Consiliu. Au fost acele discuţii, am votat-o într-o formă care, practic, în momentul de faţă eu zic că nu e reală cu ceea ce aveţi dumneavoastră la spital. Ca să punem lucrurile la punct, ţinând cont de faptul că, la nivelul ministerului, acea structură a spitalului a fost aprobată, asta spunea domnul manager, şi asta vă spune şi Consiliul de administraţie, că în momentul de faţă se vine cu reglarea, cu punerea în concordanţă a organigramei votate de Consiliul local, şi structura aprobată de minister. Dacă dumneavoastra nu votaţi, rămâne tot încurcată această situaţie organigramă-structură. În momentul în care votăm structura aprobată de minister, lucrurile intră pe făgaşul normal.

              Domnul Manager Adrian Dumbravă spune că salariile angajaţilor spitalului reprezintă 95 la sută din bugetul instituţiei,  spitalul are aprobate 548 de posturi, iar  prin noua organigramă numărul acestora creşte la 588 iar printre punctele importante ale planului de management, figurează acreditarea Laboratorului de analize, RENAR.

                I se da cuvântul doamnei dr.Vucea Felicia, medic primar pshiatrie pedriatica, care intervine pentru a solicita reanalizarea organigramei la Compartimentul  Pshiatrie Pediatrica. Aceasta sustine ca în structura organizatorica a Spitalului au fost propuse spre aprobare 8 posturi, din care 5 posturi asistenti medicali, 2 posturi infirmieri și 1 post ingrijitor curățenie și considera ca în organigrama propusa personalul este insuficient pentru acoperire turelor de lucru, fiind necesar personal după cum urmează:  5 posturi asistenti medicali din care 1 post asistent medical coordonator, 4 posturi infirmieri și 2 post ingrijitor- curățenie și 1 post  registrator medical. Aceasta spune ca activitatea în sectiile de pshiatrie se desfășoară în condiții deosebit de periculoase , de asemenea pacienții sunt copii din diferite grupe de vârsta, iar pentru buna desfasusrare a activitatii medicale pe secție este necesar ca o tura să fie formata din asistent medical, infirmiera și infrijitor. Spune ca a făcut numeroase adrese către conducerea Spitalului cu privire la aceasta situație. In prezent pe compartimentul pshiatrie pediatrica este angajata cu contract de munca determinata, o singura asistenta medicala, 3 ore in Ambulatoriu de Specialitate , 5 ore pe Secție. În perioada aprilie 2019 – martie 2021 au fost delegate câte o asistenta de pe secția Pediatrie care a deservit Compartimentul Pshiatrie Pediatrica, iar în perioada 1 iunie 2015 – martie 2019 activitatea a fost deservita de personalul medical și de îngrijire de pe Secția Pediatrie.

                  Domnul Manager spune ca deficitul de personal a fost și va fi asigurat prin transferare de la alte sectii.

                  Domnul Stefaroi Iulian -Vlad solicita managerului Spitalului sa intocmeasca și prezinte si situația financiara pe lunile iulie și august 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu amendamentul adus si se aproba cu majoritate de voturi cu 15 voturi pentru  și doua abtineri din partea doamnei Bistrian Sanda și domnului Curelea Dragos.

Punctul 9. - Intrebari. Interpelari. 

Punctul 10.- Diverse.

                 Domnul Curelea Dragos precizeaza ca la mapa se afla raportul de audit de la SC POL COM SRL și ca a citit în presa ca și auditul la SC TRANSAL URBIS este gata, am fi vrut sa il avem la mapa. Totodata mai spune ca  la mapa  este o adresa de la domnul Crengan și domnul Cazacu Marius.

                I se da cuvântul domnului  Cazacu Marius care a prezentat situtia terenului aflat în coproprietatea sa și a domnului Crengan Nicolae, teren situat în spatele magazinului Kaufland,  care a avut destinația amplasare platforma transvazare deseuri menajere. 

                     Domnul Cazacu Marius spune ca a avut încheiat contract de comodat cu SC TRANSAL URBIS SRL din anul 2016 pana în 2020. Din anul 2020 s-a adresat către SC TRANSAL pentru reinnoirea contractului, iar prin Hotărâre AGA s-a aprobat incheiarea unui contract de  inchiriere  pentru acest teren, care a fost prelungit ulterior prin doua acte aditionale, pana în 31 iulie 2021. Proprietarii terenului au anunțat ca începând cu 1 august 2021 , societatea SC TRANSAL URBIS SRL, nu mai deține nicio forma legala pentru a-si desfasura activitatea specifica pe acest teren. De asemenea precizeaza ca nu s-a respectat obligatia chiriasului de a elibera terenul de gunoaie și predarea lui cu aducerea la forma initiala .Totodata mentioneza ca nu mai dorește prelungirea contractului pe viitor, însă nu vrea să fie amendat de Garda de Mediu pentru ca sunt depozitate gunoaie pe acest teren.

               Domnul Paica Simion îl întreabă pe domnul viceprimar, cât costa manopera la lucrările de reparații făcute în municipiul Caransebes. 

       Domnul viceprimar răspunde ca la urmatoarea sedinta va face publice sumele, prețul manoperei pentru lucrarea din Pipirig este la fel ca și prețul pietei .

        Domnul Marian Corduneanu multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 13.08.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr. 676 /13.08.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 13.08.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  14 consilieri locali, cu mentiunea ca domnul Curelea Dragos participa online prin intermediul platformei ZOOM,  absentand motivat domnii:  Ponetchi Maria, Boncia Natalia, Bistrean Sanda, Rafa Vasile Iulian si Stefaroi Vlad.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

         Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

 PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 13.08.2021

1. - Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 13.08.2021.

 2. - Aprobarea procesului verbal al sedintei ordinare a  Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 23.07.2021. 

3. - Proiect de hotărâre privind aprobarea  amplasamentului  pentru depozitarea temporara a deseurilor provenite din construcții, deseurilor voluminoase și inerte pe  terenul înscris în CF nr. 42197 Caransebes, cu nr. Cad. 42197, în suprafață de 13 290 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul privat, situat în extravilanul municipiul Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

 4. - Proiect de hotărâre privind acordarea burselor scolare elevilor din invatamantul preuniversitar de stat.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                            Prezintă: Comisiile de specialitate nr.1 si nr.4.

5. - Proiect de hotărâre privind aprobarea  modificarii HCL nr.157/03.09.2020 privind aprobarea coridoarelor de mobilitate integrata care sa sprijine transportul in comun de calatori, circulatia biciclistilor si circulatia pietonilor in municipiul Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 13.08.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 23.07.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea amplasamentului  pentru depozitarea temporara a deseurilor provenite din construcții, deseurilor voluminoase și inerte pe  terenul înscris în CF nr. 42197 Caransebes, cu nr. Cad. 42197, în suprafață de 13 290 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul privat, situat în extravilanul municipiul Caransebeș.

Domnul Purdescu Alin intreaba daca acum este nevoie si de avizul de mediu pentru a nu mai fi problemele de data trecuta.

Domnul Minea Mihai spune ca, data trecuta a fost vorba despre darea in folosinta a unui  teren care intra temporar in patrimoniul SC TRANSAL URBIS SRL iar acum este vorba de identificarea din partea UAT,  a unei locatii temporare pentru depozitarea deseurilor , va avea exact acelasi regim ca depozitul de la Caromet si va avea nevoie de  aceleasi  avize.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind acordarea burselor scolare elevilor din invatamantul preuniversitar de stat.

Domnul Schinteie Petru sa ne precizeze doamna Secretar daca avem vreo incompatibilitate cei care avem copii la scoli.

Doamna Secretar General spune ca sumele nu se aloca din bugetul local iar aici se aproba criteriile pentru alocarea burselor nu acordarea sumelor. Pentru clarificari poate sa raspunda directorul economic,  care se afla in sala.

Domnul Primar spune ca nu este vorba despre nici o incomptibilitate aici.

Doamna Cristescu Codruta Corina spune ca toti avem copii la scoli in municipiul Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii HCL nr.157/03.09.2020 privind aprobarea  coridoarelor de mobilitate integrata care sa sprijine transportul in comun de calatori, circulatia biciclistilor si circulatia pietonilor in municipiul Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

           Domnul Marian Corduneanu  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 23.07.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 626 /16.07.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 23.07.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul ,Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  18 consilieri locali,absentand motivat doamna Boncia  Natalia.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

   PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de  23.07.2021.


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 23.07.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  in  data de  08.07.2021.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.43172 Caransebeș, nr.cad. 43172  în suprafață de 1037 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș, domeniul privat  în doua loturi, în suprafața de 500 mp, respectiv în suprafața de 537 mp.

   Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 2803 mp, înscris în CF nr. 43458 Caransebeș, nr. top 332/2-333/2-334/2-335/2 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

   Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                               Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren  din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003 si retragerea dreptului de folosinta unui beneficiar ca urmare a renuntarii la terenul atribuit,.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind aprobarea  finantarii nerambursabile de la bugetul local al municipiului Caransebes, a proiectelor declarate câștigătoare la procedurile de selecție organizate în anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

 7.- Proiect de hotarare privind participarea municipiului Caransebes la realizarea proiectului Via Transilvanica (Calea Transilvaniei).realizat de Asociația Tășuleasa Social.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

 8.- Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,LOTIZARE SI EXTINDERE ZONA DE LOCUINTE", zona Racovita, strada D.A. Sturdza, f.nr.

                                                          Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

9- Proiect de hotarare privind  respingerea Planului Urbanistic Zonal - ,,ZONA DEPOZITARE SERVICE AUTO , PARCARE SI SERVICII COMPLEMENTARE SERVICII DE CAZARE SI AGREMENT''.

                                                            Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

10.- Proiect de hotarare privind arondarea  Liceului Teologic Baptist Reșița – Secția Caransebeș la Cabinetul medical școlar nr. 1 -Cabinetul Colegiului Național „C.D. Loga”, în vederea asigurării de servicii medicale pentru elevii și perșcolarii ai acestei unități de învățământ .

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

Punctul 11. - Intrebari. Interpelari.

Punctul 12.- Diverse.

 Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.06.2021.

Domnul Primar  propune completarea ordinii de zi cu urmatorul proiect de hotarare: 

1. Proiect de hotarare privind  rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

2. Proiect de hotarare privind aprobarea planului strategic “ Programul de imbunatatire a eficientei energetice pentru Municipiul Caransebes “.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

3. Proiect de hotarare privind afilierea municipiului Caransebes in calitate de  membru cu drepturi depline al Bursei Romane de Marfuri pentru o perioada de un an.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

4. Proiect de hotarare privind darea în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a terenului înscris în CF nr.43979,  in suprafata de 8 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, situat in intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

5. Proiect de hotarare privind aprobarea  Organigramei și a statului de funcții al Aparatului de specialitate al Primarului municipiului Caransebeș.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

6. Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de fezabilitate și indicatori tehnico - economici pentru obiectivul de investitii ,, Locuinte pentru tineri destinate inchirierii în regim de înălțime P+2E, 20u.l., strada Prof. Constantin Daicoviciu, nr.1 A, Judetul Caras-Severin , municipiul Caransebes, Localitatea Jupa”.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot  ordinea de zi cu completarile aduse și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 08.07.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.43172 Caransebeș, nr.cad. 43172  în suprafață de 1037 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș, domeniul privat  în doua loturi, în suprafața de 500 mp, respectiv în suprafața de 537 mp.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca cererea este din 09.06.2021 și dorește sa felicite pe cei de la Cadastru ca au început sa lucreze, nu ca și în cazul domnului Pasat Aure,l care a așteptat 18 ani.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca trebuie urmărit și pe sedintele viitoare să fie cererile rezolvate în ordinea în care au fost depuse.

Domnul Purdescu Alin, întreabă dacă vanzarea va fi ulterioara.

Domnul Schinteie Petru răspunde ca,  da.

Se supune la vot proiectul de hotărâre   si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind  aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 2803 mp, înscris în CF nr. 43458 Caransebeș, nr. top 332/2-333/2-334/2-335/2 proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes,

Se supune la vot  proiectul de hotărâre și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren  din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003 si retragerea dreptului de folosinta unui beneficiar ca urmare a renuntarii la terenul atribuit,.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind aprobarea  finantarii nerambursabile de la bugetul local al municipiului Caransebes, a proiectelor declarate câștigătoare la procedurile de selecție organizate în anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba cu majoritate  cu 16  voturi din cei prezenti, doamna Bistrean Sanda și domnul Dragomir Cristian - Eugen nu voteaza.

Punctul 7. Proiect de hotarare privind participarea municipiului Caransebes la realizarea proiectului Via Transilvanica (Calea Transilvaniei).realizat de Asociația Tășuleasa Social.

Domnul Schinteie Petru solicita detalii despre acet proiect.

Domnul Primar spune ca e un traseu care trece prin vechea provincie Transilvania, de aia îi și spune Via Transilvanica, parte a Imperiului Austro-Ungar, începe în Obcinele Bucovinei și se termină în Mehedinți, la limita dintre Banat și Oltenia. E o rută de pelerinaj de 1400 de kilometri, destinată celor care doresc să tranziteze spațiul acesta, din care 12 kilometri sunt pe raza municipiului Caransebeș. Meritul de a ne include și pe noi este, pe de-o parte, al poziționării bune a Caransebeșului, dar și a intervenției domnului Cornel  Galescu care, din patriotism local, și-i mulțumesc pentru asta, a inclus și municipiul Caransebeș în această rută, în acest El Camino de România. În Caransebeș traseul intră în zona centurii de ocolire, trece pe lângă acele blocuri de pe strada Laurențiu Iancu, coboară pe Traian Doda, vine în centru, prin fața primăriei, e borna lângă ceas, merge pe sub arcul dintre cele două biserici, se duce către Teiuș și iese pe la mănăstire. A fost dorința lor de a fixa o bornă în zona zero a Caransebeșului pentru ca drumul să treacă pe sub arcul care unește cele două biserici.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,,LOTIZARE SI EXTINDERE ZONA DE LOCUINTE", zona Racovita, strada D.A. Sturdza, f.nr.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind respingerea Planului Urbanistic Zonal - ,,ZONA DEPOZITARE SERVICE AUTO , PARCARE SI SERVICII COMPLEMENTARE SERVICII DE CAZARE SI AGREMENT''.

Domnul Curelea Dragos spune ca a semnat acest proiect la comisie doar ca sa fie inclus pe ordinea de zi a sedintei de plen.

Domnul Schinteie Petru spune ca daca nu aveam trei semnaturi la comisie nu putea intra in plen si precizeaza ca proiectul este pentru respingerea PUZ ,iar cosilierii sa fie atenti la vot, fiindca votul pentru inseamna respingere.  Mentioneaza ca ca pe ordinea de zi este scris la prezentarea proiectului ,,Comisia de specialitate nr.1” si doreste rectificarea cu ,,Comisia de specialitate nr.2”. 

Avand in vedere articolul din ordinea de zi si anume ,, Art.2. Consilierii locali sunt invitați sa formuleze si să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâre inscrise pe proiectul ordinii de zi la art.1. din prezenta dispozitie”, propun ca amendament ,, Se aproba  Planului Urbanistic Zonal - ,,ZONA DEPOZITARE SERVICE AUTO , PARCARE SI SERVICII COMPLEMENTARE SERVICII DE CAZARE SI AGREMENT''.

Doamna Secretar precizeaza ca, Proiectul de hotarare este initiat de domnul Primar iar dansul ca initiator a propus respingerea PUZ- ului, dumneavoastra puteti sa votati  ,,pentru “ sau ,,impotiva” proiectului de hotarare, privind respungerea PUZ-ului.

Domnul Schinteie Petru  spune ca investiția este foarte mare, de câteva sute de mii de euro, trebuie sa tinem cont de  numărul de angajați si de taxele și impozitele care vin la bugetul local.  Totodata spune ca a  găsit o soluție avocățească, pentru a-i sprijini. Mai sunt construcții ridicate în Caransebeș care trebuiau demolate și nu au fost dar totusi sa I ajutam.

Domnul Primar spune ca, asta nu înseamnă să persistăm în greșeală.

Doamna Secretar General al municipiului, Ana Bratu, a explicat că nu se poate depune nici un amendament, deoarece proiectul este de respingere, neavand posibilitatea de a aduce nici un fel de modificari, la acesta.

Doamna Arhitect Sef spune ca sunt patru corpuri de clădire în regim parter, împrejmuire perimetrală din plasă de sârmă și platformă betonată, aflate pe o suprafață inclusă în PUZ-ul pentru care se cerea aprobare, în documentație terenul figurând ca liber de construcții, pe 90 la sută din acesta urmând să fie spațiu verde. Iar pentru aceste nereguli, Urbanismul a dat amendă, cu obligația desființării construcțiilor fără autorizație, decizie aflată pe rolul instanțelor. 

Doamna Aura Nica - Arhitect șef  explica: „Obiectivele realizate pe amplasament nu au legătură cu PUZ-ul. Pe amplasament e o platformă de parcare auto, niște containere amplasate în zona de protecție a liniilor de medie tensiune. PUZ-ul venit la aprobare cuprinde o pensiune turistică, zone verzi, exact acolo unde acum e parcarea auto din beton și care conform procesului - verbal de contravenție a primit măsura desființării. Nu era nici-o problemă dacă beneficiarul își dărâma platforma. Acum PUZ-ul ne prezintă un amplasament liber de construcții, cu propunere de realizare a unei pensiuni cu zone verzi de jur împrejur. Asta înseamnă demolare, aducerea la teren liber. Terenul trebuie să revină la situația inițială, acolo acum avem construcții neautorizate. PUZ-ul cu care au venit acum prevede cu totul altceva. Toate avizele au fost obținute pe acea pensiune cu zonă verde, care e amplasată în alt loc față de unde sunt amplasate containerele și platforma betonată despre a cărei demolare discutăm.

Doamna Musteta Ioana precizeaza ca acolo vine un salon de 600 de persoane, un service auto. Acele containere nu sunt sub linia de tensiune. Ce să demolez, când la mine nu e nicio fundație, e doar gardul, pot să desfac șuruburile, containerele sunt doar îmbrăcate, pot să le mut. Întrebarea doamnei este , cine a mai făcut o investiție în orașul Caransebeș atât de mare cum a făcut-o dansa? Eu am o pensiune de 40 de persoane, am angajați, acești oameni nu aduc beneficii și la primărie? În fiecare an dau 100  de milioane impozit, nu înțeleg, pentru unii mumă, pentru alții ciumă? Ați fost la fața locului, domnule primar, cu domnul  City manager, ați spus că nu sunteți pentru demolare și să găsim o cale să rezolvăm si acum mi se intampla asta.

Domnul Curelea  Dragoș spune ca, doar un privat care a investit măcar un leu știe ce înseamnă lupta cu birocrația, să nu aruncăm munca acestei doamne, poate a greșit.

Domnul Vasile Rafa a făcut referire la un caz asemănător din mandatul anterior: „La Firuț (patronul restaurantului Palace. Și după scandal și presiuni, dl Firuț n-a demolat nimic, e bine mersi. Faceți un proiect să-i ajutăm pe oameni.

Domnul Primar  spune că, investitorii sunt mult mai rapizi decât birocrația din administrația publică. Nu sunt convins că cineva are sută la sută dreptate în această situație, s-a greșit de ambele părți, probabil au greșit și funcționarii din primărie, dar cred că au greșit și cei care au făcut investiția. Am spus-o tot timpul, chiar dacă fac parte dintr-o instituție publică, sunt de părere că mediul privat este mai fâșneț decât administrația publică și noi ar trebui să ne adaptăm cumva cursului acestuia, mai rapid, pe care-l au întreprinzătorii. Nu cred că există primar care să nu-și dorească investiții, însă toate trebuie să se desfășoare legal. Noi trebuie să ne mișcăm mai repede, dar și ei trebuie să înțeleagă că doar acționând legal vor putea avea liniște și o investiție benefică pentru toată lumea.

Domnul Primar considera ca ar trebui scos de pe ordinea de zi acst proiect.

Doamna Musteta Ioana spune ca nu este de acord cu scoaterea proiectului de pe ordiena de zi , pentru ca acum trebuie sa se pronunte consilierii cu privire la investitie.

Domnul Primar spune ca in acest caz eu nu ma mai amestec, faceti cum vreti, votati.

Domnul Schinteie Petru solicita domnului presedinte de sedinta sa supuna la vot amendamentul ridicat de dansul.

Domnul Corduneanu Marian precizeaza ca nu se poate supune la vot deoarece nu este un amendament, asa cum a explicat doamna Secretar.

Domnul Primar spune ca nu avem un amendament.

Se supune la vot proiectul de hotărâre iar cei 18 consilierii se abțin în unanimitate. Proiect de hotărâre nu trece.

Punctul 10. Proiect de hotarare privind arondarea  Liceului Teologic Baptist Reșița – Secția Caransebeș la Cabinetul medical școlar nr. 1 -Cabinetul Colegiului Național „C.D. Loga”, în vederea asigurării de servicii medicale pentru elevii și perșcolarii ai acestei unități de învățământ .

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi : Proiect de hotarare privind  rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021.

Domnul Preda Marius director economic precizeaza ca sunt  500.000 de lei pentru refacerea integrală a acoperișului, 200.000 de lei pentru refacerea parțială a instalației electrice, ceea ce este foarte urgent, 200.000 de lei pentru refacere saloane, tarchet, holuri de acces, în urma dispoziției date după controlul făcut de cei de la DSP și 100.000 de lei pentru achiziții de paturi, canapele, mese ginecologice si face cu precizarea ca 500.000 de lei va fi  data către Transal Urbis, operatorul local de salubritate și transport.

Se supune la vot tinand cont de precizarile făcute și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi :  Proiect de hotarare privind aprobarea planului strategic “ Programul de imbunatatire a eficientei energetice pentru Municipiul Caransebes “.

Se supune la vot  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi :  Proiect de hotarare privind afilierea municipiului Caransebes in calitate de  membru cu drepturi depline al Bursei Romane de Marfuri pentru o perioada de un an.

Se supune la vot  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4 peste ordinea de zi :  Proiect de hotarare privind darea în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a terenului înscris în CF nr.43979,  in suprafata de 8 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, situat in intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5 peste ordinea de zi :  Proiect de hotarare privind aprobarea  Organigramei și a statului de funcții al Aparatului de specialitate al Primarului municipiului Caransebeș.

Se supune la vot   și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6 peste ordinea de zi :  Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de fezabilitate și indicatori tehnico - economici pentru obiectivul de investitii ,, Locuinte pentru tineri destinate inchirierii în regim de înălțime P+2E, 20 u.l., strada Prof. Constantin Daicoviciu, nr.1 A, Judetul Caras-Severin , municipiul Caransebes, Localitatea Jupa”.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca acest proiect a mai  fost pe ordinea  și a fost retras, în acel proiect de hotărâre era prevazuta o centrala pe lemne, în secolul asta,  cred ca nu este o idee foarte buna.

Domnul Viceprimar spune ca a fost pe teren cu reprezentantii  de la Agenția Nationala a Locuintelor care au spus ca este foarte buna locația și speram ca vom putea introduce în timp  și gazul în Jupa.

Se supune la vot  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 11. - Intrebari. Interpelari. 

Domnul Minea Mihai  propune către domnii consilieri, spre analiză o nouă locație pentru transferul deșeurilor menajere și pentru depozitarea temporară a deșeurilor din construcții, dar și pentru cele voluminoase provenite din mobilier uzat. Este vorba de zona Tancodrom, ultima parcelă ce aparține Primăriei Caransebeș, în suprafață de 13.000 mp. Este o zonă îngrădită, are o construcție pe suprafața ei și drumul de acces este pietruit. Ca să putem face pasul următor, avem nevoie de sprijinul primăriei pentru PUZ, un proiect și amenajările necesare pentru ca apoi să fie predat Transalului spre administrare.

Domnul Schinteie Petru întreabă dacă este cadastru făcut, dacă sunt vecini langa și solicita numărul de CF pentru a putea fi studiat.

Domnul Minea Mihai spune ca este cadastrul făcut și vecini sunt,  dar unul se afla la 100 m distanța si restul la 1 km.

Punctul 12.- Diverse.

   Doamna Ponetchi Maria solicita ca in locatia Primariei de pe strada Libertatii sa se ia masuri pentru a se curata buruienile care peste gard.

   Domnul Todorescu spune ca si in fata casei de pe Calea Severinului este la fel si ca dansul se  ingrijeste de curatarea acestora si nu Primaria.

  Doamna Bistrea Sanda solicita limitatoare in sensul giratoriu de la Lidl, deoarece, chiar si saptamana trecuta a fost un accident acolo.

  Domnul Viceprimar precizeaza ca trebuie discutat cu cei de la comisia de sistematizare rutiera.

  Domnul Corduneanu Marian spune ca la fel de tare se circula si pe strada Zlagnei.

  Domnul Paica Simion intreaba daca au fost instiintati proprietarii de terenuri sa si curete terenurile de ambrozie.

  Domnul Viceprimar spune ca, iar in cazul in care nu isi curata terenurile vor fi amendati.

  Doamna Gagiu Carmen delegat satesc solicita sa fie postat pe sit ul Primariei Regulamentul  privind spatiile verzi.

    Domnul Paica Simion intreaba ce este cu terenul de sport de la ACH.

Domnul Primar spune ca a discutat cu dansii, le a facut o oferta si asteptam raspunsul.

 I se da cuvantul domnului Posipal Marius reprezentant al sindicatului Spitalului care intreaba cat timp se mai numesc interimari pe functia de manager la Spital, cand va avea loc concurs un cinstit?

Domnul Primar intreaba cand a fost necinstit concursul si precizeaza ca anul acesta avem concurs in data de 30 august, dar pana acum nu a depus nimeni dosarul.

Intervine damna Maria Malaescu economist la Spital  care spune ca a  venit și acum trei ani in fata consilierilor și a anunțat  că la spital situația este foarte gravă. De trei ani, nu s-a întâmplat absolut nimic. Multumeste pentru că s-au alocat bani, dar nimeni nu a urmărit cursul acestora. Noi, în calitate de executanți, nu am contestat până acum deciziile de numire a conducerii spitalului. Suntem conduși de o doamnă director economic care nu întrunește condițiile pentru această funcție. Nu este treaba noastră aceasta. Se fac însă ,plăți de sute de mii de lei cu documente false. Săptămâna trecută, am pus în mapa domnului manager documente, drept pentru care lucrez sub o continuă hărțuire. Eu nu am primit primă, a primit-o dl Daniel Isac. Pandemia eu am depășit-o! Vă rog din suflet să veniți, pentru că suntem amenințate că ne desființează. Nu putem lucra așa! Ce se întâmplă în spitalul? S-au plătit 56.000 de lei pentru ordin de plată fals, de către doamna fost director economic Drăgoi.

Domnul Adrian Dumbravă a venit în fața sigiliului „pus de o singură persoană” și a acuzat angajații că fură dosare, documente care însă i-au fost aduse în cinci minute.

După o săptămână a declarat în presă că face «curățenia de primăvară». Așa se numește la domnul jurist Dumbravă casarea spitalului. Am documente prin care mi se dă dispoziție să fac casarea. Știți că noi, Contabilitatea, nu avem actul de inventariere? Că nu s-a finalizat inventarierea? Am ajuns să fim hărțuiți. Suntem două foste directoare. Pe vremea mea, spitalul avea conturile deblocate. Luați măsuri, vă rog din suflet, și nu-l lăsați, că-i vremelnic aici, și nu-i dați voie să ne desființeze, pentru că nici nu e legal. Am venit să vă atragem atenția.

Domnul George Rujescu, economist la spital, a intervenit în discuții, ca urmare a faptului că, în ședința de vineri, consilierii locali au aprobat suma de 1 milion de lei pentru investiții la unitatea medicală. La spital s-au pierdut recent 330.000 de lei, de la Casa de Sănătate, bani care vor fi decontați din contractul cu Casa, pe concedii medicale nefondate, ceruți ilegal de doamna Drăgoi.

Doamna Ana Ciortan,  afirma și ea ca a fost demisă pentru că a îndrăznit să facă ce a făcut acum Maria Mălăescu. Nu se suportă să se cunoască adevărul. Suntem singurii oameni care putem spune cum se cheltuiește banul public. Noi știm dacă o factură care ajunge în contabilitate are note justificative anexate sau nu. Sau dacă mai întâi vine factura și după aceea se încheie contractul. Nu există niciun control al banilor destinați spitalului, și când noi ieșim să spunem toate astea, suntem dați afară. Eu am fost dată afară. La prima întâlnire pe care am avut-o cu dl manager Dumbravă, mi-a zis așa: «O să fac tot ce ține de mine să privatizez Contabilitatea și o să vă dau afară, fiindcă am o firmă de avocatură, și o să vă dau afară de n-o să vă mai întoarceți niciodată». Astea sunt amenințări. De ce? Pentru că îndrăznim să spunem cum se cheltuieşte banul public. Știți ce proiect are dl manager pentru dezvoltarea spitalului? Noi nu știm. Noi suntem ăia care comenteaza, stiți că nicio gestiune din spital nu este reală, că nu bate cu ce este în contabilitate? Spitalul are milioane de euro datorie. Ce plan are dl manager? Cu noi nu discuta, vrea să ne vândă la fier-vechi bucată cu bucată?.

Domnul George Rujescu aspune ca domnul Manager Adrian Dumbravă a declarat recent în mass-media că a scăzut datoria spitalului cu 700.000 de lei,  să dovedească public acest lucru, pentru că sunt niște situații cu plăți restante, cu arierate, care se dau la Ministerul Finanțelor. Acolo se observă că nu a scăzut datoria, ținând cont  că, în ultima perioadă, nu am avut pacienți, nu am avut consumuri foarte mari la medicamente, materiale sanitare și alte consumabile care se folosesc în spital, și totuși datoriile au crescut de la lună la lună. În luna martie, când a venit dânsul, au fost 10,4 milioane de lei datoriile, în luna aprilie au fost 10,7 milioane de lei, în luna mai au fost 11,1 milioane de lei, iar în luna iunie au stagnat la 11,1 milioane. 

Domnul Marius Posipal in legatura cu primele care s-au acordat la spital , cereconsilierilor locali să solicite de la ANAF salariile de anul trecut ale conducerii spitalului, acolo apărând exact aceste sume.

Domnul administrator public Bogdea Florin in calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al spitalului, i-a sugerat Mariei Mălăescu ca, dacă acolo există ilegalităţi, sunt instituţii care pot clarifica aceste lucruri şi, prin urmare, să se adreseze acestora. Eu am venit în permanenţă să vă ajut acolo, cu tot ce s-a putut. Pe managerii care mi-au cerut ajutorul am venit şi i-am ajutat, cu dl primar, cu Primăria. şi încercăm să facem aceste investiţii, ca să vă ajutăm. Şi prin proiectul pe care îl facem acum, şi cu fluidele medicale, chiar şi cu spitalul modular, încercăm să vă ajutăm. Dar dacă dumneavoastră, acolo, sunteţi în permanenţă într-o luptă, lucrurile nu duc la bine. Trebuie să resetăm o dată Spitalul municipal, să-l aducem la zero, şi să încercăm să facem ceva pentru cetăţeni, pentru că ei au de suferit.

Domnul Adraian Dumbrava  spune ca la precedenta şedinţă, am promis că o să fac un raport, sunt trei luni de când sunt manager, nu din martie, ci din aprilie, şi am o viziune asupra spitalului. Nu am niciun parti-pris cu nimeni, şi singurul departament care face show, cum aţi văzut, este cel de contabilitate, din prima zi. Pe doamna director financiar am găsit-o acolo, nu este numită de mine, şi, ca şef de departament, este clar că eu cu dânsa discut problemele de contabilitate, nu cu angajaţii, pentru că trebuie să respect o ierarhie. Toate situaţiile pe care noi le dăm vizavi de balanţe, de cifre, pe care eu le-am lansat, sunt cifre verificate, sunt balanţe depuse la toate instituţiile, nu sunt scoase din burtă, sunt cifre pe care tocmai aceşti tovarăşi mi le-au dat, din departamentul lor. Îi răspund dlui Matei – primele de anul trecut au fost în sumă de 75.000 de lei.. Tot dv. m-aţi mai întrebat ceva. Daţi-mi voie să fac ce vreau cu banii mei! Sunt banii mei cei cu care am mobilat câteva birouri, nu doar pe al meu, sunt bani personali. Eu continui să spun acelaşi lucru: spitalul este într-o situaţie aproape dezastruoasă şi există riscul ca el să fie închis. Am solicitat şi am făcut cât am putut să diminuăm cheltuieli, salarii şi oameni. Am avut numai opoziţie de la lideri de sindicat. Sunt dovezi. O să vedeţi că se va ridica autorizaţia de funcţionare, şi va fi cea mai bună soluţie în conjunctura de-acum, în detrimentul pacienţilor, pentru o perioadă, pentru că va fi o altă organigramă. În momentul în care îţi ridică autorizaţia de funcţionare, îţi ia şi finanţarea. Ai termen trei sau şase luni. Oamenii îşi vor pierde locurile de muncă, dar îi vom angaja din nou, pe cei mai buni. Cum spunea dl Bogdea, în 2015, spitalul avea un grad de ocupare de 85-90 la sută din paturile disponibile, în medie peste 300 de pacienţi pe zi, cu 390 de angajaţi. Am ajuns, în pandemie, să avem 130 de paturi COVID, aşa a fost legea, şi avem 470 de angajaţi pentru 130 de paturi. Şi s-au mai angajat încă 80 de oameni. Nu pot să merg aşa. Sigur, când iei măsuri care dor, oamenii ţipă. Este în perspectiva mea, şi o spun public, la şedinţa dedicată spitalului, pe care o vom face, dacă se poate, în 3 sau 4 august, vă voi da din timp toate cifrele pe care le am, oficiale, şi strategia, şi împreună decidem ce facem cu spitalul. Privind strategia mea, ideea este ca acest serviciu de contabilitate să fie externalizat, nu la o firmă de-a mea, va fi o licitaţie. Departamentul este dezordonat. Avem opt contabili, economişti, pentru acest spital. Din cauza fricţiunilor dintre ei se întâmplă toate astea, şi probabil au prea puţin de lucru, de-aceea se dedau la fel de fel de lucruri. Va trebui să luăm măsurile care să eficientizeze spitalul. 

  Domnul Corduneanu Marian,  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 08.07.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr. 618 /08.07.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 08.07.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  18 consilieri locali absentand motivat domnul Purdescu Alin.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data 08.07.2021

1. Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de 3 luni.  

2. - Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 08.07.2021.

3. - Aprobarea procesului verbal al sedintei ordinare a  Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.06.2021. 

4. - Proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului ,, Servicii medicale optime pentru reabilitarea si dotarea cu aparatura medicala moderna a Sectiei de neonatologie a Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes.”

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


Punctul 1.-Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de 3 luni. 

Domnul Pasere Felician – Ionel propune pe domnul Corduneanu Marian presedinte pe o perioada de 3 luni. 

Se supune la vot alegerea presedintelui de sedinta și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 08.07.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 29.06.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea Proiectului ,, Servicii medicale optime pentru reabilitarea si dotarea cu aparatura medicala moderna a Sectiei de neonatologie a Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes.”

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Domnul Bogdea Constanti Florin precizeza ca este un proiect propus de Vodafone în care Primăria Municipiului Caransebeș are un aport de 10%. Este vorba despre dotarea secției de nou-născuți de la Spital, 20% o să fie reabilitarea secției, iar 70% reprezintă utilarea cu echipamente medicale noi, întrucât sunt foarte vechi cele de acolo și este foarte bine venit un astfel de proiect. Îi felicit pe cei de la Primărie că au lucrat și sâmbătă, și duminică pentru a ne încadra în acest proiect și aici este și urgența acestei ședințe, pentru că este destul de repede depunerea lui. Noi ne-am dus pe maximul posibil ca sumă. Totodată, a fost încheiat acordul de parteneriat pentru acest proiect între Fundația Comunitară Banatul Montan în calitate de aplicant, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș – în calitate de partener medical și Primăria Municipiului Caransebeș – în calitate de instituție/autoritate publică.

Domnul Corduneanu Marian multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 29.06.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 577 /23.06.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.06.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  19 consilieri locali. 

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de  29.06.2021.

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 29.06.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  in  data de  09.06.2021.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea  dezlipirii unei suprafete de 645 mp din  terenul înscris în CF nr.32867 Caransebeș,   în suprafață de 8153 mp, proprietatea Orașului  Caransebeș

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind   aprobarea  dezlipirii unei suprafete de 1179 mp din  terenul înscris în CF nr.43932 Caransebeș, în suprafață de 18051 mp, proprietatea Orașului  Caransebeș,  în vederea intabularii, cu destinația drum public.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.39351 Caransebeș, nr.cad. 39351  în suprafață de 556 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 400 mp, înscris în CF nr. 43965 Caransebeș,  proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind aprobarea neexercitarii dreptului de preemptiune la vanzarea imobilului apartament nr.13 situat in municipiul Caransebes, strada Traian Doda, nr. 1, Judetul Caras-Severin, cod LMI Cs -11-m-B-1061- Palatul Korongy.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind  acceptarea donației terenurilor  înscrise în CF nr.43817 Caransebeș , în suprafață de 1088 mp si din CF nr. 43822 Caransebes, in suprafata de 65 mp, aflate in coproprietatea doamnelor Szladek Maria si Fuhrmann Elisabeta – Adela,

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

9.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren  din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

10. - Proiect de hotarare privind aprobarea trecerii din domeniul public in domeniul privat al municipiului Caransebes a terenurilor  inscrise in CF nr.40390 Caransebes, in suprafata de 1000 mp si CF nr. 41146 Caransebes,  in suprafata de 1170 mp.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

11.- Proiect de hotarare privind aprobarea Proiectului ,,Cresterea transparentei, eticii si integritatii in cadrul Primariei municipiului Caransebes”.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

12.- Proiect de hotarare privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabila a Municipiului Caransebes, pentru perioada 2021 -2027.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

13. Proiect de hotarare privind aprobarea traseului subteran al rețelei electrice, pe o lungime totala de 232,5 m , pe imobilele apartinand domeniului public al municipiului Caransebes, în incinta Liceului Tehnologic  Dacia Caransebes,  strada Iancu Temes și strada  Libertatii.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 14. - Intrebari. Interpelari.

Punctul 15.- Diverse.


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.06.2021.

Domnul Viceprimar  propune completarea ordinii de zi cu urmatorul proiect de hotarare: 

1. Proiect de hotarare privind dezmembrarea terenului inscris în CF nr.42222 Caransebeas, nr. cad 42222, în suprafața de 393 mp, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, în doua parcele.

Se supune la vot  completarea adusa  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot  ordinea de zi cu completarea adusa și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 09.06.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea  dezlipirii unei suprafete de 645 mp din  terenul înscris în CF nr.32867 Caransebeș, în suprafață de 8153 mp, proprietatea Orașului  Caransebeș

Se supune la vot proiectul de hotărâre   si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind  aprobarea  dezlipirii unei suprafete de 1179 mp din  terenul înscris în CF nr.43932 Caransebeș, în suprafață de 18051 mp, proprietatea Orașului  Caransebeș,  în vederea intabularii, cu destinația drum public.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.39351 Caransebeș, nr.cad. 39351  în suprafață de 556 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti, iar domnul Pasat Aurel nu voteaza.

Domnul Purdescu Alin întreabă dacă mai sunt și alte solicitari de atribuire și cine a găsit aceste terenuri?

Domnul Stefanuti Daniel de la Compartimentul Inventar Patrimoniu spune ca mai sunt solicitari și ca biroul de cadastru a găsit terenurile.

Domnul Curelea Dragos întreabă dacă terenul respctiv se poate instraina?

Domnul Pasat Aurel spune ca după 10 ani legea permite instrainarea.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 400 mp, înscris în CF nr. 43965 Caransebeș,  proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. Proiect de hotarare privind neexercitarea dreptului de preemptiune la vanzarea imobilului apartament nr.13 situat in municipiul Caransebes, strada Traian Doda, nr. 1, Judetul Caras-Severin, cod LMI Cs -11-m-B-1061- Palatul Korongy.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind acceptarea donației terenurilor  înscrise în CF nr.43817 Caransebeș , în suprafață de 1088 mp si din CF nr. 43822 Caransebes, in suprafata de 65 mp, aflate in coproprietatea doamnelor Szladek Maria si Fuhrmann Elisabeta – Adela,

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren  din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. Proiect de hotarare privind aprobarea trecerii din domeniul public in domeniul privat al municipiului Caransebes a terenurilor  inscrise in CF nr.40390 Caransebes, in suprafata de 1000 mp si CF nr. 41146 Caransebes,  in suprafata de 1170 mp.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca a cerut în sedintele anterioare ca la fiecare punct să fie atașat o imagine satelitara a terenului.

Domnul Schintei Petru spune ca acest teren se afla în spate la ACH, este stadionul.

Domnul Dragomir Cristian mentioneaza ca și la comisie a ridicat aceasta problema, ca aceste terenuri sa nu fie așa ușor vândute, sa fim mai atenți la aceste terenuri pentru o mai buna dezvoltare a orașului.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca și la comisie așa s-a vorbit și ca acum aprobam doar dezlipire nu și vanzare.

Domnul Paica Simion spune ca aceste terenuri am putea sa le dam spre concesiune sau chiar gratis pentru dezvoltarea orașului.

Domnul Schinteie Petru spune ca sunt foarte multe probleme legate de aceste terenuri, LA FEL CA SI cererea domnului Pasat care este de circa 20 de ani și nu a fost rezolvată, dar aproape ca aș  felicita compartimentul de cadastru pentru ca a început sa lucreze. Ar trebui sa sfârșim aceasta lege a fondului funciar. Precizeaza ca terenul aferent locuintei chiriasei doamnei Cretu a fost amanat la comisie pentru ca nu aveam raport de evaluare al cotei părți de teren în vederea vanzarii. 

Domnul Pasat Aurel spune ca cererea a fost din anul 2008.

Domnul Viceprimar precizeaza ca nu se paote bloca vanzarea unor terenuri pentru ca oricum nu se paote realizqa nimic pe acestea fiind suprafete mici, blocam dezvoltarea.

Domnul Dragormir Cristian precizeaza ca este de acord cu vanzarea terenurilor de lângă case dar totuși la stadion ar trebuii sa fim mai atenți, nu mi se pare normal ca stadionul să fie privat, niciunde nu este așa, este în domeniul Primariei.Un oraș se poate dezvolta mentinand terenurile în domeniul public.

Punctul 11. Proiect de hotarare privind aprobarea Proiectului ,,Cresterea transparentei, eticii si integritatii in cadrul Primariei municipiului Caransebes”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 12. Proiect de hotarare privind aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabila a Municipiului Caransebes, pentru perioada 2021 -2027.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 13. Proiect de hotarare privind aprobarea traseului subteran al rețelei electrice, pe o lungime totala de 232,5 m , pe imobilele apartinand domeniului public al municipiului Caransebes, în incinta Liceului Tehnologic  Dacia Caransebes,  strada Iancu Temes și strada  Libertatii.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba  in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind dezmembrarea terenului inscris în CF nr.42222 Caransebeas, nr. cad 42222, în suprafața de 393 mp, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, în doua parcele.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba  in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Domnul Profesor Universitar Doctor Nicolae Popa prezinta structura Strategiei de Dezvoltare Durabila a municipiului Caransebes 2021-2027care are 4 parti, si 17 capitole.

Planificarea strategică este procesul prin care o comunitate își definește viitorul plauzibil, în termeni de direcție, obiective și decizii privind alocarea resurselor în mod optim pentru ca țintele fixate să fie atinse. Aceasta presupune prioritizarea proiectelor și a alocării resurselor, precum și stabilirea mecanismelor de monitorizare în implementarea strategiei.

Realizarea Strategiei de dezvoltare a municipiului Caransebeș a fost generată de nevoia resimțită de autoritatea publică locală de creare a unui cadru programatic coerent, care să genereze direcții și obiective de dezvoltare clare, în măsură să permită mai buna valorificare a resurselor locale și atragerea de noi resurse pentru dezvoltare.

Strategia de dezvoltare a municipiului Caransebeș este un document programatic care prezintă într-o formă sintetică obiectivele specifice și proiectele de dezvoltare ale municipiului, în concordanță cu documentele strategice actuale la nivel european și național.

Este o strategie care combină inițiativele și abordările bottom-up și cele top-down, nu numai în termeni de subsidiaritate, ci și în baza competențelor și experienței de planificare locală, în conformitate cu principiile de cooperare, participare și parteneriat. Ducumentul urmărește sensibilizarea, focalizarea și implicarea tuturor forțelor potențiale (populație, administrație, actori social-economici locali și regionali) pentru relansarea și dezvoltarea sustenabilă a municipiului Caransebeș în perioada 20121-2027. Durabilitatea pe termen lung a economiei locale nu se poate realiza fără a investi în inovare și economie bazată pe cunoaștere. Sursele de finanțare contează, dar investițiile nu sunt suficiente.

Pentru a atinge obiectivele propuse, trebuie să fie dezvoltat un mecanism care să răspundă cu succes unor întrebări cum sunt:

- Care sunt tendințele în dezvoltarea urbană pe plan european, național și regional?

- Care sunt nevoile stringente ale comunității, a căror rezolvare are cea mai mare capacitate de antrenare a dezvoltării locale durabile?

- Ce tipuri de investiții sunt necesare în/pentru oraș și cum se asigură coerența cu politicile generale, precum și cu prioritățile publice și private?

- Care sunt resursele locale și ce resurse externe pot fi atrase pentru realizarea investițiilor și dezvoltarea cu succes a comunității?

Pentru a-și putea consolida rolul de pol urban dinamic și influent în partea de nord-est a județului Caraș-Severin, municipiul Caransebeș trebuie să îndeplinească un număr minim de condiții, între care:

- un sistem coerent de stimulare a creativității și de fixare locală a forței de muncă  tinere și calificate;

- infrastructură și servicii adecvate de afaceri, inclusiv incubatoare de afaceri în

domenii de interes pentru oraș și zona sa de influență;

- integrarea eficientă în sistemul național de transport, pentru o bună accesibilitate la nivel național și european;

- privilegierea soluțiilor verzi în toate procesele de dezvoltare socială și economică;

- intensificarea colaborării intercomunitare în partea de nord-est a județului și valorificarea tradițiilor zonei (ținutul gugulanilor);

- administrație eficientă care să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățeanului.

Strategia de dezvoltare a Municipiului Caransebeș ține cont de aceste deziderate, dar ea trebuie să fie implementată, monitorizată și revizuită în conformitate cu cerințele fiecărei etape parcurse, iar aceste procese depind în primul rând de decizia politică și privată.

Domnul Dragomir Cristian Eugen precizeaaza ca, din punctul sau de vedere, este o strategie didactica . Aceasta strategie se potriveste la inca 50 de orase. Am votat-o pentru ca stiu ca asa sunt cerintele europene, ma asteptam sa vad niste pasi pe termen scurt, mediu si lung, sa vad niste cifre, ceva concret. Didactic este extraordinara, dar ca sa o punem in practica nu cred ca se poate.  

Domnul Profesor Universitar Doctor Nicolae Popa spune ca, Strategia are un caracter general in partea I, Generalitati, de care trebuie sa tinem cont. Daca nu tinem cont de prioritatile de unde vin banii nu se primesc finantarile. Apoi urmeaza o analiza detaliata pe care am facut -o pentru pentru Caransebes, am avut dezbateri si fizic si online cu dumneavoastra, daca erati prezenti la discutii intr-un numar mai mare, o puteam imbunatati. Viziunea poate fi valabila pentru mai multe orase, dar ea reflecta realitatea pentru Caransebes si asteptarile pentru viitor. 

Am explicat fiecare sintagma, alocarile finaciare nu sunt treaba consultantului, care nu stie care sunt resursele financiare ale orasului , ci treaba echipei de la Primarie. Am vazut si noi ca resursele sunt chiar reduse,am preferat sa punem proiecte pe 7 , 10 ani pentru ca ele se mai pot schimba, toate proiectele au fost ierarhizate pe prioritati, care sunt cele mai urgente. O sa le gasiti la sectiunea Proiecte prioritare, dar fara sume. Noi nu putem prevede sume, noi prevedem ideea de proiect. La pagina 223 este bugetul operational previzional, care include previziunile de disponibil financiar alocate pentru dezvoltare pana in anul 2030.

Doamna Bistrean Sanda precizeaza ca a citit Strategia si ca ar dori ca totii colegii impreuna cu echipa care a elaborat strategia , sa dezbata ultimul capitol Proiecte Prioritizate. 

Punctul 14. - Intrebari. Interpelari.  

Domnul Todorescu Lazar întreabă când se va termina lucrarea de pe strada Ardealului.

Domnul Viceprimar  spune ca este cuprinsă în proiectul de reabilitare și ca se va realiza.

Domnul Bogdea spune ca mai este o lucrare și cu pluvialul de pe Potoc, sa îl scoatem pe Ardealului și după să se asfalteze.

Domnul Paica Simion cere să se repare puntea de la Piața și totodata dacă se pot lua măsuri pentru a parca la gara, angajații nu au unde sa parcheze, este interzis și pe stânga și pe dreapta.

Domnul Viceprimar spune ca de joi se apuca de lucrai la podul de la Piața.

Punctul 15.- Diverse.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca a citit in presa declaratia domnului primar  ca nu doreste sa faca recurs la sentinta prin care domnul viceprimar a castigat procesul . Acesta a fost demis ca urmare a votului majorității consilierilor locali, cu 16 voturi, la inițiativa edilului-șef, numai că instanțele de judecată au desființat hotărârea respectivă și l-au reconfirmat  ca viceprimar al Caransebeșului. Odată cu aceasta, Consiliul Local a fost obligat să-i achite domnului Viceprimar cheltuielile de judecată, ceva peste 3.000 de lei. 

Am văzut sentința. Înseamnă că noi nu am avut dreptate. Daca credeam in dreptatea noastra, Consiliul Local , domnul Primar, noi toti aveam datoria sa facem recurs. Domnul Primar nu a facut recurs, eu zic ca ar fi trebuit sa se consulte in aceasta privinta cu cei carora le-a cerut votul si apoi sa luam o hotarare in acest sens. 

Doamna Secretar precizeaza ca nu este o hotarare definitiva, dupa ce se comunica sentinta se poate promova calea de atac, termenul de recurs curge  de la  comunicarea sentintei.

Domnul Curelea Dragos  propune ca, împreună cu domnul primar care a initiat proiectul , care e la fel de vinovat ca noi, și cu doamna secretar, care a avizat , să suportăm  cheltuielile de judecată, sa facem un act de donatie, iar in viitor să citim foarte clar ceea ce avem pe masă.

Domnul Viceprimar precizeaza ca nu este interesat ca să ia banii Consiliului Local, ai caransebeșenilor. De la prima sentință, din februarie, discutăm deja de patru luni în care nu am făcut niciun demers pentru a-mi recupera banii cheltuiți cu avocații, bani pe care îi puteam cere și primi oricând. Nu mă interesează să iau banii cetățenilor, eu am vrut doar să dovedesc că mi s-a făcut o nedreptate. Daca vreti sa auziti, va spun ca mi am luat angajamentul ca nu voi cere acesti bani.

Domnul Curelea Dragos mai solicita ca cererile care sunt adresate Consiliului Local,sa ajunga la Consiliul Local.

I se da cuvantul domnului Dumitru Matei, prezent  in sala de sedinta, care intreaba daca este adevarat ca s-au dat  prime unor angajati ai Spitalului cu toate ca domnul Manager a prezentat ca situatia spitalului  nu este tocmai buna  am pus şi eu întrebarea, iar domnul manager mi-a răspuns că el e obişnuit să procedeze ca în mediul privat, unde anumite persoane despre care consideră că îl ajută foarte mult în activitate pot să fie premiate. Acesta a fost răspunsul. 

Domnul Bogdea Constantin precizeaza ca nici eu nu sunt de acord cu aceste prime, am discutat şi cu domnul primar, nici el nu a fost de acord, dar e bucătăria lor internă. Aveţi tot dreptul să-l întrebaţi despre acest lucru pe domnul manager, când va veni la şedinţă, de ce a acordat acele prime. Într-adevăr, financiar spitalul stă destul de prost, însă, cu toate acestea, Adrian Dumbravă a reuşit să reducă acele pierderi de la un milion de lei, la 300.000 de lei pe lună. Nu am ştiut de acele prime, am primit şi eu acea hârtie de la un consilier local, nu m-a întrebat nimeni când s-au dat acele prime. Dar, repet, pe de altă parte s-au făcut progrese în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor la spital. Dacă domnul manager reuşeşte, aşa cum şi-a propus, să reducă la zero aceste cheltuieli, până la urmă poate să dea şi prime.

Domnul Schinteie Petru spune  că propunerea de acordare a primelor a venit din partea unuia dintre sindicatele care activează la spital, ţinând cont de Adresa Nr. 13 din data de 27.04.2021 a Sindicatului Sanitas din Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş.

Domnul  Dumitru Matei  ii nominalizaeaza pe domnul  Daniel Isac, dr. Bhupider Singh şi două angajate de la Cadre.

Domnul Tiuch Ovidiu cetatean din cartierul Valea Cenchii  cere Consiliului Local sa intervina la cei de la AQUACARAS pentru proiectul cu apa, faceti ceva nu avem apa, nu avem canalizare nu avem gaz.

Domnul Viceprimar precizeaza ca noi nu avem calitatea de a urgenta lucrarile ce le executa AQUACARAS.

Domnul Pasere Felician -Ionel  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


 ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 09.06.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr. 565 /09.06.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 09.06.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  16 consilieri locali,  Sunt absenti motivat, domnii Purdescu Alin, Todorescu Lazar si doamna Boncia Natalia.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 09.06.2021.

1. - Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 09.06.2021.

2. - Aprobarea procesului verbal al sedintei ordinare a  Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.05.2021.

3.- Proiect de hotarare privind  participarea  municipiului Caransebes ca  membru fondator al Asociației CLUSTER INOVATIV PENTRU TEHNOLOGII AEROPURTATE AVANSATE – INOAIRTECH  si aprobarea  statutului asociatiei

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de oportunitate  a gestiunii delegate ca modalitate de organizare a activităţii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare și a  documentaţiei de atribuire privind Contractul de delegare a gestiunii.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


Domnul Viceprimar prezinta pe doamna Gagiu Carmen, delegat satesc Jupa, aleasa democratic de adunarea sateasca a satului Jupa, cu 31 de voturi, care va reprezenta locuitorii satului în Consiliul Local, conform procesului- verbal de alegere aflat  la mapa.

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 09.06.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 28.05.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind participarea  municipiului Caransebes ca  membru fondator al Asociației CLUSTER INOVATIV PENTRU TEHNOLOGII AEROPURTATE AVANSATE – INOAIRTECH  si aprobarea  statutului asociatiei.

Domnul Rafa Vasile intreaba despre ce este vorba?

Domnul Olariu Gabriel  precizeaza ca dezvoltăm Aeroportul Caransebeș ca și o platformă de dezvoltare locală și regională. Un aeroport de dimensiunea celui de la noi nu poate să fie o afacere foarte profitabilă, însă pus într-un context în care să atragă investiții, să contribuie la dezvoltarea și din punct de vedere a învățământului și din punct de vedere a cercetării și al producției de mărfuri industriale și să nu uităm turismul, poate să devină o unealtă atractivă pentru investitori și pentru parteneri. Această inițiativă a unui Cluster de dezvoltare pe inovare și cercetare a venit o dată cu noua tendință de trecere spre economia verde spre noi tehnologii. Împreună cu Institutul de Cercetare ICAS București și Universitatea Aurel Vlaicu Arad și 10 companii dintre care Tales, una dintre firmele puternice în industria aeronautică, dorește pentru Caransebeș să devină un pol de cercetare pentru industria aerospațială (drone, energie verde).

Domnul Dragomir Cristian intreaba daca pista care este destul de scurta va fi cuprinsa in acest plan de dezvoltare?

Domnul Olariu Gabriel spune ca Aeroportul a fost reautorizat anul trecut si asta inseamna ca o sa primim aeronave pana la 20 de tone, si am inceput lucrarile la aerogara si sper sa putem autoriza si aceasta penru zborurile internationale. Am depus o cerere la Ministerul Transporturilor in acest sens si am primit raspuns ca va venii o comisie sa ne evaluaeze pentru autorizare, noi speram ca am indeplinit conditiile si vom putea sa indeplinim aceasta conditie.

Cu privire la pista,  un sistem de aterizare instrumentală (landing system – ILS) este un sistem de navigație bazat pe o serie de emițătoare radio care furnizează unui avion care vine la aterizare direcția și panta nominală de coborâre spre pistă. Este destinat pentru asigurarea unei aterizări în siguranță în condiții de zbor instrumental, adică în cazul unui plafon (baza norilor) coborât sau al unei vizibilități scăzute datorate ceții, ploii sau ninsorii. În această săptămână vom achiziționa din Germania o instalație  de aterizare  instrumentală ILS 420- DME 451 în sumă de 1.150.000 de euro care ne va ajuta foarte mult în proiectul nostru de a deschide aeroportul traficului internațional. Ne dorim ca în această zonă montană să vină turiști din toată lumea, care pot alege Muntele Mic, Semenicul, Băile Herculane și care nu mai trebuie să facă vama pe aeroportul Timișoara și să caute transfer spre aceste zone.

Domnul Primar menționeaza,  că prin participarea la acest Cluster, în viitor administrația publică locală poate sprijini unele lucrări de reparații și modernizări la Aeroportul Caransebeș. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea Studiului de oportunitate  a gestiunii delegate ca modalitate de organizare a activităţii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare și a  documentaţiei de atribuire privind Contractul de delegare a gestiunii.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Domnul Pasesre Felician -Ionel  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 28.05.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 523 /21.05.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.05.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei si proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  19 consilieri locali. 

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de  28.05.2021.


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 28.05.2021.


2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  din  data de 6.05.2021.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea contului de executie al bugetului local pe trimestrul I, pentru anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


4.- Proiect de hotarare privindaprobarea  contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii pe trimestrul I, pentru anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1 

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC TRANSAL URBIS  SRL Caransebes, pe anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC GUGULANIA LAND SRL , pe anul 2021

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


7.- Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL , pe anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


8.- Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC POL-COM Caransebes SRL Caransebes, pe anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


9.- Proiect de hotarare privind  inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 1200 mp, înscris în CF nr. 35686 Caransebeș, nr. cad.35686, proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

 

10. - Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru investitia ,, Construire bloc locuinte pentru tineri destinate inchirierii, în municipiul Caransebes, localitatea Jupa, str. Prof. Constantin Daicoviciu, nr.1A, regim de înălțime P+2E, 20 U.L si principalii indicatori economici.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


11.- Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru investitia ,, Realizare construcție anexa (cetrala termica de bloc) și racordarea imobilului nr. cad. 43166 la utilitati din municipiul Caransebes”, localitatea Jupa, str.Prof. Constantin Daicoviciu, nr.1A, regim de înălțime P+2E, 20 U.L si principalii indicatori economici.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


12.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


13.- Proiect de hotarare privind realizarea investitiei ,, Asigurare acces prin realizare scară exterioară cu modificare fațadă “ la imobilul situat in strada Mihai Viteazu nr.44, CF nr. 37072 -C1 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1  


14.- Proiect de hotarare privind  încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința situată în Caransebeș , str. Șesu-Roșu, bl.2 , sc.B , ap.15 , et.Parter , înscris în CF 30011-C1-U16 Păltiniș, doamnei Timpu Georgeta.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1  


15.- Proiect de hotarare privind acordarea avizului Consiliului Local al municipiului Caransebes , pentru prestarea de servicii funerare, de catre  SC SERVICII FUNERARE SRL

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.3


16. - Proiect de hotarare privind transformarea unor functii contractuale de muncitor necalificat de la Serviciul Public de Intretinere si Reabilitare in functii contractuale de executie de muncitor calificat in cadrul aceluiasi atelier.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5


17. - Proiect de hotarare privind modificarea HCL nr.182 /02.11.2020 privind organizarea comisiilor de specialitate  ale Consiliului Local Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5


Punctul 18. - Intrebari. Interpelari.

Punctul 19.- Diverse.


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.04.2021.

Domnul Primar  propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte de hotarare si retragerea punctelor 10 si 11 de pe ordinea de zi: 

1. Proiect de hotarare privind aprobarea Programului anual pentru acordarea finantarilor nerambursabile pe anul 2021.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

2. Proiect de hotarare privind  actualizarea valorii investitiei  „ Extindere spatii comerciale in regim P+1E în municipiului Caransebes , strada Lemnelor, nr.1” - continuare lucrări.

3. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,, Dezvoltare zona locuinte”, strada CA Rosetti- prelungire în extravilan.

Se supun la vot  completarile aduse  și retragerea punctelor 10 și 11 de pe ordinea de zi și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot  ordinea de zi cu completarile aduseși retragerea punctelor 10 și 11 de pe ordinea de zi și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Domnul Purdescu Alin spune ca luni a depus un proiect de hotărâre cu privire la revocarea hotararii privind atribuirea unui teren în Jupa către SC TRANSAL URBIS SRL, pentru depozitare deseuri materiale de contructii și ca nu este pe ordinea de zi.

Domnul Primar spune ca nu a considerat necesar să vină cu acest proiect peste ordinea de zi. Oriunde am aproba teren oamenii din zona pot cere revocarea hotararii a doua zi, nu mi se pare corect acest lucru.Trebuie sa vedem ce avem de făcut cu privire la acest depozit, nici în Pipirig când a fost, cetatenii nu au fost mulțumiți.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 06.05.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea contului de executie al bugetului local pe trimestrul I, pentru anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâresi se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind  aprobarea  contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii pe trimestrul I, pentru anul 2021. 

Se supune la vot  proiectul de hotărâre și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC TRANSAL URBIS  SRL Caransebes, pe anul 2021.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca a citit bugetul societatii si ca are cateva precizari: Am vazut ca sunt prevazute bonusuri salariale, la tichetele de masa nu este prevazut nici un leu, ce reprezinta bonusurile si daca suntem in masura sa dam aceasta suma. Suma pentru bonusuri este de 300.000 lei iar pentru tichete masa 270.000, iar pe papetarie sunt prevazuti 89.000 lei, o suma foarte mare.

Doamna director economic a SC TRANSAL URBIS SRL precizeaza ca ,,bonusurile'' nu sunt, ci sunt ,,ajutoare de inmormantare si salarii compensatorii”, iar banii pentru papetarie sunt pe un an de zile si ca nu sunt multi.

Domnul Curelea spune ca sunt prevazuti 300.000 lei la pozitia ,,colaboratori'' ce inseamna asta si servicii cu tertii?

Doamna director economic a SC TRANSAL URBIS SRL spune ca sunt cheltuielile cu tertii si colaboratori cu tertii, doua rubrici separate.

Domnul Purdescu solicita prezentarea unui raport de activitate la 6 luni.

Domnul Minea Mihai spune ca o sa aduca, chiar si la 3 lunic daca se doreste, dar un buget  nu se face pe minus, iar pana la sfarsitul anului poate o sa fim pe plus.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC GUGULANIA LAND SRL , pe anul 2021

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL , pe anul 2021.

Domnul Curelea Dragos spune ca a vazut ca societatea are o pierdere de 81.000 lei si ca nu se regaseste la cazare pe nici un site pentru promovare.

Domnul Administrator Public spune ca este internat scolar .

Domnul Schinteie Petru spune ca noi nu am dat nici un ban acestor societati in afara de SC TRANSAL URBIS SRL.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC POL-COM Caransebes SRL Caransebes, pe anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 1200 mp, înscris în CF nr. 35686 Caransebeș, nr. cad.35686, proprietatea Statului Român, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru investitia ,, Construire bloc locuinte pentru tineri destinate inchirierii, în municipiul Caransebes, localitatea Jupa, str. Prof. Constantin Daicoviciu, nr.1A, regim de înălțime P+2E, 20 U.L si principalii indicatori economici.

Retras de pe ordinea de zi.

Punctul 11. Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru investitia ,, Realizare construcție anexa (cetrala termica de bloc) și racordarea imobilului nr. cad. 43166 la utilitati din municipiul Caransebes”, localitatea Jupa, str.Prof. Constantin Daicoviciu, nr.1A, regim de înălțime P+2E, 20 U.L si principalii indicatori economici.

Retras de pe ordinea de zi.

Punctul 12. Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 13. Proiect de hotarare privind realizarea investitiei ,, Asigurare acces prin realizare scară exterioară cu modificare fațadă “ la imobilul situat in strada Mihai Viteazu nr.44, CF nr. 37072 -C1 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes.

Doamna Bistrean Sanda întreabă dacă aceasta clădire se afla pe lista monunmentelor istorice? Domnul Administrator Public  spune ca da, avem certificat de urbanism cu conditia prezentarii avizului de la cultura.

Doamna Bistrean Sanda solicita din nou o dezbatere publica referitoare la toate cladirele monument istoric din oras, trece timpul si ele se degradeaza tot mai mult.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti și o abținere din partea doamnei Bistrian Sanda..

Punctul 14. Proiect de hotarare privind  încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința situată în Caransebeș , str. Șesu-Roșu, bl.2, sc.B , ap.15 , et.Parter , înscris în CF 30011-C1-U16 Păltiniș, doamnei Timpu Georgeta.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 15. Proiect de hotarare privind acordarea avizului Consiliului Local al municipiului Caransebes , pentru prestarea de servicii funerare, de catre  SC SERVICII FUNERARE SRL.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca  trebuie trecuta denumirea firmei  in integralitate  si anume  SC SERVICII FUNERARE GOE SRL.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 16. Proiect de hotarare privind transformarea unor functii contractuale de muncitor necalificat de la Serviciul Public de Intretinere si Reabilitare in functii contractuale de executie de muncitor calificat in cadrul aceluiasi atelier.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 17. Proiect de hotarare privind modificarea HCL nr.182 /02.11.2020 privind organizarea comisiilor de specialitate  ale Consiliului Local Caransebes.

Domnul Primar întreabă  de ce nu se aleg în comisii?

Doamna Secretar spune ca nu este organizarea comisiilor cu alegere de Presedinte și Secretar, acum doar inlocuim consilierul validat în comisiile de unde a plecat,  membrul, domnișoara Plesa.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind aprobarea Programului anual pentru acordarea finantarilor nerambursabile pe anul 2021.

Domnul Dascalu Valentin spune ca la comsie a ridicat un amendament pe care și l retrage.

Domnul Curelea Dragos propune ca amendament și anume împărțirea sumelor, astfel:

1 – Activitati culturale – 70.000

2 -  Activitati sociale, educationale, protectia m,ediului, etc – 70.000 lei 

3 -  Programe sportive: sport de performanta, sport amator si sport scolar – 100.000

4 - Culte religioase – 60.000 lei .

Domnul Dragomir Cristian Eugen precizeaza ca ceea ce s-a hotarat la comisie era foarte bine si nu intelege de ce este retras amendamentul domnului Dascalu, ar trebui sa incurajam copii si tinerii la mai multa educatie sportiva.

Doamna Bistrean Sanda spune ca este vorba despre activitati educationale.

  Se supune la vot amendamentul adus  si se respinge  cu majoritate  de voturi din cei prezenti, cu 15 abtineri din partea domnilor Dascalu Valentin Schinteie Petru, Sabadis Ionel , Bojin Simion Paica Simion, Purdescu Alin, Boncia Natalia, Stefaroi Iulian, Pasat Aurel, Cristescu Codruta, Corduneanu Marian,  Craciunescu Emanuela, Rafa Vasile, Todorescu Lazar, Pasere Felician  -Ionelsi 4 voturi pentru  din partea domnilor Dragomir Cristian Eugen, Ponetchi Maria, Curelea Dragos si Bistrean Sanda.

  Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in cu majoritate  de voturi din cei prezenti, cu 15 voturi pentru din partea domnilor Dascalu Valentin Schinteie Petru, Sabadis Ionel , Bojin Simion Paica Simion, Purdescu Alin, Boncia Natalia, Stefaroi Iulian, Pasat Aurel, Cristescu Codruta, Corduneanu Marian,  Craciunescu Emanuela, Rafa Vasile, Todorescu Lazar, Pasere Felician  -Ionelsi 4 abtineri din partea domnilor Dragomir Cristian Eugen, Ponetchi Maria, Curelea Dragos si Bistrean Sanda.

Punctul 2 peste ordinea de zi:  Proiect de hotarare privind actualizarea valorii investitiei  „ Extindere spatii comerciale in regim P+1E în municipiului Caransebes , strada Lemnelor, nr.1” - continuare lucrări.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind  aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,, Dezvoltare zona locuinte”, strada CA Rosetti- prelungire în extravilan.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 18. - Intrebari. Interpelari.  

Punctul 19.- Diverse.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca ma mapa este o adresa de la Sc Transal și dorește sa știe care este circuitul actelor adresate Consiliului Local pentru ca Liceul C.D. Loga a depus o solicitare și nu se regaseste la mapa. 

Domnul Purdescu Alin știe ca domnul Chimigeriu a plecat cu o nota de lichidare.

Domnul Minea Mihai spune ca da, semnata de fosta directoare economica, care a plecat și ea.

Domnul Cozma Romeo director SC TRANSAL URBIS SRL precizeaza ca este un prejudiciu de 30.000 Lei ce consta în telefoane, tableta și abonamente vodafone, I s-a trimis acasă o notificare pentru a le preda însă pana în prezent nu au fost aduse.

Domnul Schinteie întreabă pe domnul Purdescu dacă să se facă plângere penala?

Domnul Purdescu Alin spune ca nu Consiliul Local este organul abilitat.

Domnul Curelea Dragos solicita ca pe viitor orice hârtie este adresata Consiliului Local să fie pusa la mapa.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca a observat ca în bugetul SC TRANSAL URBIS SRL, sunt sume alocate pentru piese de schimb reparații mașini, cauciucuri noila autobuze și multe alte piese și ca aceste sume s-au decontat și nu se vede nimic.

Domnul Cozma Romeo director SC TRANSAL URBIS SRL spune ca așa este, nu s-au schimbat cauciucurile la autobuze de 4 ani.

Domnul Minea Mihai spune ca auditul nu înseamnă control, aceste 5.000.000 lei nu se regasesc.

Domnul Schintei Petru spune ca acești bani sunt 1 milion de euro. 

Doamna Bistrean Sanda da citire cererii prin care mai mulți profesori de la Colegiul Național C. D. Loga s-au sesizat după ce administrația publică locală a mutat coșurile de baschet de la școală în parcul de agrement Teiuș, la terenul nou asfaltat si cere remontarea vechilor uși din lemn la intrarea principală și la cabinetul medical.

 Doamna Director al C. D. Loga spune ca liceul a fost desemnat bază de practică pedagogică și, în baza ordinului de Ministru se constituie Consorțiu pentru coordonarea practicii pedagogice și oferirea activităților de mentorat studenților, care doresc să desfășoare practica pedagogică în județul Caraș-Severin. Noi, profesorii de la Colegiul Național C. D. Loga, solicităm realizarea unui teren de sport în aer liber, conform proiectului inițial. Apoi, două panouri de baschet au fost luate fără acordul conducerii școlii, putea măcar să fie anunțată conducerea. Solicităm și montarea vechilor porți, de la intrare și de la cabinetul medical, care au fost demontate în vederea recondiționării.

Domnul Primar spune că nu este spațiu pentru un teren în aer liber, în condițiile în care la câțiva metri se află cea mai nouă sală de sport din oraș construită în cadrul proiectului campusului preuniversitar, un proiect moștenit și pe care cu greu și cu bani mulți Primăria Caransebeș l-a scos la liman, cei mai mulți bani din ultimii ani s-au alocat către Pedagogic. Reabilitarea fațadei a costat 2,5 milioane de lei, curtea interioară la fel, tot pe banii primăriei. Poate lumea nu știe că noi plătim în continuare un credit, singurul pe care-l are primăria, tot pentru Liceul Pedagogic. E din vina noastră, că am făcut școala asta să arate cel mai bine din Caransebeș.Acum cu 200 de semnături, puteați și când s-a scris proiectul să va opuneti. Iar cosurile de baschet decât să stea nefolosite le folosim în altă parte.

Domnul Schinttei Petru spune ca trebuie asfaltata curtea interioara.

Domnul Dascalu  Valentin spune ca, dispariția ușilor care ar fi trebuit recondiționate, se pare că firma care a lucrat la liceu le-a tăiat la demontare și în prezent tot ceea ce s-ar putea face este ca administrația publică să facă uși noi după modelul celor care au existat la liceul pedagogic pentru a se încadra în arhitectura clădirii, așa cum a fost ea odată.

Domnul Cocoș prefesor de sport precizeaza ca ar trebuie amenajat un teren de sport măcar cu un cos de baschet .

Domnul Dumbrava Adrian Manager Spitalul Municipal de Urgența Caransebes precizeaza ca, Spitalul acumulează lunar o datorie de un milion de lei, care se adaugă la cele aproape 14 milioane de lei existente, astfel că este vital un plan de măsuri de redresare. M am gândit chiar și la cererea insolvenței spitalului, care ar fi primul din țară. Acum se înregistrează 2,5 către 3 milioane de euro datorii. Suntem în arierate, sunt facturi neplătite și primim somații de plată zilnic. Eu am 5 săptămâni de când am început activitatea și în acest timp am luat unele măsuri, voi continua și vreau să vă spun de acum că trebuie să fiți partenerii mei. Va fi o criză de pacienți după pandemie, pentru că oamenii încă se tem de spital, de virus și fără pacienți nu îndeplinim contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. În prezent spitalul are mai multe cheltuieli decât produce, cu un milion de lei. Până la sfârșitul anului sperăm să diminuăm pierderile. Eu vă spun condițiile din spital sunt inumane și nu exagerez cu nimic și vă poftesc să facem o vizită în spital, veți fi surprinși. În perioada următoare voi veni cu 5, 6 modificări la organigrama Spitalului în sensul de repoziționare a oamenilor pentru a face reduceri și pentru eficientizare.

Doamna Gagiu Carmen reprezentanta locuitorilor din Jupa aduce în discuție mutarea depozitului de deseuri  din construcții în alta parte.

Domnul Primar precizeaza ca sunt foarte puține terenuri pentru astfel de deponee, dacă mergem în Valea Cenchii nu o să fie mulțumiți cetatenii de acolo, la fel a fost și în Pipirig, iar acest acest deponeu nu este menajer. Dacă lucrurile sunt în ordine vom face acel deponeu în regulă.

Domnul Minea Mihai spune ca sunt planuri, avem avize la de la mediu și ca apele romane spun ca suntem în regulă.

Domnul Toc Dumitru  antrenor de lupte,  solicita  ca baza sportiva din Jupa să fie pusa la dispoziția copiilor.

Domnul Pasere Felician -Ionel  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 06.05.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr.  480 /06.05.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 06.05.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  17 consilieri locali, domnul Purdescu Alin participand  online prin intermediul platformei Zoom. Sunt absenti motivat, domnii Dragomir Cristian- Eugen si Rafa Vasile- Iulian 

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 06.05.2021.

1. - Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 06.05.2021.

2. - Aprobarea procesului verbal al sedintei ordinare a  Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.04.2021.

 3.- Proiect de hotarare privind  rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021, precum si a listei de investitii anexa la buget.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea propunerii de despagubire a terenului inscris în CF nr. 40171 Caransebes in suprafata de 3781 mp,  proprietatea domnului Ion Sabina Sanda, in baza procesului -verbal al Comisiei de expropriere. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC TRANSAL URBIS  SRL Caransebes, pe anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC POL- COM  SRL Caransebes, pe anul 2021. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL Caransebes, pe anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC GUGULANIA LAND  SRL Caransebes, pe anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 06.05.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 29.04.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2021, precum si a listei de investitii anexa la buget.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind  aprobarea propunerii de despagubire a terenului inscris în CF nr. 40171 Caransebes in suprafata de 3781 mp,  proprietatea domnului Ion Sabina Sanda, in baza procesului -verbal al Comisiei de expropriere.

Doamna Ponetchi Maria precizeza ca înainte de a trece la vot,  să se țină cont ca la mape nu este hotărârea comisiei judetene, conform legii nr.33/1994.

Domnul Schinteie Petru întreba ce hotărâre?

Domnul Administrator Public precizeaza ca la mapa este Procesul verbal al comisiei.

Domnul Purdescu Alin mentioneaza ca, conform Legii nr. 33/1994 art.18 ,, În urma deliberării, comisia poate să accepte punctul de vedere al expropriatorului sau îl poate respinge şi va consemna aceasta într-o hotărâre motivată”. Părerea grupului PNL este ca procesul verbal nu tine cont de hotărâre și anume nu poate inlocuii hotărârea. Rugam comisia judeteana care s-a intrunit pentru  negociere să facă o hotărâre așa cum cere legea.

Domnul Primar spune ca sunt doua lucruri: este o comisie care a făcut negocierea și o comisie care a hotarat la sediul Primariei acceptarea sumei din negociere. Acesta a fost penultimul pas, iar ultimul este aici în sedinta Consiliului Local.

Domnul Purdescu Alin spune ca totuși trebuia o hotărâre emisa de acea comisie.

Domnul Primar spune ca, Consiliul Local emite hotărârea iar comisia doar proocesul -verbal.

Doamna Ponetchi Maria precizeaza ca hotărârea trebuia să fie data de către comisie și comunicata în termen de 15 zile.

Domnul Primar spune ca, atunci nu mai trebuia în Consiliul Local , aprobata.

Domnul Purdescu Alin precizeaza ca , Consiliul Local trebuia doar înștiințat.

Domnul Primar spune ca situație este foarte clara și ca orice zi pierduta prejudiciaza comunitatea locala cu 400 lei / zi penalitati.

Domnul Schimteie Petru mentioneaza ca în temeiul Legii 33/1994 privind expropierea pentru cauzele de utilitate publica, hotarareste prin vot secret în unanimitate, acceptarea pretului de 22 euro /mp pentru suprafața de 3781 mp, evidentiata în CF nr. 40171 Caransebes, sub rezerva aprobarii acestui preț de către Consiliul Local al municipiului Caransebes. Este foarte clar.

Domnul Purdescu Alin spune ca nu trebuia scris ,, sub rezerva Consiliului Local”

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca domnul Primar face parte din acea comisie și întreabă dacă doamna Garofita Munteanu a mai redactat ceva.

Domnul Primar spune ca, nu, este doar procesul verbal al comisie.

Domnul  Curelea Dragos Constantin întreabă dacă este un jurist pentru a ne prezenta situația.

Domnul Colta Marius spune ca, comisia a fost constituita în baza unei hotararii a Presedintelui Consiliului Judetean.  Președintele comisiei conform legii este Arhitectul șef al judetului, Primarul localitatii, 3 specialişti din domeniul de activitate în care se realizează lucrarea de utilitate publică, și 2 locuitori din zona unde va fi expropriat terenul. Comisia a  hotărât prin vot secret și a luat act de negocierea Comisiei constituita la nivelul Primariei. Au luat act de prețul negociat de 22 euro/mp,  deoarece prețul aprobat în Consiliul Local prin raport de evaluare a fost extrem de mic.

Vis - a -vis de patrimoniul localitatii comisia judetean, nu poate hotări, de aceia am și scris sub rezerva aprobarii Consiliul Local, singurul care poate dispune de patrimoniul unei urbe este Consiliul Local.

Domnul Primar spune ca dacă nu se va dori să se voteze, procedura va trebui reluata, iar prețul cred ca tot așa ar rămâne, ajungand la negociere din nou, nu cred ca vor lasa mai jos de 22 euro.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca, Consiliul Local nu a negociat prețul, de negociat s-a ocupat comisia, dar noi stabilim dacă este bine.

Domnul Primar precizeaza ca fără Consiliul Local nu se poate și așteptând plătim tot mai mult.

Domnul Todorescu Lazar întreabă ce se va face pe acel teren.

Domnul Primar spune ca nimic, deoarece pe acel teren traverseza  stalpi de curent.

Domnul Schintei Petru solicita o prezentare a terenului.

Domnul Colta Marius precizeaza ca terenul este mult mai mare, doamna Sabina l-a dezmembrat pe cheltuiala dansei și doar cei 3781 mp sunt afectati, sunt 11 stalpi de curent și o satie trafo. Enelul a argumentat ca au fost construiti în 1954 pentru alimentarea Cartierului Balta – Sarata și a fabricii de mobila. Deci este de utilitate locala. Pe vremea lui Ceasusescu nu s-au făcut expropieri iar după revolutie în baza legilor de retrocedare, Consiliul Local la reimpropietarit dar tot în acea locatie fără sa țină cont de acești stalpi. Acum câțiva ani a fost prezentata situația în Consiliul Local, iar dumneavoastră ați respins- o,  iar doamna s-a adresat instantei, drept urmare a câștigat procesul, urmând sa o expropiem.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC TRANSAL URBIS  SRL Caransebes, pe anul 2021.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre  si se respinge cu 7 voturi pentru din partea domnilor  Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Stefaroi Iulian Vlad, Bojin Simion, Sabadis Ionel, Boncia Natalia și Pasat Aurel și 10 abtineri din partea domnilor  Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Purdescu Alin,  Craciunescu Emanuela Iconia, Paica Simion, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta, Bistrean Sanda, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind bugetului de venituri si cheltuieli al SC POL- COM  SRL Caransebes, pe anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se respinge cu 6 voturi pentru din partea domnilor  Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Stefaroi Iulian Vlad, Bojin Simion, Sabadis Ionel, Boncia Natalia și 11 abtineri din partea domnilor  Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Purdescu Alin,  Craciunescu Emanuela Iconia, Paica Simion, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta, Bistrean Sanda, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin și  Pasat Aurel.

Punctul 7. Proiect de hotarare privind  aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL Caransebes, pe anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se respinge cu 6 voturi pentru din partea domnilor  Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Stefaroi Iulian Vlad, Bojin Simion, Sabadis Ionel, Boncia Natalia și 11 abtineri din partea domnilor  Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Purdescu Alin,  Craciunescu Emanuela Iconia, Paica Simion, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta, Bistrean Sanda, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin și  Pasat Aurel.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC GUGULANIA LAND  SRL Caransebes, pe anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se respinge cu 7 voturi pentru din partea domnilor  Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Stefaroi Iulian Vlad, Bojin Simion, Sabadis Ionel, Boncia Natalia și Pasat Aurel și 10 abtineri din partea domnilor  Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Purdescu Alin,  Craciunescu Emanuela Iconia, Paica Simion, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta, Bistrean Sanda, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin.

Domnul Pasesre Felician Ionel  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

 

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 29.04.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 470 /23.04.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.04.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  18 consilieri locali. Se afla in sala domnul Paica Simion al carui mandat a fost validat, pentru a depune juramantul

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de  29.04.2021.

 

Punctul 1. Depunerea Juramantului de către domnul Paica Simion, validat în functia de consilier local al municipiului Caransebes, din partea Partidului Național Liberal, conform Incheierii Judecătoriei Caransebes nr. 912/20.04.2021.

Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, in data de 29.04.2021.

Punctul 3.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  din  data de 16.04.2021.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind stabilirea pentru anul fiscal 2022 a impozitelor și taxelor locale aplicabile în municipiul Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind  darea în folosință gratuită către Clubul Sportiv Școlar Caransebeș a terenului înscris în C.F. 36305 Caransebeș, în suprafață de 13.522 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind darea în folosință gratuită către SC TRANSAL URBIS SRL a terenului înscris în din C.F. 43789 Caransebeș, în suprafață de 20.431 mp, proprietatea Orașului Caransebeș, domeniul privat, cu destinatia statie de sortare si depozitare temporara a deseurilor rezultate din constructii.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unei parcele de teren in municipiul Caransebes, zona Valea Cenchii pentru construirea unei locuinte proprietate personala, conform Legii nr.15/2003. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 8.- Proiect de hotarare privind darea în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate la  etajul 3 din imobilul înscris în CF nr.P3100,  proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, situat in municipiul Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 9 .- Proiect de hotarare privind darea in administare catre Serviciul Public de Intretinere si Reabilitare a Cabanei Scorilo pe o perioada de 1 an.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 10.- Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 4855 mp, înscris în CF nr. 40817 Caransebeș, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 11.- Proiect de hotarare privind  dezlipirea suprafeței de 187 mp din terenul înscris în CF nr.42709,  de 3697 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, in vederea vanzarii prin  licitatie publica.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 12.- Proiect de hotarare privind dezmembrarea unei suprafete de 8 mp de teren,  din terenul inscris  în CF nr.43100 Caransebeș, de 2313 mp,  proprietatea municipiului Caransebeș,  domeniul public, cu destinația construire anexa pentru adăpostire grup de pompare și rezervor de apa, de către Liceul Teologic Baptist Resita.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 13.- Proiect de hotarare privind aprobarea  lucrarilor de construire  ,,  Modificare acoperis C2 - atelier mecanic si refacere imprejmuire”, la imobilul atelier mecanic al Serviciului Public Intretinere si Reabilitare.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 14.- Proiect de hotarare privind realizarea  de catre S.C. RCS RDS S. A a  investitiei ,, Construire stație de baza pentru servicii de comunicatii electronice si bransament electric în localitatea Caransebes, CS 01501”, amplasata pe Spitalul Municipal de Urgenta Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 15.- Proiect de hotarare privind acordarea Titlului de ,,Cetațean de Onoare”, al municipiului Caransebeș,  domnului profesor Constantin Bratescu.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

Punctul 16.- Proiect de hotarare privind desfiintarea functiei contractuale vacante de muncitor  calificat de la Compartimentul dezvoltare si monitorizare retele de iluminat public  si  infiintarea functiei contractuale de conducere de Sef Serviciu la Serviciul de Iluminat Public.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

Punctul 17. - Intrebari. Interpelari.

Punctul 18.- Diverse.

Punctul 1. Depunerea Juramantului de către domnul Paica Simion, validat în functia de consilier local al municipiului Caransebes, din partea Partidului Național Liberal, conform Incheierii Judecătoriei Caransebes nr. 912/20.04.2021.

Domnul Paica Simion I-a loc în sala de sedinta și intra în exercitarea mandatului.

Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.04.2021.

Domnul Viceprimar  propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte de hotarare: 

1. Proiect de hotarare privind majorarea  capitalului  social SC TRANSAL URBIS SRL, cu suma de 950.000 lei.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

2. Proiect de hotarare privind  aprobarea vânzarii și încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința situată în Caransebeș , str. Balta Sărată ,bl.3, Parter, apartamentul 5, înscris în CF nr. 30518-C1-U12 Caransebeș.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

3. Proiect de hotarare privind propunerea de despagubire a terenului inscris în CF nr. 40171 Caransebes in suprafata de 3781 mp,  proprietatea domnului Ion Sabina Sanda, in baza procesului verbal al Comisiei de expropriere. 

Se supun la vot  completarile aduse și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot  ordinea de zi cu completarile aduse  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 16.04.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind stabilirea pentru anul fiscal 2022 a impozitelor și taxelor locale aplicabile în municipiul Caransebes.

Domnul Curelea Dragos spune ca are doua amendamente și anume:

Conform Codului Fiscal, articolul 456, propun urmatoarele:

,, Scutirea de impozit pe locuință pentru o perioadă de 5 ani pentru clădirile la care proprietarii au executat, pe cheltuială proprie, lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare".

"Scutirea de impozit pe locuință pentru o perioadă de 3 ani pentru clădirile unde au fost executate lucrări în condițiile legii nr.153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare."

Domnul Director Economic precizeaza ca în lege este scris și scutire dar și reducere, ar fi bine sa ținem cont de reducere și sa nu scutim direct sa vedem impactul asupra bugetului local.

Domnul Curelea spune ca 5 ani să fie scutiti de impozit cei cu anveloparea și 3 ani pentru reabilitare.

Domnul Pasat Aurel precizeaza ca cel mai corect ar fi reducere.

Domnul Curelea considera cu nu vor fi prea mulți și ca nu este o suma așa de mare.

Domnul Pasere Felician spune ca eficientizarea energetica cuprinde mai multe lucrări.

Se supune la vot amendamentul privind  Scutirea de impozit pe locuință pentru o perioadă de 5 ani pentru clădirile la care proprietarii au executat, pe cheltuială proprie, lucrări de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice, pe baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, întocmit în condiţiile legii, prin care se constată realizarea măsurilor de intervenţie recomandate de către auditorul energetic în certificatul de performanţă energetică sau, după caz, în raportul de audit energetic, astfel cum este prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot amendamentul privind  Scutirea de impozit pe locuință pentru o perioadă de 3 ani pentru clădirile unde au fost executate lucrări în condițiile legii nr.153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, cu modificările și completările ulterioare și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  cu amendamentele aduse si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul  5.- Proiect de hotarare privind  darea în folosință gratuită către Clubul Sportiv Școlar Caransebeș a terenului înscris în C.F. 36305 Caransebeș, în suprafață de 13.522 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public.

Domnul Schinteie Petru spune ca in cadrul comisie a facut un amendament si anume: ,,Dreptul de folosinta gratuita se acorda Clubului Sportiv Scolar Caransebes, în vederea folosirii terenului în conformitate cu programul / orarul celorlalte entitati care su drept de folosinta asupra acestuia și care va fi stabilit împreuna de către cei care desfășoară activități sportive pe acest teren”.

Ni s-a adus la cunoștința azi la comisie și sentința care s-a dat de Curtea de Apel Timisoara în dosarul acesta 422/2015 , din păcate aici avem de a face cu sentința care conform art 433 Cod de Procedura,  este executorie. Noi la comisie am luat la cunoștința ca este un proces pe rol, un litigiu, dar din păcate pentru municipiul Caransebes în acest proces s-a emis de către Curte o sentința care este supusa recursului la Înaltă Curte, însă intr-adevar aceasta sentința este executorie, conform legii, nu scrie pe ea ca este executorie.

Domnul Schinteie Petru intreaba pe doamna Secretar General, dacă s-a făcut recurs.

Doamna Secretar spune ca da, dar nu s-a stabilit termenul și în concluzie Hotărârea Curții de Apel nu este definitiva.

Domnul Schinteie Petru  spune ca reclamantul, Asociatia Sportiva, cu sediul în com. Zavoi a dobândit proprietatea, oricând poate sa și pună în executare aceasta sentința. Eu azi dimineața am lecturat în mare, eu nu mai văd oportun sa intervenim cu o folosinta atâta timp cât mâine poate sa înceapă o executare silita.

Domnul Dragomir Cristian precizeaza ca nu poate cotrazice ce spune domnul Schinteie ca nu se pricepe la problemele juridice, dar, cred ca atâta timp cât în Cartea Funciara este trecut municipiul Caransebes, pana în momentul când va fi înregistrat în CF ca proprietar Clubul , să fie dat în folosinta gratuita către CSS. Cred ca pentru comunitatea noastră unde se desfășoară  activitățile sportive și fiind singurul  loc,  eu cred ca trebuie sa aprobam aceasta dare în admnistrare.

Domnul Viceprimar spune ca domnul Schintei a menționat ce spune instanța dar în Cartea Funciara este trecut municipiul Caransebes, ca propietar.

Domnul Schinteie Petru spune ca se refera la oportunitate, așa cum o vede dansul.

Doamna Secretar General mentioneaza ca verificarea legalitatii se  face de către  Prefectura.

Se supune la vot amendamentul privind  ,, Dreptul de folosinta gratuita se acorda Clubului Sportiv Scolar Caransebes, în vederea folosirii terenului în conformitate cu programul / orarul celorlalte entitati care su drept de folosinta asupra acestuia și care va fi stabilit împreuna de către cei care desfășoară activități sportive pe acest teren și se aproba  cu majoritate de voturi din cei prezenti și o abținere din partea domnului Schinteie Petru.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre cu amendamentul adus și se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti și o abținere din partea domnului Schinteie Petru.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind darea în folosință gratuită către SC TRANSAL URBIS SRL a terenului înscris în C.F. 43789 Caransebeș, în suprafață de 20.431 mp, proprietatea Orașului Caransebeș, domeniul privat, cu destinatia statie de sortare si depozitare temporara a deseurilor rezultate din constructii.

Domnul Viceprimar intreaba daca pe acest teren poate sa depoziteze si privatii.

Domnul Minea spune ca,  da, contra cost. Dorim sa asiguram celor care doresc sa fie civilizati sa faca acest lucru.

Domnul Viceprimar intreaba daca la Jupa se va depozita doar moloz?

Domnul Minea Mihai raspunde ca da, doar moloz din constructii.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unei parcele de teren in municipiul Caransebes, zona Valea Cenchii pentru construirea unei locuinte proprietate personala, conform Legii nr.15/2003. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind darea în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate la  etajul 3 din imobilul înscris în CF nr.43100,  proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, situat in municipiul Caransebes.

I se da cuvântul domnului  Barnutiu  Daniel în calitate de reprezentant al Cultului Baptist care precizeaza ca Liceul Baptist este forma de învățământ de stat, funcționează pe legea Educatiei Naționale și are nevoie de etajul 3 al Fostei Școlii Generala 7 pentru autorizarea ISU, care este emisa pentru  întreaga caladire.

Domnul Curelea spune ca trebuia să se explice acest fapt de prima data ca să se înțeleagă.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind darea in administare catre Serviciul Public de Intretinere si Reabilitare a Cabanei Scorilo pe o perioada de 1 an.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 4855 mp, înscris în CF nr. 40817 Caransebeș, situat în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 11. Proiect de hotarare privind  dezlipirea suprafeței de 187 mp din terenul înscris în CF nr.42709,  de 3697 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, in vederea vanzarii prin  licitatie publica.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 12. Proiect de hotarare privind dezmembrarea unei suprafete de 8 mp de teren,  din terenul inscris  în CF nr.43100 Caransebeș, de 2313 mp,  proprietatea municipiului Caransebeș,  domeniul public, cu destinația construire anexa pentru adăpostire grup de pompare și rezervor de apa, de către Liceul Teologic Baptist Resita.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 13. Proiect de hotarare privind aprobarea  lucrarilor de construire  ,,  Modificare acoperis C2 - atelier mecanic si refacere imprejmuire”, la imobilul atelier mecanic al Serviciului Public Intretinere si Reabilitare.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 14. Proiect de hotarare privind realizarea  de catre S.C. RCS RDS S. A a  investitiei ,, Construire stație de baza pentru servicii de comunicatii electronice si bransament electric în localitatea Caransebes, CS 01501”, amplasata pe Spitalul Municipal de Urgenta Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 15. Proiect de hotarare privind acordarea Titlului de ,,Cetațean de Onoare”, al municipiului Caransebeș,  domnului profesor Constantin Bratescu.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 16. Proiect de hotarare privind desfiintarea functiei contractuale vacante de muncitor  calificat de la Compartimentul dezvoltare si monitorizare retele de iluminat public  si  infiintarea functiei contractuale de conducere de Sef Serviciu la Serviciul de Iluminat Public.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind majorarea  capitalului  social SC TRANSAL URBIS SRL, cu suma de 950.000 lei.

Domnul Purdescu Alin propune ca amendament și anume:

Suma de 950.000  lei  pentru desfasurarea activitatilor curente ale societatii, cu exceptia platii salariilor si a cheltuielilor curente.

Domnul Dascalu Valentin spune ca este corect.

Domnul Purdescu spune ca în memoriul justificativ s-a menționat ca este și pentru plata salariilor.

Domnul Minea Mihai precizeaza ca pentru  cei 950.000 lei o să prezinte o situație clara unde se vor duce banii. Suma nu este foarte mare, trebuie sa scăpam de acel depozit din Pipirig, și  sa scăpam de amenzile incasata.

Domnul Purdescu Alin întreabă dacă deseurile se duc tot la Severin?

Domnul Minea Mihai spune ca da, dar și la Chiscadaga.

Domnul Curelea Dragos spune ca a primit o sesizare cu privire la SC TRANSAL URBIS SRL, și anume ca în ultima perioada s-au făcut 10 angajări . Sa nu dam banii aceștia pe plata salarilor angajatilor recent.

Domnul Minea Mihai spune ca sunt 4 angajați, managementul cum am mai spus  nu a fost tocmai bun, era nevoie de acești oameni, iar din cei 9 paznici pe care I am avut la 100 de persoane se va face iarăși reducere, vom contacta o firma de paza.

Domnul Corduneanu Marian întreba câte obiective avem?

Domnul Minea Mihai spune ca doua.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca lucrurile nu au fost tocmai bune anul trecut și ca la fiecare sedinta ar trebui prezentata situația.

Se supune la vot amendamentul ca ,, Suma de 950 .000 lei sa nu fie folosită pentru plata salariilor sau alte cheltuieli curente si se aproba în unanimitate din cei prezenti.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi:  Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii și încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința situată în Caransebeș , str. Balta Sărată ,bl.3, Parter, apartamentul 5, înscris în CF nr. 30518-C1-U12 Caransebeș, domnului Radu Marius.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind  propunerea de despagubire a terenului inscris în CF nr. 40171 Caransebes in suprafata de 3781 mp,  proprietatea domnului Ion Sabina Sanda, in baza procesului verbal al Comisiei de expropriere. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se respinge cu 12 voturi pentru din partea domnilor Schinteie Petru, Dascalu Valentin, Stefaroi Iulian Vlad,  Boncia Natalia, Bojin Simion, Sabadis Ionel, Bistrean Sanda, Curelea Dragos, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta Corina, Corduneanu Marian, Pasat Aurel si 7 abtineri din partea domnilor Purdescu Alin, Paica Simion, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Rafa Vasile, Todorescu Lazar, Dragomir Cristian .

  Domnul Administartor Public spune ca in momentul de față noi suntem executați silit, s-a mers prea departe cu această procedură de despăgubire care a ajuns și în comisia de soluționare a Consiliului Județean, stabilindu-se un preț de 22 euro pe metrul pătrat. Executare silită înseamnă că pierdem 400 de lei în fiecare zi, din banii primăriei, bani care sunt ai cetățenilor până la urmă. Cu cât așteptăm mai mult plătim mai mult la această persoană. Suma totală ar fi 400.000 de lei, la care deja se adaugă penalități de 70.000 de lei din luna noiembrie până acum, de când se tărăgănează această problemă. Mai așteptăm câte luni ca să-i plătim banii acelei persoane, pentru că ziua trece banul curge. Spuneți-ne ce să facem noi administrația în cazul acesta. Noi în urma raportului de evaluare nu am fost de acord și ne-a obligat legea să ne adresăm comisiei județene de soluționare, care a venit cu soluția de 22 de euro.

Probabil că e vreun interes în spatele terenului acesta că și așa ne-am dus cu el prea departe, trebuia demult despăgubit acest om.

Dacă facem un calcul simplu cu penalitățile care curg în continuare, de fapt terenul va fi achitat la valoarea de 25 de euro pe m.p. și nu de 22 de euro stabilit de comisia județeană.

Sa motiveze respingerea,  consilierii PNL.

Domnul Purdescu Alin intreaba, comisia constituita la nivel judetean, cum a stabilit  cei 22 euro/mp ?

Domnul Ungur Andrei precizeaza ca terenul a fost declarat de utilitate publică în 2018. Noi nu avem niciun interes, doar că a fost un proiect de hotărâre care a venit peste ordinea de zi, iar informațiile de la mapă lipseau în totalitate și anume documentele despre care se face referire în raportul de specialitate, mai mult nu a fost niciun raport de evaluare introdus în mapă, care să ne arate prețul de la care s-a pornit negocierea. Dacă e să ne luăm după legea 33 din 1994 privind exproprierea pe cauza de utilitate publică în cazul în care ambele părți nu convin asupra unui preț Instanța trebuie să hotărască un preț de expropriere în urma unei expertize.

Punctul 12. - Intrebari. Interpelari.

Punctul 13.- Diverse.

 

Domnul Pasere Felician -Ionel  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 16.04.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  convocata de indata prin Dispoziţia nr.  459 /15.04.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata in data de 16.04.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  18 consilieri locali, domnul Dragomir Cristian  participand  online prin intermediul platformei Zoom. 

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 16.04.2021.

1. Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de 3 luni. 

2. - Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 16.04.2021.

3. - Aprobarea procesului verbal al sedintei ordinare a  Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.03.2021. 

4. - Proiect de hotărâre privind aprobarea utilizarii excedentului aferent bugetului local din anii precedenti ca sursa de finantare a cheltuielilor sectiunii de dezvoltare din anul 2021.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                         Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5. - Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local al municipiului Caransebes pe anul 2021, a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial  din venituri proprii, pe anul 2021 si a listei de investitii pe anul 2021.

                                          Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                          Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6. - Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie al bugetului local pe trimestrul  IV pentru anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                         Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7. - Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii pe trimestrul IV pentru anul 2020.  

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                        Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

  8. - Proiect de hotărâre privind  modificarea contractului  de concesiune a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Caransebes incheiat cu SC TRANSAL URBIS SRL, cu privire la incetarea activitatilor de dezinsectie, dezinfectie si deratizare. 

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                          Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

9. - Proiect de hotărâre privind constatarea incetarii  de drept  inainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al domnișoarei Plesa Andra-Sabrina si declararea ca vacant a locului de consilier local ocupat de aceasta în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                         Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

Punctul 1.- Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de 3 luni. 

Domnul Dascalu Valentin îl propune pe domnul Schinteie Petru. 

Doamna Cristescu Codruta Corina îl propune pe domnu Pasere Felician Ionel.

Se supune la vot domnul Schinteie Petru și se respinge propunerea cu 7 voturi pentru din partea domnilor  Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Sabadis Ionel, Bojin Simion, Stefaroi Iulian, Boncia Natalia, Pasat Aurel  și 10 abtineri din partea  Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Purdescu Alin,  Craciunescu Emanuela Iconia, Rafa Vasile, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta, Bistrean Sanda, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin. Domnul Dragomir Cristian Eugen nu poate vota din cauze tehnice.

Se supune la vot domnul Pasere Felician Ionel și se aproba propunerea cu 7 abtineri din partea domnilor Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Sabadis Ionel, Bojin Simion, Stefaroi Iulian, Boncia Natalia, Pasat Aurel  și 10 voturi pentru din partea  Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Purdescu Alin,  Craciunescu Emanuela Iconia, Rafa Vasile, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta, Bistrean Sanda, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin. Domnul Dragomir Cristian Eugen nu poate vota din cauze tehnice.

 Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare convocata de indata a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 16.04.2021.  

Se supune la vor ordinea de zi  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 30.03.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind aprobarea utilizarii excedentului aferent bugetului local din anii precedenti ca sursa de finantare a cheltuielilor sectiunii de dezvoltare din anul 2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul  5.- Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului local al municipiului Caransebes pe anul 2021, a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial  din venituri proprii, pe anul 2021 si a listei de investitii pe anul 2021.  

Doamna  Sanda Bistrean spune ca,  cladirile din Centrul Civic al orașului sunt în stare de degradare și propune amendamentul ca,  in Programul de investitii, in locul Iluminatului Arhitectural, sa se prevadă realizarea documentatiei tehnico economice necesara renovarii acestor clădiri, respectiv se prevede Intocmire expertiza tehnica, Studiu Geotehnic,  Studiu Topografic, DALI  - Cladire zona centrala.

Se supune la vot  amendamentul adus și se aproba cu 11 voturi din partea domnilor Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Purdescu Alin, Dragomir Cristian Eugen, Craciunescu Emanuela Iconia, Rafa Vasile, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta, Bistrean Sanda, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin și 7 abtineri  din partea domnilor c. 

Domnul Purdescu Alin propune sa se reabiliteze Amfiteatrul Teius. 

Domnul Stefaroi Iulian Vlad  solicita să se precizeze de unde se iau banii, fiindca trebuie gasite sume pentru a face investitia .

Doamna  Bistrean Sanda sustine acelasi amendament si spune ca ar putea fi realizata lucrarea din banii prevazuti la unele evenimente ale Casei de Cultura. 

Domnul Alin Purdescu spune ca  cei din Primărie sa analizeze și sagaseasca sursa pentru inestitie. 

Se supune la vot amendamentul adus și se aproba cu 11 voturi din partea domnilor Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Purdescu Alin, Dragomir Cristian Eugen, Craciunescu Emanuela Iconia, Rafa Vasile, Pasere Felician Ionel, Cristescu Codruta, Bistrean Sanda, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin și 7 abtineri  din partea domnilor  Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Sabadis Ionel, Bojin Simion, Stefaroi Iulian, Boncia Natalia,  Pasat Aurel . 

Domnul Viceprimar propune ca sa se mentioneze in lista de investitii,  numele tuturor strazilor cuprise in proiect.

Domnul  Primar precizeaza care sunt strazile: Ep. Nicolae Popeea, A.I.Cuza, I.G.Duca, Iuliu Maniu, C.A. Rosetti, Dimitrie Sturdza, Ghe.Tatarascu, Regele Ferdinand, Semenicului, Corneliu Baba, Godeanu, Zaganului, Ciprian Porumbescu, zona ACH și Vf. Pietrei.

Trotuarele prevazute în lista de investitii, sunt: Teius, Closca, Piața I.Dragalina, Cetatii,Romanilor.

Domnul Curelea Dragos propune ca amendament ca cei 122.000 lei ce sunt prevazuti în bugetul Casei de Cultura, pentru echipamentul de proiectie de la Cinematograful Luna să fie trecuti pe achizitii astfel încât Casa de Cultura sa poată achiziționa aparatura necesara sa nu mai fie nevoie sa plătim noi  chirie pentru aceste echipamente.

Se supune la vot  amendamentul adus și se aproba cu 11 voturi din partea domnilor Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Purdescu Alin, Dragomir Cristian Eugen, Craciunescu Emanuela Iconia, Rafa Vasile, Pasere Felician Ionel,Cristescu Codruta, Bistrean Sanda, Corduneanu Marian, Curelea Dragos Constantin și 7 abtineri  din partea domnilor  Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Sabadis Ionel, Bojin Simion, Stefaroi Iulian, Boncia Natalia,  Pasat Aurel . 

Domnul Primar spune ca pentru anul viitor ar propune să vină cu amendamentele înainte de a se aproba bugetul.

Domnul Curelea spune ca a văzut în buget suma de 140.000 lei pentru achiziționarea de noi platforme, întrebarea este cam câte platforme s-ar achiziționa? Ar fi bine sa achizitionam un aparat pentru compost, ca sa nu mai fim nevoiți sa plătim amenzi.

Domnul Minea spune ca Primaria oricum plătește  pentru cantitatea nereciclata, platfomele trebuie făcute prin Primărie,  Transalul nu poate face aceasta achiziție. Am obținut doua oferte bune pentru conveor și compactor.

Domnul Purdescu Alin propune ca amendament o pista de alegare sintetica la Stadionul din Teius. 

Domnul Primar spune ca Stadionul din Teius se afla în litigiu și nu putem face încă acest lucru.

Domnul Dragomir Cristian precizeaza ca s-ar putea face o pista de 150 m paralel cu Parcul Teius, nu este o investitie foarte mare iar pe sportivi i-ar ajuta foarte mult , asta în ideea în care nu avem nici o posibilitate sa preluam stadionul.

Domnul Jigoria Liviu director Direcția strategii dezvoltare protecția mediului spune ca este nevoie de un PUZ care ar dura pana la 1 an de zile pentru a se realiza și ca ar costa aproape cât cost și o pista.

Domnul Dragomir Cristian spune ca ideal ar fi să facem un PUZ în integralitate în Parcul Teius.

Domnul Pasat Aurel indeamna consilierii locali să fie foarte atenți la ce se propune și la amendamentele ridicate.

Domnul Primar spune ca bine ar fi sa lasam lucrurile așa pana se rezolva  situația Stadionului.

Domnul Purdescu Alin retrage amendamentul propus.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre  cu amendamentele adoptate și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind  aprobarea contului de executie al bugetului local pe trimestrul  IV pentru anul 2020.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii pe trimestrul IV pentru anul 2020.  

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind  modificarea contractului  de concesiune a serviciilor publice de salubrizare din municipiul Caransebes incheiat cu SC TRANSAL URBIS SRL, cu privire la incetarea activitatilor de dezinsectie, dezinfectie si deratizare.

Domnul Primar precizeaza ca se face acest lucru deoarece pentru a putea realiza dezinsectia în municipiul Caransebes ar trebui sa lucram cu Transalul, iar Transal nu are capacitatea respectiva sa execute aceste lucrări. Pentru a incheia un contract care să se facă ca la carte, Transalul este constrans să facă treaba asta așa cum este în contract,  dacă nu am face cu ei li s-ar retrage licienta iar soluția legala este cu privire la incetarea activitatilor de dezinsectie, dezinfectie si deratizare și sa putem incheia un contract cu alta firma.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind constatarea incetarii  de drept  inainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier local al domnișoarei Plesa Andra-Sabrina si declararea ca vacant a locului de consilier local ocupat de aceasta în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Domnul Pasesre Felician Ionel  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 30.03.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr.330/24.03.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.03.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  19 consilieri locali, domnisoara Plesa Andra Sabrina participand  online prin intermediul platformei Zoom.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 30.03.2021.

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, in data de 30.03.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din  data de 25.02.2021.

3.- Proiect de hotarare privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrarilor Publice și Administrației  prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a terenului situat în municipiul Caransebeș, str. Cernei, județul Caraș Severin,  în suprafață de 23.584 mp  în vederea și pe perioada realizării de către ”C.N.I.”-S.A. a obiectivului de investiții Proiect tip - „Construire bază sportivă TIP 1”.

   Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind   inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 71 mp, identificata în CF nr. 42556 Caransebes nr. cad.42556, situata în intravilanul municipiului Caransebes

     Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

   Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind  inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 2 mp din terenul înscris în CF nr.31123 Caransebeș, nr.top.II/14/B, în suprafață de 268, proprietatea Statului Român, în vederea construirii unui balcon.

 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unei parcele de teren in municipiul Caransebes, zona Valea Cenchii pentru construirea unei locuinte proprietate personala, conform Legii nr.15/2003. 

 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind  organizarea licitației publice cu plic închis  în vederea inchirierii a  spațiului  comercial  nr.3, in suprafața de 33,31 mp, proprietatea publica a  municipiului Caransebes, situat in Piata Gugulanilor, cu destinație comerciala.

 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind  aprobarea Panului Urbanistic Zonal - „Construire supermarket LIDL, amenajare locuri de parcare in incinta, amplasare panouri publicitare pe teren proprietate si fatada, amplasare totem, amenajare accese, imprejmuire proprietate si organizare de santier” - str. Ardealului, nr. 127.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

9.- Proiect de hotarare privind  numirea domnului Selner Nicolae, in functia de administrator al SC GUGULANIA LAND SRL, pe o perioada de 1 an si actualizarea Actului Constitutiv al societatii.

 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

 Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

10.- Proiect de hotarare privind  modificarea Regulamentului de organizare si functionare a Casei de Cultura ,, George Suru” Caransebes.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

11.- Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Consiliului Local al municipiului Caransebes și al Regulamentului privind măsurile metodologice referitoare la circulatia proiectelor de hotarari ale Consiliului Local al municipiului Caransebes.

 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

 Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

12. Raport privind starea economica, sociala și de mediu a municipiului Caransebes în anul 2020.

  Prezinta: Primarul municipiului Caransebes

13. - Intrebari. Interpelari.

14.- Diverse.

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.03.2021.

Domnul Primar  propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte de hotarare: 

1. Aprobarea procesului - verbal al sedintei extraordinare convocata de indata din data de 29.03.2021.

2. Proiect de hotarare privind casarea obiectelor si  mijloacelor fixe din cadrul Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes prevazute in anexa ce face parte integranta din prezenta hotarare si valorificarea acestora conform prevederilor legale.

3. Proiect de hotarare privind darea în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate la  etajul 3 din imobilul înscris în CF nr.43100, nr.cad.43100-C1, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public.

Domnul Dascalu Valentin supune la vot  completarile aduse la ordinea de zi  si se aproba în majoritate   de voturi din cei prezenti și doua abtineri din partea doamnei Bistrean Sanda și Curelea Dragos.

Se supune la vor ordinea de zi cu completarile aduse și se aproba în unanimitate de voturi.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 29.03.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrarilor Publice și Administrației  prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a terenului situat în municipiul Caransebeș, str. Cernei, județul Caraș Severin,  în suprafață de 23.584 mp  în vederea și pe perioada realizării de către ”C.N.I.”-S.A. a obiectivului de investiții Proiect tip - „Construire bază sportivă TIP 1”.

Domnișoara Plesa Andra recomanda să se facă mai întâi dezlipirea terenului înainte de a se preda amplasamentul  către CNI. 

Domnul Primar spune ca s-au făcut lucrările de dezlipire conform CF- ului și ca totul este în regulă.

Conexiunea la internet este offline iar domnișoara Plesa Andra Sabrina este în imposibilitatea de a vota.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 71 mp, identificata în CF nr. 42556 Caransebes nr. cad.42556, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Domnul Schinteie Petru spune ca, construcția a fost cumpărată în 2006 de la SPADPP dar nu și  terenul. Referitor la  situația garajelor care sunt construcții provizorii dar unele au canalizare, curent și ar trebui sa facem ceva cu acestea, sa avem o discuție și sa stabilim.

Doamna Secretar precizeaza ca proiectul de hotărâre este pentru inscrierea în CF a dreptului de proprietate al municipiului Caransebes și nu pentru vanzarea terenului, care se poate initia prin alt proiect de hotărâre în conditiile ce se vor stabili atunci.

Domnul Stefanuti Daniel spune ca  terenul este în spatele blocurilor de la gara,iar doamna  vrea sa cumpere pentru grădina.

Domnul Dascalu Valentin spune ca este corect ca spune doamna Secretar  și sa trecem prima data în proprietatea municipiului Caransebes.

Domnul Pasat Aurel spune ca doamna cere vanzarea.

Domnul Primar spune ca doamna poate cere orice, noi acum îl inscriem doar.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a unei suprafețe de 2 mp din terenul înscris în CF nr.31123 Caransebeș, nr.top.II/14/B, în suprafață de 268, proprietatea Statului Român, în vederea construirii unui balcon.

Domnul Primar spune ca nu prea este de acord cu acest balcon.

Domnul Dascalu Valentin spune ca de ani de zile se da așa

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca ar trebui de la urbanism să se verifice conditiile care trebuie indeplinite.

Doamna Secretar spune ca este la fel ca precedentul proiect, nu se vinde acum ci doar inscrierea, pasii sunt alții pentru construire.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind atribuirea în folosinţă gratuită a unei parcele de teren in municipiul Caransebes, zona Valea Cenchii pentru construirea unei locuinte proprietate personala, conform Legii nr.15/2003. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. Proiect de hotarare privind  organizarea licitației publice cu plic închis  în vederea inchirierii a  spațiului  comercial  nr.3, in suprafața de 33,31 mp, proprietatea publica a  municipiului Caransebes, situat in Piata Gugulanilor, cu destinație comerciala. 

  Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind aprobarea Panului Urbanistic Zonal - „Construire supermarket LIDL, amenajare locuri de parcare in incinta, amplasare panouri publicitare pe teren proprietate si fatada, amplasare totem, amenajare accese, imprejmuire proprietate si organizare de santier” - str. Ardealului, nr. 127.

Domnul Dascalu Valentin intreaba daca se muta in partea cealalta.

Domnul Primar spune ca este vorba despre o reamenajare a LIDL, nu se muta de acolo.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind numirea domnului Selner Nicolae, in functia de administrator al SC GUGULANIA LAND SRL, pe o perioada de 1 an si actualizarea Actului Constitutiv al societatii.

Domnul Curelea Dragos intreaba daca daca societatea este pe pierderi sau pe profit?

Domnul Schinteie Petru spune ca sunt pe plus din cauza ca nu au cumparat nimic dar ar trebui sa ne mai gandim la niste operatiuni economice pentru a creste profitul.Am avut si Economatul acolo care a adus numai pierderi. Am putea lua in administrare spatiile de la Spital.

Domnul Primar spune ca este doar un spatiu al lui Albai in Spital.

Domnul Curelea spune ca domnul Selner ar trebui sa vina cu un plan de afaceri.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. Proiect de hotarare privind modificarea Regulamentului de organizare si functionare a Casei de Cultura ,, George Suru” Caransebes.

Domnul Curelea Dragos spune ca ar fi bine sa fie un Consiliul Consultativ la Casa de Cultura, din care sa fie membrii 5 cetateni.

Domnul Cojocariu Ioan spune ca in vechea lege era prevazut Consiliul Consultativ din care faceau parte persoane marcante ale municipiului dar acum nu mai prevede legea. 

Domnul Schinteie Petru spune ca in Regulament este stipulat Consiliul Consultativ  sa se rectifice  acest lucru.

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu amendamentul adus  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 11. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Consiliului Local al municipiului Caransebes și al Regulamentului privind măsurile metodologice referitoare la circulatia proiectelor de hotarari ale Consiliului Local al municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi: Aprobarea procesului - verbal al sedintei extraordinare convocata de indata din data de 29.03.2021.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi:  Proiect de hotarare privind casarea obiectelor si  mijloacelor fixe din cadrul Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes prevazute in anexa ce face parte integranta din prezenta hotarare si valorificarea acestora conform prevederilor legale. 

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind  darea în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate la  etajul 3 din imobilul înscris în CF nr.43100, nr.cad.43100-C1, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public.

Se respinge proiectul de hotarare cu 6  voturi pentru  din partea domnului Todorescu Lazar, Sabadis Ionel, Bojin Simion, Stefaroi Iulian -Vlad, Boncia Natalia, Dascalu Valentin si 13 abtineri din partea domnilor Purdescu Alin, Plesa Andra Sabrina, Ponetchi Maria, Craciunescu Emanuela, Dragomir Criastian Eugen, Rafa Vasile Iulian, Schinteie Petru , Pasat Aurel , Curelea Dragos, Bistrean Sanda, Cristescu Codruta, Pasere Felician si Corduneanu Marian.

Punctul 12. - Intrebari. Interpelari.  

Domnul Dascalu solicita ca la următoarea sedinta de Consiliul Local să fie pus la dispoziție procesul verbal de amenda care a fost aplicat de către organul din Primărie, pentru construcția Episcopiei fără autorizație de construire.

Domnul Todorescu Lazar solicita ca pe trotuarele de pe Calea Orsovei  să fie ridicate capacele de la canalizare așa cum sunt și pe șosea deoarece arata foarte urât, nu fac cinste orașului. Nu știu cum s-a făcut recepția lucrarilor așa.

Doamna Bistrean Sanda solicita rezolvarea problemei de pe strada Nicolae Titulescu.

Domnul Viceprimar spune ca a fost acolo cu domnul Primar și ca rămâne sa gaseasca o soluție amiabila cu proprietarul  și sa vadă dacă este necesar și ajuta acel șanț de drenaj.

Doamna Bistrean Sanda solicita să se refaca soclul statuii Traian Doda și sa nu mai fie cosurile de gunoi acolo iar la spital au apărut niște poze astăzi cu privire la niște toalete acolo.

Domnul Primar spune ca s a început deja placarea cu travertin.

Domnul Administrator Public spune ca nu știe despre ce este vorba  dar o vorbească cu domnul Manager.

Domnul Dascalu Valentin spune ca avem manager la Spital să se ocupe dansul .

Doamna Bistrean Sanda întreabă ce se întâmpla cu tabletele elevilor?

Domnul Bogdea Constantin spune ca sunt doua proiecte depuse la Minister și așteptam răspunsul, ce a ținut de Primărie s-a făcut.

Doamna Bistrean Sandra precizeaza ca la Capitolul 3, pct.15 Refacere gard imprejmuitor Campus C.D.Loga din Informarea socio- economica apare ca s-a realizat gardul metalic din curte de la C.D.Loga, dar acesta nu este finalizat în întregime.

Domnul Primar spune ca, este gardul comun cu  Radoia, a fost distrus când s-a amenajat santierul și trebuia refacut de noi, proiectul așa a fost făcut, diferența nu a fost prevazuta .

Punctul 13.- Diverse.

Domnul Curelea Dragos spune ca cetatenii de pe strada Nicolae Balcescu solicita niște locuri de parcare pe  lângă trotuar.

Domnul Primar spune ca nu se poate intervenii deoarece este drum european, nu avem voie amenajam.

Domnul Rafa Vasile spune ca ar trebui sa initiem un proiect de hotărâre pentru a limita circulatia scolilor de soferi la orele de vârf din municipiul Caransebes.

Domnul Primar spune să initieze  domnul Rafa Vasile un proiect.   

Domnul Dascalu Valentin multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 25.02.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 250/19.02.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 25.02.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  18 consilieri locali, domnisoara Plesa Andra Sabrina si domnul Dragomir Cristian Eugen participand  online prin intermediul platformei Zoom si absenteaza motivat domnul Purdescu Alin Sebastian.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 25.02.2021.

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, in data de 25.02.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata în data de 08.02.2021.

3.- Proiect de hotarare privind darea în administrare a internatelor din municipiul Caransebes, str. Tribunalului nr. 4, din str. Tribunalului nr. 2, si din str. Episcop Nicolae Popeea, nr. 10A, Caransebes,  către SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL Caransebeș.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                              Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind  atribuirea  în folosinţă gratuită a unor loturi de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri si retragerea dreptului de folosinta gratuita beneficiarului unui lot, ca urmare a nedemararii lucrarilor de construire a locuintei.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind  inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 134 mp, identificata în CF nr. 43631 Caransebes nr. cad.43631, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind  inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 1500 mp, identificata în CF nr. 43618 Caransebes nr. cad.43618, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind  organizarea licitatiei publice cu plic închis în vederea închirierii  spațiului în suprafață de 26,53 mp, situat la parterul Casei de Cultură „George Suru” Caransebeș, imobil înscris în CF nr.31236,  proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public.

`                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind modificarea Regulamentului privind organizarea Targului de Primavara, aprobat prin HCL nr.36 din 27.02.2019, conform prevederilor Legii nr. 55 / 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

9.- Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,, Lotizare și extindere zona de locuinte – str.Zlagnei ", f.nr., in intravilanul municipiului Caransebes,  CF nr. 41228 Caransebes, CF nr. 40813 Caransebes, beneficiari Szladek Maria, Fuhrmann Elisabeta Adela, Bartolf Heinrich si Bartolf Ana  .

Initiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

10. - Intrebari. Interpelari.

11.- Diverse.

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 25.02.2021.

Domnul Primar  propune completarea ordinii de zi cu urmatorul proiect de hotarare: 

1. Proiect de hotarare privind organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular pentru anul școlar 2021-2022, în municipiul Caransebeș.

Domnul Primar precizeaza ca a primit clarificari de la Inspectoratul Scolar Judetean si ca, clasa pregatitoare a Liceului Baptist este cuprinsa in reteaua scolara Resita.

Se supune la vot ordinea de zi cu completarea adusa si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 08.02.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind darea în administrare a internatelor din municipiul Caransebes, str. Tribunalului nr. 4, din str. Tribunalului nr. 2, si din str. Episcop Nicolae Popeea, nr. 10A, Caransebes,  către  SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL Caransebeș.  

Domnișoara Plesa Andra Sabrina propune ca amendament să fie dat în administrare doar internatul de pe strada Tribunalului nr.4, celelalte doua internate sa rămână în cadrul UAT Caransebes, deoarece societatea nu are fonduri  necesare pentru a le intretine.

Domnul Administrator Public Bogdea Constantin spune ca este buna ideea domnișoarei Plesa, deoarece internatul de pe strada Episcop Popeea se dorește a fi cuprins intr un proiect european.

Domnul Primar întreabă dacă toate au fost pana acum administrate de  societate.

Doamna Secretar General,  răspunde ca da.

Se supune proiectul de hotărâre  cu amendamentul adus  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind atribuirea  în folosinţă gratuită a unor loturi de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri si retragerea dreptului de folosinta gratuita beneficiarului unui lot, ca urmare a nedemararii lucrarilor de construire a locuintei.

Domnul Primar propune ca amendament rectificarea erorii privind retragerea dreptului de folosinta a terenului din CF 34295, în suprafața de  269 mp  domnului  Diaconu Laurentiu Dumitru, teren ce a fost cumpărat de către acesta.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca la comisie s-a văzut acest aspect.

Domnul Primar întreabă cum s-a cumpărat acest teren fiind cu totul altfel cerintele Legii nr. 15/2003.

Domnul Schinteie Petru spune ca procedura de folosinta este conform legii și după care omul a cumpărat.

Domnul Pasat Aurel întreabă pe doamna Secretar General în ce an a fost cumpărat terenul.

Doamna Secretar General spune ca terenul a fost vândut în 2010, de către Compartimentul Cadastru  din cadrul  SPADPP.

Domnul Curelea Dragos atrage atenția sa nu retragem acest drept și altor persoane care au cumpărat.

Domnul Schniteie Petru precizeaza ca de acum înainte să se retragă dreptul  doar pe baza de CF, iar dacă retragem un drept și nu este corect, hotărârea nu produce efecte.

Domnul Curelea Dragos solicita ca pana data viitoare sa avem o situație clara cu privire la aceste loturi date în folosinta gratuita, conform Legii Nr. 15/2003.

Se supune la vot  proiectul de hotărâre cu amendamentul adus  se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 134 mp, identificata în CF nr. 43631 Caransebes nr. cad.43631, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 1500 mp, identificata în CF nr. 43618 Caransebes nr. cad.43618, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. Proiect de hotarare privind organizarea licitatiei publice cu plic închis în vederea închirierii  spațiului în suprafață de 26,53 mp, situat la parterul Casei de Cultură „George Suru” Caransebeș, imobil înscris în CF nr.31236,  proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind modificarea Regulamentului privind organizarea Targului de Primavara, aprobat prin HCL nr.36 din 27.02.2019, conform prevederilor Legii nr. 55 / 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru lucrarea ,, Lotizare și extindere zona de locuinte – str.Zlagnei ", f.nr., in intravilanul municipiului Caransebes,  CF nr. 41228 Caransebes, CF nr. 40813 Caransebes, beneficiari Szladek Maria, Fuhrmann Elisabeta Adela, Bartolf Heinrich si Bartolf Ana  .

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind  organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular pentru anul școlar 2021-2022, în municipiul Caransebeș.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. - Intrebari. Interpelari.                

Punctul 11.- Diverse.

Domnul Viceprimar întreabă dacă este remunerata functia noului administrator numit la SC TRANSAL URBIS SRL și dacă are un program de lucru? 

Domnul Minea Mihai administrator SC TRANSAL URBIS SRL precizeaza ca  nu există un program de lucru, în mileniul III nu trebuie să plătim prezența ci eficiența. Lucrurile care trebuie rezolvate la Transal țin, mai mult de o analiză de o gândire care se poate face oriunde, oricând nu doar într-un birou acolo. Legătura mea cu primăria (consilier al primarului) a fost foarte benefică pentru că am deblocat o sumedenie de situații. Acum se pare că Transal Urbis este cea mai mare problemă a comunității. Situația economică este cruntă. La o societate cu 100 de angajați să ai la ora actuală un deficit de 5 milioane de lei este îngrijorător. El spune că face o echipă bună cu Romeo Cozma managerul Transal pentru că are soluții de redresare.

Domnul Minea Mihai pune la dispozitie consilierilor locali o situatie privind SC TRANSAL URBIS SRL  ,,În prezent situația economică a societății este îngrijorătoare și, datorită faptului că desfășoară activități vitale pentru comunitate, putem spune că este cea mai gravă problemă, în acest moment, cu care ne confruntăm. Societatea a avut conturile blocate din cauza datoriilor catre ANAF și ECOBAU Reșița. Nu a mai transportat gunoi la deponeele autorizate din cauza dificultăților financiare (datorii către BRATNER Tr.Severin) și din cauza opririi activității la deponeul de la Lupac. Acest lucru a dus la creearea unui depozit de gunoi estimat între 3.000 – 4.000 tone, într-o zonă situată în imediata apropiere a locuințelor din Pipirig.

Au fost constatate, la prima vedere, unele inadvertențe care, parțial, pot explica de ce pierderile anului 2020 au fost cu 1.144.452 lei mai mari decât anul 2019 (de la 333.788 lei la 1.478.240 lei). Salariile au crescut cu 482.602 lei în condițiile în care societatea avea deja probleme financiare și, mai mult, încasările pentru serviciile prestate au scăzut cu 214.771 lei. Scăderea încasărilor este de neînțeles și prin prisma faptului că în anul 2020 au fost manipulate cu 400 tone de deșeuri mai mult decât în anul 2019. De asemenea este inexplicabilă creșterea costurilor pentru servicii terți în situația în care, în ultimele 3 luni, nu au fost transportate și depozitate deșeurile colectate (aproximativ 2.000 tone). Creșterile de tarife pe care le-au aplicat deponeele trebuiau analizate și era necesară o ajustare a tarifelor TRANSAL.

Situația economică la data de 01.01.2021 este următoarea:

    • 2.735.315 lei datorii ANAF

    • 715.209 lei datorii ECOBAU (se adaugă 600 lei/zi penalități)

    • 127.000 lei datorii  BRATNER Turnu Severin (haldină)

    • 374.528 lei datorii furnizori

    • 1.000.000 lei estimare transport + taxe gunoi (Kaufland)

    • TOTAL   4.952.052 lei.

Utilajele aflate in parcul tehnic al societății prezintă un grad ridicat de uzură lucru care generează costuri ridicate pentru reparația lor. Astfel, doar pentru cap tractor, s-au cheltuit în anul 2020 aproape 80.000 lei pentru reparații (un leasing pentru un cap tractor nou ar costa mai puțin). Cele trei autocompactoare au depășit 10 ani de funcționare și, într-un timp relativ scurt ar trebui înlocuite. 

Încărcătorul frontal are nevoie de o reparație capitală (deși are un număr de ore de funcționare relativ mic). De asemenea, atelierul în care se desfășoară activitatea de întreținere este aproape de nefolosit.

În urma controlului din data de 15.02.2021 Garda de mediu a identificat problemele de mediu și a dispus unele măsuri pentru remedierea acestora. Unele dintre acestea se aflau deja în atenția conducerii societății singura problemă care nu poate fi rezolvată în termen se referă la eliminarea deșeurilor din depozitul din zona gării Țiglărie.

În ultima perioadă conducerea societății a luat următoarele măsuri pentru deblocarea situației:

    • a înaintat documentația pentru eșalonarea datoriei către (ANAF) -aproape finalizată

    • a solicitat eșalonarea datoriei către ECOBAU (au fost deblocate conturile)

    • a achitat datoria către BRATNER lucru care a permis reluarea depozitării gunoiului la Tr.Severin

    • a deblocat relația cu deponeul de la Lupac în prezent depozitându-se aici (din 10.02.2021) 475 tone menajer și 9 tone selectiv

    • furnizorii au fost achitați la termen 

    • obligațiile curente către ANAF au fost achitate la termen.

În perioada următoare conducerea societății își propune următoarele obiective:

    • ecologizarea terenului din zona gară Țiglărie și identificarea unei locații pentru transferul gunoiului colectat (nu va mai exista depozitare de gunoi)

    • identificarea unei locații pentru depozitarea și compactarea gunoiului selectiv

    • creșterea procentului de gunoi reciclabil (4,5 % în prezent)

    • implementarea programului pentru colectarea gunoiului pentru compost

    • reducerea cheltuielilor:

    • diminuarea cantității de gunoi transportat și depozitat (scade și taxa pe care UAT o plătește către mediu pentru fiecare tonă depozitată)

    • crearea unui flux tehnologic corect care se elimine operațiuni inutile și costisitoare

    • dotarea tehnică modernă

    • achiziții de piese, materiale la prețuri de prim furnizor

                  creșterea veniturilor;

    • actualizarea contractelor (numărul beneficiarilor corect dimensionat)

    • diversificarea activității (dotare tehnică pentru dezinsecție și prestarea acestui serviciu pentru doritorii din întreaga zonă)

    • ajustarea corectă a tarifului de colectare a gunoiului ținând cont de tarifele, taxele și modul de colectare

   Toate măsurile pe care conducerea societății le va lua vor fi discutate cu membrii AGA, iar periodic, cel puțin o dată pe trimestru, va exista o informare referitoare la situația societății.

Domnul Corduneanu Marian întreabă în ce stadiu suntem cu  auditul?

Domnul Cozma Romeo spune ca un audit extern costa undeva la 5000 de euro.

Domnul Primar spune ca aceasta prezentare este un audit.

Domnul Curelea Dragos cere să se facă totuși un audit extern așa cum s-a cerut și în sedinta anterioara.

Domnul Minea Mihai  precizeaza ca este foarte greu și cu auditul pentru ca nu are cine sa pună la dispoziție actele necesare, toți au plecat și nu au predat nimic.

Domnul Curelea Dragos spune ca dacă nu are  cine sa pună la dispoziție actele necesare pentru audit, atunci să vină alte institutii, DIICOT sau altcineva și sa clarifice situația.

Domnul Schinteie Petru, întreabă daca nu este compartiment de arhivă?

Domnul Minea Mihai spune ca este un post, dar este liber.

Domnul Curelea Dragos propune să se ceara suma de 5000 de euro de la Consiliul Local.

Domnul Viceprimar întreabă cum se rezolva situația cu mustele din Pipirig.

Domnul Primar spune ca s a gândit sa efectueze o deratizare în trei etape așa cum este procedura, cu o firma externa,deoarece Transalul nu are logistica necesara.

Domnul  Schinteie Petru întreabă dacă Transalul are licenta.

Domnul Primar spune ca are, dar nu au cu ce.

Domnul Schinteie Petru întreabă ce suma ar fi necesara pentru a face  Transalul aceasta dezinsectie?

Domnul Minea Mihai, raspunde ca 30.000 de euro.

Domnul Schinteie Petru spune ca ar trebui să ne decidem pentru a face Transalul acest lucru, deoarece în 3 ani am acoperii suma de 30.000.

Domnul Curelea Dragos spune ca aceste muste vin de la gunoi, prima data sa rezolvam problema gunoiului.

 Domnul Primar spune ca prima regula este dezinsectia.

Domnul Schinteie Petru solicita  Serviciului Public de Intretinere și Reabilitare o inventariere a canalelor pluviale. Ar trebui să facem o adresa către Apele Romane cu privire la paraul Potoc spre Ardealului, deoarece vine primavara, încep ploilen și iarăși vin inundatiile.

Domnul Primar spune ca este făcută adresa către Apele Romane, și ca ei se ocupa de acest lucru.

Domnul Schinteie Petru  spune ca s a uitat peste PUZ-ul aprobat  și a văzut ca se tine cont de apa pluviala, iar ce se colecteaza ar trebui folosit pentru spațiul verde, dar canalele pluviale nu ar trebui să se revese în canalele orașului.

Domnul Pasat Aurel spune ca și cetatenii de pe strada Zlagnei se confrunta  acum cu acesta problema.

Doamna Bistrean Sanda spune ca pe strada Nicolae Titulescu sunt probleme atunci când ploua și se umple santul de drenaj din spatele caselor, iar apa inunda grădinile oamenilor. Am fost la fata locului cu domnul Bogdea Constantin și oamenii aștepta soluții din partea Primariei.

Domnul Viceprimar spune ca știe despre ce este vorba și ca împreuna cu cei de la SPIR va merge sa rezolve  problema de pe Nicolae Titulescu .

Domnul Curelea Dragos spune ca a primit o sesizare din partea domnului Lipsa Gavril și ca ne roaga  să facem o parcare pe strada Cernei, blocul 1A, lângă Michelini.

Domnul Sabadis Ionel precizeaza ca la clădirea Comunității de  Avere, tigla pica, tencuiala se dezlipeste, ar trebui ca cel care răspunde de aceasta clădire să fie obligat sa repare clădirea, care este un pericol pentru cetateni.

Domnul Dascalu Valentin spune ca ar trebui sa aplice legea Direcția de Urbanism și sa aplice atâtea amenzi pana când proprietarul va fi executat pe clădire pentru aceste sume.

Domnul Dascalu Valentin multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces- verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 08.02.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.222/08.02.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 08.02.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, secretarul general al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu. Sunt prezenti 18 consilieri locali, absentand motivat domnul Corduneanu Marian.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

        Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul general al municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata  in data de 08.02.2021.

 

1. -Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 08.02.2021.

2. - Aprobarea procesului- verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.01.2021.

3.Proiect de hotărâre privind numirea a încă unui administrator la SC TRANSAL URBIS SRL și actualizarea Actului Constitutiv al societății.

                                                           Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                       Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

4.Proiect de hotărâre privind actualizarea tarifelor practicate de  SC TRANSAL URBIS SRL pentru   serviciile da salubrizare stradala prestate în municipiul Caransebes.

                                                           Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                       Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

5.-  Proiect de hotărâre privind mandatarea Primarului Municipiului Caransebes, domnul Felix Cosmin-Borcean sa reprezinte în justiţie Consiliul Local al municipiului Caransebes, in vederea apararii drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia, putand delega unui consilier juridic din aparatul de specialitate ori unui avocat angajat în condiţiile legii, exercitarea atributiilor de reprezentare în justiție.

   Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                       Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

6.- Proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarului municipiului Caransebes.

   Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                       Prezintă: Comisia de specialitate nr.5.           

                  

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului  Caransebeş, convocata de indata in data de 08.02.2021.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate  de voturi din cei prezenti .

Punctul 2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 29.01.2021.

Se supune la vot procesul -verbal  si se aproba în unanimitate  de voturi din cei prezenti .

Punctul 3. - Proiect de hotărâre privind numirea a încă unui administrator la SC TRANSAL URBIS SRL și actualizarea Actului Constitutiv al societății.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Domnul Curelea Dragos spune ca pe retelele de socializare s-a mediatizat foarte mult și oamenii sunt nemultumiti de situația gunoiului depozitat în cel mai mare cartier din oraș. Așteptam o măsura cât mai rapidă vis a vis de depozitul de gunoi din Pipirig, speram ca domnul Minea Mihai sa gasesca soluții referitoare la acest depozit, știind ca a mai lucrat în cadrul acestei societati.

Punctul 4. - Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizarea tarifelor practicate de  SC TRANSAL URBIS SRL pentru serviciile da salubrizare stradala prestate în municipiul Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5 - Proiect de hotărâre privind  mandatarea Primarului Municipiului Caransebes, domnul Felix Cosmin-Borcean sa reprezinte în justiţie Consiliul Local al municipiului Caransebes, in vederea apararii drepturilor şi intereselor legitime ale acestuia, putand delega unui consilier juridic din aparatul de specialitate ori unui avocat angajat în condiţiile legii, exercitarea atributiilor de reprezentare în justiție.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aprobacu majoritate de voturi din cei prezenti cu 16 voturi pentru din partea domnilor Dascalu Valentin, Todorescu Lazar, Schinteie Petru, Stefaroi Iulian Vlad, Curelea Dragos, Dragomir Cristian -Eugen, Ponetchi Maria, Rafa Vasile Iulian, Plesa Andra Sabrina, Craraciunescu Emanuela Iconia, Bistrean Sanda, Boncia Natalia, Sabadis Ionel Adreian, Bojin Simion, Purdescu Alin , Pasat Aurel  și 2 abtineri din partea domnilor Pasere Felician -Ionel și Cristescu Codruta-Corina.

Punctul 6. - Proiect de hotărâre privind alegerea viceprimarului municipiului Caransebes.

Domnul Primar retrage punctul 6 de pe ordinea de zi.

Domnul Dascalu Valentin  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 29.01.2021, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 53/23.12.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.01.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  19 consilieri locali.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 29.01.2021.

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, in data de 29.01.2021.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata în data de 06.01.2021.

3. - Proiect de hotarare privind aprobarea organigramei și statul de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

4. - Proiect de hotarare privind adoptarea proiectului de hotarare pentru desemnarea a doi consilieri locali care vor avea calitatea de evaluatori în cadrul comisiei de evaluare a performantelor profesionale individuale ale Secretarului Genral al municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis, a terenului înscris în CF nr.43528 Caransebeș, nr.cad.43528, în suprafață de 167 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, situat în intravilan si a documentatie de atribuire, in vederea vanzarii.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind  aprobarea proiectului cu Titlul ,, Infiintarea extinderea retelelor de distributie a gazelor naturale in municipiul Caransebes – sat apartinator Jupa si localitatile Buchin, Bolvasnita, Bucosnita”, in vederea depunerii acestuia pentru finantare in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind aprobarea inlocuirii lotului de teren cu nr.30, nr. cad 1336, atribuit in folosinta gratuita domnului Ionita Marius Alexandru, in vederea construirii unei locuinte, in conformitate cu prevederile Legii 15/2003, cu lotul nr.110, nr.cad 1416, identificat in CF nr. 43623 Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind scoaterea din functiune, casarea si valorificarea unor mijloace fixe ce apartin Serviciului Public Intretinere și Reabilitare Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

9.- Proiect de hotarare privind indexarea cu rata inflatiei de 2,6 % a tarifelor de baza/mp necesare la calculul chiriilor pentru contractele de inchiriere ce urmeaza a fi incheiate pe anul 2021, pentru spatiile destinate desfasurarii activitatilor comerciale, precum si a spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

10.- Proiect de hotarare privind prelungirea în anul 2021 a termenului contractelor de inchiriere a terenurilor proprietate publica sau privata a municipiului Caransebes (amplasamente garaje, amplasamente chioscuri, amplasamente terase sezoniere, doar la locul exercitarii activitatii, terenuri agricole(fanete,arabil), amplasamente construcții provizorii (statii telefonie mobila – antene)si indexarea cu rata inflatiei în valoare de 2,6% a pretului inchirierii, la reînnoirea contractelor de inchiriere pentru care prețul inchirierii în anul 2020 a fost exprimat în moneda naționala.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

11.- Proiect de hotarare privind  modificarea si completarea HCL nr.165/22.09.2020 privind darea in administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate la  etajul 1 si etajul 2 din imobilul înscris în CF nr.43100, nr. cad.43100-C1, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, in sensul ca destinația spațiilor ce fac obiectul dării în administrare este pentru desfășurarea de activități de învățământ primar si gimnazial.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

12.- Proiect de hotarare privind prelungirea in anul 2021 a contractelor de inchiriere ( spatii, terenuri, mese) cu conditia achitarii integrale a chiriei aferente anului 2020, administrate de către Serviciul Public Piața Gugulanilor Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

13.- Proiect de hotarare privind aprobarea incheierii Actului Aditional nr.6 la contractul de asociere în participatiune nr.116/28.09.2015, încheiat intre Casa de Cultura ,,George Suru” Caransebes și SC MARCOM FANTASTIC SRL  in vederea desfasurarii in comun a activitatilor de derulare si difuzare de filme in sala Cinematografului ,,Luna" din municipiul Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

14.- Proiect de hotarare privind modificarea art.2. al HCL nr.249/20.12.2018, privind incheierea acordurilor de parteneriat intre UAT Caransebes, Liceul Tehnologic ,,Trandafir Cocarla” Caransebes și agenții economici care au făcut solicitari pentru cifre de scolarizare.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

15.- Proiect de hotarare privind modificarea și completarea  Regulamentului  de funcţionare al sistemului de taxare  a staţionării şi  parcării autovehiculelor în municipiul Caransebeş, aprobat prin art.1 al H.C.L. Caransebeș nr.56/2018.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

16. - Proiect de hotarare privind  numirea  a inca 3 persoane in calitate de administratori ai SC TRANSAL URBIS SRL.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

17. - Proiect de hotarare privind numirea domnului  Stefaroi Iulian Vlad, in functia de administrator al  SC GUGULANIA LAND SRL.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

18.- Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de acțiune privind serviciile sociale administrate și finantate din bugetul local al municipiului Caransebes, pentru anul 2021

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

19.- Proiect de hotarare privind  aprobarea unui numar de 130 posturi pentru asistenti personali ai persoanelor cu handicap grav, pentru anul 2021, la nivelul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

20.- Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de acțiuni și lucrări de interes local pentru anul 2021, pentru beneficiarii de ajutor social acordat conform Legii nr.416/2001, privind venitul minim garatntat și beneficiarilor Legii nr.208/1997, privind cantinele de ajutor social

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

21. - Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii componentei Comisiei Sociale de Analiza a Cererilor de Locuinte si Repartizarea Locuintelor, aprobata prin HCL nr. 197/17.11.2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

22. - Proiect de hotarare privind pentru aprobarea efectuarii în anul 2021 a celor 5 zile de concediu de odihna ramase neefectuate în anul 2020 pentru Primarul municipiului Caransebes și  a celor 3 zile de concediu de odihna ramase neefectuate în anul 2020 pentru viceprimarul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

23. Prezentarea Deciziei nr 1/2021 și a Raportului de control al Camerei de Conturi Caras Severin,  in urma actiunii de verificare ,, Controlul situatiei , evolutiei si modului de administrare a patrimoniiului public si privat al UAT municipiul Caransebes de catre regiile autonome de interes local si societatile comerciale cu capital integral au majoritar al UAT'' efectuata la  la SC POL-COM CARANSEBES SRL.

24. Prezentarea Deciziei nr.2/2021 și a Raportului de control al Camerei de Conturi Caras Severin, in urma actiunii de verificare ,, Controlul situatiei , evolutiei si modului de administrare a patrimoniiului public si privat al UAT municipiul Caransebes de catre regiile autonome de interes local si societatile comerciale cu capital integral au majoritar al UAT'' efectuata la  SC GUGULANIA LAND SRL.

25.  Raportul privind activitatea desfasurata de asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului 2020.

26. - Intrebari. Interpelari.

27. - Diverse. 

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.12.2020.

Domnul Primar  propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte de hotarare: 

1. Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului cu titlul „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în Municipiul Caransebeș ” depus în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș,

2. Proiect de hotarare privind transferarea contractului de furnizare a energiei electrice pentru imobilul înscris în CF nr.40843 Caransebes nr.cad.40843-C6, în suprafață de 519 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, către Seminarul Teologic Ortodox Episcop ,,Ioan Popasu'' Caransebeș

3. Proiect de hotarare privind acordarea Titlului de ,,Cetațean de Onoare”, al municipiului Caransebeș,  domnului SINGH BHUPINDER, medic la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș.

4. Proiect de hotărâre privind  modificarea si completarea HCL nr.178/30.10.2020 cu privire la Comisia  de numărare a voturilor în vederea întocmirii procesului-verbal privind rezultatul alegerii viceprimarului municipiului Caransebes, în sensul ca se inlocuieste domnul Bogdea Constantin -Florin cu domnul Pasat Aurel.

5. Proiect de hotărâre privind eliberarea din funcție a Viceprimarului  municipiului Caransebes, domnul Pasere Felician-Ionel și incetarea înainte de termen a mandatului de viceprimar al domnului Pasere Felician-Ionel.

6. Proiect de hotărâre privind alegerea Viceprimarului municipiului Caransebes.

Se supune la vot ordinea de zi cu completarile  aduse si se aproba cu majoritate  de voturi din cei prezenti, cu 16 voturi pentru si 3 abtineri din partea domnilor Pasere Felician -Ionel, Cristescu Codruta Corina si Corduneanu Marian.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 06.01.2021.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea  organigramei și statul de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului municipiului Caransebeș.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca acum o luna de zile consilierii USR au depus o cererea la Registratura Primariei prin care au cerut o situație cu proiectele depuse pe fonduri europene. Conform situației, în ultimii 4 ani, nu stăm prea bine la proiecte europene și lucrul acesta îl știe și domnul Primar. Avand în vedere ca sunt promisi o grămada de bani în Romania pe fonduri europene și situația de accesări de fonduri europene nu este prea buna în Primarie,  consiliererii USR propun în cadrul compartimentului proiecte, suplimentarea cu 4- 5 oameni. 

Domnul Primar precizeaza ca avem un post vacant care se scoate la concurs, iar pe un post avem o doamna  în concediu de maternitate, care se întoarce în iunie. Exista si posibilitatea angajarii a încă 8 persoane pe perioada desfasurarii de proiecte europene, dar pe baza de contract cu perioada determinata.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca dorește ca acest compartiment de proiecte programe să fie în subordinea directa a Primarului și sa raporteze odată la 3 luni situația accesarii de fonduri europene și a proiectelor depuse.

Domnul Primar spune ca, compartimentul proiecte programe este în subordinea dansului, iar în organigrama s-a creeat o direcție care să se ocupe de proiecte europene și de celelalte  compartimente tocmai pentru ca organismul să fie functional, sa nu mai existe acele sincope intre diverse compartimente, servicii, sunt sub controlul unui director, plus cei 8 care nu sunt cuprinsi pe organigrama, dar ei sunt potentiali angajabili în momentul în care se acceseaza proiecte.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca cei 8 sunt angajați abia după ce se accesaza proiecte iar la noi, tocmai asta este problema cea mare.

Domnul Primar spune ca se lucrează cu cei angajați și cu ajutorul consultantilor se pot face inscrierile și accesările.

Doamna Secretar General precizeaza ca numărul de posturi la nivelul institutiei  este comunicat de către Institutia Prefectului și nu putem infiinta posturi peste numărul alocat.

Domnul Curelea spune ca a înțeles ideea dar roaga să fie delegati alti angajați din ale compartimente către Proiecte Programe.

Domnul Primar precizeaza ca problema nu este de numărul angajatilor și de profesionalism.

Doamna Bistrean Sanda Ionela spune ca trebuie să se țină cont și de calitățile fiecarui angajat.

Domnul Primar spune ca este suficient sa ai 2 angajați buni pe compartiment. Este foarte greu sa dai afara angajați, fiind și funcționari publici, trebuie sa ai motive serioase, iar eu pot sa spun ca nu suntem în aceasta situație. Legat de acest compartiment de proiecte vreau sa va spun ca situația nu este atât de sumbra dar totuși este complexa. Caransebesul se afla intr o zona în care și axele de finatare sunt mai puțin permisibile, este municipiu dar nu resedinta de judet, este oraș dar nu comuna și foarte multe axe sunt indreptate către aceste categorii. Noi am inceract accesarea de fonduri europene pe toate liniile, ce am putut accesa, am accesat. 

Domnul Curelea Dragos  spune ca a văzut o statistica pe judet și suntem sub Oravita și Otelu Roșu, orase mult mai mici.

Domnul Primar mentioneaza ca nu suntem chiar sub aceste orase.

Domnul Curelea Dragos spune ca a cerut la Primărie la compartimentul proiecte programe o  situație și ca este de bun augur sa mărim acest compartiment.

Domnul Primar precizeaza ca tocmai asta a făcut prin organigrama.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.   

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind adoptarea proiectului de hotarare pentru desemnarea a doi consilieri locali care vor avea calitatea de evaluatori în cadrul comisiei de evaluare a performantelor profesionale individuale ale Secretarului General al municipiului Caransebes.

Domnul Curelea Dragos intreaba cine mai face parte din aceasta comisie .

Doamna Secretar spune ca se va emite o dipozitie și va face parte conform OUG nr.57/2019, domnul Primar si cei 2 consilieri locali desemnati prin hotărâre. 

Domnul Purdescu-Alin propune pe domnișoara Plesa Andra Sabrina iar domnul Schinteie Petru propuene pe domnul Sabadis Ionel Adreian. 

Se supune la vot domnișoara Plesa Andra-Sabrina și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot domnul Sabadis Ionel Adreian și  se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis, a terenului înscris în CF nr.43528 Caransebeș, nr.cad.43528, în suprafață de 167 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, situat în intravilan si a documentatie de atribuire, in vederea vanzarii.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca avem o evaluare la 23 de euro + TVA, terenul este in zona Racovita, nu e chiar pe colt, iar cei de la Cadastru, ne-au informat ca pe acest teren nu se poate construi .Dar municipiul Caransebes, a avut o parcela mult mai mare din care s-a dezmembrat o bucata. Dacă am fi păstrat parcela mare , avea un preț mai mare, dar făcând o parcela mica, are un preț mai mic. 

Doamna Secretar precizeaza ca în urma discutiei de la sedinta Comisiei s-a verificat și potrivit OUG nr.57/2019, prețul minim de pornire la licitatie se aproba în baza raportului de evaluare al unui evaluator autorizat, nefiind precizata posibilitatea de a urca prețul. Se compara cu valoarea de inventar  și se aplica valoarea cea mai mare. Răspunderea juridică privind corectitudinea stabilirii preţului prevăzut în raportul de evaluare revine exclusiv evaluatorului care a întocmit respectivul raport de evaluare.

Domnul Purdescu Alin întreabă dacă se poate face o reevaluare și dacă pe suprafața de 167 metri se poate primi autorizație de construire. 

Domnul Schinteie mentioneaza ca o noua evaluare costa . 

Domnul Dascalu Valentin spune ca pe aceasta suprafața se poate extinde. Propune ca să se voteze iar pe viitor sa ținem cont de aceste dezmembrari mai mici de 250 de mp.

Domnul Viceprimar spune ca 23 de euro este un preț foarte bun, tinand cont ca nu se poate construi pe el. 

Se supune proiectul de hotărâre si se aproba cu majoritate  de voturi din cei prezenti si o abținere din partea domnului Dragomir Cristian Eugen.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului cu Titlul ,, Infiintarea extinderea retelelor de distributie a gazelor naturale in municipiul Caransebes – sat apartinator Jupa si localitatile Buchin, Bolvasnita, Bucosnita”, in vederea depunerii acestuia pentru finantare in cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020.

Domnul Todorescu Lazar inteeaba de ce participsam impreuna cu cele 3 comune. 

Domnul Primar raspunde ca nu aveam suficiente gospodarii ca sa putem asccesa proiectul.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. Proiect de hotarare privind aprobarea inlocuirii lotului de teren cu nr.30, nr. cad 1336, atribuit in folosinta gratuita domnului Ionita Marius Alexandru, in vederea construirii unei locuinte, in conformitate cu prevederile Legii 15/2003, cu lotul nr.110, nr.cad 1416, identificat in CF nr. 43623 Caransebes. 

Domnul Schinteie Petru întreabă dacă socotim termenul pentru construire de la data atribuirii primei parcela sau de acum?

Doamna Secretar precizeaza ca termenul rămâne cel acordat initial la atribuirea primei parcele.

  Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. Proiect de hotarare privind scoaterea din functiune, casarea si valorificarea unor mijloace fixe ce apartin Serviciului Public Intretinere și Reabilitare Caransebes.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. Proiect de hotarare privind indexarea cu rata inflatiei de 2,6 % a tarifelor de baza/mp necesare la calculul chiriilor pentru contractele de inchiriere ce urmeaza a fi incheiate pe anul 2021, pentru spatiile destinate desfasurarii activitatilor comerciale, precum si a spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta. 

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.  

Punctul 10. Proiect de hotarare privind prelungirea în anul 2021 a termenului contractelor de inchiriere a terenurilor proprietate publica sau privata a municipiului Caransebes (amplasamente garaje, amplasamente chioscuri, amplasamente terase sezoniere, doar la locul exercitarii activitatii, terenuri agricole(fanete,arabil), amplasamente construcții provizorii (statii telefonie mobila – antene)si indexarea cu rata inflatiei în valoare de 2,6% a pretului inchirierii, la reînnoirea contractelor de inchiriere pentru care prețul inchirierii în anul 2020 a fost exprimat în moneda naționala.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 11. Proiect de hotarare privind  modificarea si completarea HCL nr.165/22.09.2020 privind darea in administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate la  etajul 1 si etajul 2 din imobilul înscris în CF nr.43100, nr. cad.43100-C1, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, in sensul ca destinația spațiilor ce fac obiectul dării în administrare este pentru desfășurarea de activități de învățământ primar si gimnazial.

Doamna Bistrean Sanda propuen scoaterea de pe ordiomea de zi a acestui punct pentru ca ,in mandatul trecut a fost propusa darea in administrare pentru activitati de invatamant primar .Liceul Baptist a primit aprobarea pentru clasa 0, invatamant primar iar noi trebuie sa completam cu gimnaziul. Noi trebuie sa aprobam inainte ca ei sa primeasca aprobarea pentru gimnaziu.

Doamna Cristescu Codruta Corina spune ca s-a aprovat infiintarea unei clase 0 , iar perntru continuitate s-a solicitat si amenajarea unui spatiu pentru un nivel superior de invatamant , ciclul gimnazial. Spatiul se da in eventualitatea ca se va aproba gimnaziul.

Doamna Bistrean spune ca noi nu putem anticipa ceva si roaga ca la aprobarea retelei scolare sa fie consulta toate consiliile de administratie din scoli, profesori, directori,asociatii de parinti, pentru ca , se stie ca numarul elevilor din municipiul Caransebes este dn ce in ce mai mic. 

 Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba cu majoritate  de voturi din cei prezenti și doua abtineri din partea doamnei Bistrean Sanda și Curelea Dragos. .

 Punctul 12. Proiect de hotarare privind prelungirea in anul 2021 a contractelor de inchiriere ( spatii, terenuri, mese) cu conditia achitarii integrale a chiriei aferente anului 2020, administrate de către Serviciul Public Piața Gugulanilor Caransebes.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 13. Proiect de hotarare privind aprobarea incheierii Actului Aditional nr.6 la contractul de asociere în participatiune nr.116/28.09.2015, încheiat intre Casa de Cultura ,,George Suru” Caransebes și SC MARCOM FANTASTIC SRL  in vederea desfasurarii in comun a activitatilor de derulare si difuzare de filme in sala Cinematografului ,,Luna" din municipiul Caransebes.

Domnul Curelea Dragos spune ca noi suntem într-o asociere cu aceasta societate în care ei dețin 70% iar Casa de Cultura 30 %. din profit. Ei vin cu doleanta sa le plătim lunar 20.000 lei pentru ca își țin aparatura la noi, iar eu propuren sa le luam noi, 30.000 lei ca sa o ținem acolo. Au cerut și sa achizitionam noi aceasta aparatura dar nu am văzut oferta la mapa, era bine sa o vedem.

Domnul Dascalu spune ca domnul director al Casei de Cultura se afla în sala și ne poate lamuri, dar sa ținem cont ca acesta firma nu a câștigat în aceasta perioada de pandemie.

Domnul Curelea Dragos spune ca nici ca nici noi nu am câștigat fiind asociati cu aceasta firma și ca trebuie sa fim parteneri și la bine, și la rău.

Domnul Cojocariu Ioan spune ca s-as venit cu aceasta propunere pentru pastrarea acestui obiectiv social-cultural și la fel s-a procedat și la Resita, Otelu Roșu și Oravita. 

Nu este vorba de a caza un aparat , este vorba despre o rețea de aparatura, care e precizata în documentatie , ecran proiectie, sonorizare, etc, este foarte complexa și se solicita doar pe perioada pandemiei.

Domnul Primar spune ca s-a luatr în calcul ca aceasta perioada nu va fi mai mare de 3 luni, după care se revine .

Domnul Curelea Dragos spune ca nu i se pare corect sa da acești bani cu care sd-ar putea renova 2 saloane la Pediatrie, iar pe Google a găsit ca aparatura costa pana la 10.000 de euro plus sonorizarea. Este sa bine sa cumpăram noi acest aparat , sa ținem cinematograful pe un punct de plutire, sa lasam copiii gratis la fel ca și la transport și sa ieșim din aceasta asociere paguboasa. Chiar la capacitatea de vârf a cinematografului, profitul nu este de 20.000 lei. 

Domnul Cojocariu Ioan spune ca  intregul sistem costa 67.000 de euro și nu avem acești bani și ne-ar mai trebui și angajați pe care să-i platim.

Domnul Primar spune ca rolul nostru este sa mentinem deschis cinematograful și sa speram ca starea de alerta nu va dura mai mult de 2 sau 3 luni.Fiomele sunt diferite , nu funcționează la capacitate, ideea este sa functioneze. 

Se supune proiectul de hotărâre si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti și 2 abtineri din partea donului Curelea Dragos și a doamnei Bistrean Sanda.

Punctul 14. Proiect de hotarare privind modificarea art.2. al HCL nr.249/20.12.2018, privind incheierea acordurilor de parteneriat intre UAT Caransebes, Liceul Tehnologic ,,Trandafir Cocarla” Caransebes și agenții economici care au făcut solicitari pentru cifre de scolarizare.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 15. Proiect de hotarare privind modificarea și completarea  Regulamentului  de funcţionare al sistemului de taxare  a staţionării şi  parcării autovehiculelor în municipiul Caransebeş, aprobat prin art.1 al H.C.L. Caransebeș nr.56/2018.    

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 16.  Proiect de hotarare privind  numirea  a inca 3 persoane in calitate de administratori ai SC TRANSAL URBIS SRL.

Domnul Purdescu Alin propune ca sa fie numita doar o persoana ca administrator, respectiv domnul Minea Mihai.

Doamna Bistrean Sanda precizeaza ca la numirea domnului Cozma Romeo s-a cerut un raport cu situatia societatii, care nu s-a prezentat nici pana acum.Nu este oportun sa venim cu numirea a inca 3 persdoanepentru ca nu cunoastem situatia reala, ci doar din niste articole de ziar.

Dommul Dascalu Valentin spune ca si membrii AGA au solicitat un audit , lucru care nu se poate face asa repede. 

Domnul Schinteie Petru spune ca s-au intrunit in 2 sedinte AGA, iar prima intalnire a fost minimala pentru ca  domnul Cozma nu avea datele, nu s-a facut un proces verbal de predare primire si nu stia de ce sa se apuce: probleme de personal, economice, probleme legate incasari, de contracte , etc.  S-a folosit cuvantul ,, insolventa ''de vreo 10 ori si ,, faliment'' de 5 ori. Am discutat referitor la numirea celor 3. Fara a discuta de impovarare ,domnul Minea are contract de munca , e consilierul domnului primar, nu va putea sa aiba inca un contract de munca ca sa impovareze societatea, cel mult un part time. Societatea a mai avut 4 admninistratori care erau angajati pe diferite functii, de exemplu director, director economic, inginer sef. De asemenea, mai este nevoie si de semnaturi, domnul Cozma trebuie să se intereseze de toate, la Finanțe să vadă de datorii, cu angajații sunt probleme,  încasările trebuie urmărite.  Am vorbit ca sa vedem daca societatea permite angajarea , iar, daca au norma intreaga in alta parte , nu mai pot avea norma intreaga si la TRANSAL, doar part time,  pentru a stopa degringolada de acolo.

Domnul Purdescu Alin spune ca din acest motiv s-a propus ca domnul Minea sa fie singurul numit ,pentru ca ar asigura functionalitatea.

Doamna Bistrean Sanda Ionela spune ca nu cunoaste persoanele propuse si ar fi dorit sa stie ce competente au fiecare, nu putem angaja la nesfarsit niste oameni fara a cunoaste daca sunt competenti,sau nu, ar fi trebuit sa vina in fata noastra.   

Domnul Schinteie Petru spune ca domnul Iacobici este fostul manager de la Casa Alex iar domnul Tiuch  are contabilitate de gestiune.

Domnul Curelea Dragos spune ca avem o companie ingropata in datorii, avem o groapa de gunoi in mijlocul cartierului Pipirig iar noi nu am gasit solutia sa redresam aceasta companie, dar am decis sa mai angajam inca 3 oameni. 

Domnul Cozma Romeo intervine si precizeaza ca a cerut un audit extern, iar cand va fi gata va prezenta situatia Consiliului Local. 

Domnisoara Plesa Andra Sabrina spune ca la Comisie a cerut executia bugetara pe anul 2020 si draftul de buget pe 2021, tocmai pentru a se justifica numirea celor 3 administratori. Neprimind situatia si stiind ca domnul Minea a fost angajatul societatii si stie despre ce aste vorba , este suficient ca dansul sa ramana administrator, fiind convinsa ca mai trebuie o a doua semnatura in societate. Ne dorim ca lucrurile sa functioneze, ca firma sa mearga , sa asteptam situatia auditului nu sa dam salarii, asa. 

Domnul Primar propune ca sa ramana toti 3, dar fara sa fie remunerati, pana in momentul in care se redreseaza societatea iar cand apare un plus, sa ne decidem. 

Domnul Schinteie spune ca este o varianta ca sa limitam mandatul pe 3 sau 6 luni, ca pana atunci o sa stie si domnul Cozma ce este pe acolo, in functie de cum ajuta fiecare, vedem daca sunt utili .

Domnisoara Plesa Andra Sabrina spune ca pana acum au fost doar 2 oameni, sa vedem cum va fi cu domnul Cozma si cu domnul Minea, pe o perioada de  o luna, doua , trei si vedem daca mai au nevoie de al doilea sau al treilea om.Nu trebuie sa privim din punct de vedere politic , este o firma de salubritate, nu ia gunoiul doar de la PNL , ci si de la PSD, deea e ca gunoiul trebuie sa se ia de la cetateni. 

Domnul Curelea este de acord sa ramana doar domnul Minea, situatia fiind grava iar noi nu reciclam nici 10% din deseuri si mai punem 3 administratori.

Domnul Corduneanu Marian spune ca i se pare foarte mult pentru o firma cu 102 angajati, 3 administratori si un director. 

Domnul Dascalu Valentin supune la vot proiectul asa cum a fost initiat si se respinge cu 8 voturi pentru din partea domnilor: Dascalu Valentin, Schinteie Petru, Stefaroi Iulian Vlad, Boncia Nataluia Cosmina, Bojin Simion, Sabadis Ionel Adreian, Pasere Felician Ionel si Pasat Aurel , 2 voturi impotriva din partea doamnei Bistrean Sanda Ionela si Curelea Dragos si 9 abtineri din partea domnilor : Purdescu Alin, Plesa Andra Sabrina, Craciunescu Emanuela Iconia, Rafa Vasile Iulian, Todorescu Lazar, Ponetchi Maria, Dragomir Cristian Eugen, Corduneanu Maria, Cristescu Codruta Corina. 

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.  

Punctul  17. Proiect de hotarare privind numirea domnului  Stefaroi Iulian Vlad, in functia de administrator al  SC GUGULANIA LAND SRL.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.  

Punctul 18. Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de acțiune privind serviciile sociale administrate și finantate din bugetul local al municipiului Caransebes, pentru anul 2021.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 19.Proiect de hotarare privind  aprobarea unui numar de 130 posturi pentru asistenti personali ai persoanelor cu handicap grav, pentru anul 2021, la nivelul municipiului Caransebes.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 20.Proiect de hotarare privind aprobarea Planului de acțiuni și lucrări de interes local pentru anul 2021, pentru beneficiarii de ajutor social acordat conform Legii nr.416/2001, privind venitul minim garatntat și beneficiarilor Legii nr.208/1997, privind cantinele de ajutor social.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 21. Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii componentei Comisiei Sociale de Analiza a Cererilor de Locuinte si Repartizarea Locuintelor, aprobata prin HCL nr. 197/17.11.2020.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 22. Proiect de hotarare privind pentru aprobarea efectuarii în anul 2021 a celor 5 zile de concediu de odihna ramase neefectuate în anul 2020 pentru Primarul municipiului Caransebes și  a celor 3 zile de concediu de odihna ramase neefectuate în anul 2020 pentru viceprimarul municipiului Caransebes.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 23. Prezentarea Deciziei nr 1/2021 și a Raportului de control al Camerei de Conturi Caras Severin,  in urma actiunii de verificare ,, Controlul situatiei , evolutiei si modului de administrare a patrimoniiului public si privat al UAT municipiul Caransebes de catre regiile autonome de interes local si societatile comerciale cu capital integral au majoritar al UAT'' efectuata la  la SC POL-COM CARANSEBES SRL.

Punctul 24. Prezentarea Deciziei nr.2/2021 și a Raportului de control al Camerei de Conturi Caras Severin, in urma actiunii de verificare ,, Controlul situatiei , evolutiei si modului de administrare a patrimoniiului public si privat al UAT municipiul Caransebes de catre regiile autonome de interes local si societatile comerciale cu capital integral au majoritar al UAT'' efectuata la  SC GUGULANIA LAND SRL.

Doamna secretar spune ca masurile prevazute in Deciziile prezentate trebuie duse la indeplinire de catre administratorii acestor societati si de Adunarea Generala a Asociatilor. 

Punctul 25.  Raportul privind activitatea desfasurata de asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul II al anului 2020.

Punctul 26.  Intrebari. Interpelari.

Punctul 27.  Diverse.

Punctul 1 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind aprobarea  proiectului cu titlul „Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în Municipiul Caransebeș ” depus în parteneriat cu Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș,

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind aprobarea  transferarii contractului de furnizare a energiei electrice pentru imobilul înscris în CF nr.40843 Caransebes nr.cad.40843-C6, în suprafață de 519 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, către Seminarul Teologic Ortodox Episcop ,,Ioan Popasu'' Caransebeș 

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi: Proiectul de hotarare privind  acordarea Titlului de ,,Cetațean de Onoare”, al municipiului Caransebeș,  domnului SINGH BHUPINDER, medic la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind aprobarea modificarea si completarea HCL nr.178/30.10.2020 cu privire la Comisia  de numărare a voturilor în vederea întocmirii procesului-verbal privind rezultatul alegerii viceprimarului municipiului Caransebes, în sensul ca se inlocuieste domnul Bogdea Constantin -Florin cu domnul Pasat Aurel.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Componenta comisiei este : Ponetchi Maria, Schinteie Petru, Corduneanu Marian, Pasat Aurel si Curelea Dragos.

Punctul 5 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind eliberarea din funcție a Viceprimarului  municipiului Caransebes, domnul Pasere Felician-Ionel și incetarea înainte de termen a mandatului de viceprimar al domnului Pasere Felician-Ionel.

Doamna Secretar General precizeaza ca votul este secret, hotărârea se adopta cu o majoritate de doua treimi, conform OUG 57/2019, fiind necesar votul a 13 consilieri locali. Pe buletinul de vot se mentioneaza ca se aproba eliberarea din funcție a viceprimarului municipiului Caransebes și incetarea înainte de termen a mandatului de viceprimar al domnului Pasere Felician Ionel și optiunile 1. DA și 2. NU. Prin incercuirea cifrei din dreptul cuvântului ,,DA” se voteaza pentru eliberarea din funcție a viceprimarului municipiului Caransebes și incetarea înainte de termen a mandatului acestuia iar prin incercuirea cifrei din dreptul cuvântului ,,NU”, se voteaza împotriva eliberarii din funcție și a incetarii mandatului viceprimarului.

Domnul Primar  precizeaza ca toate proiectele de hotărâre sunt propuse de dumnealui.

Domnul Viceprimar dorește ca domnul Primar sa motiveze atât pentru dansul cât și pentru ceilalți consilieri locali, punctul de peste ordinea de zi .

Precizeaza ca era un subiect de discutat intr-o sedinta, nu peste ordinea de zi și făcut înainte cu 10 minute de sedinta, sa motiveze care sunt problemele. Spune ca singura discuție pe care am avut o cu domnul Primar a fost pe tema organigramei. Nu am cerut sa modifice deloc, decât sa explice câteva aspecte, ceea ce era și normal, cum a gândit el organigrama și cum urmează sa lucram.Știam ca atribuțiile mele se vor modifica pentru ca au aparut alte compartimente.

Ulterior, ieri am zis ca oricum trece organigrama și restul rămâne așa cum vrea domnul Primar. Am văzut și interviul de la Reper, am înțeles punctul de vedere, este ok și eu cât și colegii mei am decis sa votam organigrama, lucru ce s-a și întâmplat.

Spre surprinderea mea am văzut ca totul se întâmpla cu 10 minute înainte și fac apel la toți colegii, sa înțelegeți ca eu am fost ales Viceprimar sa reprezint interesele cetatenilor și interesele Consiliului Local, pentru ca am avut o majoritate. Trebuia sa fiu evaluat pentru ce am făcut în Primărie, nu pe interese și jocuri politice făcute prin spate. Dacă vreți sa faceți jocuri politice și dacă vreți sa dam curs continuu la fiecare 2,3 luni, poate peste 3 luni, cu PNL, rasturnam pe ceilalți, după, poate cu USR, haideți sa  facem așa cum ne vine noua bine.

Eu va spun ca în perioada scurta cât am stat la Primărie,  dacă am făcut bine sau dacă nu am făcut bine, nu trebuie sa mergeți pe interese politice, pe linie de partid, asta ar însemna sa nu reprezentam orașul Caransebes.Votul este secret. Va las sa faceți ce credeți ca este mai bine.

Domnul Dascalu Valentin spune ca ordinea de zi a fost votata și ca activitatea se desfășoară în continuare.Precizeaza ca ,dacă erau probleme de discutat , să se fi ridicat la aprobarea ordinii de zi cu completarile aduse. Deja s-a votat ordinea de zi.

Se ia o pauza pentru redactarea buletinelor de vot, apoi domnul presedinte Dascalu Valentin înmânează buletinele de vot în ordinea alfabetica fiecarui consilier local iar aceștia își exercita pe rând votul în cabina special amenajata în sala de ședințe.

După finalizarea procesului de vot, comisia compusa din Ponetchi Maria, Schinteie Petru, Corduneanu Marian, Pasat Aurel si Curelea Dragos se retrage pentru intocmirea procesului-verbal.

Comisia revine în sala de ședința și prezinta rezultatul votului: din totalul de 19 voturi valabil exprimate, 16 voturi sunt ,,pentru” și 3 voturi ,,impotriva”. Proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Punctul 6 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind alegerea Viceprimarului municipiului Caransebes.

Domnul Primar retrage punctul 6  de peste  ordinea de zi.

Punctul 26.  Intrebari. Interpelari.

Punctul 27.  Diverse.

Domnul Curelea Dragos spune ca a primit o solicitare de la un locuitor din Jupa dacă se poate monta la trecerea de pietoni un buton pentru a se opri circulatia la trecere. Iar la parcarea din strada Stefan Herce, oamenii plătesc locurile de parcare, este o bariera acolo dar tot timpul locurile sunt ocupate.

Domnul Primar spune ca asta tine de Drumurile Naționale și ca o rsa idice problema la comisia de sistematizare rutiera.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca anul trecut s-a votat un sistem de blocare pe strada Stefan Herce.

Domnul Curelea Dragos spune ca tot din Jupa sunt semnale ca se arunca gunoiul acolo, să facem ceva. La Impozite și Taxe sa nu mai fie nevoie sa întoarcă oamenii înapoi pe motivul ca nu au rest.

Domnul Todorescu Lazar precizeaza ca tot la Impozite s-a încasat o amenda pentru purtarea mastii pe strada, persoana respectiva nu știa ca trebuie platita la ANAF și a plătit o la Impozite, pe viitor să fie atenți la acest aspect.

Doamna Ponetchi Maria spune ca se poate cere o compensare anul viitor.

Domnul Matei Dumitru cetetan al municipiului Caransebes spune ca, a văzut ca unele Primarii creeaza avantaje locatarilor care își anvelopeaza blocurile, sunt scutiti de anumite taxe, să facem și noi la fel, sa intervenim și la culoarea anveloparii, sa arate mai bine ca aspect, în oraș.    

 

Domnul Dascalu Valentin multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 06.01.2021, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.12/06.01.2021 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 06.01.2021.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, secretarul general al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu. Sunt prezenti 19 consilieri locali, domnii Purdescu Alin si domnisoara Plesa Andra -Sabrina  participa prin intermediul platformei Zoom. 

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

        Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul general al municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata  in data de 06.01.2021.

 

1. - Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de 3 luni.

2. -Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 06.01.2021

3. - Aprobarea procesului- verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.12.2020.

4. - Proiect de hotărâre privind acoperirea definitiva a deficitului sectiunii de Dezvoltare , sursa A, in suma de 1.924.153,42 lei din excedentul Bugetului Local.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea contului de executie al bugetului local la trimestrul II pentru anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea contului de executie al bugetului local la trimestrul III pentru anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii la trimestrul II pentru anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii la trimestrul III pentru anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

9- Proiect de hotărâre privind  modificarea HCL nr.182 /02.11.2020 privind  organizarea comisiilor de specialitate  ale Consiliului Local Caransebes.

         Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

10- Proiect de hotărâre privind  aprobarea organizarii rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular pentru anul școlar 2021-2022, în municipiul Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.4                  

                  

Punctul 1. - Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes  pe o perioada de 3 luni.

Domnul Schinteie Petru propune ca presedinte de sedinta pe o perioada de 3 luni pe domnul Dascalu Valentin.

Se supune la vot alegerea presedintelui și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului  Caransebeş, convocata de indata in data de 06.01.2021.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate  de voturi din cei prezenti .

Punctul 3. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes din data de 29.12.2020.

Se supune la vot procesul -verbal  si se aproba în unanimitate  de voturi din cei prezenti .

Punctul 4. - Proiect de hotărâre privind acoperirea definitiva a deficitului sectiunii de Dezvoltare , sursa A, in suma de 1.924.153,42 lei din excedentul Bugetului Local.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca in fiecare an se aproba ca excedentul sa fie acoperit din bugetul local.

Domnul Curelea Dragos intreaba ce investitii exact sunt?

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca investitiile se vor cuprinde in bugetul din anul 2021, ce vor fi prezentate atunci cand se va face bugetul pe anul 2021.

Domnul Curelea Dragosintreaba daca banii care nu s-au cheltuit vor fi prevazuti in bugetul de anul acesta?

Domnul Dascalu Valentin spune ca,  da.

Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie al bugetului local la trimestrul II pentru anul 2020.        

Domnul Curelea Dragos spune ca la fel, nu știe despre ce este vorba în aprobarea acestui cont de execuție, primind materiale iarăși, de îndată.

Domnul Primar mentioneaza ca, este o comisie economica și materialele sunt studiate în comisie. Totodata, precizeaza ca nu toți consilierii fac parte din acea comisie  și ca Direcția Economica participa la sedintele de comisie pentru a da explicații cu privire la aprobarea acestor conturi de execuție.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca aprobarea conturilor de execuție se face conform legii în fiecare trimestru, pentru trimestrul anterior.

Domnul Director Economic spune ca în conturile de execuție este aprobata suma prevazuta și suma incasata.

Domnul Curelea Dragos spune ca este în regulă explicatia.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6 - Proiect de hotărâre privind aprobarea  contului de executie al bugetului local la trimestrul III pentru anul 2020.

Se supune la vot proiectul de hotărâre  și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. - Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii la trimestrul II pentru anul 2020.      

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. - Proiect de hotărâre privind aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii la trimestrul III pentru anul 2020.         

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. - Proiect de hotărâre privind aprobarea modificarea HCL nr.182 /02.11.2020 privind  organizarea comisiilor de specialitate  ale Consiliului Local Caransebes.        

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. - Proiect de hotărâre privind aprobarea organizarii rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular pentru anul școlar 2021-2022, în municipiul Caransebeș. 

Domnul Primar precizeaza ca in cadrul  rețelei școlare ar trebui să intre toate unitățile școlare de pe raza municipiului Caransebeș, inclusiv cele private cum este exemplul Liceului Tehnologic de Aviație, sau cel confesional Baptist de stat, care a amenajat o grădiniță în fosta școală generală nr 7.

Noi am trimis o propunere de organizare a rețelei școlare cu toate unitățile de învățământ existente și în plus anul acesta, un lucru benefic, înființarea unei noi unități de învățământ, confesional, la fel cum este și Seminarul Teologic Ioan Popasu. Este vorba de grădinița baptistă cu o clasă pregătitoare în învățământul primar. De la Inspectoratul Școlar a venit un răspuns că se aprobă doar grădinița, nu și clasa pregătitoare. Părerea dansului este, că e un lucru bun, chiar dacă cei de la Inspectorat spun că dezechilibrează sistemul de învățământ în clasele primare.

Totodata  mentioneaza ca, învățământul este centrat pe elev, ori dacă vine o nouă unitate școlară chiar dacă este confesională, dacă a obținut semnături de la părinți, dispuși să-i înmatriculeze pe copii este un lucru bun. Și în învățământ, la fel ca și în celelalte domenii trebuie să existe concurență, invatamantul nu este centrat pe profesori, noi trebuie să ne gândim la elevi. Ni s-a dat un răspuns, cum că numărul de elevi în Caransebeș scade, reieșind că în Caransebeș e, vai, așa o viață tristă și numărul este scăzut de elevi. Din 1990  scade acest numar, mai accesntuat in comunitatile mici. Faptul că, de exemplu a fost înființat în urmă cu doi un liceu privat tehnologic, acel liceu nu a dezechilibrat liceele tehnologice din Caransebeș, a căror situație este mai dramatică decât situația în învățământul primar. De ce atunci s-a procedat cu unitate de măsură diferită față de acum? 

 Domnul Primar propune ca amendament  avizarea  rețelei  școlare împreună cu această clasa pregatitoare.

Doamna Secretar General  precizeaza că s-a primit un aviz conform, care trebuie respectat intocmai, ceea ce înseamnă că nu se poate aproba în Consiliu nimic altceva decât ceea ce e mentionat în acel aviz. Inspectoratul Scolar ne- a comunicat ca, Gradinita Baptista intră în rețeaua școlară a Reșiței.  Initial, s-a trimis un proiect de hotarare, pentru avizare dar daca  vrem sa modificam trebuie  reinitiata  procedura .

Domnul Administrator Public Bogdea Constantin Florin spune ca initial asa a fost trimis proiectul la  Inspectoratul Scolar Cars- Severin, cu infiintare Gradinitei la Caransebes.

Domnul Primar spune ca ei au primit din partea Primariei cladirea fostei Scoli Generala nr. 7, care este un gigant, scoala respectiva ar putea gazdui toate formele de invatamant de la gradinita pana la liceu, chiar si post universitar. Are 4 nivele, parter si 3 etaje, o scoala imensa, care a avut in anii 90 pana la 1200 de elevi si care in momentul de fata nu mai adaposteste nici o forma de invatamant. Mi se pare absolut firesc, ca o forma de invatamant care are perspectiva, pentru ca baptistii sunt numerosi, si nu este vorba numai despre ei, ci si despre neoprotesanti, ei sunt foarte numerosi, sunt undeva la o mie de locuitori. Exista resursa umana, exista cadre didactice iar forma aceasta de invatamant nu se adreseaza strict comunitatii baptiste. Oricine poate sa-si inscrie copiii la forma aceasta de invatamant. Si in Resita exista un Liceu Baptist care are cele mai bune performante.

Domnisoara Plesa Andra spune ca are o singura nelamurire la acest punct. Este de acord cu amendamentul  domnului Primar, ca vrea sa faca o clasa pregatitoare, dar noi avem aviz conform de ISJ., nu putem aproba un amendament deoarece ISJ ne a dat un raspuns. Este vorba despre programa scolara si atunci care  mai este rolul Inspectoratului, daca noi luam deciziile. 

Domnul Primar intreaba atunci de ce ne mai intreaba pe noi ISJ -ul?

Doamna Secretar General spune ca Inspectoratul Scolar are un Ordin prin care se aproba metodologia cu procedura respectiva, conform careia se trimite proiectul de hotarare pentru a se emite  aviz conform, apoi se supune Consiliului Local spre aprobare, conform vizului in fiecare an in luna ianuarie.

Domnisoara Plesa Andra spune ca ar trebui prima data discutat la nivelul Inspectoratului Scolar si dupa sa aprobam.

Domnul Bogdea Constantin spune ca reteaua scolara este exclusivitatea Consiliului Local. Exista o hotarare a Consiliului de Administratie al Inspectoratului Scolar care este conform sau nu este conform.

Doamna Secretar General precizeaza ca  daca avizul este conform,  asta inseamna, ca trebuie sa respectam ce scrie in acel aviz, deoarece nu este un aviz consultativ. 

Domnul Primar propune retragerea punctului 10 de pe ordinea de zi.

Doamna Dascalu Valentin  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 29.12.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 829/23.12.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.12.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  17 consilieri locali, domnisoara Plesa Andra Sabrina participa prin intermediul platformei Zoom. Se afla in sala de sedinta domnul Bojin Simion si domnul Sabadis Ionel - Adreian care au fost convocati in vederea depunerii juramantului.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 29.12.2020.


1. Depunerea Juramantului de către domnul Bojin Simion,  consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes.

2. Depunerea Juramantului de către domnul Sabadîs Ionel - Adreian , consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes.

3.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.12.2020.

4.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată din data de 17.12.2020.

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de oportunitate privind concesionarea prin licitație publică a terenului înscris în CF nr.43253 Caransebeș, în suprafață de 3.500 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, în vederea realizării de investiții , complex de sport și agrement.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

      Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind retragerea dreptului de folosinţă gratuită asupra terenurilor atribuite in Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

         Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind aprobarea transformarii functiei contractuale de șofer I la Casa de Cultura ,, George Suru'' Caransebes, în functia contractuala de operator de sunet și lumini .

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

         Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

8.- Proiect de hotarare privind aprobarea transformarii unor funcții contractuale din cadrul Serviciului Public Intretinere și Reabilitare.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

         Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

 9. - Intrebari. Interpelari.

10. - Diverse.

Punctul 1. - Depunerea Juramantului de către domnul Bojin Simion,  consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes.

Domnul Bojin Simion depune juramantul și își ocupa locul în sala de sedinta.

Punctul 2.- Depunerea Juramantului de către domnul Sabadîs Ionel - Adreian , consilier local în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes.

Domnul Sabadîs Ionel - Adreian depune juramantul și își ocupa locul în sala de sedinta.

Punctul 3.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.12.2020.

Domnul Primar  propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte de hotarare: 

Proiect de hotărâre  privind  aprobarea proiectului cu titlul  "Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în unitățile de învățământ din municipiul Caransebeș".

Proiect de hotărâre privind aprobarea  incheierii unui contract de asociere în participație intre municipiul Caransebeș și S.C. New Advertising S.R.L., având ca obiect amplasarea pe domeniul public a trei panouri publicitare.

Proiect de hotărâre privind numirea domnului Cozma Emil Romeo, in functia de administrator și director al SC TRANSAL URBIS SRL , pe o perioada de  4 ani 

Se supune la vot ordinea de zi cu completarile  aduse si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de indata din data de 17.12.2020.

Se supune la vot procesul- verbal  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de oportunitate privind concesionarea prin licitație publică a terenului înscris în CF nr.43253 Caransebeș, în suprafață de 3.500 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, în vederea realizării de investiții , complex de sport și agrement.

Domnul Primar spune ca,  doamna Paun Camelia a depus o cerere în luna martie pentru concesionarea acestui teren care se afla în spatele Stadionului din Teius. Atunci dorea accesarea unui proiect european dar având în vedere ca s-au întârziat de către compartimentul de cadastru toate formalitatile, doamna nu mai dorește acest teren, fiind prea târziu acum termenul de depunere pentru a accesa acest proiect, de aceea propun retragerea  de pe ordinea de zi a punctului 5. Am văzut și declarația domnului Dragomir Cristian iar supararea mea este ca se lucrează cu jumătate de măsura în acest Serviciul de Administratie Locala Cadastru și Licitatii Terenuri. Nu am nimic cu nimeni dar pentru domnul Plesa s-a concesionat foarte repede terenul din Teius. Referitor la Stadion, vreau sa va anunț ca am pierdut  procesul.

Doamna Secretar General spune ca mai este o cale de atac,  la Inalta Curte de Casatie și Justiție.

Domnul Dragomir Cristian Eugen spune ca, nu îl interesează nici procesul nici alte artificii  iar Primaria și Consiliul Local trebuie să se ocupe de Teius și de stadioane, totuși sunt ale ale Primariei. Sunt multe lucruri de făcut, poate un PUZ general va  rezolva problema și ne va da posibilitatea de a dezvolta Teiusul și de a-l folosi. Toate orasele dezvoltate au locuri de agrement în parcuri și sunt administrate de către Primarii.

Domnul Curelea Dragos precizeaza ca este un lucru bun ca s-a retras acest proiect și ca nu putem da vina pe cineva din Primărie ca nu s-au făcut actele la timp, pentru ca durează aceste formalitati, iar doamna respectiva trebuia sa știe ca dacă vrei sa accesezi un proiect european prima conditie este sa ai terenul. Am discutat la sedinta pentru Strategia de dezvoltare a municipiului Caransebes cu acei domni și poate ne vor ajuta cu câteva idei despre Teius.

Domnul Primar mentioneaza ca se lucrează foarte greu în Primărie și ca de aceea roaga consilierii să fie de acord cu organigrama  pe care o va propune.

Punctul  6.- Proiect de hotarare privind retragerea dreptului de folosinţă gratuită asupra terenurilor atribuite in Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003.

Domnul Pasat Aurel spune ca si data trecuta a fost un proiect asemnataor pe ordinea de zi si  intreaba daca tinerii au fost instiintati de catre Urbanism ca li se I- a terenul.

Domnul Curelea Dragos spune că de la începerea mandatului de consilier local este al doilea proiect de hotărâre prin care li se cere aleșilor locali să aprobe retragerea unor loturi de teren din proprietatea unor tineri care nu au reușit să-și ducă planul ridicării unei case până la capăt. Mă gândesc oare ne pleacă tinerii din oraș, nu mai sunt interesați să-și construiască o casă, nu au fondurile necesare din cauze bine înțelese acum în pandemie poate ar trebui și Primăria să-i stimuleze, să le ofere utilitățile necesare pentru ca zona Valea Cenchii să devină profitabilă.

Domnul Primar spune ca terenurile sunt acordate de mai bine de doi ani, iar cei care inițial le-au dorit nu s-au apucat de construcții și, conform clauzelor contactuale, terenul reintră în posesia municipalității pentru a fi atribuit altor persoane interesate. Mai mult, cei care au semnat contractele au avut cunoștință că în Valea Cenchii, în afară de energie electrică, nu există utilități pe acel teren dezmembrat în urmă cu mulți ani pentru un asemenea scop. Cât privește introducerea rețelei de apă și canal, proiectul început pe ISPA cu ani în urmă există și va demara într-o etapă următoare cu fonduri europene, însă acest aspect nu ține de administrația publică locală.

Domnul Viceprimar mentioneaza ca tinerii stiu despre utilitati inca de la inceput si totodata sunt anuntati de perioada de demarare a lucrarii.

Domnul Schinteie Petru spune ca si legea este un pic ciudata, ca sa primesti acest teren trebuie nici sa nu ai si nici sa nu fi avut o locuinta in proprietate ceea ce ar trebui sa ne dea de gandit ca poate acesti tinerii nu dispun de banii necesari pentru a construi. La inceput suna frumos, primesc teren gratis, dar cand trebuie sa treci peste toate avizele si cererile, renunta. O sa mai avem cereri de acest gen.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind aprobarea transformarii functiei contractuale de șofer I la Casa de Cultura ,, George Suru'' Caransebes, în functia contractuala de operator de sunet și lumini .

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8.- Proiect de hotarare privind aprobarea transformarii unor funcții contractuale din cadrul Serviciului Public Intretinere și Reabilitare.

Domnul Primar spune ca s-a omis de către Compartimentul Resurse Umane să se specifice ca posturile sunt vacante.

Se supune proiectul de hotărâre  cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului cu titlul  "Gestionarea crizei sanitare COVID-19 în unitățile de învățământ din municipiul Caransebeș".

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind aprobarea  incheierii unui contract de asociere în participație intre municipiul Caransebeș și S.C. New Advertising S.R.L., având ca obiect amplasarea pe domeniul public a trei panouri publicitare.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi: Proiectul de hotarare privind  numirea domnului Cozma Emil Romeo, in functia de administrator și director al SC TRANSAL URBIS SRL , pe o perioada de  4 ani.

Domnul Schinteie Petru propune doua amendamente și anume: Revocarea doamnei Caltun Gheorghita Ionela din functia de administrator și actualizarea  Actului Constitutiv al societății. Am fost convocati astăzi de doamna Caltun în sedinta AGA , am avut o primire exceptionala iar în momentul în care am rugat o să ne redacteze hotararile AGA, nu a vrut să ne ajute. La fel s-a întâmplat și acum o luna. Doamna Caltun ne a trimis azi o adresa la Primărie prin care confunda un  SRL cu un  SA. Precizez ca în cazul nostru se aplica art.196^1 care spune ca în cazul societatilor cu raspundere limitata cu asociat unic, acesta va exercita atribuțiile AGA. SC TRANSAL URBIS este SRL și are ca asociat unic Consiliul Local.  Am decis sa- l  numim pe domnul Cozma Romeo în functia de director, bazandu- ne pe faptul ca a lucrat acolo în functia de  jurist și știe cu ce probleme  se confrunta societatea acum iar pe parcurs,  sper sa avem înțelepciunea sa numim și un director economic.     

Domnul  Corduneanu Marian  propune ca  numirea să se facă pe 1 an de zile, domnul Romeo Cozma să vină cu un plan iar la final să prezinte realizările sale ca manager.

Domnul Curelea  Dragoș  precizeaza  că ar trebui realizat un Audit la Transal și stabilit un plan de activitate împreună cu noul manager, care să fie respectat.

Domnul Primar spune ca numirea se face prin  Consiliului Local, si tot așa se poate și revoca din funcție, nu vede de ce ar trebuii numit doar pe 1 an.

Domnul Schinteie Petru spune ca daca  nu va reuși să aducă societatea pe linie de plutire,  menționând că la ora actuală societatea are datorii de 7 miliarde de lei vechi și, mai mult, riscă să fie executată silit, astfel că unul dintre motivele pentru care Romeo Cosma a fost numit manager este și că va putea ajuta din punct de vedere juridic societatea să se redreseze.

Domnul Dascălu Valentin  spune  că într-un an nu se pot schimba prea multe, iar Romeo Cosma trebuie să înceapă imediat, pentru că serviciul de salubritate Transal Urbis este în cădere liberă, mai ales că în ultimele două luni, de când a plecat Ovidiu Chimigeriu, societatea a funcționat fără conducător.

Se supune la vot amendamentul domnului Corduneanu Marian  si se respinge cu 4 voturi pentru din partea domnilor Pasere Felician, Cristescu Codruta, Corduneanu Marian și Curelea Dragos și 15 abtineri din partea domnilor Dragomir Cristian Eugen Purdescu Alin, Rafa Vasile- Iulian, Craciunescu Emanuela - Iconia, Plesa Andra Sabrina, Ponetchi Maria, Todorescu Lazar, Pasat Aurel, Schinteie Petru, Stefaroi Iulian Vlad, Boncia Natalia, Bistrean Sanda, Dascalu Valentin , Sabadis Ionel și Bojin Simion .

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu cele doua amendamente și anume  revocarea doamnei Caltun Gheorghita Ionela din functia de administrator și actualizarea  Actului Constitutiv al societății și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul  9. - Intrebari. Interpelari.

Punctul 10. - Diverse.

Doamna Bistrean Sanda întreba când se alege delegatul satesc?

Domnul Primar spune ca avem un consilier din Jupa pe domnul Bojin Simion și ca nu mai trebuie sa alegem delegat satesc.

Doamna Ponetchi mentioneaza ca domnul Bojin Simion are domiciliul în Caransebes nu în Jupa.

Doamna Secretar General spune ca,  în lege este menționat ca trebuie sa ai domiciliul în localitate.

Doamna Cristescu Codruta întreabă când se vor numi reprezentantii din partea Primarului, în școli?

Domnul Primar spune ca pot funcționa și fără.

Domnul Curelea Dragos spune ca pe ordinea de zi este un proiect referitor la Gestionarea crizei sanitare în școli, dar nu știm dacă este apa calda la fiecare școala.

Domnul Administrator Public Bogdea Constantin spune ca este și la fel confirma și doamna Cristescu Codruta ca fiecare școala are apa calda.

Doamna Cristescu Codruta anunța ca a primit o scrisoare din partea domnului Dumitru Matei și ca va puncta doar câteva lucruri,  deoarece are 3 pagini și nu o va citi toată, dar o va lasa la Registratura Primariei pentru a fi repartizata. Domnul Dumitru Matei ne releateaza ca a fost internat în spital și ca mâncarea nu este buna, lipsa de medicamente, perfuzii, programul cu pachetele pacientilor, toate realizandu -se necorespunzator.

Domnul  Bogdea Constantin spune ca sunt multe probleme la Spitalul din Caransebes, încercam sa le rezolvam și pe rând o să va aducem la cunoștința tot ce am rezolvat. Nu se pot face toate lucrurile peste noapte. Angajații Primăriei au început să lucreze la parterul fostei Policlinici și s-a obținut de la DSP și autorizația pentru noua structură a spitalului cu Ambulatoriu inclus. O să facem în prima faza doar 10 specializari și o să decida medicii care sunt prioritare. Dorim sa punem în funcție aparatul PCR , pentru încă un plus. Spitalul are datorii foarte mari și datorită unor contracte și va dau un exemplu, unul semnat în 2014 chiar de Horia Irimia, fostul director economic al Primăriei care prevede penalități de întârziere de 0,5 % pe zi din suma constractului ceea ce reprezintă foarte mult, adică la o datorie de 1,1 milioane de lei penalitățile se ridică până acum la 1,9 milioane de lei. În spate avem zona aceea cu fier vechi, am cerut Spitalului punerea la  dispoziție ca sa putem sa mai aducem un venit. Ne -am interesat și despre deblocarea conturilor dar datoriile sunt foare mari și trebuie sa scada pentru a fi deblocate conturile, ne străduim să facem tot posibilul

Doamna Cristescu Codruta precizeaza ca arieratele cresc datorită acestor contracte.

 

Domnul Dascalu Valentin multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 08.12.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.788/08.12.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 08.12.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, secretarul general al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu. In urma demisiei nr. 28974/04.12.2020 a domnului Iova Ilie-Bebe și a demisiei nr. 28974/04.12.2020 a domnului Bogdea Constantin - Florin acestora le -a încetat mandatul de consilier local.  Sunt prezenti 15 consilieri locali, absentand motivat domnișoara Plesa Andra Sabrina și domnul Dragomir Cristian Eugen .

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul general al municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

 

 PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata  in data de 08.12.2020.I


1. - Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de o luna.

2. -Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 08.12.2020.

3. - Aprobarea procesului- verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de îndată in data de 26.11.2020.

4. - Proiect de hotărâre privind constatarea incetarii de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului Iova Ilie-Bebe și declararea ca vacant a locului ocupat de acesta în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes.

   Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                           Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

5. - Proiect de hotărâre privind constatarea incetarii de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului Bogdea Constantin-Florin și declararea ca vacant a locului ocupat de acesta în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                               Prezintă: Comisia de specialitate nr.5                  

6- Proiect de hotărâre privind aprobarea  dezmembrarii terenului înscris în CF nr.36240 Caransebeș, nr.cad.36240, în suprafață de 547 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul privat,  în următoarele loturi, pentru  prelungirea strazii Granicerilor.

      Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                             Prezintă: Comisia de specialitate nr.1               

   

Punctul 1. - Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de o luna.

Se supune la vot și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de  08.12.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate  de voturi din cei prezenti .

Punctul 3. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes,din data de 26.11.2020.

Se supune la vot procesul -verbal  si se aproba în unanimitate  de voturi din cei prezenti .

Punctul 4. - Proiect de hotărâre privind constatarea incetarii de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului Iova Ilie-Bebe și declararea ca vacant a locului ocupat de acesta în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind constatarea incetarii de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al domnului Bogdea Constantin-Florin și declararea ca vacant a locului ocupat de acesta în cadrul Consiliului Local al municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6 - Proiect de hotărâre privind aprobarea  dezmembrarii terenului înscris în CF nr.36240 Caransebeș, nr.cad.36240, în suprafață de 547 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul privat,  în următoarele loturi, pentru  prelungirea strazii Granicerilor.

Domnul Schinteie Petru precizeaza ca în CF apare Statul Roman si trebuie să se inscrie conform prevederilor legale  pe municipiul Caransebes.

Doamna  Secretar General  precizeaza ca terenul este al municipiului, dar  trebuie să se facă  inscrierea  în Cartea Funciara iar proiectul trebuie supus la vot  cu amendamentul adus.

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu amendamentul adus și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Domnul Dascalu Valentin  multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 26.11.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  prin Dispoziţia nr. 775/20.11.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 26.11.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti  18 consilieri locali, absentand motivat domnul Dragomir Cristian Eugen, 

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 


   PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 26.11.2020.

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, in data de 26.11.2020.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 17.11.2020.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis a terenului înscris în CF nr.43527 Caransebeș, nr.cad.43527, în suprafață de 46 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș .

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis a terenului înscris în CF nr.43380, nr.cad.43380, în suprafață de 235 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis a terenului înscris în CF nr.43379 Caransebeș, nr.cad.43379, în suprafață de 468 mp, proprietatea municipiului Caransebeș. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis a terenului înscris în CF nr.43372 Caransebeș, nr.cad.43372, în suprafață de 741 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.43249 Caransebeș, nr.cad.43249, în suprafață de 12.935 mp,  proprietatea municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8. - Proiect de hotarare privind aprobarea dezlipirii suprafeței de 167 mp din terenul înscris în CF nr.42858, nr.top.3599/1/2, în suprafață de 595 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

9.- Proiect de hotarare privind acceptarea  donatiei terenului înscris în CF nr.43081 Caransebeș, nr.cad.43081, în suprafață de 214 mp, proprietatea  domnilor Terziu Cătălin și soției Terziu Petria ,in cota  de 1/3, Terziu Petru și soției Terziu Călina,in cota de 1/3 și a lui Lupșescu Ion și soției Lupșescu Agota, în cota actuală 1/3, cu destinația drum.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

10.- Proiect de hotarare privind acceptarea donatiei cotelor părți din terenul înscris în CF nr.36417 Caransebeș, nr.top.3654/2/2, în suprafață de 664 mp, proprietatea  domnilorAvrămut Petru Duță și  soției Avrămut Călina Adela,in  cota de 9/14, Belciu Ilie și  soției Belciu Elena Mirabela, în cota de 1/14, Serengău Cristian Gheorghe și soției Serengău Patricia Alina, în cota de 1/14, Rotaru Cosmin Ionel și soției Rotaru Andreea Marinela,in cota de 1/14, cu destinația drum.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                         Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

11.- Proiect de hotarare privind asigurarea cofinanțării proiectului " Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin, Regiunea Vest, în perioada 2014-2020".

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                         Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

12. - Intrebari. Interpelari.

13. - Diverse.



 Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 26.11.2020.

 Domnul Iova Ilie- Bebe  propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte de hotarare: 

1 Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020.

2 Proiect de hotarare privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al   Municipiului Caransebes, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate.

3 Proiect de hotarare privind   aprobarea Planului de măsuri pentru perioada sezonului rece 2020-2021.

4 Proiect de hotarare privind  atribuirea  în folosinţă gratuită a unor loturi de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri si  retragerea dreptului de folosinta gratuita asupra terenurilor atribuite unor beneficiari, ca urmare a nedemararii lucrarilor de construire a locuintelor. 

5 Proiect de hotarare privind  dezlipirea suprafeței de 193 mp din terenul înscris în CF nr.30826, nr.top.389/1/15/12/1/1/2/2/2/2 în suprafață totala de 6507 mp, proprietatea municipiului Caransebeș. 

Se supune la vot ordinea de zi cu completarile  aduse si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes,din data de 17.11.2020.

Domnul Iova Ilie - Bebe mentioneaza ca in procesul verbal din data de 17.11.2020 la punctul 6 de pe ordinea de zi este consemnat gresit la optiunea de vot a doamnei Bistrean Sanda – Ionela, unde se specifica ca dansa are 8 abtineri. Se solicita ca, pentru viitor, sa fie trecut si partidul politic, langa nume. Solicita acest lucru deoarece exista posibilitatea ca acest document sa faca parte vreunui litigiu si sa nu fie probleme.

Doamna Secretar spune ca in OUG nr.57/2019 nu se mentioneaza in acest fel, dar daca se voteaza astfel, se va consemna asa.

Se supune la vot procesul- verbal cu completasrile aduse si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis a terenului înscris în CF nr.43527 Caransebeș, nr.cad.43527, în suprafață de 46 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș .

Domnul Curelea Dragos- Constantin precizeaza ca sunt foarte multe terenuri si ca nu face parte din comisia care le studiaza si ar dori sa fie cineva in sala care sa prezinte pe scurt la fiecare punct.

Domnul Primar mentioneaza ca acest aspect este discutat la sedinta de comisie unde sunt prezentate toate documentatiile ce stau la baza proiectului de hotarare.

Domnul Iova Ilie-Bebe spune ca sunt o serie de gradini acolo unde solicita petentul sa cumpere. terenul fiind in Valea Cenchii.

Domnul Curelea Dragos -Constantin spune ca terenul este langa strand.

Domnul Iova Ilie -Bebe spune ca, asa este.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca avizul a fost dat la comisie pentru scoatere la licitatie, poate oricine sa se prezinte, sa participe.

Domnul Todorescu Lazar mentioneaza ca si dansul doreste explicarea pe scurt a fiecarui proiect de hotarare.

Domnul Primar spune ca mapele sunt impartite conform legii cu 7 zile înainte,  tocmai pentru a avea timpul  necesar de  parcurgere, cuprinzand tot ce trebuie, primarul le semneaza dar nu sunt propunerile sale, ele vin de la Cadastru si le trimite spre Consiliul Local.

Domnul Iova Ilie -Bebe spune ca reprezentantii institutiei vin la comisie de fiecare data pentru a da toate detaliile.

Domnisoara Plesa Andra-Sabrina spune ca sunt cereri la proiecte din anul 2019, apostilate de cei din mandatul trecut si vrea sa stie de ce nu au intrat pana acum.

Domnul Stefanuti Daniel-Sebastian Șef Serviciul Administratie Locala, Cadastru, raspunde domnișoarei Plesa Andra-Sabrina ca aceste cereri nu au fost solutionate  pana acum deoarece s-au așteptat rapoartele  de evaluare, schitele, etc iar procedura durează. 

Domnul Pasat Aurel intreaba de ce nu se pot atribui terenurile prin vanzare directa.

Doamna Secretar General spune ca acest punct nu face obiectul vanzarii directe, asa este prevazut de lege, doar prin scoatere la licitatie publica.

Domnul Dascalu Valentin spune ca nu fac obiectul vanzarii directe.

Domnul Stefanuti Daniel-Sebastian  spune ca la acest punct de pe ordinea de zi terenul este în zona Teius, lângă strand , solicitantii nu se pot incadra conform Legii 231/2018 care spune ca trebuie sa ai construcție pe teren, se pot da doar la vanzare prin licitatie publica.

Domnul Schinteie Petru spune ca în CF apare din acte 1827 mp iar  suprafața masurata este de 46 mp. Doreste să se prezinte o explicație din partea Serviciului Cadastru cu privire la acest numar topografic.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul  4.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis a terenului înscris în CF nr.43380, nr.cad.43380, în suprafață de 235 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Domnul Stefanuti Daniel -Sebastian spune ca, la fel este și acest punct, doar ca terenul se afla în zona fostei haldine de gunoi.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca  le -au avut în chirie pana acum.

Domnul Iova Ilie-Bebe precizeaza ca prețul este de 14 ori mai mare ca și pana acum.

Domnul Curelea Dragos Constantin spune ca a fost acolo, în zona se construiește dar este o problemă nu este PUG, nu avem decât curent electric, nu sunt utilitati, nu este apa potabila și poate o să mai vina oameni sa solicite teren.

Domnul Schinteie Petru spune ca terenul din zona respectiva este in extravilan, omul care a făcut cererea este conștient ca cumpăra un teren extravilan iar noi nu suntem obligați ca la un teren extravilan sa asiguram utilitatile.

Domnul Iova Ilie-Bebe spune ca nu crede ca cineva va construi pe extravilan, deoarce nici Legea 50/1991 nu ii da dreptul.

Domnul Bogdea Constantin Florin întreaba dacă nu se știe de vreun caz de acest gen.

Domnul Iova Ilie Bebe spune ca știe ca Primaria a dat teren mai demult acolo în Valea Cenchii pentru tineri și ca I au asigurat ca au utilitati și nu este așa.

Domnul Curelea Dragos Constantin spune ca oamenii nu cumpăra acest teren cu destinația agricola, noi le vindem și poate ne trezim ca ne fac probleme.

Domnul Iova  Ilie-Bebe precizeaza ca pentru a construi pe un teren agricol trebuie sa și facă PUZ.

Domnul Primar spune ca și în Racovita a fost la fel, oamenii au cumpărat terenul la preț mic.

Domnul Iova Ilie-Bebe spune ca în Racovita a fost specificat ca Primaria nu asigura utilitatile.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis a terenului înscris în CF nr.43379 Caransebeș, nr.cad.43379, în suprafață de 468 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis a terenului înscris în CF nr.43372 Caransebeș, nr.cad.43372, în suprafață de 741 mp, proprietatea municipiului Caransebeș.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.43249 Caransebeș, nr.cad.43249, în suprafață de 12.935 mp,  proprietatea municipiului Caransebeș.

Domnul Stefanuti Daniel -Sebastian spune ca terenul se afla în Valea Cenchii și aici se dorește cumpararea terenului din fata casei. 

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. - Proiect de hotarare privind aprobarea dezlipirii suprafeței de 167 mp din terenul înscris în CF nr.42858, nr.top.3599/1/2, în suprafață de 595 mp, proprietatea municipiului  Caransebeș.

Domnul Stefanuti Daniel -Sebastian spune ca terenul este imediat dupa trecerea cu calea ferata din zona Racovita, am facut schimb cu Biserica si acum il intabulam  pe Primarie.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 9.-Proiect de hotarare privind acceptarea  donatiei terenului înscris în CF nr.43081 Caransebeș, nr.cad.43081, în suprafață de 214 mp, proprietatea  domnilor Terziu Cătălin și soției Terziu Petria ,in cota  de 1/3, Terziu Petru și soției Terziu Călina,in cota de 1/3 și a lui Lupșescu Ion și soției Lupșescu Agota, în cota actuală 1/3, cu destinația drum.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.  

Punctul 10. - Proiect de hotarare privind acceptarea donatiei cotelor părți din terenul înscris în CF nr.36417 Caransebeș, nr.top.3654/2/2, în suprafață de 664 mp, proprietatea  domnilorAvrămut Petru Duță și  soției Avrămut Călina Adela,in  cota de 9/14, Belciu Ilie și  soției Belciu Elena Mirabela, în cota de 1/14, Serengău Cristian Gheorghe și soției Serengău Patricia Alina, în cota de 1/14, Rotaru Cosmin Ionel și soției Rotaru Andreea Marinela,in cota de 1/14, cu destinația drum.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 11.- Proiect de hotarare privind asigurarea cofinanțării proiectului " Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Caraș-Severin, Regiunea Vest, în perioada 2014-2020".

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi:

Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului  centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi:

Proiect de hotarare privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al   Municipiului Caransebes, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate.

Domnul Primar spune ca Primaria a achizitionat o licenta Zoom Premium,prin care pot participa pana la 100 de persoane, se poate vota, se pot inregistra sedintele iar pe viitor se vor și filma.  Acolo este o casuța cu activare de microfon. O să primiti o invitație pe mail pentru accesarea link- ului.

Domnul Curele Dragos Constantin întreabă dacă se pot publica sedintele.

Doamna Cristescu Codruta Corina spune ca cine vrea poate veni fizic la sedinta.

Domnul Curelea Dragos Constantin spune ca din Regulament reiese ca toți consilierii vor fi online.

Domnul Primar spune ca nu este doar online, alți consilieri pot veni fizic în sala, alții pot online, o vedem atunci.

Doamna Secretar General spune ca se poate, dar cu precizarea în convocatorul sedintei a participarii fizice sau a organizarii acxesteia, online.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi:

Proiectul de hotarare privind   aprobarea Planului de măsuri pentru perioada sezonului rece 2020-2021.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4 peste ordinea de zi:

Proiectul de hotarare privind  atribuirea  în folosinţă gratuită a unor loturi de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri si  retragerea dreptului de folosinta gratuita asupra terenurilor atribuite unor beneficiari, ca urmare a nedemararii lucrarilor de construire a locuintelor. 

Domnul Iova Ilie-Bebe spune ca  tinerii au  2 ani la dispozitie pentru a construi, un an pentru obtinere acte și încă un an de finalizare a constructiei,  dacă nu li se retrage dreptul de atribuire a terenului.

Domnul Pasat Aurel întreabă dacă li s -a adus la cunoștința despre retragere.

Domnul Primar spune ca, după ce se aproba.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 5 peste ordinea de zi: 

Proiectul de hotarare privind  dezlipirea suprafeței de 193 mp din terenul înscris în CF nr.30826, nr.top.389/1/15/12/1/1/2/2/2/2 în suprafață totala de 6507 mp, proprietatea municipiului Caransebeș. 

Domnul Stefanuti Daniel – Sebastian spune ca este vorba da casa domnului Dimcea,  casa este construita în strada iar ca sa intre în legalitate trebuie să se facă dezmembrarea terenului, după care se va intabula și va depune actele  ca sa intre în posesie conform Legii nr.  231/2018.

Se supune proiectul de hotărâre  si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 12 -  Intrebari. Interpelari.

Domnul Schinteie Petru spune ca este de analizat art 889 din Codul Civil care da posibilitatea renuntarii la dreptul de proprietatea mult mai ușor și anume doar cu o declarație la notar. Se face o hotărâre doar de renuntare, și nu o să mai implice extrase de CF care costa, fiind vorba de cote părți de teren, unproprietar poate să vină, altul nu, este bine de analizat acest aspect.

Punctul  13. – Diverse.

Doamna Bistrean Sanda -Ionela roaga pe cei doi reprezentanti în Consiliul de Administratie ai Spitalului,  sa spună care mai este situația acolo.

Domnul Bogdea Constantin Florin întreba dacă a avut loc consiliul de administratie.

Doamna Bistrean Sanda Ionela spune ca s-a trimis o adresa de către Spital la Primărie și ca nu știe unde este.

Domnul Iova Ilie-Bebe spune ca la mapa nu se afla nici o hârtie venita de la Spital.

Doamna Secretar General spune ca a fost repartizata de domnul Primar, Directiei Economice. 

Domnul Primar spune ca este o situație delicată la Spital, Primaria a alocat bani de câte ori au cerut, pana acum am alocat  pana în 3 milioane, ei nu au niciun pic de management acolo.

Domnul Dascalu Valentin intreaba dacă s-a luat în calcul ceva pentru 1 Decembrie.

Domnul Primar spune ca nu se va face nimic și ca doar Episcopia va depune coroane.

Domnul Iova Ilie Bebe propune ca  Viceprimarul  alături de Primar sa depună coroane.

Domnul Primar spune ca a fost azi întrebat de un grup de persoane , dacă se mai organizeaza Târgul de Crăciun. Nu stim ce se va întâmpla pana atunci ca mai este o luna , dar le am spus ca oricum nu se organizeaza nimic, nici de Targ și nici de Revelion.

Domnișoara Plesa Andra -Sabrina întreba când se aprind  luminile în oraș.

Domnul Primar spune ca la 1 Decembrie.

Domnul Curelea Dragos Constantin întreba dacă este ceva nou sau tot aceleași lumini.

Domnul Primar spune ca sunt aceleași, doar niște stâlpi noi în cartiere.

Domnul Iova Ilie -Bebe multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 17.11.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.759/06.11.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  din data de 17.11.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, secretarul general al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 18 consilieri locali, absentand motivat domnul Curelea Dragos Constantin.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul general al municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 17.11.2020.


1. Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 17.11.2020

2. Aprobarea procesului -verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de îndată din data de 06.11.2020.

3. Proiect de hotărâre privind numirea  reprezentantului Consiliului Local  în Adunarea Generala a Asociatilor la SC AQUACARAS SA.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.3


4.  Proiect de hotărâre privind numirea reprezentantilor Consiliului Local în Adunarea Generala a Asociatilor la SC TRANSAL URBIS  SRL.

                                                    Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                              Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

5. Proiect de hotărâre privind numirea  reprezentantilor  Consiliului Local în Adunarea Generala a Asociatilor la SC POL COM CARANSEBES SRL.

                                                     Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

6.  Proiect de hotărâre privind numirea reprezentantilor Consiliului Local în Adunarea Generala a Asociatilor la SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

7.  Proiect de hotărâre privind numirea reprezentantilor Consiliului Local în Adunarea Generala a Asociatilor la SC GUGULANIA LAND SRL.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.3

8.  Proiect de hotărâre privind numirea  reprezentantilor Consiliului Local al municipiului Caransebes în Consiliul de Administratie al Spitalului Municipal de Urgența Caransebes.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

9.  Proiect de hotărâre privind numirea  reprezentantilor Consiliului Local al municipiului Caransebes în Consiliile de Administratie ale Unitatilor de Învățământ de pe raza municipiului Caransebes.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

10.  Proiect de hotărâre privind  constituirea  Comisiei Sociale de Analiza a Cererilor de Locuinta si Repartizarea Locuintelor.

                                                 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                            Prezintă: Comisia de specialitate nr.4


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 17.11.2020.

Domnul Primar propune peste ordinea de zi Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local si lista de investitii pe anul 2020.

Se supune la vot ordinea de zi cu completarea adusa si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de îndată din data de 06.11.2020.

Se supune la vot procesul- verbal si se aproba in unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.-  Proiect de hotărâre privind numirea  reprezentantului Consiliului Local  în Adunarea Generala a Asociatilor la SC AQUACARAS SA.

Domnul Purdescu Alin se nominalizeaza ca membru.

Domnul Schinteie propune pe domnul Corduneanu Marian.

Se supune la vot domnul Purdescu Alin și se respinge cu  8 voturi pentru din partea PNL un vot pentru din partea USR și 10 abtineri din partea PSD, PRO Romania și PMP.

Se supune la vot domnul Corduneanu Marian și se aproba cu 11 voturi pentru din partea PSD, PRO Romania, PMP și Craciunescu Emanuela Iconia , 6 abtineri din partea PNL și 1 abținere din partea USR .

Punctul 4. - Proiect de hotărâre privind numirea reprezentantilor Consiliului Local în Adunarea Generala a Asociatilor la SC TRANSAL URBIS  SRL.

Domnul Schinteie Petru propune pe Dascalu Valentin, Stefaroi Iulian Vlad Schinteie Petru, Pasat Aurel și Corduneanu Marian.

Doamna Secretar aduce la cunoștința faptul ca propunerea a 5 membri nu respecta algoritmul rezultat din configuratia  politica a ultimelor alegeri locale.

Domnul Schinteie Petru spune ca s-a inspirat dintr-o hotărâre de consiliu nr.306/03.08.2005, unde PNL a avut în AGA  3 membri.

Doamna Secretar precizeaza ca trebuie respectate prevederile OUG nr.57/2019 privind Codul Adminstrativ, unde se dispune ca, consilierii locali împuterniciţi să reprezinte interesele unităţii administrativ-teritoriale în consiliile de administratie sau adunarea generala a asociatilor sunt desemnaţi cu respectarea configuraţiei politice de la ultimele alegeri .

Domnișoara Plesa Andra spune ca nu se tine cont de algoritm si tocmai de aceea s-a format Grupul 10 iar PSD deține majoritate și cu 3 reprezentanti. Este clar ca , dacă se propun 5, o să se voteze toți 5  și atunci, nu e corect fiindca nu se respecta prevederile legale.

Doamna Ponetchi Maria spune ca nu  I se pare normal să se procedeze așa. 

Domnul Presedinte spune ca se va supune la vot și vedem ce va fi.

Domnul Purdescu Alin se nominalizeaza ca membru și o propune pe doamna Ponetchi Maria 

Doamna Bistrean Sanda Ionela propune pe domnul Curelea Dragos Constantin.

Se supune la vot Dascalu Valentin și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot Stefaroi Iulian Vlad și se aproba cu 6 voturi pentru din partea consilierilor PSD, 3 voturi pentru din partea PRO Romania, 1 vot pentru din partea PMP , 1 vot pentru din partea doamnei Bistrean Sanda Ionela USR și 7 abtineri din partea consilierilor locali PNL.

Se supune la vot  domnul Schinteie Petru și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot domnul Pasat Aurel și se voteaza cu 15 voturi pentru din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP,  doamna Bistrean Sanda Ionela USR, Craciunescu Emanuela , Plesa Andra, Purdescu Alin ,Ponetchi Maria PNL și 3 abtineri din partea consilierilor locali PNL, Dragomir Cristian Eugen, Rafa Vasile Iulian și Todorescu Lazar. 

Se supune la vot domnul Corduneanu Marian si se aproba cu 12 voturi pentru din partea consilierilor PSD, PRO Romania, PMP , doamna Bistrean Sanda Ionela USR, domnul Rafa Vasile PNL și 6 abtineri din partea PNL. 

Se supune la vot doamna Ponetchi Maria si se respinge cu 10 abtineri  din partea PSD, Pro Romania și PMP și 8 voturi pentru din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR.   

Se supune la vot domnul Purdescu Alin și se respinge cu 8 voturi pentru din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR și 10 abtineri din partea consilierilor PSD, PRO Romania, PMP.

Se supune la vot domnul Curelea Dragos Constantin și se respinge cu 10 abtineri  din partea PSD, Pro Romania și PMP și 8 voturi pentru din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela  USR.

Componenta AGA este urmatoarea: Dascalu Valentin, Stefaroi Iulian Vlad, Schinteie Petru, Pasat Aurel și Corduneanu Marian.

Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind numirea  reprezentantilor  Consiliului Local în Adunarea Generala a Asociatilor la SC POL COM CARANSEBES SRL.

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Corduneanu Marian, Boncia Natalia Cosmina, Stefaroi Iulian Vlad, Schinteie Petru.

Domnul Purdescu Alin propune pe domnul Dragomir Cristian Eugen si pe domnul Todorescu Lazar. 

Se supune la vot domnul Corduneanu Marian si se aproba  cu 10 voturi pentru din partea PSD , Pro Romania si PMP si 8 abtineri din partea PNL si a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR.

Se supune la vot doamna Boncea Natalia Cosmina si se aproba cu 11 voturi pentru din partea PSD , Pro Romania, PMP si a domnului Dragomir Cristian Eugen si 7 abtineri din partea PNL si a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR. 

Se supune la vot domnul Stefaroi Iulian Vlad si se aproba cu 11 voturi perntru din partea  voturi pentru din partea PSD , Pro Romania, PMP si a doamnei Bistrea Sanda Ionela USR si 7 abtineri din partea PNL. 

Se supune la vot domnul Schinteie Petru si se aproba cu 10 voturi pentru din partea PSD , Pro Romania, PMP si 8 abtieri din partea PNL si a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR.

Se supune la vot domnul Dragomir Cristian Eugen si se aproba inunanimite de voturi.

Se supune la vot domnul Todorescu Lazar si se respinge cu 7 voturi pentru di partea PNL si 11 abtineri din partea  PSD , Pro Romania, PMP si a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR. 

Componenta AGA este urmatoarea: Corduneanu Marian, Boncia Natalia Cosmina, Stefaroi Iulian Vlad, Schinteie Petru, Dragomir Cristia Eugen. 

Punctul 6. - Proiect de hotărâre privind numirea reprezentantilor Consiliului Local în Adunarea Generala a Asociatilor la SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL.

Domnul Schinteie Petru prtopune pe Dascalu Valentin, Satefaroi Iulian Vlad, Boncia Natalia și Cristescu Codruta Corina.

Domnul Purdescu Alin propune pe Craciunescu Emanuela Iconia și Rafa Vasile Iulian.

Domna Bistrean Sanda Ionela propune pe domnul Curelea Dragos Costantin. 

Se supune la vot domnul Dascalu Valentin și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot domnul Stefaroi Iulian Vlad și se aproba cu 11 voturi pentru din partea PSD , Pro Romania, PMP și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR și 7 abtineri din partea PNL. 

Se supune la vot doamna Boncia Natalia Cosmina și se aproba cu 10 voturi pentru din partea  PSD , Pro Romania, PMP și 7 abtineri din partea PNL și o abținere din partea doamnei Bistrean Sanda Ionela USR.

Se supune la vot doamna Cristescu Codruta Corina și se aproba cu 15 voturi pentru din partea din partea  PSD , Pro Romania, PMP , doamna Bistrean Sanda Ionela USR, Todorescu Lazar, Ponetchi Maria Dragomir Cristian Eugen și Rafa Vasile Iulian PNL și 3 abtineri din partea Plesa Andra, Purdescu Alin și Craciunescu Emanuela PNL. 

Se supune la vot doamna Craciunescu Emanbuela Icobnia și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot domnul Rafa Vasile Iulian și se respinge cu 8 voturi pentru din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR și 10 voturi impotriva din partea  PSD , Pro Romania, PMP.

Se supune la vot domnul Curelea Dragos Constantin și se respinge cu 8 voturi pentru din partea  PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR și 10 abtineri din partea PSD , Pro Romania, PMP.

Componenta AGA este următoarea : Dascalu Valentin, Stefaroi Iulian Vlad, Boncia Natalia Cosmina , Cristescu Codruta Corina și Craciunescu Emanuela - Iconia. 

Punctul 7. - Proiect de hotărâre privind numirea reprezentantilor Consiliului Local în Adunarea Generala a Asociatilor la SC GUGULANIA LAND SRL.

Domnul Schinteie Petru proipune pe doamna Bistrean Sanda Ionela.

Doamna Bistrean Sanda Ionela refuza aceasta propunere pentru ca de la început trebuia să ne gândim ca fiecare consilier sa fie numit pe domeniul de activitate.

Domnul Schinteie Petru face alta propunere , respectiv pe domnul Pasat Aurel, Boncia Natalia Cosmina, Dascalu Valentin și Schinteie Petru. 

Domnul Purdescu Alin propune pe Rafa Vasile Iulian.

Se supune la vot Pasat Aurel și se aproba cu 10 voturi pentru din partea PSD , Pro Romania, PMP și 8 abtineri din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR.

Se supune la vot Boncia Natalia Cosmina și aproba cu 10 voturi pentru din partea PSD , Pro Romania, PMP și 8 abtineri din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR.

Se supune la vot domnul Dascalu Valentin și se  aproba cu 12 voturi pentru din partea PSD , Pro Romania, PMP și doamnei Bistrean Sanda Ionela USR și Ponetchi Maria PNL și 6 abtineri din partea PNL. 

Se supune la vot domnul Schinteie Petru  și se  aproba cu 11 voturi pentru din partea PSD , Pro Romania, PMP și doamnei Bistrean Sanda Ionela USR  și 7 abtineri din partea PNL. 

Se supune la vot domnul Rafa Vasile Iulian și se respinge cu 8 voturi pentru din partea PNL și a Doamnei Bistrean Sanda Ionela USR și 10 abtineri din partea  PSD , Pro Romania, PMP.

Componenta AGA este urmatoarela: Pasat Aurel, Boncia Natalia Cosmina, Dascalu Valentin și Schinteie Petru. 

Punctul 8. - Proiect de hotărâre privind numirea  reprezentantilor Consiliului Local al municipiului Caransebes în Consiliul de Administratie al Spitalului Municipal de Urgența Caransebes.

Doamna Secretar spune ca trebuie să se țină cont ca un membru cât și un membru supleant, să fie cu studii economice .

Domnul Schinteie Petru il propune pe domnul Bogdea Constantin Florin și pe Corduneanu Marian, dar având în vedere ca domnul Bogdea are doar master în economie și nu are studii economice cu diploma de licenta , o propune pe doamna Boncia Natalia Cosmina. 

Domnul Purdescu Alin se nominalizeaza ca membru. 

Domnul Schinteie Petru propune ca membri supleanti pe Pasat Aurel și pe Schragner Daniela cu studii economice, după discuția cu domnul director economic Preda Marius. 

 Se supune la vot doamna Boncia Natalia Cosmina și se aproba cu 10 voturi pentru PSD , Pro Romania, PMP și 8 abtineri din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR.

Se supune la vot domnul Corduneanu Marian și se se aproba cu 10 voturi pentru PSD , Pro Romania, PMP și 8 abtineri din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR.

Se supune la vot domnul Purdescu Alin și se respinge cu 8 voturi pentru  din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela  USR și 10 abtineri din partea  PSD , Pro Romania, PMP.

Se supune la vot domnul Pasat Aurel și se aproba cu 11 voturi pentru din partea  PSD , Pro Romania, PMP și a domnului Dragomir Cristian Eugen PNL și 7 abtineri din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR. 

Se supune la vot doamna Schragner Daniela și se aproba cu 10 voturi pentru din partea  PSD , Pro Romania, PMP și 8 abtineri din partea PNL și a doamnei Bistrean Sanda Ionela USR. 

Componenta Consiliului de Administratie este:

Boncia Natalia Cosmina, economist- membru

Corduneanu Marian – membru

Pasat Aurel – membru

Schragner Daniela- supleant.

Punctul 9. - Proiect de hotărâre privind numirea  reprezentantilor Consiliului Local al municipiului Caransebes în Consiliile de Administratie ale Unitatilor de Învățământ de pe raza municipiului Caransebes.

Colegiul Național Traian Doda

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Stefaroi Iulian Vlad și se aproba cu 16 voturi pentru din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP și PNL și 2 abtineri din partea doamnei Ponetchi Maria și Rafa Vasile- Iulian.

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Corduneanu Marian și se aproba în unanimitate de voturi.

Domnul Purdescu Alin propune de domnul Todorescu Lazar și se aproba în unanimitate de voturi.

Colegiul Național C.D.Loga

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Dascalu Valentin și se aproba în unanimitate de voturi.

Domnul Schinteie petru se propune și se aproba în unanimitate de voturi.

Domnul Purdescu Alin propune pe doamna Ponetchi Maria și se aproba în unanimitate de voturi.

Liceul Tehnologic Dacia 

Domnul Schinteie Petru propune pe doamna Boncia Natalia Cosmina și se aproba în unanimitate de voturi.

Domnul Purdescu Alin propune pe domnul Rafa Vasile Iulian și se aproba în unanimitate de voturi.

Liceul Tehnologic Decebal 

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Stefaroi Iulian Vlad și se aproba în unanimitate de voturi.

Liceul Tehnologic Trandafir Cocarla

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Pasat Aurel și se aproba cu 15 voturi pentru din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP și PNL, 3 abtineri din partea domnului Rafa Vasile Iulian  Ponetchi Maria PNL și Bistrean Sanda Ionela USR.

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Stefaroi Iulian Vlad și se aproba cu 11 voturi pentru  din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP, și doamna Bistrean Sanda Ionela USR și 7 abtineri din partea PNL.

Domnul Purdescu Alin propune pe domnul Dragomir Cristian Eugen și se respinge cu 8 voturi pentru din partea PNL și doamna Bistrean Sanda Ionela USR și 10 abtineri din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP.

Liceul Tehnologic Max Ausnit  

Domnul Schinteie Petru se nominalizeaza și se aproba cu 11  voturi pentru  din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP, și doamna Bistrean Sanda Ionela USR și 7 abtineri din partea PNL.

Domnul Purdescu Alin propune pe domnul Dragomir Cristian Eugen și se respinge cu  8 voturi pentru din partea PNL și doamna Bistrean Sanda Ionela USR și 10 abtineri din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP.

Seminarul Teologic Ortodox  Episcop Ioan Popasu

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Pasat Aurel și se aproba cu 10 voturi pentru din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP și 8  abtineri din partea PNL și doamna Bistrean Sanda Ionela USR.

Domnul Schinteie Petru se nominalizeaza și se aproba 11` voturi pentru din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP și doamna Bistrean Sanda Ionela USR  și 7  abtineri din partea PNL.

Domnul Purdescu Alin propune pe doamna Ponetchi Maria și se respinge cu 8 voturi pentru din partea consilierilor PNL și doamna Bistrean Sanda Ionela USR și 10 abtineri din partea consilierilor  PSD,  PRO Romania, PMP.

Domnul Purdescu Alin propune pe doamna Bistrean Sanda Ionela și se aproba în unanimitate de voturi.

Grădinița cu Program Prelungit nr.2 

Domnul Purdescu Alin propune pe domnul Todorescu Lazar și se aproba în unanimitate de voturi.

Grădinița cu Program Prelungit nr.4

Domnul Schinteie Petru propune pe doamna Boncia Natalia Cosmina și se aproba cu 10 voturi pentru din partea consilierilor  PSD,  PRO Romania, PMP și 8 abtineri din partea consilierilor PNL și doamna Bistrean Sanda Ionela USR.

Domnul Purdescu Alin propune pe doamna Craciunescu Emanuela Iconia și respinge cu 8 voturi pentru din partea consilierilor PNL și doamna Bistrean Sanda Ionela USR și 10 abtineri din partea  consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP.

Clubul Sportiv Scolar Caransebes

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Dascalu Valentin și se aproba cu 11 voturi pentru din partea consilierilor  PSD,  PRO Romania, PMP și doamna Bistrean Sanda Ionela și 7 abtineri din partea consilierilor PNL. 

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Stefaroi Iulian Vlad și se  aproba cu 11 voturi pentru din partea consilierilor  PSD,  PRO Romania, PMP și domnul Rafa Vasile Iulian și 7 abtineri din partea consilierilor PNL și doamna Bistrean Sanda Ionela USR. 

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Corduneanu Marian și se aproba cu 12  voturi pentru din partea consilierilor  PSD,  PRO Romania, PMP , doamna Bistrean Sanda Ionela USR și domnul Rafa Vasile Iulian PNL și 6 abtineri din partea consilierilor PNL.

Domnul Purdescu Alin se nominalizeaza și se respinge cu 8 voturi pentru din partea consilierilor PNL , doamna Bistrean Sanda Ionela USR  și 10 abtineri din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP.

Clubul Copiilor Caransebes 

Domnul Schinteie Petru propune pe doamna Boncia Natalia Cosmina și se aproba cu  11 voturi pentru  din partea consilierilor PSD,  PRO Romania, PMP și doamna Bistrean Sanda Ionela  USR și 7 abtineri din partea consilierilor PNL.

Grădinița ,,Sf. Ursula” Caransebes

Domnișoara Plesa Andra Sabrina propune pe doamna Craciunescu Eamnuela Iconia și se aproba în unanimitate de voturi.

Punctul 10. - Proiect de hotărâre privind constituirea  Comisiei Sociale de Analiza a Cererilor de Locuinta si Repartizarea Locuintelor.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.   Punctul 1 peste ordinea de zi - Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului  centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.             

Domnul Iova Ilie-Bebe multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 06.11.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.730/06.11.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 06.11.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, secretarul general al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 19 consilieri locali.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul general al municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 06.11.2020.


1. Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 06.11.2020.


2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de îndată din data de 30.10.2020.


3. Aprobarea procesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de îndată din data de 02.11.2020.


4. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul „Facilitarea activității didactice în mediul online, în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS COV-2 în municipiul Caransebeș”.

    Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

    Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


5. Proiect de hotărâre privind desfintarea unor funcții contractuale din cadrul Serviciului Public Gugulanilor și infiintarea functiei contractuale de conducere de Administrator public și a functiei de consilier personal la Cabinetul Viceprimarului municipiului Caransebes.

    Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

    Prezintă: Comisia de specialitate nr.5


    Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 06.11.2020.

    Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

    Domnul Curelea Dragos Constantin precizeaza ca este la primul mandat și întreabă dacă pe ordinea de zi nu trebuia să fie trecut și punctul ,,Diverse”.

    Domnul Iova Ilie explica ca la sedintele convocate de îndată și la cele extraordinare nu este acest punct ,,Diverse”, ci doar la sedinta ordinară a Consiliului Local.

    Domnul Pasat Aurel întreabă daca se pot aduce amendamente la proiectele de hotărâre.

    Domnul Iova răspunde afirmativ. Totodata precizeaza ca ar trebui ca la fiecare sedinta să fie prezenta în sala persoana care a intocmit raportul de specialitate pentru a acorda detalii cu privire la proiectul de hotărâre și anunța consilierii locali ca la procesul verbal pot adauga completari cu privire la ce este consemnat , dacă nu s-a cuprins în respectivul proces -verbal.

    Punctul 2.- Aprobarea procesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de îndată din data de 30.10.2020.

    Se supune la vot procesul- verbal si se aproba cu majoritate de de voturi din cei prezenti și o abținere din partea domnului Curelea Dragos Constantin.

    Punctul 3.- Aprobarea procesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, convocata de îndată din data de 02.11.2020.

    Se supune la vot procesul verbal si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti și o abținere din partea domnului Curelea Dragos Constantin.

    Domnul Iova Ilie precizeaza ca procesele verbale se regăsesc la Compartimentul de Lucru al Consiliului Local unde pot fi studiate, de multe ori fiind convocata sedinta de îndată nu se pot parcurge aceste procese verbale, fiind aduse chiar înainte de sedinta.

    Punctul 4. - Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului cu titlul „Facilitarea activității didactice în mediul online, în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS COV-2 în municipiul Caransebeș”.

    Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

    Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind desfintarea unor funcții contractuale din cadrul Serviciului Public Gugulanilor și infiintarea functiei contractuale de conducere de Administrator public și a functiei de consilier personal la Cabinetul Viceprimarului municipiului Caransebes.

    Domnul Pasat Aurel spune ca pentru mai multă transparenta, propune ca amendament organizarea unui concurs în vederea ocuparii functiei de Administrator Public.

    Domnul Iova Ilie precizeaza ca functia de administrator public se ocupa potrivit legii, doar prin concurs iar rugamintea este in sensul ca trebuie mediatizat foarte mult acest concurs, astfel incat doritorii sa participe iar cel mai bun sa castige.

    Doamna Secretar General spune ca, potrivit raportului Compartimentului Resurse Umane, la Cabinetul Viceprimarului se poate numi personal incadrat prin dispoziție a Primarului și ca nu trebuie concurs.

    Domnul Iova Ilie precizeaza ca fata de 2016 s-au făcut progrese și nu s-a vehiculat niciun nume așa cum s-a întâmplat în 2016 cand, încă din campanie, a fost prezentat Administratorul Public.

    Domnul Rafa Vasile Iulian întreabă de ce în anul 2019 a fost desfiintata functia de Administrator Public și de ce acum este infiintata din nou. Anul trecut s-a invocat motivul ca nu mai sunt bani la buget pentru a fi sustinuta aceasta funcție și întreabă dacă acum sunt bani?

    Domnul Primar spune, ca acum bugetul poate sustine aceasta funcție deoarece vor fi reduse alte posturi și chiar șefi de compartimente și per total bugetul va fi mai mic și va putea suporta costurile.

    Domnul Rafa Vasile Iulian întreba de ce nu s-a făcut așa și anul trecut?

    Domnul Primar spune ca a dorit acest lucru dar nu s-a vrut.

    Secretarul general al municipiului, Ana Bratu, arata ca potrivit OUG nr.57/2019 nu este nevoie de concurs, ci se face numire prin dispoziție a primarului. 

    Domnul Schinteie Petru precizeaza ca nu putem adăuga la lege. Nu are rost să adăugăm noi alte proceduri decât cele prevăzute deja de lege, nu poți să vii cu un amendament care nu respectă legea.

    Domnul Curelea Dragos Constantin spune ca în Codul Administrativ a găsit prevedere conform careia numirea în funcție se poate face de către Primar prin dispoziție, doar ca se va tine cont de studii.

    Domnul Purdescu Alin spune ca este o acțiune în instanța pentru acest post și precizeaza ca discutam proiectul de pe ordinea de zi, care este de infiintare a postului de administrator public.

    Domnul Schinteie Petru precizeaza ca acea acțiune în instanța este pentru postul din mandatul trecut, 2016-2020, acum discutam despre alt mandat și anume 2020-2024. 

    Doamna Secretar mentioneaza ca, acolo unde legea prevede, Consiliul Local nu poate modifica printr o hotărâre, prevederile legii sunt imperative.

    Domnul Primar prezinta adresa  Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, cerut tocmai pentru că legea este interpretabilă și nu-l obligă pe primar să numească direct administratorul public. Potrivit adresei MLPDA, numirea se face prin dispoziție a primarului și nu prin concurs

    Domnul presedinte supune la vot proiectul de hotărâre și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

 

    Domnul Iova Ilie-Bebe multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 02.11.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.714/02.11.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 02.11.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, secretarul general al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 19 consilieri locali.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul general al municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata  in data de 02.11.2020.


1. Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 02.11.2020

2. Alegerea Viceprimarului municipiului Caransebes.

3. Organizarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Caransebeş pe principalele domenii de activitate.


Domnișoara Craciunescu Emanuela Iconia solicita o pauza de 10 minute pentru a avea consultari cu consilierii PNL, ca urmare a convocarii de îndată a acestei ședințe.

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de  02.11.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba cu majoritate  de voturi din cei prezenti și o abținere din partea domnului Curelea Dragos Constantin..  

Punctul 2.- Alegerea Viceprimarului municipiului Caransebes.

Domnul Dragomir Cristian Eugen propune ca înainte de a se trece la vot, comisia de numarare a voturilor sa nu mai stea lângă cabina de vot, consilierii locali sa poată vota relaxat cu perdeaua închisă.

Domnul Iova Ilie Bebe spune ca votul oricum este secret și ca nu vede un impediment în faptul ca, comisia supravegheaza votul.

Doamna Ponetchi Maria precizeaza ca nu este corect ca să se arate votul, data trecută așa s-a întâmplat.

Pentru alegerea viceprimarului votul este secret și consilierii locali sunt de acord în unanimitate  cu modalitatea de vot prin incercuirea cifrei din dreptul candidatului pe care doresc sa îl aleaga.            

Domnul Primar propune pe domnul Pasere Felician -Ionel pentru functia de Viceprimar.

Domnul Purdescu Alin Sebastian  o propune pe domnișoara Plesa Andra – Sabrina.

Se trece la completarea buletinelor de vot cu cei doi candidați:

1.  Pasere Felician -Ionel

2. Plesa Andra -Sabrina

Comisia de numarare a voturilor verifica și sigileaza urna, după care, domnul Presedinte inmanaeaza buletinele de vot în ordine alfabetica de către domnul presedinte, iar consilierii locali își exercita dreptul de vot în cabina special amenajata în sala de sedinta. Se voteaza în ordine alfabetica votul de către :

1.BISTREAN SANDA - IONELA

2.BOGDEA CONSTANTIN-FLORIN

3.BONCIA NATALIA-COSMINA

4.CRĂCIUNESCU EMANUELA-ICONIA

5. CORDUNEANU MARIAN

6.CRISTESCU CODRUȚA-CORINA

7. CURELEA DRAGOȘ - CONSTANTIN 

8.DASCĂLU VALENTIN

9.DRAGOMIR CRISTIAN - EUGEN

10. IOVA ILIE – BEBE

11. PASERE COSMIN-FELICIAN

12. PASAT AUREL

Intra în sala domnișoara Plesa Andra Sabrina, careia I se înmânează buletinul de vot și își exercita dreptul de vot.

14. PONEȚCHI MARIA

15. PURDESCU SEBASTIAN – ALIN

16. RAFA VASILE-IULIAN

17. SCHINTEIE PETRU

18. ȘTEFAROI  IULIAN- VLAD

19. TODORESCU LAZĂR

După exercitarea votului comisia de numarare se retrage pentru a număra voturile și a  intocmi procesul- verbal. 

Comisia prezinta domnului presedinte procesul verbal de numarare a voturilor cu nr. 26538/02.11.2020 și se constata ca  din 19 voturi valabil exprimate s-au obținut:

-  10 voturi ,,pentru” candidatul  Pasere Felician -Ionel

-  9 voturi ,,pentru'' candidatul Plesa Andra -Sabrina.

Se constata ca domnul Pasere Felician -Ionel intruneste majoritate absolută prevazuta de art.152, alin.2 din OUG nr.57/2019  și este ales Viceprimar al municipiului Caransebes.

Domnul Pasere Felician – Ionel mulțumește domnului Primar pentru nominalizare și tuturor pentru susținere și spune ca a venit cu dorința de munca pentru a schimba ceva în bine.  

Punctul 3. - Organizarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Caransebeş pe principalele domenii de activitate.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca liderul de grup pentru partidele PSD, PMP și PRO Romania este domnul Schinteie Petru și ca formeaza ,,Grupul 10''.

Doamna Ponetchi Maria precizeaza ca liderul de grup al PNL este Purdescu Sebastian -Alin.

Doamna spune ca exista un algoritm de calculse adreseaza doamnei secretar ca sa precizeze câte mandate a obținut fiecare formatiune în consiliul local.

Doamna secretar precizeaza conform art 124 din Codul administrativ, ca trebuie respectata configuratia de la alegerile locale.

Domnul Iova spune ca știe ca este prevăzut în Codul Administrativ , dar stabilirea membrilor comisiilor se face prin votul consiliului local.

Domnul Schinteie Petru mentioneaza ca  pentru asta s-a infiintat ,,Grupul 10''.

Domnul Schinteie Petru propune ca din Comisia de specialitate nr. 1 pentru studii, prognoze economico – sociale,buget finanţe şi administrarea domeniului public şi privat să facă parte domnul Dascalu Valentin, Bogdea Constantin Florin și  Schintei Petru

Domnișoara Plesa Andra Sabrina propune pe domnul Purdescu Alin Sebastian și Dragomir Cristian Eugen.     

Se supune la vot  domnul Dascalu Valentin și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot  domnul  Bogdea Constantin Florin și se aproba cu 6 voturi pentru  din partea  PSD, 3 voturi pentru  din partea PRO  Romania  2 voturi pentru din partea USR, 6 abtineri din partea PNL și un vot împotriva din partea domnului Dragomir Cristian – Eugen și un vot pentru din partea lui Pasat Aurel.

Se supune la vot  domnul  Schinteie Petru și se aproba cu 6 voturi  pentru  din partea  PSD și 1 vot pentru din partea domnului Purdescu Alin Sebastian, 3 voturi pentru  din partea PRO  Romania,  2 voturi pentru din partea USR, 1 vot din partea PMP,  6 abtineri din partea PNL.

Se supune la vot  domnul Purdescu Alin Sebastian și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot  domnul Dragomir Cristian – Eugen și se aproba cu 7 voturi din partea PNL și  3  voturi pentru din partea domnilor Schintei Petru, Iova Ilie -Bebe,  și Dascalu Valentin, 1 vot pentru din partea lkui Pasat Aurel , 2 voturi pentru din partea USR , 1 vot pentru  din partea PRO  Romania, 2 voturi impotiva din partea domnilor Corduneanu Marian, Pasere Felician Ionel și 3 abtineri din partea domnilor Stefaroi Iulian Vlad, Bogdea Constantin Florin și Boncia Natalia.

Domnul Schinteie Petru propune ca din Comisia de specialitate nr. 2 pentru organizarea şi dezvoltarea urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură să facă parte domnul Iova Ilie -Bebe, Dascalu Valentin și Schinteie Petru.

Doamna Bistrean Sanda propune pe domnul Curelea Dragos Constantin.          

Domnișoara Plesa Andra Sabrina propune pe domnul Todorescu Lazar și Purdescu Alin Sebastian.

Se supune la vot domnul Iova Ilie Bebe și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot domnul Dascalu Valentin și se aproba cu 7 voturi pentru din partea PNL, 6 voturi pentru din partea PSD, 3 voturi pentru din partea PRO Romania și 1 vot pentru din partea PMP și 2 abtineri din partea USR.

Se supune la vot domnul Schinteie Petru și se aproba cu 6 voturi din partea PSD, 3 voturi pentru din partea PRO Romania, 2 voturi pentru din partea USR și 7 abtineri din partea PNL.

Se supune la vot domnul Curelea Dragos Constantin și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot domnul Todorescu Lazar și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot domnul Purdescu Alin Sebastian și se respinge cu 7 voturi pentru din partea PNL, 2 voturi pentru din partea USR, 6 abtineri din partea PSD, 3 abtineri din partea PRO Romania și 1 abținere din partea PMP.

Domnul Schinteie Petru propune ca din Comisia de specialitate nr. 3 pentru servicii publice , comerţ, agricultură şi turism să facă parte domnul Pasat Aurel, Boncia Natalia Cosmina și Stefaroi Iulian Vlad.                   

Domnișoara Plesa Andra Sabrina propune pe domnul Rafa Vasile Iulian și Plesa Andra Sabrina.

Doamna Bistrean Sanda propune pe domnul Curelea Dragos Constantin.

Se supune la vot domnul Pasat Aurel și se aproba cu 6 voturi pentru din partea PSD, 3 voturi pentru  din partea PRO Romania ,1 vot pentru  din partea PMP, 4 voturi pentru din partea PNL, 3 abtineri din partea domnilor Rafa Vasile Iulian, Dragomir Cristian Eugen și doamna Ponetchi Maria și 2 abtineri din partea USR.

Se supune la vot doamna Boncia Natalia Cosmina și se aproba cu  6 voturi pentru din partea PSD, 3 voturi pentru  din partea PRO Romania, 1 vot pentru  din partea PMP, 2 voturi pentru din partea doamnei Craciunescu Emanuela Iconia și Plesa Andra Sabrina,  1 vot pentru din partea doamnei Bistrean Sanda, 5 voturi pentru din partea PNL și 1 abținere din partea domnului Curelea Dragos Constantin.

Se supune la vot domnul Stefaroi Iulian Vlad și se aproba cu 6 voturi pentru din partea PSD,  3 voturi pentru  din partea PRO Romania, 1 vot pentru  din partea PMP, 2 voturi pentru din partea USR și 7 abtineri din partea PNL.

Se supune la vot domnișoara Plesa Andra Sabrina și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot domnul Rafa Vasile Iulian și se aproba cu  7 voturi pentru din partea PNL, 6 voturi pentru din partea PSD, 2 voturi pentru  din partea PRO Romania, 1 vot pentru  din partea PMP și 1 abținere din partea domnului  Corduneanu Marian.

Se supune la vot domnul Curelea Dragos Constantin și se respinge cu 7 voturi pentru din partea PNL, 2 voturi pentru  partea USR , 6 abtineri din partea PSD, 3 abtineri din partea PRO Romania și 1 abținere din partea PMP.

Domnul Schinteie Petru propune ca din Comisia de specialitate nr. 4  pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ , sănătate , cultură, protecţie socială, sportive si de agrement să facă parte Cristescu Codruta Corina, Bogdea Constantin Florin, Stefaroi Iulian Vlad.

Domnișoara Plesa Andra Sabrina propune pe doamna Ponetchi Maria și Dragomir Cristian – Eugen.

Domnul Curelea Dragos Constantin propune pe doamna Bistrean Sanda.

Se supune la vot doamna Cristescu Codruta Corina și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot domnul Bogdea Constantin Florin și se aproba cu  6 voturi pentru din partea PSD,  3 voturi pentru  din partea PRO Romania, 1 vot pentru  din partea PMP, 2 voturi pentru din partea USR, 4 voturi pentru din partea PNL și 3 abtineri din partea  domnișoarei Plesa Andra Sabrina, Craciunescu Emanuela Iconia și Purdescu  Sebastian-Alin.

Se supune la vot domnul Stefaroi Iulian Vlad  și se aproba cu  6 voturi pentru din partea PSD,  3 voturi pentru  din partea PRO Romania, 1 vot pentru  din partea PMP, 7 abtineri din partea PNL și 2 abtineri din partea USR.

Se supune la vot doamna Ponetchi Maria și se aproba cu  6 voturi pentru din partea PSD,  3 voturi pentru  din partea PRO Romania, 1 vot pentru  din partea PMP, 7 voturi pentru  din partea PNL I vot pentru din partea doamnei Bistrean Sanda și 1 abținere din partea domnului Curelea Dragos Constantin.

Se supune la vot domnul Dragomir Cristian- Eugen și se respinge cu 7 voturi pentru din partea PNL, 1 vot pentru din partea doamnei Cristescu Codruta Corina, 1 vot pentru  din partea doamnei  Bistrean Sanda, 6 abtineri din partea PSD, 2 abtineri din partea PRO Romania, și 1 abținere din partea PMP si 1 abținere din partea domnului Curelea Dragos.

Se supune la vot doamna Bistrean Sanda și se aproba în unanimitate de voturi.

Domnul Schinteie Petru propune ca din Comisia de specialitate nr. 5 pentru administraţie publică locală, juridică, disciplină, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor si a libertăţii cetăţenilor să facă parte Corduneanu Marian, Stefaroi Iulian-Vlad, Schinteie Petru.

Domnișoara Plesa Andra -Sabrina propune pe doamna Craciunescu Emanuela Iconia și pe Plesa Andra – Sabrina.

Se supune la vot domnul Corduneanu Marian și se aproba cu 6 voturi din partea PNL, 6 voturi pentru din partea PSD, 3 voturi pentru din partea PRO Romania, 2 voturi pentru din partea USR 1 vot pentru din partea PMP și 1 abținere din partea domnului Rafa Vasile -Iulian.

Se supune la vot domnul Stefaroi Iulian Vlad și se aproba cu cu 6 voturi din partea PNL, 6 voturi pentru din partea PSD, 3 voturi pentru din partea PRO Romania, 2 voturi pentru din partea USR 1 vot pentru din partea PMP și 1 abținere din partea domnului Purdescu Sebastian -Alin.

Se supune la vot domnul Schinteie Petru și se aproba în unanimitate de voturi.

Se supune la vot domnișoara Plesa Andra -Sabrina și se aproba în unanimitate de voturi

Se supune la vot doamna Craciunescu Emanuela- Iconia și se aproba în unanimitate de voturi.

Comisiile de specialitate se retrag în ordine pentru alegerea presedintelui și secretarului de comisie.

Comisia de specialitate nr. 1, prezinta procesul verbal conform caruia presedinte a fost ales domnul Dascalu Valentin și secretar  domnul Schinteie Petru.

Comisia de specialitate nr. 2, prezinta procesul verbal conform caruia presedinte a fost ales domnul Schinteie Petru și secretar  domnul Dascalu Valentin.

Comisia de specialitate nr. 3, prezinta procesul verbal conform caruia presedinte a fost ales domnul Stefaroi Iulian Vlad și secretar doamna Boncia Natalia Cosmina.

Comisia de specialitate nr. 4, prezinta procesul verbal conform caruia presedinte a fost ales domnul Bogdea Constantin Florin și secretar  doamna Cristescu Codruta Corina.

Comisia de specialitate nr. 5, prezinta procesul verbal conform caruia presedinte a fost ales domnul domnul Schinteie Petru  și secretar  domnul Corduneanu Marian.

Domnul Iova Ilie-Bebe multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 30.10.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.712/30.10.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 30.10.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, secretarul general al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 12 consilieri locali validati, Plesa Andra Sabrina, Bistrean Sanda, Curelea Dragos Constantin, Boncia Natalia Cosmina, Schinteie Petru, Dascalu Valentin, Bogdea Constantin Florin, Iova Ilie Bebe, Stefaroi Vlad Iulian, Cristescu Codruta Corina, Corduneanu Marian, Pasere Felician Ionel, care au depus juramantul si 6 consilieri locali supleanti, Craciunescu Emanuela -Iconia, Dragomir Cristian Eugen, Ponetchi Maria, Purdescu Alin Sebastian si Rafa Vasile Iulian.

 Este absent nemotivat domnul  Pasat Aurel.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

 Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română

Secretarul general al municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

 PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata  in data de 30.10.2020.


1. Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes pe o perioada de 3 luni.

2. Aprobarea ordinii de zi a sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată în data de 30.10.2020.

3. Aprobarea procesului – verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de îndată in data de 22.10.2020.

4. Aprobarea componentei Comisiei de numarare a voturilor în vederea intocmirii procesului verbal pentru alegerea Viceprimarului municipiului Caransebes.

5. Alegerea Viceprimarului municipiului Caransebes.

6. Depunerea juramantului de către consilierii locali supleanti pe listele de candidați ai PNL la alegerile locale din 27 septembrie 2020: Craciunescu Emanuela Iconia, Dragomir Cristian-Eugen, Ponetchi Maria, Purdescu Sebastian-Alin, Rafa Vasile-Iulian și Todorescu Lazar.

7. Organizarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Caransebeş pe principalele domenii de activitate.


Domnul Dascalu Valentin da citire Dispozitiei de convocare a sedintei extraordinare, convocata de îndată din data de 30.10.2020.

Doamna Secretar General solicita sa intervina pentru a prezenta punctul sau de vedere cu privire la ordinea inscrierii punctelor pe ordinea de zi. 

Doamna Secretar General precizeaza ca prin Incheierea nr.2119/19.10.2020 a Judecătoriei Caransebes privind validarea mandatelor consilierilor locali declarati aleși la Alegerile locale din 27 septembrie 2020 și Incheierea Civila nr.2196/27.10.2020 a Judecătoriei Caransebes privind validarea mandatelor consilierilor locali supleanti pe listele de candidați ale PNL, au fost validati de către instanța toți cei 19 consilieri locali, atât cei declarati aleși cât și supleantii pe listele PNL.

Fata de cele precizate se impune ca primul punct pe ordinea de zi să fie depunerea Juramantului de către cei 6 consilieri locali supleanti cărora nu li se poate ingradi dreptul de a vota punctele de pe ordinea de zi. Mai mult aduce la cunoștința ca în Monitorul Oficial nr.1007/30.10.2020 s-a publicat OUG nr.190/2020 care reglementeaza aspectele legate de depunerea juramantelor de către toți consilieri validati înainte de alegerea Vicepriarului, ordonanta care este în vigoare și produce efecte de la data publicarii.

Domnul Dascalu Valentin solicita Monitorul Oficial și da citire prevederilor alin.7 din articolul unic: ,,Alegerea vicepreşedinţilor de consilii judeţene, a viceprimarilor, inclusiv cei ai sectoarelor municipiului Bucureşti, se va face după validarea tuturor mandatelor şi depunerea jurământului, în condiţiile legii, de către toţi consilierii judeţeni/locali.”

La solicitarea domnului Schinteie Petru, domnul Dascalu Valentin propune să se ia o pauza de 15 minute pentru consultari ale consilierilor PSD și PRO ROMANIA.

Dupa revenirea în sala domnul Primar supune la vot modificarea ordinii de zi în sensul a se  dezbatere ca prim punct depunerea jurămintelor de către consilierii supleanti pe listele de candidati ale PNL.

Se supune la vot si se aproba in unanimitate din cei prezenti.

Punctul .1 Se trece la depunerea juramantului de catre consilierii locali supleanti, in ordinea alfabetica, conform art.117  din OUG nr. 57 /2019 privind Codul Administrativ cu modificarile si completarile ulterioare:  ,, JUR SA RESPECT CONSTITUTIA SI  LEGILE TARII SI SA FAC, CU BUNA CREDINTA, TOT CEEA CE STA IN PUTERILE SI PRICEPEREA MEA PENTRU BINELE LOCUITORILOR MUNICIPIULUI CARANSEBES.

ASA SA – MI AJUTE DUMNEZEU !’’  

Depune Juramantul doamna Craciunescu Emanuela -Iconia 

Depune Juramantul domnul Dragomir Cristian Eugen

Depune Juramantul doamna Ponetchi Maria 

Depune Juramantul domnul Purdescu Alin Sebastian

Depune Juramantul domnul Rafa Vasile Iulian

Depune Juramantul domnul Todorescu Lazar

Punctul 2.- Alegerea presedintelului de sedinta  a  Consiliului Local pe o perioada de 3 luni.

 Domnul Bogdea Constantin propune ca presedinte de sedinta să fie domnul Iova Ilie- Bebe

Domnișoara Plesa Andra Sabrina  îl propune pe domnul Dascalu Valentin.        

Se supune la vot  propunerea domnului Bogdea Constantin Florin si se voteaza cu majoritate de  de voturi  cu 11 voturi pentru din partea consilierilor PSD, PRO Romania și USR  și  7 abtineri din partea consilierilor locali PNL.  

Domnul Iova Ilie- Bebe propune să se  pastrarea unui moment de reculegere pentru fostul consilier local, domnul Badet Ion.

Punctul 3.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de  30.10.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.  

Punctul 4.- Aprobarea  procesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată  in  data de 22.10.2020.

Domnul Iova Ilie-Bebe mentioneaza ca noii consilieri vor lua act  de acest proces verbal, iar cei din vechiul mandat pot sa îl voteze.

Se supune la vot procesul-verbal si se respinge cu 6 voturi pentru din partea domnilor Dascalu Valentin, Plesa Andra Sabrina, Ponetchi, Maria, Todorescu Lazar, Craciunesc Emanuela- Iconia și Rafa Vasile Iulian  iar cei 12  consilieri locali I-au act de procesul -verbal.

 Punctul 5. - Aprobarea componentei Comisiei de numarare a voturilor în vederea intocmirii procesului verbal pentru alegerea Viceprimarului municipiului Caransebes.

Domnișoara Plesa Andra Sabrina o propune pe doamna Ponetchi Maria. Se supune la vot propunerea și se aproba cu 16 voturi pentru și 2 voturi împotriva din partea domnului Schinteie Petru și Stefaroi Vlad Iulian.

Domnul Stefaroi Iulian Vlad  îl propune de domnul Schinteie Petru .Se supune la vot propunerea și se aproba în unanimitate din cei prezenti.

Domnul Schinteie Petru îl propune pe Domnul Bogdea Constantin-Florin. Se supune la vot propunerea și se aproba cu 15 voturi pentru, un vot împotriva din partea domnului Todorescu Lazar și 2 abtineri din partea domnilor Rafa Vasilie Iulian și Ponetchi Maria.

Domnul Bogdea Constantin-Florin îl propune pe domnul Corduneanu Marian. Se supune la vot propunerea și se aproba cu 15 voturi pentru  și 3 abtineri din partea domnilor Rafa Vasilie Iulian , Ponetchi Maria și Dragomir Cristian -Eugen.

Domnul Schinteie Petru propune pe domnul Curelea Dragos -Constantin se supune la vot propunerea și se aproba în unanimitate din cei prezenti.

Punctul 6. - Proiect de hotarare privind alegerea Viceprimarului municipiului Caransebes.

Doamna Secretar General spune ca votul este secret și ca  trebuie stabilită modalitate de vot.

Domnul Iova Ilie Bebe propune ca modalitate inscriere pe buletinului de vot în dreptul candidatului  a cuvântului ,, DA” sau   ,,NU”, pentru exprimarea optiunii.

Doamna Secretar General precizeaza ca pana în prezent, modalitatea de vot a fost prin incercuire a cifrei din dreptul candidatului pe care dorește sa îl voteze.

Domnul Primar propune ca modalitatea de vot să fie prin incercuire.

Se supune la vot propunerea domnului Primar și se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Domnul Primar propune pe domnul Pasere Felician -Ionel pentru functia de Viceprimar

Domnul Dragomir Cristian -Eugen  o propune pe domnișoara Plesa Andra – Sabrina.

Se trece la completarea buletinelor de vot cu cei doi candidați:

              1.  Pasere Felician -Ionel

              2. Plesa Andra -Sabrina

 Comisia de numarare a voturilor verifica și sigileaza urna, după care sunt inmanate buletinele de vot în  ordine alfabetica de către domnul presedinte, iar consilierii locali își exercita dreptul de vot în cabina special amenajata în sala de sedinta.

 După terminarea votului comisia de numarare se retrage pentru a număra voturile și a  intocmi procesul- verbal. 

 Comisia prezinta domnului presedinte procesul verbal de numarare a voturilor cu nr. 26421/30.10.2020 și se constat ca  din 18 voturi valabil exprimate s-au obținut:

             -  9 voturi ,,pentru” candidatul  Pasere Felician -Ionel

              -  9 voturi ,,pentru'' candidatul Plesa Andra -Sabrina,

 Se constata ca niciun candidat nu a obținut majoritatea absolută de 10 voturi pentru a fi ales.

Se trece la turul II de vot ca urmare a balotajului și se repeta procedura de vot, se completeaza buletinele cu cei doi candidați în aceeasi ordine și se înmânează buletinele pentru exprimarea votului, in ordine alfabetica.

După terminarea votului comisia de numarare se retrage pentru a număra voturile și a  intocmi procesul- verbal. 

 Comisia prezinta domnului Presedinte procesul verbal de numarare a voturilor cu nr. 26422/30.10.2020 și se constat ca  din 18 voturi valabil exprimate sau obținut:

          -  9 voturi  pentru candidatul  Pasere Felician -Ionel

         -  9 voturi pentru candidatul Plesa Andra -Sabrina, astfel încât nici un candidat nu a obținut majoritatea absolută de 10 voturi pentru a fi ales.

Doamna Secretar General spune ca alegerea Viceprimarului municipiului Caransebes se amâna pentru următoarea sedinta de consiliu local.

Domnul Primar retrage de pe ordinea de zi Punctul 7 - ,,Organizarea Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al municipiului Caransebeş pe principalele domenii de activitate” și convoaca următoarea sedinta  5 noiembrie 2020, ora.16.00.                   

Domnul Iova Ilie-Bebe multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 22.09.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeşprin Dispoziţia nr.644 /16.09.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 22.09.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia. 

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti14 consilieri locali, absentand motivat , Cristescu Codruta Corina,Novac Daniela,Ardelean Gavrila, Strejariu Filip Petru si Stanescu Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 22.09.2020.

 

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 22.09.2020.

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 11.09.2020.

3.- Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de”Cetățean de Onoare”al municipiului Caransebeș, post-mortem, Generalului de BrigadaIoan Dragalina.\

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

         Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

4.- Proiect de hotarare privind scutirea de la plata taxei pentru eliberarea/vizarea anuala a autorizatiei pentru activități de alimentație publică, pentru perioada in care activitatea a fost suspendata și reducerea cu 50% a taxei, pentru perioada in care activitatea este redusa la jumatate. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

       Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind darea în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate laetajul 1 si etajul 2 din imobilul înscris în CF nr.43100, nr.cad.43100-C1, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, pentru desfășurarea de activități de învățământ primar.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

     Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind darea în folosință gratuită către SC ,,POL-COM CARANSEBES'' SRL a spatiului in suprafata de 40 mp, situat la etajul 1 al imobilului din Caransebes, strada Nicoale Balcescu, nr. 117, Jud.Caras-Severin,identificat in CF nr..30154 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebeș, cu o valoarea de inventar de 443.693 lei. cu destinatia de sediu social al societății.

      Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

      Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 135/30.07.2002 ,in sensul reglementarii conditiilor de desfășurare a activitătilor de stații de întreținere auto de mică capacitate în municipiul Caransebes.

    Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

    Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

8. - Intrebari. Interpelari.

9 – Diverse.


 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 22.09.2020.

Domnul viceprimar Isac Marius Adrian propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte : Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes , Proiect de hotarare privind atribuirea in folosinta gratuita a unor parcele de teren pentru construirea unei locuinte proprietate personala, beneficiarilor care indeplinesc conditiile prevazute deLegea nr.15/2003 si Proiect de hotarare privind exproprierea terenului înscris în CF nr.40171 Caransebeș, nr.cad.40171, în suprafață de 3.781 mp, proprietatea domnului Ion Sabina Sanda, situat în intravilanul municipiului Caransebes , declarat de utilitate publica de interes local prin HCJ nr.161/30.08.2018.

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia supune la vot completarea ordinii de zi cu Proiectul de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti. 

Se supune la votcompletarea ordinii de zi cu Proiectul de hotarare privind atribuirea in folosinta gratuita a unor parcele de teren pentru construirea unei locuinte proprietate personala, beneficiarilor care indeplinesc conditiile prevazute deLegea nr.15/2003 si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti. 

Se supune la vot completarea ordinii de zi cu Proiectul de hotarare privind exproprierea terenului înscris în CF nr.40171 Caransebeș, nr.cad.40171, în suprafață de 3.781 mp, proprietatea domnului Ion Sabina Sanda, situat în intravilanul municipiului Caransebes , declarat de utilitate publica de interes local prin HCJ nr.161/30.08.2018 si se aproba completarea cu majoritate de voturi din cei prezenti, cu 11 voturi ,,pentru'' din partea consilierilor Isac Marius Adrian, Brancu Ciprian Lazar, Rafa Vasile Iulian, Ponetchi Maria, Plesa Andra Sabrina, Todorescu Lazar, Gherman Aurora, Craciunescu Emanuela Iconia, Bischof Mariana , Badet Ion si Isac Daniel Alexandru si 3 abtineri din partea domnilor Bogdea Constantin Florin, Dascalu Valentin si Radu Valeriu Savu.

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia supune la vot aprobarea ordinii de zi completata cu proiectele de hotarare aprobate si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti .

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 11.09.2020.

Se supune la vot aprobarea aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 11.09.2020 si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti .

3.- Proiect de hotărâre privind acordarea Titlului de ”Cetățean de Onoare”al municipiului Caransebeș, post-mortem, Generalului de Brigada Ioan Dragalina.

Se supune la vot proiectul de hotararesi se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti .

4.- Proiect de hotarare privind scutirea de la plata taxei pentru eliberarea/vizarea anuala a autorizatiei pentru activități de alimentație publică, pentru perioada in care activitatea a fost suspendata și reducerea cu 50% a taxei, pentru perioada in care activitatea este redusa la jumatate.

Ae supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti .

5.- Proiect de hotarare privind darea în administrare către Liceul Teologic Baptist Reșița, a spatiilor situate laetajul 1 si etajul 2 din imobilul înscris în CF nr.43100, nr.cad.43100-C1, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, pentru desfășurarea de activități de învățământ primar.

Se supune la vot proiectul de hotararesi se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti .

6.- Proiect de hotarare privind darea în folosință gratuită către SC ,,POL-COM CARANSEBES'' SRL a spatiului in suprafata de 40 mp, situat la etajul 1 al imobilului din Caransebes, strada Nicoale Balcescu, nr. 117, Jud.Caras-Severin,identificat in CF nr..30154 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebeș, cu o valoarea de inventar de 443.693 lei. cu destinatia de sediu social al societății.

Se supune la vot proiectul de hotararesi se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti .

7.- Proiect de hotarare privind modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 135/30.07.2002 ,in sensul reglementarii conditiilor de desfășurare a activitătilor de stații de întreținere auto de mică capacitate în municipiul Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti .

Punctul 1 peste ordinea de zi 

Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes.

Domnul Viceprimar precizeaza ca din cei 1.240.000 de lei pe care i-am primit din partea Guvernului PNL, 470.000 de lei merg către spital conform solicitării dumnealor, iar diferența intră în contul de funcționare al Primăriei, apoi îi vom muta pe cele necesare, în funcție de ce nevoi mai avem. Doar către spital merg banii, restul rămâne la Primărie. 

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia supune la vot proiectul de hotarare cu precizarile aduse si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti. 

Punctul 2 peste ordinea de zi 

Proiect de hotarare privind atribuirea in folosinta gratuita a unor parcele de teren pentru construirea unei locuinte proprietate personala, beneficiarilor care indeplinesc conditiile prevazute deLegea nr.15/2003.

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia supune la vot proiectul de hotararesi se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti. 

Punctul 3 peste ordinea de zi 

Proiectul de hotarare privind exproprierea terenului înscris în CF nr.40171 Caransebeș, nr.cad.40171, în suprafață de 3.781 mp, proprietatea domnului Ion Sabina Sanda, situat în intravilanul municipiului Caransebes , declarat de utilitate publica de interes local prin HCJnr.161/30.08.2018.

Proiectul de hotarare necesita pentru adoptarevotul ,,pentru'' al majoritatii calificate de doua treimi dinnumărul consilierilor locali în funcţie, respectiv 13 voturi ,,pentru.'' 

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia supune la vot proiectul de hotararesi se respinge cu 9 voturi ,,pentru ''din partea consilierilor locali Isac Marius Adrian, Brancu Ciprian Lazar, Rafa Vasile Iulian, Ponetchi Maria, Plesa Andra Sabrina, Todorescu Lazar, Gherman Aurora, Craciunescu Emanuela Iconia, Bischof Mariana, un vot ,,impotriva'' din partea domnului Dascalu Valentin si 4 abtineri din partea domnilor Badet Ion si Isac Daniel Alexandru, Bogdea Constantin Florin si Radu Valeriu Savu. 

8. - Intrebari. Interpelari.

9. – Diverse.

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei.

 

Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 11.09.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.640 /11.09.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 11.09.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 10 consilieri locali, absentand motivat , Cristescu Codruta Corina,Novac Daniela,Bogdea Constantin, Plesa Andra Sabrina, Gherman Aurora, Bischof Mariana, Strejariu Filip Petru, Radu Valeriu Savu si Ardelean Gavrila.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indatain data de 11.09.2020.


1. - Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 11.09.2020.

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndatăindata de 03.09.2020.

3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes pe anul 2020.

    Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

    Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de11.09.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobareaprocesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndatăindata de 03.09.2020.

Se supune la vot procesul verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3. - Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes pe anul 2020.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aprobă în unanimitate de voturi din cei prezenți

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


 PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 03.09.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.612/03.09.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 03.09.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 11 consilieri locali, absentand motivat , Cristescu Codruta Corina,Novac Daniela, Badet Ion, Bogdea Constantin, Gherman Aurora, Strejariu Filip Petru, Radu Valeriu Savu, Stanescu Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.


 PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indatain data de 03.09.2020.


1. - Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 03.09.2020.

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, dindata de 27.08.2020.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea coridoarelor de mobilitate integrata care sa sprijine transportul in comun de calatori, circulatia biciclistilor si circulatia pietonilor in municipiul Caransebes.

 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de03.09.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobareaprocesului verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeşdin data de 27.08.2020.

Se supune la vot procesul verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3. - Proiect de hotarare privind 

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aprobă în unanimitate de voturi din cei prezenți.  

 

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 27.08.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata prin Dispoziţia nr.599/20.08.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.08.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Viceprimarul municipiului Caransebes cu atributii de primar, Secretarul General municipiului Caransebes, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 16 consilieri locali, absentând motivat doamna Cristescu Codruta Corina, Novac Daniela și domnul Stănescu Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 27.08.2020


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, in data de 27.08.2020 .

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 19.08.2020.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, aparcelei de teren în suprafața de 250 mp, identificata în CF nr. 38541 Caransebeș, nr.top.1626/2/2, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, aparcelelor de teren din CF nr. 32861 Caransebeș, nr.top.891,CF nr. 33176 Caransebeș, nr.top.890 șiCFnr.33164 Caransebeș, nr.top.892/1/1, situate în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea modalitatii de inscriere a datelor in Registrul agricol prin invitarea la Primarie a persoanelor fizice care au obligatia sa efectueze declaratiile pentru inscrierea datelor in registrele agricole, confor,m Normelor Tehnice de completare a Registrului Agricol pentru perioada 2020-2024.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind aprobarea desfiintarii constructiei, cu destinația anexa, magazie, situata în stradaRacovitei ( în curtea Scolii Generale nr.8), evidentiata în CF nr.37860 Caransebes, cu nr cad. 37860-C3, în suprafața de 182 mp, aflata în proprietatea publica a municipiului Caransebes, ca urmare a starii avansate de degradare.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

7.- Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru lucrarea ,,Construire spațiu comercial parter și etaj partial.", strada Calea Timisoarei f.n,beneficiar SC REMBKA SRL.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

8. - Proiect de hotarare privind aprobareamodificarii /actualizarii Statului de Funcții pentru Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

9. - Intrebari. Interpelari.

10. - Diverse.


Punctul 1. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 27.08.2019.

 Dl. Viceprimar propune completarea ordinii de zi cu: Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes, Proiect de hotarare privind actualizarea valorii investitiei„ Extindere spatii comerciale in regim P+1E în municipiului Caransebes , strada Lemnelor, nr.1” - continuare lucrări cuvaloarealucrarilor suplimentare, Proiect de hotărâre privind transmiterea în folosinta gratuita pe durata executiei investitiei către Agenția Nationala pentru Locuinte a terenului inscris în CF nr. 43166 Caransebes, nr. cad. 43166 în suprafața de 3389 mp, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, situat în localitatea Jupa, strada Profesor Constantin Daicoviciu, nr.1A si Proiect de hotărâre privind numireaadministratorului SC TRANSAL URBIS SRL pe o perioada de 4 ani.

D-na Presedinte Craciunescu Emanuela Iconia supune la vot punct cu punct completarea ordinii de zi cu proiectele de hotarare. 

Se supune la vot suplimentarea ordinii de zicu Proiectul de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot suplimentarea ordinii de zicu Proiectul de hotarare privindactualizarea valorii investitiei„ Extindere spatii comerciale in regim P+1E în municipiului Caransebes , strada Lemnelor, nr.1” - continuare lucrari,cuvaloarealucrarilor suplimentare si se aproba cu 10 voturi pentru din partea domnilor Dascalu Valentin, Strejariu Filip Petru, Isac Marius Adrian Plesa Andra Sabrina, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Gherman Aurora, Todorescu Lazar, Rafa Vasile Iulian, Brancu Ciprian Lazarsi 6 abtineri din partea domnilor Badet Ioan, Ardelean Gavrila, Radu Valeriu Savu, Bogdea Constantin, Isac Daniel Alexandru si Bischof Mariana.

Se supune la vot suplimentarea ordinii de zi completată cu Proiectul de hotarare privind transmiterea în folosinta gratuita pe durata executiei investitiei către Agenția Nationala pentru Locuinte a terenului inscris în CF nr. 43166 Caransebes, nr. cad. 43166 în suprafața de 3389 mp, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, situat în localitatea Jupa, strada Profesor Constantin Daicoviciu, nr.1A si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot suplimentarea ordinii de zi cu Proiectul de hotarare privind numireaadministratorului SC TRANSAL URBIS SRL pe o perioada de 4 ani si se aproba cu cu 10 voturi pentru din partea domnilor Dascalu Valentin, Strejariu Filip Petru, Isac Marius Adrian Plesa Andra Sabrina, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Gherman Aurora, Todorescu Lazar, Rafa Vasile Iulian, Brancu Ciprian Lazarsi 6 abtineri din partea domnilor Badet Ioan, Ardelean Gavrila, Radu Valeriu Savu, Bogdea Constantin, Isac Daniel Alexandru si Bischof Mariana.

Se supune la vot ordinea de zi completata cu cele patru proiecte introduse:Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes, Proiect de hotarare privind actualizarea valorii investitiei „Extindere spatii comerciale in regim P+1E în municipiului Caransebes , strada Lemnelor, nr.1” - continuare lucrari,cuvaloarealucrarilor suplimentare, Proiect de hotărâre privind transmiterea în folosinta gratuita pe durata executiei investitiei către Agenția Nationala pentru Locuinte a terenului inscris în CF nr. 43166 Caransebes, nr. cad. 43166 în suprafața de 3389 mp, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, situat în localitatea Jupa, strada Profesor Constantin Daicoviciu, nr.1A si Proiect de hotărâre privind numireaadministratorului SC TRANSAL URBIS SRL pe o perioada de 4 ani si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 19.08.2020.

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, aparcelei de teren în suprafața de 250 mp, identificata în CF nr. 38541 Caransebeș, nr.top.1626/2/2, situata în intravilanul municipiului Caransebes

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind aprobarea aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, aparcelelor de teren din CF nr. 32861 Caransebeș, nr.top.891,CF nr. 33176 Caransebeș, nr.top.890 șiCFnr.33164 Caransebeș, nr.top.892/1/1, situate în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se respinge cu 9 voturi pentru din partea domnilor Strejariu Filip Petru, Isac Marius Adrian Plesa Andra Sabrina, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Gherman Aurora, Todorescu Lazar, Rafa Vasile Iulian, Brancu Ciprian Lazar, 4 voturi impotrivadin partea domnilor Badet Ioan, Ardelean Gavrila,Bogdea Constantin, Isac Daniel Alexandru si 2 abtineri din partea domnuluiRadu Valeriu Savusi doamnei Bischof Mariana.

Dl. Viceprimar doreste sa se opreasca sedinta 5 minute pentru a conferii Titlul de Cetatean de Onoareal municipiului Caransebesdomnului Stefan Isac .

Domnul Stefan Isac spune,ca pentru dansul este o sarbatoare primirea acestui Titlusi că această distincție va fi pusă la loc de cinste alături de diplomele primite din țară și străinătate.

„Dintre toate distincțiile primite de-a lungul vieții, patru sunt cele mai importante pentru mine: această diplomă primită azi de la dumneavoastră, pentru care vă mulțumesc, domnule Primar, domnule Viceprimar si domnilor consilieri locali,apoi diploma de Senior al Culturii Cărășene acordată de Ministerul Culturii, Diploma de Excelență a Televiziunii Române, când am sărbătorit 50 de ani la TVR și distincția acordată de Episcopia Caransebeșului, semnată de PS Lucian. Mulțumesc încă o dată pentru această oroare! Vă spun sincer, în cei 47 de ani pe care i-am pus în slujba muzicii populare pe limba mea a fost Caransebeșul.”

Punctul 5.- Proiect de hotarare privindaprobarea modalitatii de inscriere a datelor in Registrul agricol prin invitarea la Primarie a persoanelor fizice care au obligatia sa efectueze declaratiile pentru inscrierea datelor in registrele agricole, confor,m Normelor Tehnice de completare a Registrului Agricol pentru perioada 2020-2024.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind aprobarea desfiintarii constructiei, cu destinația anexa, magazie, situata în stradaRacovitei ( în curtea Scolii Generale nr.8), evidentiata în CF nr.37860 Caransebes, cu nr cad. 37860-C3, în suprafața de 182 mp, aflata în proprietatea publica a municipiului Caransebes, ca urmare a starii avansate de degradare.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru lucrarea ,,Construire spațiu comercial parter și etaj partial.", strada Calea Timisoarei f.n,beneficiar SC REMBKA SRL.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 8.- Proiect de hotarare privind modificarii /actualizarii Statului de Funcții pentru Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Caransebes

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.  

Punctul 1 peste ordinea de zi - Proiect de hotarare privind aprobarearectificarii bugetului local al municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi - Proiect de hotarare privindactualizarea valorii investitiei„ Extindere spatii comerciale in regim P+1E în municipiului Caransebes , strada Lemnelor, nr.1” - continuare lucrari,cuvaloarealucrarilor suplimentare.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu 9 voturi pentru din partea domnilorStrejariu Filip Petru, Isac Marius Adrian Plesa Andra Sabrina, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Gherman Aurora, Todorescu Lazar, Rafa Vasile Iulian, Brancu Ciprian Lazar si 7 abtineri din partea domnilor Dascalu Valentin, Badet Ioan, Ardelean Gavrila, Radu Valeriu Savu, Bogdea Constantin, Isac Daniel Alexandru si Bischof Mariana.

Punctul 3 peste ordinea de zi - Proiect de hotarare privindtransmiterea în folosinta gratuita pe durata executiei investitiei către Agenția Nationala pentru Locuinte a terenului inscris în CF nr. 43166 Caransebes, nr. cad. 43166 în suprafața de 3389 mp, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, situat în localitatea Jupa, strada Profesor Constantin Daicoviciu, nr.1A.

Domnul Dascalu Valentin întreabă de ce nu s-a găsit un teren în Caransebes?

Domnul Viceprimarspune ca după executia celor doua blocuri ANL din Balta Sarata, s-au identificat și transmis încă 5 terenuri din municipiul Caransebes, dintre care unul a fost în Jupa și ca acest teren a fost acceptat de către Agenția Naționale pentru Locuinte.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca la Jupa nu este gaz și ca o să fie mai greu cu incalzirea.

Domnul Viceprimar mentioneaza ca cei de la ANL , au spus ca o să fie o centrala pe peleti.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4 peste ordinea de zi - Proiect de hotarare privind numirea administratorului SC TRANSAL URBIS SRL pe o perioada de 4 ani.

Domnul Bogdea Constantin spune ca la mapa ar fi trebuit pus un raport de activitate al domnului administrator Chimigeriu Ovidiu pentru activitatea prestata în cei 4 ani. Nu pur și simplu o numire așa, imperios necesara, ca trebuie sa și continue activitatea Trebuia făcut un raport de activitate așa cum face fiecare manager pentru instiintarea Consiliului Local și a cetatenilor, sa știm exact ce realizăriși ce a reușit să facă din ceea ce și a propus domnul director.

 Domnișoara Plesa Andra spune ca sunt reprezentați în AGA și din partea consilierilor PSD și ca trebuiau sa ceara când ne am întâlnit în sedinta AGA acest Raport.

Domnul Bogdea Constantin spune ca trebuia sa îl prezinte în consiliu.

Domnișoara Plesa Andra spune ca dacă se dorește un raport de activitate, să fie informat domnul Chimigeriu și sa prezinte un raport.

Domnul Bogdea spune ca ar trebui sa scoat postul la concurs.

Domnișoara Plesa Andra spune ca nu se poate scoate la concurs un post de administraor la SC TRANSAL URBISSRL, în conditiile în care actionar majoritar este Consiliul Local. 

Domnul Bogdea spune ca dacă este Consiliul Local acționar majoritar sa scoatem la concurs.

Domnișoara Plesa Andra precizeaza din nou ca nu se poate organiza concurs, exista AGA la SC TRANSAL URBIS SRL, nu este conform legii organizarea unui concurs.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu 9 voturi pentru din partea domnilorStrejariu Filip Petru, Isac Marius Adrian Plesa Andra Sabrina, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Gherman Aurora, Todorescu Lazar, Rafa Vasile Iulian, Brancu Ciprian Lazarsi 7 abtineri din partea domnilor Dascalu Valentin, Badet Ioan, Ardelean Gavrila, Radu Valeriu Savu, Bogdea Constantin, Isac Daniel Alexandru si Bischof Mariana.

Punctu l9. - Intrebari. Interpelari.

Domnul Ardelean Gavrila spune ca a avut o interpelare legată de Piața și ca a cerut sa i se pună la dispoziție toate încasările realizate de către Piața. A primitrăspuns , dar nu este mulțumit.

Domnul Viceprimar spune ca în urma cererii domnului Ardelean Gavrila s-a făcut nota interna către Piața dar încă nu a ajuns răspunsul și ca pana la viitoarea sedinta o să l primeasca.

Domnul Ardelean Gavrila adreseaza o întrebare domnișoarei Plesa Andra, dacă domnul Chimigeriu tine contabilitatea altor firme private ?

Domnișoara Andra Plesa spune ca acesta întrebare trebuie adresata domnului Chimigeriu, pentru ca nu e purtatorul de cuvânt al domnului iar dacă are contracte cu firme private, trebuie sa i adreseze lui aceasta întrebare și ca nu i contabilizeaza lucrurile domnului Chimigeriu. 

Domnișoara Andra Plesa spune ca a raspuns colegilor consilieri, care nu fac parte din AGA la SC TRANSAL, dar nu cunoaște activitatea privata a domnului Chimigeriu.

Doamna Bischof Mariana intreaba cine se ocupa de legea ambroziei.

Domnul Viceprimar spune ca Primaria a înștiințat aproape toți detinatorii de terenuri agricole printr o adresa prin care solicitam ca în termen de 15 zile de la primirea adresei să se ia măsuri referitoare la ambrozie, dar evident nu s-au luat aceste măsuri de către toți, unii au suprafete foarte mari.

Doamna Bischof Mariana spune caproblema este pe margine drumului.

Domnul Viceprimar spune ca prin oras nu este, doar în zonele marginase.

Punctul 10. - Diverse. 

Domnul Dascalu Valentin roaga pe domnul Primar interimar sa spijine locuitorii din cartierul Racovitei, sunt niște containere puse chiar lângă punctul turistic și se le mute lângă gardul viuunde au fost pana acum. A doua problema aș dori sa meargă cei de la domeniul public, în Parcul Dragalina sunt desprinse doua placi, nu este greu sa le prinda iar la scena din Teius sa mai astupe niște gropi și chiar în centru pe strada Cazarmii sa mai facă vreo reparație.

Domnul Viceprimar spune ca o să înceapă reparatiile chiar de astăzi, s-a comandat mixtura și ca o să se facă. 

Domnul Bogdea Constantin întreabă pe doamna Secretar General dacă un consilier local și schimbat adresa de domiciliu, ce se întâmpla?

Doamna Secretar General spune ca nu a fost înștiințata de către nimeni cu privire la acest fapt, consilierii care sunt în aceasta situație trebuie sa instiinteze în scris, să facă o adresa către Consiliul Local cu privire la acest fapt. Pana nu se primește o astfel de sesizare, nu avem nici o dovada.

Domnul Bogdea Constantin întreabă dacă domnul Strejariu Filip mai este consilier local?

Doamna Secretar General spune ca trebuie să se adresezeîn scris Consiliului Local și sa ataseze buletinul ca dovada.

Domnul Badet Ionspune ca pe strada Miron Cristea în spatele caselor trece un canal, iar un cetatean a blocat acest canal și apa care se scurge de pe deal inunda grădinile vecinilor. Cetatenii cer permisiunea să facă alt canal pe cheltuiala proprie pentru a nu li se mai inunda grădinile atunci când ploua.

Domnul Viceprimar spune ca sunt probleme acum cu buldoexcavatorul, dar se va face.

DomnulArdelean întreabă despre tomberoanele de gunoi, când se va da drumul, sunt numai pungi peste tot.

Domnul Viceprimar spune ca recepția a fost făcută, nu face parte din comisia de recepție, recepția nu s a semnat.

Domnul Primar spuneca tomberoanele care le au adus pentru proba, nu se potrivesc și atunci trebuie comandate alte tomberoane de plastic.

Domnul Isac Daniel spune ca timp de 4 ani orasul a fost condus cu 10 voturi de PNL, timp în care se puteau face proiecte de hotărâre ca acest oraș sa arate altfel ,nu cum este acum.Ce v-a oprit de a nu face ceva? Trebuia sa inițiați un proiect sa-l votați și sa faceți ceva?

Domnișoara Plesa Andra spune ca 4 ani de zile Primarul a inițiat proiectele de hotărâre, doi ani a spus ca nu poate face echipa cu voi, 2 ani a fost prieten cu voi și de aceea nu s-a inițiat nici un proiect.

Domnul Isac Daniel spune ca doar pentru vanzare aveau nevoie de doua treimi în rest pentru rectificari de buget și aprobare de proiecte nu era necesar votul nostru.

Domnișoara Andra Plesa spune ca rectificarile de buget și investitiile nu pot fi initiate decât de către Primar.

Domnul Isac Danile spune ca au fost o mie și ceva de proiecte în 4 ani.

Domnișoara Andra Plesa spune ca din o mie și ceva de proiecte nimeni nu s-a opus la vreun proiect în afara de cel cu accesarea creditului de 2 milioane de euro și organigrama, noi am votat tot ce a propus domnul Primar , știți foarte bine ca initiatorul a fost Primarul care nu mai este Primar dar se afla în sala și poate sa confirme.

Doamna Ponetchi Maria spune ca dacă privim în urma orice proiect era făcut de către Primar, consilieri locali , a fost respins de către dumneavoastră, cei de la PSD.

Domnul Bogdea Constantin întreabă pe domnișoara Plesa Andra de ce nu a venit cu proiecte pana acum?

Domnișoara Plesa Andra răspunde încă odata ca toate proiectele au fost initiate de Primar pentru ca așa a dorit dumnealui. De exemplu la CNI nu s-a despus nici un proiect. 

 

Doamna Craciunescu Emanuela Iconia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 19.08.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.598/06.08.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 19.08.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 12 consilieri locali, absentand motivat Dascalu Valentin , Cristescu Codruta Corina, Brancu Ciprian Lazar, Isac Marius Adrian, Todorescu Lazar, Novac Daniela, Rafa Vasile Iulian.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.


 PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indatain data de 19.08.2020.



1. - Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 19.08.2020 .

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndatădindata de 06.08.2020.

3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetuluicentralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020, aprobat prin HCL nr. 137 din 06.08.2020.

 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebeș, județul Caraș-Severin” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Obiectiv specific 3.1 C, apelul de proiecte nr. POR/2018/3/3.1/C/1/7Regiuni.

 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea indicatorilor și Documentaţiei tehnico-economică revizuită faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru Proiectul „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebeș, județul Caraș-Severin” din municipiul Caransebeș.

 Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de19.08.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobareaprocesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de îndată din data de 06.08.2020.

Se supune la vot procesul verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3. - Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetuluicentralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020, aprobat prin HCL nr. 137 din 06.08.2020.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aprobă în unanimitate de voturi din cei prezenți. 

Punctul 4. - Proiect de hotarare privind proiectului „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebeș, județul Caraș-Severin” în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Obiectiv specific 3.1 C, apelul de proiecte nr. POR/2018/3/3.1/C/1/7Regiuni.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aprobă în unanimitate de voturi din cei prezenți.

Punctul 5. - Proiect de hotarare privind indicatorilor și Documentaţiei tehnico-economică revizuită faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru Proiectul „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebeș, județul Caraș-Severin” din municipiul Caransebeș.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aprobă în unanimitate de voturi din cei prezenți. 

 

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.

 


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 06.08.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.569/06.08.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 06.08.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 15 consilieri locali, absentand motivat Plesa Andra Sabrina, Bischof Mariana, Brancu Ciprian Lazar și Stănescu Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

 PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indatain data de 06.08.2020.

1. - Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 06.08.2020 .

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,din data de 30.07.2020.

3.- Proiect de hotarare privind modificarea HCL nr.123/30.07.2020, cu privire la rectificarea eroarii materiale din anexa la bugetul local.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de15.07.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobareaprocesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 09.07.2020.

Se supune la vot procesul verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3. - Proiect de hotarare privind modificarea HCL nr.123/30.07.2020, cu privire la rectificarea eroarii materiale din anexa la bugetul local.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aprobă în unanimitate de voturi din cei prezenți.

 

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Incheiat astăzi, 30.07.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata prin Dispoziţia nr.541/23.07.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.07.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General municipiului Caransebes, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 16 consilieri locali, absentând motivat doamna Ponetchi Maria, domnișoara Plesa Andra Sabrina și domnul Stăînescu Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.07.2020

 

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, in data de 30.07.2020 .

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 15.07.2020.

3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local, a listei de investitii și a bugetului centralizat al institutiilor publice și activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii. 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei pentru intocmirea Proiectului tehnic, caietului de sarcini, detalii de execuție, documentatie tehnica pentru autorizație, pentru investitia ”Consolidare planseu Colegiul Național Traian Doda din Municipiul Caransebes (sala limba și literatura română)”.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea transmiterii în administrarea Serviciului Public Intretinere și Reabilitare Caransebes, în vederea gestionării, întreținerii, reparării și exploatării, a locurilor de joaca amenajate și recepționate, situate în municipiul Caransebeș, strada Aleea Bujorului, strada Țarinei, strada Balta Sărată, strada Antoniu Secvens, strada Aleea Narciselor.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind stabilirea taxei pentru punerea la dispoziţia partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, a extrasului din Registrul electoral, pe suport de hârtie sau electronic.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind acceptarea donației terenului înscris în CF nr.41486, Caransebeș nr.cad. 41486, în suprafață de 1034 mp, coproprietatea domnului Barac Gheorghe Matei și a doamnei Gherga Maria, în cotă de 3541/7081, respectiv 3540/7081, făcută municipiului Caransebes, cu destinația drum.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

8. - Proiect de hotarare privind acceptarea donatiei terenului înscris în CF nr.40785, Caransebeș nr.cad. 40785, în suprafață de 755 mp,proprietatea doamnei Petraș Solomia, făcută municipiului Caransebes, cu destinația drum.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

9.- Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii licitatiei publice cu plic închis în vederea inchirierii spatiului în suprafață de 33,25 mp din imobilul inscris in CF nr.31236 Caransebes,la parterul Casei Municipale de Cultura George Suru Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public, cu destinatie birou de dezvoltare urbană.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

10.- Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru ,,Locuințe colective P+2E+M, amenajare incintă și împrejmuire teren, strada Splaiul Sebeșului, f.n.", CF nr.42317, Caransebes, beneficiariBona Petru Avram și soția Neagoe Bona Patricia.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

11.- Proiect de hotarare privind modificarea si completarea HCL nr. 62/2000 privind aprobarea Regulamentului Local de Urbanism .

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

12.- Proiect de hotarare privind amplasarea subterană a unei rețele de gaze naturale, pe o lungime de 57m pe terenul cunr. cadastral 43266, aflat în domeniul privat al municipiului Caransebeș si acordarea exercitarii dreptului de uz și servitute către S.C. DELGAZ GRID S.A., în vederea realizării investiției ,,Alimentare cu gaze naturale imobil înscris în C.F. nr. 39341” 

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr. 2 

13. - Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de salubrizare al Județului Caraș – Severin și împuternicerea Primarului municipiului Caransebeș, domnul Felix-Cosmin Borcean, ca reprezentant în Adunarea Generală a ADI ,,INTERCOM DEȘEURI” Caraș – Severin, să voteze în ședința Adunării Generale a Asociaților ADI ,,INTERCOM DEȘEURI” Caraș – Severin.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

    Prezintă: Comisia de specialitate nr. 3

14.- Proiect de hotarare privind acordarea Titlului de ,,Cetațean de Onoare”al municipiului Caransebeș,interpretului de muzica populara, Stefan Isac.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

15.- Raport privind activitatea desfasurata de asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul I al anului 2020.

16.- Prezentarea Deciziei nr. 21/2020 și a raportului de control al Camerei de Conturi Caras-Severin în urma actiunii de verificare ,,Controlul modului de gestionare a resurselor publice pe perioada starii de urgența'' efectuata la UAT Caransebes.

17. - Intrebari. Interpelari.

18. - Diverse.


Punctul 1. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.07.2019.

Dl. Primar propune completarea ordinii de zi cu un Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a parcelei de teren în suprafața de 16.828 mp, identificata în CF nr. nr.33920 Caransebeș, nr.top.6623/26/13/1/1/1/b/2, situată în intravilanul municipiului Caransebes.

D-na Craciunescu supune la vot completarea ordinii de zi cu Proiectul de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a parcelei de teren în suprafața de 16.828 mp, identificata în CF nr. nr.33920 Caransebeș, nr.top.6623/26/13/1/1/1/b/2, situată în intravilanul municipiului Caransebes si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot ordinea de zi completată cu Proiectul de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a parcelei de teren în suprafața de 16.828 mp, identificata în CF nr. nr.33920 Caransebeș, nr.top.6623/26/13/1/1/1/b/2, situată în intravilanul municipiului Caransebes si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 15.07.2020.

 Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local, a listei de investitii și a bugetului centralizat al institutiilor publice și activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii. 

 Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei pentru intocmirea Proiectului tehnic, caietului de sarcini, detalii de execuție, documentatie tehnica pentru autorizație, pentru investitia ”Consolidare planseu Colegiul Național Traian Doda din Municipiul Caransebes (sala limba și literatura română)”.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

 Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea transmiterii în administrarea Serviciului Public Intretinere și Reabilitare Caransebes, în vederea gestionării, întreținerii, reparării și exploatării, a locurilor de joaca amenajate și recepționate, situate în municipiul Caransebeș, strada Aleea Bujorului, strada Țarinei, strada Balta Sărată, strada Antoniu Secvens, strada Aleea Narciselor.

  Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind stabilirea taxei pentru punerea la dispoziţia partidelor politice, alianţelor politice, alianţelor electorale şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, a extrasului din Registrul electoral, pe suport de hârtie sau electronic.

  Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind acceptarea donației terenului înscris în CF nr.41486, Caransebeș nr.cad. 41486, în suprafață de 1034 mp, coproprietatea domnului Barac Gheorghe Matei și a doamnei Gherga Maria, în cotă de 3541/7081, respectiv 3540/7081, făcută municipiului Caransebes, cu destinația drum.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 8.- Proiect de hotarare privind acceptarea donatiei terenului înscris în CF nr.40785, Caransebeș nr.cad. 40785, în suprafață de 755 mp,proprietatea doamnei Petraș Solomia, făcută municipiului Caransebes, cu destinația drum.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.  

Punctul 9.- Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii licitatiei publice cu plic închis în vederea inchirierii spatiului în suprafață de 33,25 mp din imobilul inscris in CF nr.31236 Caransebes,la parterul Casei Municipale de Cultura George Suru Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public, cu destinatie birou de dezvoltare urbană.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

  Punctul 10.- Proiect de hotarare privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru ,,Locuințe colective P+2E+M, amenajare incintă și împrejmuire teren, strada Splaiul Sebeșului, f.n.", CF nr.42317, Caransebes, beneficiariBona Petru Avram și soția Neagoe Bona Patricia.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 11.- Proiect de hotarare privind modificarea si completarea HCL nr. 62/2000 privind aprobarea Regulamentului Local de Urbanism .

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 12.- Proiect de hotarare privind amplasarea subterană a unei rețele de gaze naturale, pe o lungime de 57m pe terenul cunr. cadastral 43266, aflat în domeniul privat al municipiului Caransebeș si acordarea exercitarii dreptului de uz și servitute către S.C. DELGAZ GRID S.A., în vederea realizării investiției ,,Alimentare cu gaze naturale imobil înscris în C.F. nr. 39341” 

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

  Punctul 13.- Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de salubrizare al Județului Caraș – Severin și împuternicerea Primarului municipiului Caransebeș, domnul Felix-Cosmin Borcean, ca reprezentant în Adunarea Generală a ADI ,,INTERCOM DEȘEURI” Caraș – Severin, să voteze în ședința Adunării Generale a Asociaților ADI ,,INTERCOM DEȘEURI” Caraș – Severin.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 14.- Proiect de hotarare privind acordarea Titlului de ,,Cetațean de Onoare”al municipiului Caransebeș,interpretului de muzica populara, Stefan Isac.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.  

    Punctul 15.- Raport privind activitatea desfasurata de asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul I al anului 2020.

Punctul 16.- Prezentarea Deciziei nr. 21/2020 și a raportului de control al Camerei de Conturi Caras-Severin în urma actiunii de verificare ,,Controlul modului de gestionare a resurselor publice pe perioada starii de urgența'' efectuata la UAT Caransebes.

Punctul 1 peste ordinea de zi –Proiect de hotarare privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a parcelei de teren în suprafața de 16.828 mp, identificata în CF nr. nr.33920 Caransebeș, nr.top.6623/26/13/1/1/1/b/2, situată în intravilanul municipiului Caransebes.

  Domnul Bogdea spune ca aici vreți sa treceti un teren din domeniul statului în domeniul primariei. Nu se vine cunici o motivatie la proiectul de hotărâre, ba mai mult ne puneți doar un plan de situație, nu ne puneți un plan cadastral de detaliu, în care sa vedem pe ce suprafete de teren intram în acea zona.

Nu putem fi de acord dacă nu veniți cu o chestiune serioasa, spuneati ca este vorba de un cetatean care cere o suprafața de teren, nu văd nici cererea cetateanului în mapa.

D-na Secretar precizeaza ca pentru a fi trecut terenul din domeniul statului în proprietatea privata a municipiului nu este nevoie de o cerere.

Dl. Bogdea spune ca nu e făcut nici un studiu, este doar un referat din care nu rezulta care este situația .

D-na Secretar precizeaza ca la comisie s-a clarificat situația, ca nu este teren aferent unor locuinte și ca nu face obiectul legilor proprietatii, toate datele sunt prezentate în raportul compartimentului.

Domnul viceprimar spune ca este documentatie, planul de situație, extrasul de CF , din care reiese ca nu a revendicat nimeni acest teren.

Dl. Bogdea spune ca fără o motivatie serioasa, grupul PSD nu poate decât să se abtina.

Domnul Primar retrage proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi.

Punctul17. - Intrebari. Interpelari.

Domnul Ardelean spune ca a făcut o cerere privind veniturile și cheltuielile de la Piața Gugulanilor, a primit răspuns, dar este nemultumit. În răspuns se spune că au cumpărat doua mașini de spalat, nu spun de la cine și cât costa, s-au cheltuit niște sume exorbitante pentru igienizarea pietei. Solicita să se refaca situatia și să se precizeze cui i s-au dat banii, cu numele și prenumele și situația cheltuielilor.

D-na Bischof spune că accesul la Detasamentul de Pompieri arată jalnic, strada este plină de gropi, cu mașini parcate stânga-dreapta.

Dl. Bogdea solicita o situatie pana luna viitoare, cu revolutionarii care ar trebui sa primeasca teren în municipiul Caransebeș, câți oameni mai sunt pe legea despagubirilor care nu au primit acele terenuri, ca sa le primeasca.

Dl. Todorescu spune ca în Caransebesul Nou sunt gropi imense în fata caselor, să se facă ceva.

Dl. Primar precizeaza ca acolo sunt lucrări, este un proiect inițiat de Aquacaras pe fonduri europene.

D-na Novac Daniela, șef la Aquacaras Caransebes, precizeaza ca Aquacaras nu poate întrerupe lucrările, trebuie continuate și finalizate.

Domnul Dascalu Valentin spune ca dorește sa ridice doua probleme în sedinta executivului:

1.lucrarea din Parcul Dragalina, acolo unde a fost fantana din centru, s-a acoperit cu pământ și

s-au pus trei ghivece, arata jalnic, soluția este de neacceptat pentru municipiu.

2.depozitele subterane pentru deseuri de pe strada Mihail Halici, acolo au dat la o parte tomberoanele și au sapat au găsit un rezervor al fostei centrale, s-au sistat lucrările și nu s-a mai facut nimic.

Domnul Primar precizeaza că pe strada Mihail Halici a fost în proiect sa se instaleze acele pubele subterane, dar s-a renunțat la locatie, o să fie nivelat terenul și se vor amplasa containere. La Parcul Dragalina este o soluție temporara, pana se va putea amenaja fantana respectiva.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca nu este mulțumit de răspuns. Se putea reface acea fântână ornamentală din mijlocul Parcului Dragalina, nu știe cui i-a venit ideea să arunce două mașini de pământ și să acopere acel careu, când se putea foarte bine să fie reparat cu cheltuială minimă.

Domnul Primar spune ca acea fântână din parcul Dragalina este defectă de 20 de ani. Acolo trebuie săpat până la jumătatea parcului și nu e momentul potrivit, pentru că abia s-au finalizat lucrările în parc, la locul de joacă.

Punctul 18. - Diverse. 

 

Doamna Craciunescu Emanuela Iconia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces-verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 15.07.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.529/15.07.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 15.07.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 15 consilieri locali, absentand motivat Bischof Mariana, Novac Daniela, Cristescu Codruța și Stănescu Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indatain data de 15.07.2020.


1. - Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 15.07.2020 .

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,convocata de indata in data de 09.07.2020.

3.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții, anexă la bugetul local pe anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de15.07.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.


Punctul 2.- Aprobareaprocesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 09.07.2020.

Se supune la vot procesul verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.


Punctul 3. - Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții, anexă la bugetul local pe anul 2020.

Se supune la vot proiectul de hotărâre și se aprobă în unanimitate de voturi din cei prezenți.

 

Doamna Crăciunescu Emanuela-Iconia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 09.07.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.522/08.07.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 09.07.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5), art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, domnul Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 18 consilieri locali, absentand motivat domnul Radu Valeriu Savu.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.  

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indatain data de 09.07.2020.

1.- Alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al municipiului Caransebeș, pe o perioadă de trei luni.

2. - Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 09.07.2020 .

3. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,convocata in data de 29.06.2020.

4.- Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții, anexă la bugetul local pe anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

            Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5. - Proiect de hotărâre privind afilierea municipiului Caransebes in calitate de membru cu drepturi depline al Bursei Române de Mărfuri, pentru o perioadă de un an și încheierea contractului de colaborare privind tranzacționarea pe piețele administrate de către Bursa Română de Mărfuri.

             Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

    Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1. -Alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al municipiului Caransebeș, pe o perioadă de trei luni.

Domnișoara Plesa Andra Sabrina propune ca presedinte de sedinta să fie doamna Crăciunescu Emanuela Iconia.

Se supune la vot propunerea făcută de domnișoara Plesa Andra si se aprobaîn unanimitate de voturi din cei prezenti. 

Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de09.07.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.- Aprobareaprocesului verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.06.2020.

Se supune la vot procesul verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4. -Proiect de hotarare privind rectificarea bugetului local și a listei de investiții, anexă la bugetul local pe anul 2020.

Domnul Primar precizează că în Raportul Direcției Economice este o eroare materială. 

Domnul Primar dă citire Referatului Directiei Economice nr.17.053/09.07.2020 șiprecizeaza că, în mod corect, sumele se repartizeaza astfel: ,,Având în vedere faptul că, in urma unei erori materiale, suma de 2.413.000 de la subcapitolul 42.16.01 Subventii de la bugetul de stat catre bugetele locale pentru finantarea aparaturii medicale si echipamentelor de comunicatii in urgenta in sanatate, a fost repartizata la venituri pe trimestrul III, corect se repartizeaza astfel:

- in trimestrul III se majoreaza cu 1.928.000 lei.

-in trimestrul IV se majoreaza cu 485.000 lei.

Suma de 2.654.300 lei de la titlul 51.02 in cadrul subcapitolului 66.06.01 Spitale generale a fost repartizata la cheltuiala pe trimestrul III, corect se repartizeaza astfel:

- in trimestrul III se majoreaza titlul 51.02 cu suma de 2.169.300 lei.

- in trimestrul IV se majoreaza titlul 51.02 cu suma de 485.000 lei.”

Domnul Bogdea Constatin, intreaba daca este cineva de la contabilitate in sala, ca sa explice despre ce este vorba.

Domnul director economic Preda Marius explica ca sumele pe venit s-au impartit pe trimestrul III, dar trebuie împărțite și pentru trimestrul IV.

Se supune la vot proiectul de hotarare cu modificarile propuse prin referatul nr.17053/09.07.2020 al Direcției Economicesi seaprobă in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind afilierea municipiului Caransebes in calitate de membru cu drepturi depline al Bursei Române de Mărfuri, pentru o perioadă de un an și încheierea contractului de colaborare privind tranzacționarea pe piețele administrate de către Bursa Română de Mărfuri.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitatede voturi din cei prezenti.

 

Doamna Crăciunescu Emanuela Iconia multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 29.06.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata prin Dispoziţia nr.476/23.06.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.06.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General municipiului Caransebes, doamna Ana Bratu si sunt prezenti toti cei 19 consilieri locali.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.06.202

1. - Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, in data de 29.06.2020 .

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 15.06.2020.

3.- Proiect de hotarare privindreducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice si aprobarea scutirii de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, conform prevederilor OUG nr.69/2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii licitației publice cu plic închisîn vederea inchirierii unui spațiu in suprafata de 14,5 mp, inscris in CF nr.39272 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public,situat în Piața Gugulanilor, cu destinatiecomerciala.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii licitației publice cu plic închis în vederea inchirierii unui spațiu in suprafata de 18 mp, inscris in CF nr.39272 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public, situat în Piața Gugulanilor, cu destinatiecomerciala.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind aprobarea privind organizarea licitatiei publice în vederea inchirierii unui spațiu in suprafata de 6 mp, inscris in CF nr.39272 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public,situat în Piața Gugulanilor, cu destinatiecomerciala.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind dezlipirea unei suprafete de teren de 46 mp, din parcela inscrisa în CF 43060 Caransebes, nr. top. 4976, în suprafața de 1827 mp, proprietatea municipiului Caransebes, în vederea vanzariiprin licitatie publica.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind indreptarea erorii materiale survenite in HCL nr.217/2018 privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, in vederea construirii unor locuinte pentru tineri si mentionarea corecta aloturilor atribuite, conform procesului verbal de atribuire nr.3/11.12.2018.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

9. - Proiect de hotarare privind modificarea componentei comisiei prevazute in Regulamentului privind organizarea, dezvoltarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, toaletarea şi/sau tăierea arborilor de pe domeniul public şi privat al municipiului Caransebeş, aprobat prin HCL nr.81/2014, cu modificarile și completarile ulterioare.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

10. - Proiect de hotarare privind respingereasolicitarii Consiliului Judetean Caras-Severin,de transmitere din domeniul public al municipiului Caransebes și administrarea Consiliului Local în domeniul public al judetului Caras -Severin și administrarea Consiliului Judetean Caras-Severin, a unui imobil,teren și construcții în suprafața de 692 mp, inscris în CF nr.37860 Caransebes, aferent Școlii Generale nr. 8.

11. - Intrebari.Interpelari.

12. - Diverse.


Punctul 1. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 29.06.2019.

Dl. Primar propune completarea ordinii de zi cu doua proiecte de hotărâre: Proiect de hotarare privind aprobarea executarii lucrarilor de modernizare si racordare la utilitati a spatiilor proprietatea municipiului Caranserbes date in admninistrare Liceului Teologic Baptist situate in imobilului din Caransebes str.Aleea Gradinitei, din CF nr. 43100 Caransebes si Proiect de hotarare privind inscrierea in proprietatea privata a municipiului Caransebes ,a terenului in suprafata de 523 mp, indentificat in CF 31588 Caransebes.

Dl. Viceprimar supune la vot completarea ordinii de zi cu Proiectul de hotarare privind aprobarea executarii lucrarilor de modernizare si racordare la utilitati a spatiilor proprietatea municipiului Caranserbes date in admninistrare Liceului Teologic Baptist situate in imobilului din Caransebes str.Aleea Gradinitei, din CF nr. 43100 Caransebes si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Dl. Viceprimar supune la vot completarea ordinii de zi cu Proiectul de hotarare privind inscrierea in proprietatea privata a municipiului Caransebes ,a terenului in suprafata de 523 mp, indentificat in CF 31588 Caransebes si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot ordinea de zi cu cele doua completari aprobate și se voteaza in unanimitate de voturi din cei prezenti. 

Punctul 2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 15.06.2020.

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3. Proiect de hotarare privind reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice si aprobarea scutirii de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinţă a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, conform prevederilor OUG nr.69/2020.

D-na Ponetchi Maria dorește să se precizeze în procesul verbal ca scutirea este de 50% din impozitul anual, nu lunar.

Dl. Primar dorește să facă un amendament, sa nu beneficieze de prevederile acestea cei care au beneficiat de scutirea de la plata chiriei, în perioada starii de urgența.

Doamna Secretar precizeaza ca nu se pot aduce amendamente fata de prevederile ordonantei, se aplica așa cum scrie. Consiliul local poate sa aprobe doar procentul, pana în 50%.

Dl. Bogdea Florin întreabă cum înțelege doamna Secretar.

D-na Secretar spune ca trebuie exact ca și în lege.

Dl. Bogdea Florin spune ca dacă în lege scrie ca pe perioada starii de urgența, nu se poate sa bagam peste lege, ca e reducere pe tot anul.

Dl. Viceprimar spune ca este d-na Oana Nicoară de la Serviciul Impozite și taxe și o roaga sa explice.

D-na Oana Nicoară precizeaza ca așa cum este prevăzut la art.5, este doar pentru perioada starii de urgența. Sunt excluse din start persoanele juridice care nu au certificatele de situație de urgența.

Domnul Viceprimar spune ca pot beneficia cei care au certificatele de situații de urgența și nu cei care au lucrat partial.

Dl. Bogdea Florin zice ca merge și partial.

Dl. Todorescu Lazar întreabă ce se întâmpla dacă au plătit deja și au certificatul.

D-na Oana Nicoara răspunde ca vor rămâne pentru anul viitor.

D-ra Andra Pleșa întreabă dacă impozitul se poate plăti lunar. Dacă o persoană cumpără o mașină în luna septembrie, impozitul trebuie anual plătit. Taxa lunară este una, impozitul anual este altul.

D-na Oana Nicoară precizeaza ca impozitul se plătește anual de persoanele fizice și juridice și este stabilit în lege. Referitor la scutire, pe perioada stării de urgență, este de 50% pentru cele două luni.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu 16 de voturi din partea consilierilor Dascalu Valentin, Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Gherman Aurora, Rafa Iulian, Bogdea Constantin, Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila, Isac Daniel Alexandru, Badet Ion, Stanescu Alexandru. Domnii Todorescu Lazar,Isac Marius și d-ra Pleșa Andra nu voteaza.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind aprobarea organizării licitației publice cu plic închisîn vederea inchirierii unui spațiu in suprafata de 14,5 mp, inscris in CF nr.39272 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public,situat în Piața Gugulanilor, cu destinatie comerciala.

Domnul Isac Daniel întreabă cum sunt stabilite sumele, pe mp.

D-na Luminița Verdeș spune că da, prețul este stabilit la mp.

Domnul Viceprimar precizeaza ca sumele sunt prevazute în raportul de evaluare, care se află în mape.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitatede voturi din cei prezenti.

Punctul 5.- Proiect de hotarare privind aprobarea organizării licitației publice cu plic închis în vederea inchirierii unui spațiu in suprafata de 18 mp, inscris in CF nr.39272 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public, situat în Piața Gugulanilor, cu destinatie comerciala.

Domnul Viceprimar precizeaza ca este o eroare materiala care se rectifică, în sensul că în loc de 397 lei prețul de pornire al licitatiei este de 523 lei.

Se supune la vot proiectul de hotarare cu indreptartea erorii materiale si se aproba cu unanimitatede voturi din cei prezenti.

Punctul 6.- Proiect de hotarare privind aprobarea privind organizarea licitatiei publice în vederea inchirierii unui spațiu in suprafata de 6 mp, inscris in CF nr.39272 Caransebes, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public,situat în Piața Gugulanilor, cu destinatie comerciala.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 7.- Proiect de hotarare privind dezlipirea unei suprafete de teren de 46 mp, din parcela inscrisa în CF 43060 Caransebes, nr. top. 4976, în suprafața de 1827 mp, proprietatea municipiului Caransebes, în vederea vanzariiprin licitatie publica.

Domnul Isac Daniel întreabă unde este situată parcela.

Domnul Brancu Ciprian precizeaza ca este exact lângă ștrand.

Domnul Turnea Petru din cadrul Compartimentului Cadastru, Intabulări,explică că terenul este situat lângă casa solicitantului, de pe strada Teiusului și că tot el îl folosește. 

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitatede voturi din cei prezenti.

Punctul 8.- Proiect de hotarare privind indreptarea erorii materiale survenite in HCL nr.217/2018 privind atribuirea în folosinţă gratuită a unor loturi de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, in vederea construirii unor locuinte pentru tineri si mentionarea corecta aloturilor atribuite, conform procesului verbal de atribuire nr.3/11.12.2018.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. - Proiect de hotarare privind modificarea componentei comisiei prevazute in Regulamentului privind organizarea, dezvoltarea şi întreţinerea spaţiilor verzi, toaletarea şi/sau tăierea arborilor de pe domeniul public şi privat al municipiului Caransebeş, aprobat prin HCL nr.81/2014, cu modificarile și completarile ulterioare.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.  

Punctul 10. - Proiect de hotarare privind respingereasolicitarii Consiliului Judetean Caras-Severin,de transmitere din domeniul public al municipiului Caransebes și administrarea Consiliului Local în domeniul public al judetului Caras -Severin și administrarea Consiliului Judetean Caras-Severin, a unui imobil, teren și construcții în suprafața de 692 mp, inscris în CF nr.37860 Caransebes, aferent Școlii Generale nr. 8.

Dl. Bogdea Florin spune ca a înțeles ca este vorba de scena de la muzeu, iar conform art.294 din Codul administrativ se cere hotărârea Consiliului Judetean către Consiliul Local. Cei care au facut școala au intrat mai mult în teren.

D-na Secretar precizeaza ca în cartea funciara terenul este aferent școlii și este în proprietatea municipiului Caransebes, iar conform Legea nr.1/2011 a educatiei, ceea ce este aferent școlii este administrat de către Consiliul Local. De aceea imobilul nu poate fi transmis în proprietatea Consiliului Judetean.

Dl. Brancu Ciprian spune ca ar trebui făcută o repozitionare și să se intocmeasca o documentatie cadastrala, pentru clarificarea situației.

Dl. Dascalu Valentin spune ca, atunci când s-a facut extinderea parcului, s-a aprobat și demolarea clădirii, pentru drum.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se respinge cu 10 voturi pentru din partea consilierilor Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Gherman Aurora, Rafa Iulian,Stanescu Alexandru, Todorescu Lazar,Isac Marius și d-ra Pleșa Andra și 9 abtineri din partea consilierilor Dascalu Valentin, Bogdea Constantin, Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila, Isac Daniel Alexandru si Badet Ion.

Punctul 1 peste ordinea de zi - Proiect de hotarare privind aprobarea executarii lucrarilor de modernizare si racordare la utilitati a spatiilor proprietatea municipiului Caranserbes date in admninistrare Liceului Teologic Baptist situate in imobilului din Caransebes str.Aleea Gradinitei, din CF nr. 43100 Caransebes 

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi - Proiect de hotarare privind inscrierea in proprietatea privata a municipiului Caransebes ,a terenului in suprafata de 523 mp, indentificat in CF 31588 Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul11. - Intrebari. Interpelari.

Punctul 12. - Diverse.Dl. Strejariu Filip spune că a fost întrebat de cetateni dacă se face dezinsectie în această vară.A apărut primul caz de boala west nile. Există vreoposibilitate financiara să se facă, în conditiile sezonului ploios, băltitrii din jurul orașului și pozitiei geografice, între cele două ape?

Dl. Primar răspunde că dezinsectia din această vară va fi doar terestră și va fi făcută în regie proprie prin Transal, cu sprijinul SPIR. Sunt avute în vedere zonele cu blocuri, zonele verzi și parcurile din oraș.

Dl. Radu Valeriu spune ca intrarea de la stadion este lasata pe partea stânga, sa nu cada peste cineva.

Dl. Ruicu Ovidiu dorește sa vorbească despre situația de la Jupa privind stația de epurare și cere să se găsească o soluție, deoarece oamenilor le iasă mizeria în case.

Dl. Primar precizeaza ca este o chestiune juridica și este misiunea delegatului satesc sa vorbească cu oamenii și sa le transmita acest lucru. Costurile ar fi de 60.000 lei și trebuie văzut cine plătește. SC Aquacaras SA a încasat timp de 11 ani contravaloarea serviciului, iar acum se spala pe mâini ca nu ei trebuie sa repare, ei având în administrare stația de epurare.

D-na Novac Daniela, spune ca se fac vidanjari acolo zilnic, care costă foarte mult .

Dl. Primar spune ca ar trebui să se stabileasca o întâlnire cu juristii de la SC Aquacaras SA și cei ai primariei, să se găsească forma legala pentru plată.

Dl. Ruicu Ovidiu spune ca domnul Primar ar trebui sa stea de vorba cu oamenii.

Dl. Primar precizeaza ca locuitorii plătesc serviciile la Aquacaras și nu la primărie.

Dl Dascalu Valentin întreabă cine e vinovat ca stația s-a predat la SC Aquacaras SA?

Dl. Todorescu Lazar spune ca gardul de la pasarela de pe strada Nicolae Bălcescu este ruginit și bordurile arată urât. Acesta solicită ca măcar bordurile să fie vopsite, pana se inlocuieste gardul.

Dl. Primar spune ca singura soluție este schimbarea gardului, nu vopsirea.

Dl. Isac Daniel spune ca turnul de pe pasarela se deteriorează și trebuie refacut.

Dl. Bogdea Florin întreabă cine este director la spital?

Dl. Primar răspunde că în acest moment este dl. Cican Adrian, deoarece dl. Grozavescu Calin și-a dat demisia.

Dl. Dascălu spune că pe strada Godeanu nu se mai poate circula, din cauza ploilor și cere să se rezolve.

 

Domnul Isac Marius Adrian multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 15.06.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.467/15.06.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 15.06.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, domnul Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 15 consilieri locali, absentand motivatBischof Mariana, Novac Daniela, Plesa Andra Sabrina siBogdea Constantin.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indatain data de 15.06.2020.


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată in data de 15.06.2020 .

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,convocata in data de 28.05.2020.

3.- Proiect de hotarare privind mandatarea domnului Stefanuti Daniel Sebastian, din partea Municipiului Caransebes in vederea depunerii cererii de finantare nerambursabila prin PNDR, aferenta masurii 15 -,, Servicii de silvo-mediu , servicii climatice si conservarea padurilor'' ,submasura 15.1 - ,, Plati pentru angajamente de silvo - mediu '', derulata prin PNDR, pentru terenurile cu vegetatie forestiera, proprietate publica a municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

 Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de15.06.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2.- Aprobareaprocesului verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.05.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3. - Proiect de hotărâre privind mandatarea domnului Stefanuti Daniel Sebastian, din partea Municipiului Caransebes in vederea depunerii cererii de finantare nerambursabila prin PNDR, aferenta masurii 15 -,, Servicii de silvo-mediu , servicii climatice si conservarea padurilor'' ,submasura 15.1 - ,, Plati pentru angajamente de silvo - mediu '', derulata prin PNDR, pentru terenurile cu vegetatie forestiera, proprietate publica a municipiului Caransebes.

Domnul Viceprimar întreabă pentru ce suprafața se depune cererea.

Doamna Tudan Mirela din cadrul Serviciului Administratie Locala Cadastru Sport și Licitatii Terenuri spune ca suprafața este de 353 ha și se va incasa suma de 13.000 euro pe an,timp de 5 ani.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti cu 14 voturi ,,pentru” din partea domnilor Strejariu Filip, Brancu Ciprian,Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria,Gherman Aurora, Rafa Iulian, Todorescu Lazar Isac Marius Adrian, Stanescu Alexandru, Dascalu Valentin,Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta,Isac Daniel Alexandru, Badet Ion și o ,,abtinere” din partea domnului Ardelean Gavrila. 

Domnul Isac Marius Adrian multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 28.05.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata prin Dispoziţia nr.417/22.05.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.04.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţeisi proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General municipiului Caransebes, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 18 consilieri locali, absentand motivat domnul Stanescu Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.05.2020  

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de 28.05.2020 .

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata in data de 28.04.2020.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a parcelei de teren în suprafața de 16.828 mp, identificata în CF nr. nr.33920 Caransebeș, nr.top.6623/26/13/1/1/1/b/2, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind acceptarea donațieiterenului înscris în CF nr.42813, Caransebes nr.cad.42813, în suprafață de 2785 mp,proprietatea domnilor Radoi Pavel si Radoi Eisabeta, facuta municipiului Caransebes,cu destinația drum.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind organizarea licitatiei în vederea închirierii terenului înscris în CF nr.43214 Caransebeș, nr.cad.43214, în suprafață de 14 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, cu destinatia alimentație publică și comerciala.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind revocareadreptului de folosință gratuită, acordat Universității ”Eftimie Murgu” Reșița privind spațiile situate la etajul II și III în incinta fostei Școali Generale Nr.7 , înscris în CF nr.43100 Caransebeș,proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public.

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de oportunitate privind concesionarea prin licitație publică a terenului înscris în CF nr.41311, nr.cad.41311, în suprafață de 4.000 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public, situat în extravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

9.- Proiect de hotarare privind aprobareastudiului de oportunitate privind concesionarea prin licitație publică a terenului înscris în CF nr.43097, nr.cad.43097, în suprafață de 10.771 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public, situat în extravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

10.- Proiect de hotarare privind aprobarea studiului de oportunitate privind concesionarea prin licitație publică a terenului înscris în CF nr.40164 Caransebeș, nr.cad. 40164, în suprafață de 2.565 mp, proprietatea municipiului Caransebes, domeniului privat, situat în extravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

11.- Proiect de hotarare privind aprobarea metodologiei privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bona.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

12. - Intrebari.Interpelari.

13. - Diverse.

Punctul 1. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.05.2019.

Se supune la vot ordinea de zi și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,din data de 09.05.2020.

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3. Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020.

Domnul Bogdea Constantin solicita expilicatii pentru buget.

Domnul Preda Marius director economic spune ca s-au retras de la Spital 286.000 lei care au fost prevazuti in buget din cei 800.000 lei alocati de Consiliul Judetean Resita pentru Aparatul PCR. Suma de 1.500.000 lei primita din donatii si sponsorizari si mai primim inca 548.000 lei pentru stimulentul de risc acordat personalului medical si mai avem o diferenta din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitatede voturi din cei prezenti.

Punctul 4. - Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a parcelei de teren în suprafața de 16.828 mp, identificata în CF nr. nr.33920 Caransebeș, nr.top.6623/26/13/1/1/1/b/2, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Domnul Bogdea Constantin spune ca s-a uitat pe raport, exista o schita dar nimeni nu scrie unde se afla acest teren. Am încercat sa- l identificam, cred ca este sub case, din câte se vede.

Domnul Isac Marius Adrian spune ca nu este terenul de sub case, terenul este mult mai mare și se vede pe schita ca se afla undeva în spate.

Domnul Bogdea Constantin spune ca sunt și niște case acolo si nu știm dacă terenul este liber.

Doamna Secretar Ana Bratu spune ca s-a verificat situația terenului și este liber, în caz contrar nu s-ar fi propus de către Serviciul Administratiei Locale.

Domnul Bogdea Constantin spune ca nu știe unde este acest teren și ca poate ar face obiectul Legii 231/2018.

Doamna Secretar Ana Bratu spune ca Legea nr.231/2018 prevede strict ce fac obiectul legii terenurile pe care sunt construitecase iar pe acest teren nu sunt constructii.

Domnul Isac Daniel întreabă ce destinație va avea acest teren?

Domnul Isac Marius Adrian spune ca sunt grădini ale oamenilor și pe restul, cine dorește va putea sa l solicite spre inchiriere.

Domnul Isac Daniel spune ca este prea sumar totul.

Domnul Dascalu Valentin mentioneaza ca nici la comisie nu a venit nimeni sa explice acest proiect.

Domnul Bogdea Constantin spune ca ar trebui sa știm ce votam, poate intra sub casele oamenilor.

Domnul Isac Marius Adrian spune ca în CF scrie ca din acesta suprafața de 16828 mp, se scade terenul de sub imobilul Post trafo,nu sunt construcții pe restul terenului.

Domnul Isac Daniel spune ca la Legea 231/2018 sunt ceteteni care nu au beneficiat de acest tren și ca au fost refuzati.

Domnul Isac Marius Adrian spune ca dacă au fost refuzati , au fost în baza actelor, pe drept.

Doamna Secretar Ana Bratu pecizeaza ca cei care s-au considerat nedreptatiti, au făcut contestatie și contestatiile se solutioneaza la Prefectura.

Domnul Isac Daniel spune ca sunt beneficiari din Pipirig și Carbonifera care nu au primit iar în baza acestei legi toți oamenii au dreptul la teren.

Doamna Secretar Ana Bratu mentioneaza din nou ca doar cei care îndeplinesc conditiile legii, nu toți cetetenii au dreptul.

Domnul Isac Marius Adrian spune ca nu crede ca o persoana a fost respinsa pe nedrept, nu au fost persoane care să fie respinse în comisia locala și în comisia judeteana să fie acceptate.

Domnul Bogdea Constantin spune ca la unii cetateni s-a motivat ca nu au schita.

Doamna Secretar Ana Bratu spune ca dacă s-a greșit la comisia locala, comisia jedetena îndreaptă eroarile, însă toate hotararile comisie locale au fost corecte iar contestatiile au fost respinse, nici un dosar nu a fost întors de comisia judeteana.

Domnul Todorescu Laza spune ca în cazul dansului, sunt 30 de zile pentru a răspunde la contestatie și ca nu a primit răspuns.

Domnul Isac Marius Adrian spune ca comisia judeteana solutioneaza contestatia nu Primaria.

Domnul Primar precizeaza ca sunt foarte multe dosare încă în lucru.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se respingecu 10 voturi pentru din partea consilierilor locali Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria,Gherman Aurora, Rafa Iulian, Todorescu Lazar Isac Marius Adrian, Stanescu Alexandru si 9 abtineri din partea consilierilor Dascalu Valentin, Bogdea Constantin, Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila, Isac Daniel Alexandru, Badet Ion.

Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind acceptarea donației terenului înscris în CF nr.42813, Caransebes nr.cad.42813, în suprafață de 2785 mp, proprietatea domnilor Radoi Pavel si Radoi Eisabeta, facuta municipiului Caransebes,cu destinația drum.

Domnul Isac Daniel intreaba cine a preluat cererea domnilor Radoi ca nu este semnata.

Domnul Bogdea Constantin spune ca ar fi trebuit sa fie o oferta de donatie

Doamna Secrtar Ana Bratu explica ca acesta este procedura si ca totul este in ordine si prezinta cererea din mapade sedinta care este semnata de catre donatori.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitatede voturi din cei prezenti.

Punctul 6. - Proiect de hotărâre privind aprobarea organizarii licitatiei în vederea închirierii terenului înscris în CF nr.43214 Caransebeș, nr.cad.43214, în suprafață de 14 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, cu destinatia alimentație publică și comerciala.

Domnul Isac Marius Adrian propune ca amendament sa fie trecut la art.1 din hotarare ,,organizarea licitatiei în vederea inchirierii” pentru a fi clar , în proiect fiind trecut ,,aprobarea inchirierii”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre cu amendamentul adus șisi se aproba cu unanimitatede voturi din cei prezenti.

Punctul 7. - Proiect de hotărâre privind revocareadreptului de folosință gratuită, acordat Universității ”Eftimie Murgu” Reșița privind spațiile situate la etajul II și III în incinta fostei Școali Generale Nr.7 ,înscris în CF nr.43100 Caransebeș, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public. 

Domnul Dascalu Valentin spune ca acolo s-au facut niste amenjari si sa fim atenti cine o preia sa nu se intample ca si la Generala nr.7, stim cu totii ce este acolo.

Domnul Isac Marius Adrian spune ca prima data o preluam si dupa o sa decidem ce facem cu ea.

Se supune la vot proiectul de hotararesi se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. - Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate privind concesionarea prin licitație publică a terenului înscris în CF nr.41311, nr.cad.41311, în suprafață de 4.000 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public, situat în extravilanul municipiului Caransebes.

Domnul Isac Daniel spune ca aici se dorește o sala de evenimente și ca poate era mai bine ca Primaria să facă trecere din extravilan în intravilan și după să se scoată la concesionare.

Doamna Secretar Ana Bratu spune ca acest paseste doar de aprobare a studiului de oportunitate, și nu de aprobare a concesiunii.

Domnul Bogdea Constantin spune ca este foarte mic pretul de 4 euro pe mp si ca ar fi trebuit sa facem trecerea din extravilan in intravilan sisa dam la un pret mai mare, nu se poate un teren sa fie de 11 euro /mp si unul sa fie de 4 euro /mp. Nu intelege cum un evaluator poate sa faca prin telefon un raport de evaluare si sa fie pretul asa. Ar trebui sa decidem in Consiliul Local sa nu fie mai mic pretul de 11 euro.

Domnul Isac Daniel spune sa l faca Primaria intravilan.

Domnul Primar retrage punctul 8 de pe ordinea de zi.

Punctul 9. - Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate privind concesionarea prin licitație publică a terenului înscris în CF nr.43097, nr.cad.43097, în suprafață de 10.771 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul public, situat în extravilanul municipiului Caransebes.

Domnul Bodea Constantin spune ca și aici este aceiași problema, prețul de 1,5 euro /mp, prea puțin având în vedere ca avem atatia pescari care plătesc abonamente și cu siguranța va fi și taxa de intrare. Ar trebui și evaluatorii sa gândească,dacă dincolo a fost 4 euro,fiind terenul vis a vis aici este de 1,5 euro/mp.

Domnul Primarretrage punctul 9 de pe ordinea de zi.

Punctul 10. - Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate privind concesionarea prin licitație publică a terenului înscris în CF nr.40164 Caransebeș, nr.cad. 40164, în suprafață de 2.565 mp, proprietatea municipiului Caransebe, domeniului privat, situat în extravilanul municipiului Caransebes.

Domnul Primar propune retrage punctul 10 de pe ordinea de zi.

Punctul 11. - Proiect de hotărâre privindaprobarea metodologiei privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciilor oferite de bona.

Punctul 12. - Intrebari.Interpelari.

Punctul 13. - Diverse. 

Domnul Călin Grozăvescu Manager Spitalul Municipal de Urgența Caransebes precizeazacă în luna februarie s-a votat bugetul Primăriei prin care administrația locală a alocat 1,2 milioane de lei pentru achitarea unei părți din utilități. Am primit o notificare din partea companiei Enel că trebuie să achităm factura, suma fiind importantă. Din partea domnului primar și a fostului manager am înțeles că nu sunt disponibili acești bani, am înțeles că noi ar mai trebui să primim 50.000 de lei pe acest trimestru și alții 600.000 de lei în următoarele trimestre. Aș dori să știu care este situația banilor aceștia și din ce cauză nu putem să-i primim pentru a achita, în principal factura la curent.

Domnul Primar spunecă banii au fost rectificați tot în Consiliul Local pentru situații de urgență la spital în starea de urgență, la înțelegere cu managerul de atunci. 

Domnul Preda Marius director economic Primaria Caransebes spune ca prima dată s-a făcut o rectificare de 250.000 de lei din care 50.000 de lei pentru cumpărarea acelui aparat respirator și 200.000 de lei pentru cheltuieli COVID inclusiv pentru cazarea cadrelor medicale la pensiuni. Din 1.200.000 care erau prevăzuți pentru tot anul au rămas 950.000 de lei, iar din acești bani 500.000 au fost virați deja, deci am avea un rest de 450.000 de lei, dar sunt pentru trimestrul II, pentru că nici Primăria nu are încasări serioase în această perioadă, cel mai probabil banii vor fi alocați până la sfârșitul anului în curs. Pot să vă spun că de la DSP pe prima cerere de rambursare s-a primit 47% si mai avem două cereri de rambursare.

Domnul Călin Grozăvescu intreaba daca nu se va primi nimic de la Primărie, acum? Totodata precizeaza ca după achitarea salariilor angajaților au mai rămas cu 170.000 de lei din care trebuie să achite 40.000 de lei către Enel, ceea ce înseamnă doar parte din factură. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr.753/2020, Spitalul din Caransebeș, suport COVID-19, pentru tot județul Caraș-Severin, se poate acorda ajutor doar cazurilor care au un risc de pierdere a vieții în următoarele 24 de ore, ceea ce înseamnă o proporție de pacienți internați de 20% din capacitate. Cât timp sunt sub incidența acestei legi trebuie să urmeze legea. Când se va termina vor intra în normalitate și vor interna pacienții care li se adresează. Dar, în momentul de față, a scăzut foarte mult adresabilitatea la Spital. 

A doua problema este cea a ambulatoriului. S a deplasat o comisie din cadrul Primariei Caransebes la fata locului și conform referatului lucrările nerealizate sunt: 

- aplicat vopsea albă lavabila pe pereți, tavane, doua straturi , rest de executat 450 mp,

- aplicat vopsea cauciucata pe soclu doua straturi, rest de executat 350 mp,

- turnat sapa autonivelanta, rest de executat347 mp,

- montat corpuri de iluminare, tip neon, rest 20 bucăți,

- montat intrerupatoare și prize, rest de montat 45 bucăți,

- montat faianta, rest de executat 30 mp,

 montat grupuri sanitare, chiuveta, rest de montat 9 bucăți,

- montat radiatoare de incalizire, rest de montat 9 bucăți.

Domnul Bogdea Constantin îl întreabă pe domnul manager dacă dorește realizarea ambulatoriului.

Domnul Călin Grozăvescu spune ca da, de aceea a și venit în sedinta pentru a solicita terminarea lucrarilor. De o luna de zile nu s-a mișcat nimic acolo.

Domnul Ardelean Gavrila spune ca în spital nu este niciun bolnav și ca medicii dorm la hotel.

Domnul Călin Grozăvescu Manager Spital spune ca trebuie să se respecte legea, deocamdată, nu putem sa o incalcam. Putem interna doar urgentele, în proportie de 20%, deoarece suntem Spital COVID si are nevoie de o Policlinica, deoarece nu mai este deloc ambulatoriu în momentul acesta, chiar se dorește acest ambulatoriu.

Domnul Dascalu Valentin întreabă dacă lucrările au fost contractate de către o firma, cine estefirma?

Domnul Primar spune ca firma este IDITA și caa cerut o suplimentare de fonduri dar noi nu avem de unde, a venit cu un act aditional dar noi nu avem bani și acum ei nu mai vor să facă.

Domnul Dascalu Valentin spune ca aceasta firma a intrat în faliment.

Domnul Minea Mihai, membru în Consiliul de Administratie al Spitalului, spune ca, contractele au fost cum au fost făcute și ca firma nu le mai respecta, avem specialisti care urmăresc lucrările șivis a vis de acea parte de lucrări atât cât a fost făcută, unele lucrări au fost făcute în plus și unele în minus, pe asta a fost făcut contractul. Celelalte lucrări, care spuneti trebuie făcute, am fost și am văzut ca, decât să facemun contract destul de pagubos am decis sa se faca sectionat aceste lucrări. Noi cu persoanalul ,pe care daca am putea sa l angajam la SPIR, 17 persoane, dar nu putem, dar având în vedere ca este stare de alerta și nu putem angaja personal să facem aceste lucrari. Blocajul este datorită acestei stari, dar se fac eforturi pentru a se debloca acesta situație. Am discutat cu domnul Megan, cu domnul Cazacu și dacă facem cu Spir- ul,ieșim mult mai bine.

Domnul Călin Grozăvescu Manager Spital spune ca a venit și roaga să se urgenteze lucrările pentru ca acum sunt finantati doar de casa de sănătate dar situație se va termina și nu vom mai fi Spital COVIDși atunci va trebui să facem contractul cu 1200 de pacienți/ luna iar dacă nu avem policlinica functional noi vom intra în imposibilitatea de a platii salariile. În ciuda a ce spune noi chiar ne dorm ambulatoriul.

Domnul Ardelean Gavrila a analizat răspunsul trimis de către Serviciul Public Piața Gugulanilor și dorește sa i se comunice o situatie la zi detaliata,ce reprezinta ,,bunurii si servicii'', o situatie defalcata pe anul 2020 privind veniturile si cheltuielile pe fiecare activitate / obiectiv in parte din cadrulPietei Gugulanilor.

Doamna Ponetchi Maria precizeaza ca s-a publicat OUG nr.69/2020 si solicita initierea unui proiect de hotarare in baza prevederilor acesteia,conform art V: 

Acordarea unor facilităţi la plata impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri

(1) Pentru durata stării de urgenţă decretate în anul 2020, în cazul contribuabililor plătitori de impozit pe clădiri/taxă pe clădiri potrivit art. 462 din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot adopta hotărâri până la data de 14 august 2020 privind:

a) reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de până la 50%, pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosinţă printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfăşurarea unor activităţi economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgenţă, ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.

 

Domnul Isac Marius Adrian multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


 ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 28.04.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata prin Dispoziţia nr.359/22.04.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.04.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei  si proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General municipiului Caransebes, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 18 consilieri locali, absentand motivat domnul Stanescu Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

 PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş 

din data de 28.04.2020        


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,  in data de 28.04.2020 .

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata din data de 09.04.2020.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii licitației publice cu plic închis, în vederea vânzarii terenului înscris în CF nr.43172 Caransebes, nr.cad.43172, în suprafață de 1.037 mp, proprietatea municipiului Caransebeș și aprobarea documentatiei de atribuire si a pretului de pornire la licitatie.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii licitației publice cu plic închis în vederea vânzarii terenului înscris în CF nr.43173 Caransebes, nr.cad.43173, în suprafață de 639 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul privat proprietatea municipiului Caransebeș si aprobarea documentatiei de atribuire si a pretului de pornire la licitatie.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 193 mp, identificata în CF nr. 38204 Caransebes nr. cad.38204, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat,  a  parcelelor de teren  înscrise în CF nr.38613 Caransebeș, nr.top.49/1, în suprafață de 554 mp, CF nr.42462 Caransebeș, nr.top.50/1, în suprafață de 800 mp și CF nr.42466 Caransebeș, nr.top.50/2, în suprafață de 376 mp, situate în intravilanul municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind suspendarea obligatiei de plata a chiriei pentru terenurile cu destinatia terase, aflate in proprietatea municipiului Caransebes, inchiriate agentilor economici a caror activitate este suspendata in baza Ordonantei Militare nr.1/2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind aprobarea acordarii normei de hrană pentru personalul Direcției Poliția Locală.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

9.- Proiect de hotarare privind aprobarea modificarii Statului de Funcții pentru Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

10. - Intrebari.Interpelari.

11. - Diverse.


Punctul 1. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 28.04.2019.

Se supune la vot ordinea de zi și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de îndată din  data de 09.04.2020.

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.        

Punctul 3.  Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii licitației publice cu plic închis, în vederea vânzarii terenului înscris în CF nr.43172 Caransebes, nr.cad.43172, în suprafață de 1.037 mp, proprietatea municipiului Caransebeș și aprobarea documentatiei de atribuire si a pretului de pornire la licitatie.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 4. - Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii licitației publice cu plic închis în vederea vânzarii terenului înscris în CF nr.43173 Caransebes, nr.cad.43173, în suprafață de 639 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul privat proprietatea municipiului Caransebeș si aprobarea documentatiei de atribuire si a pretului de pornire la licitatie.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea  inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 193 mp, identificata în CF nr. 38204 Caransebes nr. cad.38204, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 6. - Proiect de hotărâre privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat,  a  parcelelor de teren  înscrise în CF nr.38613 Caransebeș, nr.top.49/1, în suprafață de 554 mp, CF nr.42462 Caransebeș, nr.top.50/1, în suprafață de 800 mp și CF nr.42466 Caransebeș, nr.top.50/2, în suprafață de 376 mp, situate în intravilanul municipiului Caransebeș.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate  de voturi din cei prezenti.     

Punctul 7. - Proiect de hotărâre privind suspendarea obligatiei de plata a chiriei pentru terenurile cu destinatia terase, aflate in proprietatea municipiului Caransebes, inchiriate agentilor economici a caror activitate este suspendata in baza Ordonantei Militare nr.1/2020.

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. - Proiect de hotărâre privind aprobarea acordarii normei de hrană pentru personalul Direcției Poliția Locală.  

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.    Punctul 9. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea modificarii Statului de Funcții pentru Aparatul de specialitate al Primarului municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu unanimitate  de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. - Intrebari.Interpelari.

Punctul 11. - Diverse. 

Domnul Ardelean Gavrila  întreba cu ce ajuta Piața, Primaria?  Cu nimic.

Domnul Viceprimar spune ca nici Primaria nu ajuta Piața cu bani.

Domnul Ardelean Gavrila intreaba  de ce ar trebui sa o ajute Primaria?

Domnul Viceprimar spune ca Piața se autofinanteaza.

Domnul Ardelean Gavrila  întreba dacă știe cineva cât produce Piața, daca poate sa-i spună cineva  care este venitul zilnic la Piața? I-a spus un prieten care a fost sa inchirieze o masa,m ca i s-a spus sa plătească de anul trecut din octombrie chirie, deși la masa lui a vândut altcineva.

Domnul Viceprimar spune ca , în acest caz, sa nu plătească.

Domnul Ardelean Gavrila spune ca, atunci  îl scoate aia din Piața.

Solicita să se faca un control acolo, sa știm care sunt incasarile zilnice. Avem un coleg  de aici care a spus ca s-au dat bani pentru dosarele penale de la Piața.

Domnul Viceprimar întreabă pentru ce?

Domnul Ardelean Gavrila  spune ca, pentru a se impaca oamenii cu părțile vatamate.

Domnul Primar întreaba despre care coleg este vorba?

Domnul Ardelean Gavrila, răspunde ca, domnul Stanescu.

Domnul Viceprimar solicita ca în cazul în care sunt informații, să se facă publice,pentru ca așa nu este bine,pentru ca, din câte știe dansul , atât Piața ,cât și celelalte institutii au fost auditate.

Domnul Ardelean Gavrila  întreabă dacă știe cineva, cine aduna banii la Piața?

Domnul Primar spune ca cine aduna banii, stiu toți.

Domnul Viceprimar întreabă dacă se vrea să se știe incasarile zilnice?

Domnul Primar spune ca poate face o medie.

Domnul Ardelean Gavrila  spune ca acolo se incaseaza de acum 10 ani, nu știe nimeni ce e acolo.

Domnul Viceprimar spune ca toate mesele sunt inchiriate prin hotarari de consiliu.

Domnul Ardelean Gavrila întreabă dacă este normal ca oamenii de la mesele de textile sa plătească intervalul dintre mese. Sa-i lase gratis.

Domnișoara Plesa Andra îl întreabă pe domnul Ardelean, ce vrea sa spună, pentru ca este curioasa, fiindca se afirma  public anumite lucruri aici, în Consiliul Local.

Domnul Ardelean Gavrila spune ca trebuie să se facă un control acolo.

Domnișoara Plesa Andra precizeaza ca în fiecare an este control de audit, iar domnul Ardelean este consilier local de 4 ani, de ce nu a solicitat cheltuielile lunare, sau încasările de la Piața? Sau mai bine spus, vrem sa stim toți, ce afirmații vrea dansul să facă, pentru ca sunt afirmații publice, suntem în sedinta Consiliului Local.

Ce il intereseza de fapt, daca se fura banii,  asta vrea sa știe? Are dovezi?

Domnul Ardelean Gavrila spune ca regreta ca a fost pasiv, cât timp a fost activ.

Domnișoara Plesa Andra spune ca vrem și noi dovezile, dacă domnul Ardelean le are, să ne  spuna aici, celor 19 consilieri locali.

Domnul Ardelean Gavrila i se adreseaza domnișoarei Plesa Andra, spunându-i ca a umblat  după Primar cu DIICOT-ul. 

Domnișoara Plesa Andra îl întreabă dacă dansa a umblat? Sa răspundă public. Da, sau nu? Eu am umblat

Domnul Ardelean raspunde : ,,Ai dumneavoastră.'' 

Domnișoara Plesa Andra spune ca trebuie să ne judecam fiecare cu fiecare, ca să fie liniște.

Domnul Ardelean Gavrila intreaba daca pe tatăl ei l-a judecat cineva ca a distrus OCL ? Pe Teo l-a judecat cineva?

Domnișoara Plesa Andra il întreabă ce vrea sa spuna , de fapt,  ca au furat?

Domnul Ardelean Gavrila spune ca nu știe dacă au furat, sau nu.

Domnul Viceprimar spune ca se va pune la dispoziție o situație cu media lunara de incasare de la Piața.

Domnul Dascalu Valentin întreaba dacă s-a luat în considerare să demarăm lucrările de investiții pe care le avem prevăzute, pentru că acum se poate lucra la niște trotuare, la niște străzi, poate au început și noi nu știm. E bine să mai facem niște asfaltări .

Domnul Primar spune ca bugetul de investiții nu este afectat iar lucrările se vor începe din luna mai.  Ne am concentrat foarte mult pe Spital .

Domnul Dascalu Valentin spune ca, e  bine să mai facem niște asfaltări.

Domnul Primar spune ca s-a  achizitionat mixtura asfaltica.

Domnul Viceprimar spune ca abia din 15 mai încep asfaltarile. 

Domnul Isac Daniel spune ca ar trebui să se deschidă piața de cereale.

Domnul Viceprimar spune ca va lua în calcul acest lucru, va vorbi cu sefa Pietei dacă poate sa  gestioneze, pentru ca trebuie stabilit numărul și sa fie asigurata intrarea și ieșirea din piața. O să vedem și de asta.

Domnul Isac Marius Adrian multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  



ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 09.04.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.351/09.04.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 09.04.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, domnul Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 16 consilieri locali, absentand motivat  Bischof Mariana, Novac Daniela si Stanescu  Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata  in data de 09.04.2020.

 

1. Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes, pe o perioada de 3 luni.

2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de  09.04.2020

3.- Aprobarea  procesului verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.03.2020.

4.- Proiect de hotarare privind  rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020, precum si a listei de investitii anexa la buget.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.-  Proiect de hotarare privind  modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, aprobat prin HCL nr.238/27.08.2008.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

                

Punctul 1. Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes, pe o perioada de 3 luni.

Domnișoara Plesa Andra Sabrina propune ca presedinte de sedinta să fie  domnul Isac Marius Adrian.

Se supune la vot propunerea făcută de domnișoara Plesa Andra si se aproba cu 9 voturi pentru din partea domnilor Isac Marius Adrian, Brancu Ciprian Lazar, Strejariu Filip Petru, Plesa Andra, Emanuela Craciunescu, Rafa Vasile, Todorescu Lazar, Gherman Aurora, Ponetchi Maria,  și 7 abtineri  din partea domnilor Dascalu Valentin, Radu Valeriu Savu, Bogdea Constantin, Badet Ion, Cristescu Codruta,  Isac Alexandru, Ardelean Gavrila.   

Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de  09.04.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.  

Punctul 3.- Aprobarea  procesului verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.03.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.  

Punctul 4. - Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020, precum si a listei de investitii anexa la buget.

Domnul Isac Marius Adrian propune un  amendament si anume la Cap.67.02

-se diminueaza titlul 20 cheltuieli materiale cu suma de 318.600 lei trimestrul II

-se diminueaza titlul 10 cheltuieli de personal cu suma de 21.400 lei trimestrul II 

Se supune la vot proiectul de hotarare cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5.-  Proiect de hotarare privind  modificarea si completarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Local al municipiului Caransebes, aprobat prin HCL nr.238/27.08.2008.

Domnul Bogdea Florin intreaba despre ce este vorba aici. 

Doamna secretar spune ca in baza solicitarii Institutiei Prefectului ca urmare a adresei MLPDA, trebuie modificat Regulamentul de organizare a Consiliului Local , in sensul de a prevedea ca sedintele sa se poata tine in perioada pandemiilor si a altor situatii de forta majora si prin mijloace electronice. Dar, pentru ca sedintele sa aiba loc online, trebuie sa se achizitioneze un soft si sa se  poata inregistra voturile.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Domnul Isac Marius Adrian multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  

          


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 30.03.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata prin Dispoziţia nr.311/24.03.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.03.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei  si proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General municipiului Caransebes, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 18 consilieri locali, absentand motivat domnul Stanescu Alexandru si domnul Strejariu Filip Petru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

        Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş 

din data de 30.03.2020        


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,  in data de 30.03.2020

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata din data de 12.03.2020.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC TRANSAL URBIS  SRL Caransebes, pe anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

              Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC POL- COM  SRL Caransebes, pe anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

              Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5.- Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL Caransebes, pe anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6.- Proiect de hotarare privind aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC GUGULANIA LAND  SRL Caransebes, pe anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7.- Proiect de hotarare privind acceptarea donației  terenurilor  înscrise în CF nr.37643,  în suprafață de 283 mp, CF nr.37633,  în suprafață de 304 și CF nr.37621,  în suprafață de 111 mp, proprietatea doamnei Popovici Maria,  cu destinația drum.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

              Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8.- Proiect de hotarare privind acceptarea donației terenului   înscris în CF nr.42201,  în suprafață de 2.082, proprietatea domnilor  Cătană Dorin Florentin,  Cătană Maria,  Banu Pavel Aron, Banu Ana, Todor Daniel, Jivoinovici Dușița Gheltrude, Ștefănescu Marius-Iulian și Ștefănescu Gabriela, cu destinația drum.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

              Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

9.- Proiect de hotarare privind  modificarea și completarea HCL nr.104/08.05.2019 cu privire la  schimbarea  destinatiei imobilului in care isi desfasoara activitatea Liceul Tehnologic Dacia in vederea demolarii Corpului de cladire C6 si amenajarea pe terenul ramas liber a unei parcari  acoperite.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

10.- Proiect de hotarare privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelelor de teren nr.top.4686/2 în suprafata de 192 mp, nr.top 4688/2 în suprafața de 9931 mp și nr.top 4689/6, în suprafata de 2812 mp din CF nr. 11813, proprietatea Statului Român situate în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

            Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

11.- Proiect de hotarare privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.39740, nr.cad.39740, în suprafață de 6.224 mp,  proprietatea municipiului Caransebeș.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

              Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

12.- Proiect de hotarare privind   acordarea denumirii ,, strada Carpati „ pentru terenul cu destinația drum, cu nr. cad 38178  inscris in CF nr.38178 Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

            Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea  Planului Urbanistic de Detaliu pentru  lucrarea ,, Montare cort evenimente și construire anexe în regim P, Calea Timisoarei, nr.7B, Caransebes",  beneficiar SC CERNA SRL.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

              Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

14.- Proiect de hotarare privind aprobarea  transformarii unei funcții publice de consilier, clasa I, grad profesional asistent, la Compartimentul Juridic și resurse umane din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Caransebes, în functia publica de consilier, clasa I, grad profesional principal, ca urmare a promovarii în grad profesional a titularului postului.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

            Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

15.- Proiect de hotarare privind aprobarea  Regulamentului privind procedura de atestare a persoanelor care doresc sa obțină calitatea de administrator de imobile.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

          Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

16. - Intrebari.Interpelari.

17. - Diverse.


Punctul 1. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.03.2019.

Domnul Primar propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte:  Aprobarea procesului -verbal al sedintei extraordinare convocata de indata din data de 26.03.2020,  Proiect de hotarare privind aprobarea contului de executie al bugetului local la trimestrul IV pentru anul 2019 si  Proiect de hotarare privind  aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii la trimestrul IV pentru anul 2019.

Doamna Ponetchi Maria supune la vot punct cu punct completarea proiectelor de peste ordinea de zi:

Se supune la vot completarea cu Aprobarea procesului -verbal al sedintei extraordinare convocata de indata din data de 26.03.2020 si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiect de hotarare privind aprobarea  contului de executie al bugetului local la trimestrul IV pentru anul 2019 si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiect de hotarare privind aprobarea  contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii la trimestrul IV pentru anul 2019 si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Doamna Ponetchi Maria  supune la vot ordinea de zi cu completarile aduse  și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti..


Punctul 2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din  data de 12.03.2020.

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.        

Intra în sala de sedinte , domnul consilier Strejariu Filip Petru.


Punctul 3.  Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC TRANSAL URBIS  SRL Caransebes, pe anul 2020.

Domnul Bogdea Constantin spune ca nu a primit anexa la buget .

Domnul Dascalu Valentin spune ca a fost analizata documentatia in sedinta AGA  la SC TRANSAL URBIS. 

Doamna Dumbrava Vetuta spune ca anexa a fost pusa la un reprezentant din partea PSD.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti cu 10 voturi pentru din partea domnilor Dascalu Valentin, Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria,  Gherman Aurora, Rafa Iulian, Todorescu Lazar și Isac Marius Adrian si 8 abtineri din partea consilierilor Bogdea Constantin, Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila, Isac Daniel Alexandru, Badet Ion.


Punctul 4. - Proiect de hotarare privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC POL- COM  SRL Caransebes, pe anul 2020.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti cu 15 voturi pentru din partea domnilor Dascalu Valentin, Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Gherman Aurora, Rafa Iulian, Todorescu Lazar  Isac Marius Adrian  Badet Ion, Radu Valeriu Savu, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila, si 3 abtineri Isac Daniel Alexandru, Bogdea Constantin, Cristescu Codruta


Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea  bugetului de venituri si cheltuieli al SC CAZARE SI SERVICII PUBLICE SRL Caransebes, pe anul 2020.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti cu 10 voturi pentru din partea domnilor Dascalu Valentin, Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria,  Gherman Aurora, Rafa Iulian, Todorescu Lazar și Isac Marius Adrian si 8 abtineri din partea consilierilor Bogdea Constantin, Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila, Isac Daniel Alexandru, Badet Ion.


Punctul 6. - Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli al SC GUGULANIA LAND  SRL Caransebes, pe anul 2020.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti cu 10 voturi pentru din partea domnilor Dascalu Valentin, Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria,  Gherman Aurora, Rafa Iulian, Todorescu Lazar și Isac Marius Adrian si 8 abtineri din partea consilierilor Bogdea Constantin, Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila, Isac Daniel Alexandru, Badet Ion.


Punctul 7. - Proiect de hotărâre privind acceptarea donației  terenurilor  înscrise în CF nr.37643,  în suprafață de 283 mp, CF nr.37633,  în suprafață de 304 și CF nr.37621,  în suprafață de 111 mp, proprietatea doamnei Popovici Maria,  cu destinația drum.    

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.


Punctul 8. - Proiect de hotărâre privind   acceptarea donației terenului   înscris în CF nr.42201,  în suprafață de 2.082, proprietatea domnilor  Cătană Dorin Florentin,  Cătană Maria,  Banu Pavel Aron, Banu Ana, Todor Daniel, Jivoinovici Dușița Gheltrude, Ștefănescu Marius-Iulian și Ștefănescu Gabriela, cu destinația drum.  

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.    


Punctul 9. - Proiect de hotărâre privind   modificarea și completarea HCL nr.104/08.05.2019 cu privire la  schimbarea  destinatiei imobilului in care isi desfasoara activitatea Liceul Tehnologic Dacia in vederea demolarii Corpului de cladire C6 si amenajarea pe terenul ramas liber a unei parcari  acoperite.   

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in majoritate de voturi din cei prezenti, cu 17 voturi pentru.  Domnul Bogdea Constantin nu voteaza.


Punctul 10. - Proiect de hotărâre privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelelor de teren nr.top.4686/2 în suprafata de 192 mp, nr.top 4688/2 în suprafața de 9931 mp și nr.top 4689/6, în suprafata de 2812 mp din CF nr. 11813, proprietatea Statului Român situate în intravilanul municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.    


Punctul 11. - Proiect de hotărâre privind aprobarea dezmembrarii terenului înscris în CF nr.39740, nr.cad.39740, în suprafață de 6.224 mp,  proprietatea municipiului Caransebeș.

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.    


Punctul 12. - Proiect de hotărâre privind  acordarea denumirii ,, strada Carpati „ pentru terenul cu destinația drum, cu nr. cad 38178  inscris in CF nr.38178 Caransebes.   

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.    

Punctul 13. - Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru  lucrarea ,,Montare cort evenimente și construire anexe în regim P, Calea Timisoarei, nr.7B, Caransebes",  beneficiar SC CERNA SRL. 

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.    

Punctul 14. - Proiect de hotărâre privind aprobarea  transformarii unei funcții publice de consilier, clasa I, grad profesional asistent, la Compartimentul Juridic și resurse umane din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Caransebes, în functia publica de consilier, clasa I, grad profesional principal, ca urmare a promovarii în grad profesional a titularului postului.   

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.    

Punctul 15. - Proiect de hotărâre privind aprobarea  Regulamentului privind procedura de atestare a persoanelor care doresc sa obțină calitatea de administrator de imobile.    

Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.      

Punctul 1 peste ordinea de zi: Aprobarea procesului -verbal al sedintei extraordinare convocata de indata din data de 26.03.2020 

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi:  Proiect  de hotarare privind aprobarea   contului de executie al bugetului local la trimestrul IV pentru anul 2019.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi:  Proiect  de hotarare privind aprobarea contului de executie al bugetului de autofinantate si subventii la trimestrul IV pentru anul 2019.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Doamna Ponetchi Maria anunța ca la mapa se găsește Raportul privind starea economica și sociala a municipiului și autoritatilor administratiei publice locale în anul 2019, doar pentru prezentare nu pentru supunere la vot.

Punctul 16. - Intrebari.Interpelari.

Punctul 17. - Diverse.       

Domnul Dascalu Valentin ii cere domnului primar, ca și în urmă cu câteva zile, să renunțe la această măsură, precizând că redeschiderea pieței trebuie făcută doar pentru producători și nu pentru cei care cumpără produse din altă parte și le revând în Piața Gugulanilor. Cere să se consemneze în procesul verbal solicitarea de redeschidere a pieței. Fără a mai repeta ce prevede ordonanța militară, dorește să se ia în considerare redeschiderea pieței și ar dori sa stie și poziția consilierilor. Nu se poate să avem piața închisă,fiind vorba doar de produsele naturale de la producători, acolo în partea stângă, nu de cei care aduc din altă parte și vând. Acum e și sezonul pentru însămânțări, se aduce arpagic, se vor aduce răsaduri, agricultura trebuie să meargă, de ce să nu ne ajutăm producătorii? La Kaufland nu intrăm în aglomerație?

Domnisoara Andra Pleșa și Maria Ponețchi se pronunța pentru redeschiderea pieței. Suntem mai mulți care dorim redeschiderea pieței,decat sa mearga la Kaufland, mai bine la piață. Doamna Ponetchi propune să se faca reguli cum să intre lumea, producătorii să aibă mască și mănuși. Dommnul Florin Bogdea mentioneaza ca că toți ne-am dori să facem cumpărături în piață, dar nu știm care e impactul, dacă afectează sănătatea, adevărul e undeva la mijloc.

Reprezentanta Pieței Gugulanilor, doamna Luminița Verdeș precizeaza că piața se poate redeschide, urmând să fie respectate măsurile impuse în ordonanțele militare, astfel ca din cinci uși, se deschide doar una, ca să se intre civilizat, ca la Kaufland.

Domnul primar considera că piața poate fi un loc în care te poți îmbolnăvi de coronavirus, iar măsura de închidere este una mai mult decât necesară. Piața nu este magazin. Dansul arata ca nu este conceptului de piață, nu are nimic nici cu Luminița, nici cu se întâmplă acolo. Problema e că la piață nu ai control asupra vânzolelii, oamenii nu merg la piață ca la Kaufland, unde știu expres unde sunt produsele, la piață cauți, negociezi, discuți, nu se poate pune poliție să restricționeze accesul, chiar dacă e în aer liber, nu e ca în celelalte magazine. S-a votat în CLSU, e o măsură bună pentru momentul acesta. Chiar dacă o să-i sară în cap 50 la sută din oraș, prefera să nu am nici un îmbolnăvit legat de activitatea din piață. Considera ca toată lumea se descurcă si fără piață. Toate măsurile sunt pentru a restricționa cât mai mult circulația, iar noi cum sa deschidem ? Precizeaza ca, dacă puteam, închideam și magazinele, dar nu mai aveam de unde să ne alimentăm. Ordonanța militară nu spune imperativ că piața trebuie să rămână deschisă.

 

Doamna Ponețchi Maria multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 26.03.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.316/26.03.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 26.03.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, domnul Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 14 consilieri locali, absentand motivat  Plesa Andra, Novac Danela, Bischof Mariana, Stanescu  Alexandru, Ardelean Gavrila .

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 26.03.2020.


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de 26.03.2020.

2.-Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata din data de 25.03.2020.

3.- Proiect de hotarare privind  rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020, precum si a listei de investitii anexa la buget.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de  26.03.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.  

Punctul 2.-  Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata din data de 25.03.2020.  

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti 

Punctul 3. - Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020, precum si a listei de investitii anexa la buget.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

 

 Doamna Ponetchi Maria multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 12.03.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.299/12.03.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 12.03.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, domnul Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 16 consilieri locali, absentand motivat Isac Marius Adrian si nemotivat Stanescu  Alexandru si Rafa Vasile Iulian .

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata  in data de 12.03.2020.


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de 12.03.2020

2. - Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata din data de 03.03.2020.                 

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a listei de investitii pe anul 2020.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                 Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

 

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de  12.03.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.  

Punctul 2. - Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului -verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de inadat  din data de 03.03.2020. 

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal  si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.  

În sala intra domnul Rafa Vasile Iulian, consilier local.

Punctul 3.-  Proiect de hotarare privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiului Caransebes si a listei de investitii pe anul 2020.               

Se supune la vot proiectul de hotărâre  si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

În sala intra domnul  Stanescu Alexandru.

Doamna Ponetchi Maria multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 25.03.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.314/25.03.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 25.03.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, domnul Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 17 consilieri locali, absentand motivat  Bischof Mariana si Stanescu  Alexandru.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

        Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

 

  PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata  in data de 25.03.2020.


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de 25.03.2020.               

2.- Proiect de hotarare privind  rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020, precum si a listei de investitii anexa la buget.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                  Prezintă: Comisia de specialitate nr.1


Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de  25.03.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.  


Punctul 2. - Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al municipiului Caransebes si a bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020, precum si a listei de investitii anexa la buget.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Doamna Ponetchi Maria multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 03.03.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr.264/02.03.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 03.03.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, domnul Felix-Cosmin Borcean si Secretarul General al municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 17 consilieri locali, absentand motivat doamna Bischof Mariana si doamnaNovac Daniela.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.


PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indatain data de 03.03.2020.


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de 03.03.2020

2.- Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 27.02.2020.

3.- Proiect de hotarare privind aprobarea Programului anual pentru acordarea finantarilor nerambursabile pe anul 2020 in valoarea totalade 340.000 lei.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.- Proiect de hotarare privindangajarea de catre Spitalul Municipal de Urgența Caransebes a unui avocat în vederea sustinerii cauzelor și apărării intereselor Spitalului, cu suportarea cheltuielilor aferente de către Spital și cu incadrareaîn bugetul de venituri și cheltuieli aprobat al Spitalului Municipal de Urgența Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

       Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

Punctul 1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de03.03.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2. - Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului -verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,din data de 27.02.2019. 

Se supune la vot aprobarea procesului-verbalsi se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3.-Proiect de hotarare privind aprobarea Programului anual pentru acordarea finantarilor nerambursabile pe anul 2020 in valoarea totalade 340.000 lei. 

Domnul Dascalu Valentin spune ca desi a semnat materialul la comisie, acum vine cu propunerea sa se I-a de la Culte suma de 50.000 lei si sa o punem la sport.

Domnul Viceprimar intreaba daca avem vreo cerere la sport?

Domnul Primar spune ca momentan sunt doar doua cereri de la judo si de la baschet.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca suma de 140.000 lei este suficienta pentru Culte.

Domnul Primar spune ca la Culte suma s-a creionat in functie de solicitari, de exemplu 130.000 lei sunt doar pentru solicitarile Episcopiei. Pe langa Biserica Ortodoxa este si Biserica Baptista, Penticostala, Sinagoga care nu au folosit fondurile de anul trecut si le au dat inapoi dar doresc anul acesta. Dumneavoastra decideti.

Domnisoara Plesa Andra spune ca la sport este si Clubul Sportiv Municipal.

Domnul Primar spune ca daca se vor afilia ramurile respective, automat banii o sa mearga catre Clubul Sportiv. Baschetul inca nu este afiliat dar pana in toamna poate se vor afilia si se vor mai face si rectificari pe banii respectivi.

Domnul Dascalu Valentin spune ca nu trebuie sa le dam cat au cerut.

Domnul Bogdea Constantin intreaba daca cererile sunt pe sumele respective.

Domnul Primar spune ca sunt doar doua cereri de la biserica, greco-catolici si penticostali care au sume mici. Sunt acele proiecte ale Bisericii Ortodoxe, precum Proiectul Sfantului Vasile cel Mare, nu neaparat pentru biserici in sine. 

Domnul Viceprimar spune ca daca le luam acesti bani la Culte raman aproape fara nimic ceilalti.

Domnul Primar spune ca anul trecut au fost mai multi bani la biserica ortodoxa.

Se spune la vot amendamentul domnului Dascalu Valentin si se respinge cu 15 abtineri in partea consilierilor Isac Marius, Strejariu Filip, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Rafa Iulian, Todorescu Lazar, Stanescu Alexandru, Brancu Ciprian, Badet Ion, Ardelean Gavrila, Bogdea Constantin, Isac Daiel, Cristescu Codruta, Radu Valeriu și 2 voturi pentru din partea consilierilor Dasacalu Valentin și Gherman Aurora.

Se supune la vot proiectul de hotararesi se aproba cu majoritate devoturi din cei prezenti, cu 15 voturi pentru din partea consilierilor Isac Marius, Strejariu Filip, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Rafa Iulian, Todorescu Lazar, Stanescu Alexandru, Brancu Ciprian, Badet Ion, Ardelean Gavrila, Bogdea Constantin, Isac Daiel, Cristescu Codruta, Radu Valeriu și 2 abtineri din partea consilierilor Dascalu Valentin și Gherman Aurora. 

Punctul 4.-Proiect de hotarare privind aprobarea angajarii de catre Spitalul Municipal de Urgența Caransebes a unui avocat în vederea sustinerii cauzelor și apărării intereselor Spitalului, cu suportarea cheltuielilor aferente de către Spital și cu incadrareaîn bugetul de venituri și cheltuieli aprobat al Spitalului Municipal de Urgența Caransebes.

Doamna Gherman Aurora anunța ca dansa nu voteaza.

Domnul Primar dorește sa rec tifice proiectul de hotărâre,ca suportarea cheltuielilor să se facă de către Primărie pentru ca exista și precedentul, nu neapărat pentru avocati dar pentru celelalte cheltuieli suportate de către Primărie. Spitalul nu va putea sa suporte aceste cheltuieli, având conturile blocate.

Doamna Secretar General precizeaza ca acesta este un amendament la proiect dar ar fi împotriva prevederilor OG 26/2012, care spune în ce condiții se poate lua un avocat, un angajament cu contract de către o institutie publica. Noi doar aprobam posibilitatea ca sa-și angajeze avocat, dar contractul naște obligații de plata intre părți.

Domnul Cican Adrian întreba în ce articol este precizat acest lucru?

Doamna Secretar General spune ca este art. I, alin.2, lit.b, din Ordonanta, conform caruia noi le aprobam. 

Domnul Viceprimar citeste prevederile :

 ,, Alin. (2) În situaţii temeinic justificate, în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare, necesare autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, pot fi achiziţionate servicii de această natură, în condiţiile legii, numai cu aprobarea:

a) ordonatorilor principali de credite pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale;

b) consiliilor locale, consiliilor judeţene sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pentru autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice locale. 

Doamna Secretar General precizeaza ca serviciile avocatilor se achizitioneaza de catre dumneavostra, Spitalul cu aprobarea Consiliul Local.

Domnul Cican Adrian spune ca a citit foarte bine impreuna cu juristi si nu scrie niciunde ca nu se poate plati de catre Primarie. In OG 26/2012 nu spune despre partea financiara.

Doamna Secretar General spune ca,din moment ce inchei contractul de asistenta juridica, obligatia platii o are institutia care incheie contractul, nu o parte terta, pentru ca,contractul nu poate sa nasca obligatii fata de Primarie privindangajarea avocatilor. 

Domnul Cican Adrianintreaba de cePrimaria face alte plati catre Spital.

Doamna Secretar Generalexplica inca o data ce spune OG 26/2012.

Domnul Ardelean Gavrila intreaba cum am platit pana acum avocati?

Doamna Secretar Generalspune ca pentru cei angajati de Primarie I-a platit Primaria si pentru alte procese ale altorinstitutii au platit acele institutii.

Domnul Ardelean Gavrila spune ca nu noi am adus Spitalul in situatia aceasta ci aceia care au numit directori simanageri acolo. Tot felul de chioscuri decare s-a saturat lumea ,evaziuni fiscale.

Domnul Primar spune ca daca s-au platit alte prestari de servicii in contul Spitalului, considera ca si acest serviciu de angajare a unor avocati este perfect legal.

Domnul Cican Adrian spune ca este reglementat si de Legea nr. 95/2006, art.198, art199 si art. 202 ce poate sa finanteze Primaria si spune caSpitalul a platit suma de 65.000lei, inclusiv onorariul de succes avocatului.

Domnul Viceprimar face precizarea, ca dupa cum a spus chiar domnul Cican, Spitalul a platit, nu Primaria.

Domnul Cican Adrianspune cu bani de la bugetul local.

Domnul Primar intreaba dacaPrimaria a platit autorizatii CNCAN, si a platit amenzi de ce nu se poate plati si asta?

Domnul Viceprimar precizeaza ca noi suntem proprietari pe acele bunuri de aia s-a platit.

Doamna Secretar Generalspune ca Ordonanta face referire strict pentru procese la art. I, alin .2, lit.b)pentru modalitatea de angajare a avocatilor.

Domnul Bogdea Constantin arata ca,se intelege,ca, daca votam proiectul in forma initiala, fiind blocate conturile nu au cum sa plateasca iar daca votam cum zice domnul Primar,nu este corect. Ar trebui sa -l retragem ca sa ne lamurim.

Domnul Cican Adrianspune ca in 9 martie este primul termen.

Domnul Primar spune ca pentru asta s-a facut sedinta.

Doamna Secretar General spune ca nu va contrasemna o astfel dehotarare, dumneavoastra consilierii puteti savotati cum doriti.

Domnul Primar spune ca atâta vreme cât noi suntem ordonator principal, iar spitalul ordonator secundar, crede că se poate realiza acest lucru.

Domnul Bogdea Constantin propune retragerea proiectului de pe ordinea de zi, în condițiile în care există dispute juridice pe acest subiect. 

Domnul Cican Adrianspuneîncă o dată aleșilor locali că are nevoie de avocați pentru litigiile pe care le are cu persoana care are chioșcul în spital și cu medicii evacuați din policlinică,

Domnul Bogdea Constantin spune ca, nu noi, Consiliul Local, am deschis aceste procese, domnul Cican aforțat această realizare a ambulatoriului, dacă era un manager mai destoinic, putea să o faca în alt mod, dar ati făcut-o pompieristic și acum veniți în fața Consiliului Local să vă punem noi avocat, că v-au dat oamenii în judecată. Faceți o mie și o sută de procese, să fiți în procese cu toată lumea, nu este ok. N-ați scăzut datoriile, ați scăzut doar cu ce v-am dat noi și Guvernul.

Domnul Cican Adrian spunecă prin deciziile dumneavoastră, ați băgat acest spital în faliment, da, așa este, vă place sau nu, am redus datoriile, înșelați prin afirmații mincinoase.

Se supune la vot amendamentul domnului Primar si se respinge cu un vot pentru din partea domnului Stanescu Alexandru si 15 abtineri din partea consilierilor Isac Marius, Strejariu Filip, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Rafa Iulian, Todorescu Lazar,Brancu Ciprian, Badet Ion, Ardelean Gavrila, Bogdea Constantin, Isac Daiel, Cristescu Codruta, Radu Valeriu,Dascalu Valentin iar doamna Gherman Aurora nu voteaza .

Se supune proiectul de hotărâre și se respinge cu 7 voturi pentru din partea consilierilorIsac Marius,Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Rafa Iulian, Todorescu Lazar,Brancu Ciprian și9 abtineri din partea consilierilorBadet Ion, Ardelean Gavrila, Bogdea Constantin, Isac Daiel, Cristescu Codruta, Radu Valeriu,Dascalu Valentin, Stanescu Alexandru și Strejariu Filip Petru iar doamna Gherman Aurora nu voteaza.

Doamna Ponetchi Maria multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

L.S. Consilier Ponetchi Maria



              ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

      CONSILIUL LOCAL


             PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 27.02.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata prin Dispoziţia nr.240/20.02.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 27.02.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei  si proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes si Secretarul General municipiului Caransebes, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 19 consilieri locali.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

        Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

                                                   PROIECTUL ORDINII DE ZI

            al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 27.02.2020        

     

     1.  1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 27.02.2020, ora 14.00.

     2.- Aprobarea procesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,convocata de îndată in data de 18.02.2020.

     3.- Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr. 35/18.02.2020 in sensul rectificarii art.2 privind  aprobarea bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020 .

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                              Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

     4.- Proiect de hotărâre privind aprobarea organizarii licitatiei publice cu plic inchis in vederea concesionarii terenului inscris in CF 42909 Caransebes nr. cad.42909 in suprafata de 20.000 mp proprietatea municipiului Caransebes,in vederea realizarii de investitii pentru activitati  economice, a documentatiei de atribuire si a pretului de pornire la licitatie.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

     5.- Proiect de hotărâre privind aprobarea programului de monitorizare a depozitului neconform inchis Caransebes si desemnarea unui responsabil cu intocmirea pastrarea si arhivarea documentelor ce vizeaza monitorizarea depozitului.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.2

     6. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea Planului de acțiune pentru serviciile sociale administrate și finantate din bugetul local al municipiului Caransebes pentru anul 2020.

                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                                Prezintă: Comisia de specialitate nr.4

     7. - Proiect de hotărâre privind respingere plangerea prealabila formulata de domnul Românu Nicolae, înregistrată cu nr. 1830/14 din 21.01.2020,  privind revocarea HCL nr.133/25.06.2019, ca neintemeiată.

                                Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                              Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

     8. - Intrebari.Interpelari.

     9. - Diverse.


Punctul 1. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 27.02.2019, ora 14.00.

Domnul Primar propune completarea ordinii de zi cu urmatoarele proiecte: Proiect de hotarare privind predarea către Ministerul Lucrarilor Publice Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții ,pe bază de protocol, a terenului înscris în CF nr.40162, în suprafață de 23.766 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, liber de sarcini, pe perioada realizării de către Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A. a obiectivului de investiții „Construire bază sportivă TIP 1, Str.Cernei, municipiul Caransebeș, Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului ,, Modernizare si extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebes, judetul Caras-Severin”, in vederea finatarii acestuia in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 3, Obiectiv specific 3.1. C, apelul de proiecte nr. POR/2018/3/3.1/C/1/7 Regiuni si  Proiect de hotarare privind aprobarea documentaţiei tehnico-economică revizuită faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru Proiectul „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebeș, județul Caraș-Severin” din municipiul Caransebeș.

Doamna Ponetchi Maria supune la vot punct cu punct completarea proiectelor de peste ordinea de zi:

Se supune la vot completarea cu Proiect de hotarare privind predarea către Ministerul Lucrarilor Publice Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții ,pe bază de protocol, a terenului înscris în CF nr.40162, în suprafață de 23.766 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, liber de sarcini, pe perioada realizării de către Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A. a obiectivului de investiții „Construire bază sportivă TIP 1, Str.Cernei, municipiul Caransebeș si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului ,, Modernizare si extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebes, judetul Caras-Severin”, in vederea finatarii acestuia in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 3, Obiectiv specific 3.1. C, apelul de proiecte nr. POR/2018/3/3.1/C/1/7 Regiuni si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiect de hotarare privind aprobarea documentaţiei tehnico-economică revizuită faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru Proiectul „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebeș, județul Caraș-Severin” din municipiul Caransebeș si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Doamna Ponetchi Maria  supune la vot ordinea de zi cu completarile aduse  și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti..

Punctul 2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocate de îndată  in data de 18.02.2020.

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.        

Punctul 3.  Proiect de hotarare privind aprobarea modificarea HCL nr. 35/18.02.2020 in sensul rectificarii art.2 privind  aprobarea bugetului centralizat al institutiilor publice si activitatilor finantate integral sau partial din venituri proprii pe anul 2020 .

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4. - Proiect de hotarare privind aprobarea organizarii licitatiei publice cu plic inchis in vederea concesionarii terenului inscris in CF 42909 Caransebes nr. cad.42909 in suprafata de 20.000 mp proprietatea municipiului Caransebes,in vederea realizarii de investitii pentru activitati  economice,

a documentatiei de atribuire si a pretului de pornire la licitatie.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea   programului de monitorizare a depozitului neconform inchis Caransebes si desemnarea unui responsabil cu intocmirea pastrarea si arhivarea documentelor ce vizeaza monitorizarea depozitului.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6. - Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiune pentru serviciile sociale administrate și finantate din bugetul local al municipiului Caransebes pentru anul 2020.

Se supune la vot proiectul de hotarare cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. - Proiect de hotărâre privind  respingerea plangerii prealabile formulata de domnul Românu Nicolae, înregistrată cu nr.1830/14 din 21.01.2020, privind revocarea HCL nr.133/25.06.2019, ca neintemeiată.   

Domnul Dascalu Valentin spune ca pana la următoarea sedinta sa luam în considerare ce spune domnul Romanu și sa amanam aprobarea acestui punct, se pare ca cei doi, și anume, domnul Romanu si vecinul au ajuns la o înțelegere.

Domnul Primar retrage punctului 7 de pe ordinea de zi.

Doamna Secretar General Ana Bratu spune ca plângerea este făcută, calea rezolvarii acestei situații este doar instanța, chiar dacă se retrage punctul sau dacă s-ar fi votat tot în instanța s-ar fi solutionat aceasta situație, deoarece hotărârea a produs efecte, licitatia a avut loc și s-a încheiat contractul de vanzare – cumparare. Din acest motiv hotărârea nu mai poate fi revocata ci petentul poate sa solicite anularea ei în instanța.              

Punctul 1 peste ordinea de zi: Proiect  de hotarare privind predarea către Ministerul Lucrarilor Publice Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții ,pe bază de protocol, a terenului înscris în CF nr.40162, în suprafață de 23.766 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, liber de sarcini, pe perioada realizării de către Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A. a obiectivului de investiții „Construire bază sportivă TIP 1, Str.Cernei, municipiul Caransebeș.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi:  Proiect  de hotarare privind aprobarea  proiectului ,, Modernizare si extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebes, judetul Caras-Severin”, in vederea finatarii acestuia in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 3, Obiectiv specific 3.1. C, apelul de proiecte nr. POR/2018/3/3.1/C/1/7 Regiuni.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi:  Proiect  de hotarare privind aprobarea documentaţiei tehnico-economică revizuită faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) pentru Proiectul „Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al municipiului Caransebeș, județul Caraș-Severin” din municipiul Caransebeș.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul  8. - Intrebari.Interpelari.      

Domnul Bogdea Constantin Florin întreabă când se poate asfalta pe strada Tudor Vladimirescu?

Domnul Primar spune ca strada Tudor Vladimirescu și Simion Barnutiu sunt cuprinse în proiect.

Domnul Todorescu Lazar precizeaza ca la Taxe și Impozite ar trebui sa lucreze toate cele trei ghisee măcar în aceasta perioada, adică pana la 31 martie cât este acea scutire de impozit.

Domnul Ardelean Gavrila reamintește ca a solicitat să se  i-a măsuri în zona transformatorului de la Penny Market unde este mizerie și s-ar putea amenaja acolo o parcare sau altceva.

Domnul Isac Daniel Alexandru spune ca ar trebui sa achizitionam pentru școli și institutii publice  dezinfectante, sapunuri și termometre pentru grădinițe, fiind necesare acum cu acest virus.

Doamna Cristescu Codruta precizeaza ca la dansa la scoala s-au luat toate măsurile necesare pentru copii.

Punctul  9. - Diverse.

Domnul Romanu prezinta o poza cu terenul care s-a scos la licitatie și pentru care a depus plangerea la Primărie și spune ca o să se adreseze instantelor de judecată pentru ca, considera ca trebuia sa știe și dansul despre acesta licitatie.

Domnul Matei Dumitru spune ca nu este mulțumit de calitatea lucrarilor de reabilitare din Spital și solicita să se urmărească cu atenție recepția la final și mai spune ca referitor la concursul pentru Clubul Sportiv Municipal trebuie să se inceteze odată pentru totdeauna cu promovarea pe criterii politice.Pe ce criterii a  participat  domnul Minea? Putea să fie un tânăr participant.

Domnul Primar  întreabă de ce nu a participat domnul Matei sau de ce nu a trimis domnul pe altcineva la concurs.

Domnul Manager Cican Adrian spune ca lucrările de la Spital se desfășoară în condiții bune, la sfârșit vom vedea dacă este bine sau rău. Referitor la acest virus, spune ca în Spital sunt 3 izolatoare, avem dezinfectant, pentru servirea hranei am discutat cu firma care se ocupa și are  pe stoc pentru 45 pana la 60 de zile, avem materiale de protecția speciale. Am avut 9 cazuri în Spital în doua zile, personalul este la lucru, nu este nimeni în concediu, avem tot ce ne trebuie, chiar de aseară  avem și un aparat care testează.                

Doamna Ponețchi Maria multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  



 

               ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

      CONSILIUL LOCAL


PROCES VERBAL


Încheiat astăzi, 31.01.2020, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata prin Dispoziţia nr. 51/23.01.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 31.01.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei  si proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Secretarul municipiului Caransebes, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 19 consilieri locali.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

        Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită. 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

 al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş  din data de 31.01.2020        


1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 31.01.2020, ora 12.00.

2.- Aprobarea procesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş,convocata de îndată in data de 09.01.2020.

3.-  Proiect de hotărâre privind aprobarea documentatiei privind intocmirea Proiectului tehnic, caietului de sarcini, detalii de execuție, documentatie tehnica pentru autorizație, pentru investitia ,,Modificare traseu conducta de distributie a gazelor naturale pe strada Teiusului din municipiul Caransebes'', realizata de SC CALOR GRUP Resita.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                         Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4.-  Proiect de hotărâre privind aprobarea documentatiei privind intocmirea Proiectului tehnic, caietului de sarcini, detalii de execuție, documentatie tehnica pentru autorizație, pentru investitia ,,Modificare traseu conducta și instalatie de racordare gaze naturale pe strada Granicerilor din municipiul Caransebes''.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                         Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea vanzarii pe picior a lemnului rezultat din partida 5159, cu un volum de 123 mc unei firme solicitante in vederea exploatarii, a tarifului de exploatare  și acordarea de lemn gratuit  din fondul forestier proprietate publica a municipiului Caransebes, institutiilor publice din subordinea Cosiliului Local.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

6. - Proiect de hotărâre privind atribuirea în folosinţă gratuită a loturilor de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

7. - Proiect de hotărâre privind  incheierea unui act aditional la contractul de administrare  încheiat cu Direcția Silvica Caras-Severin, Ocolul Silvic Paltinis, privind prelungirea duratei contractului de administrarea în regim silvic a suprafetei de 353 ha, fond forestier, proprietatea publica a municipiului Caransebes.

                        Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

8. - Proiect de hotărâre privind indexarea cu ratei inflatiei de 4 % a tarifelor de baza/mp necesare la calculul chiriilor pentru contractele de inchiriere ce urmeaza a fi incheiate pe anul 2020 pentru spatiile destinate desfasurarii activitatilor comerciale, precum si a spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta.

                        Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

9. - Proiect de hotărâre privind  prelungirea in anul 2020 a termenului contractelor de inchiriere teren proprietate publica sau privata a municipiului Caransebes amplasamente garaje, amplasamente chioscuri, amplasamente terase sezoniere, constructii provizorii ,statii telefonie mobila-antene si indexarea cu rata inflatiei in valoare de 4% a pretului inchirierii, la reinoirea contractelor .

  Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă: Comisia de specialitate nr. 1

10. - Proiect de hotărâre privind  prelungirea in anul 2020 a termenului contractelor de inchiriere ( spatii, terenuri, mese) cu conditia achitarii integrale a chiriei aferente anului 2019, 

si indexarea cu rata inflatiei de 4% a preturilor contractelor de inchiriere exprimate în moneda naționala.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă: Comisia de specialitate nr. 1

11. - Proiect de hotărâre privind  vânzarea prin licitație publică cu plic închis, a terenului înscris în CF nr.42861, nr.cad.42861, în suprafață de 162 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, a documentației de atribuire si a prețului de pornire al licitației.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr. 1

12. - Proiect de hotărâre privind inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 18.000 mp, identificata în CF nr. 38756 Caransebes, nr top 5236/1/2 situata în intravilanul municipiului Caransebes, conform anexei ce face parte integranta din prezenta hotărâre.    

                        Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

13. - Proiect de hotărâre privind  inscrierea în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 193 mp, identificata în CF nr. 38204 Caransebes nr. cad.38204, situata în intravilanul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                         Prezintă: Comisia de specialitate nr. 1

14. - Proiect de hotărâre privind  mentinerea pretului pentru inchirierea parcelelor de teren agricol din zona Sesu Roșu din cadrul Proiectului Speranța Verde, la nivelul celor aprobate în anul 2019.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă: Comisia de specialitate nr. 1

15. - Proiect de hotărâre privind modificarea HCL nr.205/31.10.2019  in sensul modificarii destinatiei terenului dat în folosință gratuită către SC TRANSAL URBIS SRL  în suprafață de 15.000 mp, proprietatea Orașului Caransebeș, din deponeu, in statie de sortare.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă:  Comisia de specialitate nr.1

16 - Proiect de hotărâre privind  aprobarea Planului de acțiuni și lucrări de interes local pe anul 2020, pentru beneficiarii de ajutor social acordat conform Legii nr.416/2001  și beneficiarii Legii nr.208/1997.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                        Prezintă:  Comisia de specialitate nr.5

17.- Proiect de hotarare privind reorganizarea Serviciul Public Voluntar pentru Situații de Urgență al Municipiului Caransebes, serviciu de TIP V1, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Caransebes , conform OMAI 96/2016 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                         Prezintă:  Comisia de specialitate nr.5

18.- Proiect de hotarare privind  modificarea Statului de Funcții pentru Aparatul de specialitate al primarului municipiului Caransebeș, prin transformarea unor funcții publice de execuție de polițist local I, debutant din cadrul Direcției Poliția Locală , în funcții publice de execuție definitive de polițist local, clasa I, grad profesional asistent.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                         Prezintă:  Comisia de specialitate nr.5

19.- Proiect de hotarare privind efectuarea în anul 2020 a celor 6 zile de concediu de  odihna ramase neefectuate în anul 2018 și a celor 25 de zile neefectuate în anul 2019 pentru Primarul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                         Prezintă:  Comisia de specialitate nr.5

20.-  Proiect de hotarare privind  adoptarea  proiectului de hotarare privind aprobarea unui numar de 100 de posturi pentru asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav, pentru anul 2020, la nivelul municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

                         Prezintă:  Comisia de specialitate nr.5

21. - Raport privind activitatea desfasurata de asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul 2 al anului 2019. 

Prezinta: Primarul municipiului Caransebes

22. - Intrebari.Interpelari.

23. - Diverse.


Punctul 1. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 31.01.2019, ora 12.00.

Domnul Viceprimar propune completarea ordinii de zi cu următoarele proiecte de hotărâre:


1.Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei  tehnico-economice  faza  PAC + PT + DDE pentru investitia "Reabilitare piata de vechituri prin realizare platforma balastata, compactata si dalata, realizare invelitoare pe structura metalica "  intocmita de catre S.C. PRO CASA PROIECT  S.R.L. 

2.Proiect de hotarare privind aprobarea proiectului cu titlul „Servicii publice partajate eficiente – continuarea simplificării procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni prin digitalizarea serviciilor publice partajate în Municipiul Caransebeș”.

3. Proiect de hotarare privind darea în administrare către Liceului Teologic Baptist Reșița, a 4 săli de clasa, 1 cabinet, 2 holuri și 2 băi, în suprafață de 379 mp, situate la parterul imobilului înscris în CF nr.43100,  proprietatea municipiului Caransebeș.

4.Proiect de hotarare privind darea în folosință gratuită către  Clubul Copiilor Caransebeș a 16 spatii situate la etajului I din imobilul înscris în CF nr.41163, proprietatea municipiului Caransebeș, avand ca destinatie desfășurarea activitatilor specifice clubului.

5.Proiect de hotarare privind modificarea si completarea HCL nr.230 /04.12.2019 privind aprobarea studiului de oportunitate pentru concesionarea prin licitatie publica a terenului in suprafata de 20.000 mp inscris in CF 42209 Caransebes.

6.Proiect de hotarare privind alipirea terenurilor înscrise în CF nr.42297,  CF nr.42251, CF nr.42250, CF nr.42249  si CF nr.40973,  proprietatea municipiului Caransebeș si  trecerea din domeniul public în domeniul privat a acestor  parcele  în vederea construirii  unui bloc de locuințe în regim de închiriere pentru tineri prin A.N.L.

7.Proiect de hotarare privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular pentru anul școlar 2020-2021, în municipiul Caransebeș.


      Doamna Ponetchi Maria supune la vot punct cu punct completarea ordinii de zi :

Se supune la vot completarea cu Proiectul  de hotarare privind aprobarea documentatiei  tehnico-economice  faza  PAC + PT + DDE pentru investitia "Reabilitare piata de vechituri prin realizare platforma balastata, compactata si dalata, realizare invelitoare pe structura metalica "  intocmita de catre S.C. PRO CASA PROIECT  S.R.L.   si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiectul   de hotarare privind aprobarea proiectului cu titlul „Servicii publice partajate eficiente – continuarea simplificării procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni prin digitalizarea serviciilor publice partajate în Municipiul Caransebeș”  si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiectul  de hotarare privind darea în administrare către Liceului Teologic Baptist Reșița, a 4 săli de clasa, 1 cabinet, 2 holuri și 2 băi, în suprafață de 379 mp, situate la parterul imobilului înscris în CF nr.43100,  proprietatea municipiului Caransebeș  si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiectul  de hotarare privind darea în folosință gratuită către  Clubul Copiilor Caransebeș a 16 spatii situate la etajului I din imobilul înscris în CF nr.41163, proprietatea municipiului Caransebeș, avand ca destinatie desfășurarea activitatilor specifice clubului  si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiectul  de hotarare privind modificarea si completarea HCL nr.230 /04.12.2019 privind aprobarea studiului de oportunitate pentru concesionarea prin licitatie publica a terenului in suprafata de 20.000 mp inscris in CF 42209 Caransebes  si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiectul  de hotarare privind alipirea terenurilor înscrise în CF nr.42297,  CF nr.42251, CF nr.42250, CF nr.42249  si CF nr.40973,  proprietatea municipiului Caransebeș si  trecerea din domeniul public în domeniul privat a acestor  parcele  în vederea construirii  unui bloc de locuințe în regim de închiriere pentru tineri prin A.N.L. si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot completarea cu Proiectul  de hotarare privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular pentru anul școlar 2020-2021, în municipiul Caransebeș  si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Doamna Ponetchi Maria  supune la vot ordinea de zi cu completarile aduse  și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti..

Punctul 2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocate de îndată  in data de 09.01.2020.

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.        

Punctul 3.  Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei privind intocmirea Proiectului tehnic, caietului de sarcini, detalii de execuție, documentatie tehnica pentru autorizație, pentru investitia ,,Modificare traseu conducta de distributie a gazelor naturale pe strada Teiusului din municipiul Caransebes'', realizata de SC CALOR GRUP Resita.

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4. - Proiect de hotarare privind documentatiei privind intocmirea Proiectului tehnic, caietului de sarcini, detalii de execuție, documentatie tehnica pentru autorizație, pentru investitia ,,Modificare traseu conducta și instalatie de racordare gaze naturale pe strada Granicerilor din municipiul Caransebes''

      Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind  aprobarea  vanzarii pe picior a lemnului rezultat din  partida 5159, cu un volum de 123 mc unei firme solicitante in vederea exploatarii, a tarifului de exploatare  și acordarea de lemn gratuit  din fondul forestier proprietate publica a municipiului Caransebes, institutiilor publice din subordinea Cosiliului Local.

        Domnul Bogdea Constantin întreabă dacă se da prin licitatie ?

        Domnul Viceprimar spune ca, da.

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6. - Proiect de hotărâre privind aprobarea  atribuirea în folosinţă gratuită a loturilor de teren din Caransebes, zona Valea Cenchii, cu destinatia construire locuinte pentru tineri, conform Legii nr.15/2003.

       Se supune la vot proiectul de hotarare cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

        Punctul 7. - Proiect de hotărâre privind aprobarea incheierea unui act aditional la contractul de administrare  încheiat cu Direcția Silvica Caras-Severin, Ocolul Silvic Paltinis, privind prelungirea duratei contractului de administrarea în regim silvic a suprafetei de 353 ha, fond forestier, proprietatea publica a municipiului Caransebes.       

        Se supune la vot proiectul de hotarare  si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.       

Punctul 8. - Proiect de hotărâre privind indexarea cu ratei inflatiei de 4 % a tarifelor de baza/mp necesare la calculul chiriilor pentru contractele de inchiriere ce urmeaza a fi incheiate pe anul 2020 pentru spatiile destinate desfasurarii activitatilor comerciale, precum si a spatiilor cu alta destinatie decat aceea de locuinta.

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.   

Punctul 9. - Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii in anul 2020 a termenului contractelor de inchiriere teren proprietate publica sau privata a municipiului Caransebes amplasamente garaje, amplasamente chioscuri, amplasamente terase sezoniere, constructii provizorii ,statii telefonie mobila-antene si indexarea cu rata inflatiei in valoare de 4% a pretului inchirierii, la reinoirea contractelor .

          Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. - Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii in anul 2020 a termenului contractelor de inchiriere ( spatii, terenuri, mese) cu conditia achitarii integrale a chiriei aferente anului 2019 si indexarea cu rata inflatiei de 4% a preturilor contractelor de inchiriere exprimate în moneda naționala.

            Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti. 

Punctul 11. - Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzarii prin licitație publică cu plic închis, a terenului înscris în CF nr.42861, nr.cad.42861, în suprafață de 162 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, a documentației de atribuire si a prețului de pornire al licitației.

Domnul Bogdea Constantin intreaba de ce se face licitatia cu plic închis și nu cu strigare? 

Doamna Secretar Ana Bratu spune ca este singura modalitate prevazuta de OUG 57/2019

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.  

Punctul 12. - Proiect de hotărâre privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 18.000 mp, identificata în CF nr. 38756 Caransebes, nr top 5236/1/2 situata în intravilanul municipiului Caransebes, conform anexei ce face parte integranta din prezenta hotărâre.    

Domnul Bogdea Constantin precizeaza ca în sedintele anterioare când s-a respins a spus sa nu se mai revină cu acest proiect.

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se respinge cu 10 voturi pentru din partea consilierilor Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Stanescu Alexandru, Gherman Aurora, Rafa Iulian Todorescu Lazar și Isac Marius Adriansi 9 voturi împotriva din partea consilierilor Dascalu Valentin, Bogdea Constantin, Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila, Isac Daniel Alexandru, Badet Ion.

Punctul 13. - Proiect de hotărâre privind aprobarea inscrierii în proprietatea municipiului Caransebes, domeniul privat, a  parcelei de teren în suprafața de 193 mp, identificata în CF nr. 38204 Caransebes nr. cad.38204, situata în intravilanul municipiului Caransebes. 

Domnul Bogdea Constantin întreabă dacă pe acel teren sunt și anexe, dacă este un CF in extenso, dacă a făcut obiectul  naționalizarii, al cui a fost terenul, daca sunt fotografii, și spune ca consilierii PSD se abtin de la votarea acestui proiect.

      Se supune la vot proiectul de hotarare si se respinge cu 10 voturi pentru din partea consilierilor Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Stanescu Alexandru, Gherman Aurora, Rafa Iulian Todorescu Lazar și Isac Marius Adriansi 8 abtineri din partea consilierilor Dascalu Valentin, Bogdea Constantin, Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila,  Badet Ion și un vot împotriva din partea domnului Isac Daniel Alexandru.

Punctul 14. - Proiect de hotărâre privind aprobarea mentinerii pretului pentru inchirierea parcelelor de teren agricol din zona Sesu Roșu din cadrul Proiectului Speranța Verde, la nivelul celor aprobate în anul 2019.

      Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu majoritate, cu 18  voturi pentru si domnul Dascalu  Valentin nu voteaza.

Punctul 15. - Proiect de hotărâre privind  modificarea HCL nr.205/31.10.2019  in   sensul modificarii destinatiei terenului dat în folosință gratuită către SC TRANSAL URBIS SRL  în suprafață de 15.000 mp, proprietatea Orașului Caransebeș, din deponeu, in statie de sortare.

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 16. - Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni și lucrări de interes local pe anul 2020, pentru beneficiarii de ajutor social acordat conform Legii nr.416/2001  și beneficiarii Legii nr.208/1997.

           Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 17. - Proiect de hotărâre privind aprobarea reorganizarii Serviciul Public Voluntar pentru Situații de Urgență al Municipiului Caransebes, serviciu de TIP V1, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Caransebes, conform OMAI 96/2016 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență.

       Doamna Ponetchi spune ca aici trebuie făcută rectificarea ca, se reorganizeaza serviciul conform OMAI NR.75/2019, care a înlocuit OMAI NR.96/2016.

        Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 18. - Proiect de hotărâre privind  modificarea Statului de Funcții pentru Aparatul de specialitate al primarului municipiului Caransebeș, prin transformarea unor funcții publice de execuție de polițist local I, debutant din cadrul Direcției Poliția Locală , în funcții publice de execuție definitive de polițist local, clasa I, grad profesional asistent.

           Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 19. - Proiect de hotărâre privind aprobarea efectuarii în anul 2020 a celor 6 zile de concediu de  odihna ramase neefectuate în anul 2018 și a celor 25 de zile neefectuate în anul 2019 pentru Primarul municipiului Caransebes.

      Doamna Ponetchi Maria precizeaza ca și Viceprimarului i se aproba efectuarea zilelor de concediu neefecuate în 2019

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 20. - Proiect de hotărâre privind aprobarea  unui numar de 100 de posturi pentru asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav, pentru anul 2020, la nivelul municipiului Caransebes.

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 21. - Raport privind activitatea desfasurata de asistentii personali ai persoanelor cu handicap grav pe semestrul 2 al anului 2019.      

Punctul 1 peste ordinea de zi: Proiect  de hotarare privind aprobarea documentatiei  tehnico-economice  faza  PAC + PT + DDE pentru investitia "Reabilitare piata de vechituri prin realizare platforma balastata, compactata si dalata, realizare invelitoare pe structura metalica "  intocmita de catre S.C. PRO CASA PROIECT  S.R.L. 

            Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 2 peste ordinea de zi:  Proiect  de hotarare privind aprobarea proiectului cu titlul „Servicii publice partajate eficiente – continuarea simplificării procedurilor administrative și reducerea birocrației pentru cetățeni prin digitalizarea serviciilor publice partajate în Municipiul Caransebeș”.

            Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3 peste ordinea de zi:  Proiect  de hotarare privind darea în administrare către Liceului Teologic Baptist Reșița, a 4 săli de clasa, 1 cabinet, 2 holuri și 2 băi, în suprafață de 379 mp, situate la parterul imobilului înscris în CF nr.43100,  proprietatea municipiului Caransebeș.

            Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind darea în folosință gratuită către  Clubul Copiilor Caransebeș a 16 spatii situate la etajului I din imobilul înscris în CF nr.41163, proprietatea municipiului Caransebeș, avand ca destinatie desfășurarea activitatilor specifice clubului.

           Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5 peste ordinea de zi: Proiect  de hotarare privind modificarea si completarea HCL nr.230 /04.12.2019 privind aprobarea studiului de oportunitate pentru concesionarea prin licitatie publica a terenului in suprafata de 20.000 mp inscris in CF 42209 Caransebes.

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6 peste ordinea de zi: Proiect  de hotarare privind alipirea terenurilor înscrise în CF nr.42297,  CF nr.42251, CF nr.42250, CF nr.42249  si CF nr.40973,  proprietatea municipiului Caransebeș si  trecerea din domeniul public în domeniul privat a acestor  parcele  în vederea construirii  unui bloc de locuințe în regim de închiriere pentru tineri prin A.N.L.

        Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 7 peste ordinea de zi:Proiect  de hotarare privind aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular pentru anul școlar 2020-2021, în municipiul Caransebeș.

         Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Doamna Presedinte Ponetchi Maria  propune ca timpul alocat fiecarui vorbitor să fie de 10 minute.

Se supune la vot propunerea și se aproba cu 10 voturi pentru din partea consilierilor Strejariu Filip, Brancu Ciprian, Plesa Andra, Craciunescu Emanuela, Ponetchi Maria, Stanescu Alexandru, Gherman Aurora, Rafa Iulian Todorescu Lazar și Isac Marius Adriansi 9 voturi împotriva din partea consilierilor Dascalu Valentin, Bogdea Constantin, Radu Valeriu Savu, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Bischof Mariana, Ardelean Gavrila, Isac Daniel Alexandru, Badet Ion.

Punctul 22. - Intrebari.Interpelari.      

Punctul 23. - Diverse.

Domnul Badet Ion mentioneaza ca pe strada Miron Cristea, cetatenii care locuiesc la numerele fără soț au depus o petitie pentru verificarea lucrarilor efectuate la canalul din spate, un cetatean a blocat canalul acolo și când ploua se fac inundatii, iar a doua problema este pe strada Ardealului vis a vis de trecerea de pietoni unde se urca pe scări la Braun, acele scări se fie reparate.

Domnul Viceprimar spune ca se vor lua măsuri pentru ambele aspecte semnalate.

Domnul Bogdea Constantin spune ca pe strada 1Decembrie, lângă dr. Vid cineva s-a legat la apa și a rămas o groapa acolo, care trebuie făcută.

Domnul Viceprimar spune ca se vor lua măsurile necesare.

Domnul Ardelean Gavrila spune ca lângă PENNY este un transformator al Enelului, să se ia măsuri pentru el, eventual sa l darame.

Domnul Viceprimar spune ca este functional și nu poate fi daramat dar o să someze Enelul sa l curețe eventual.

Domnul Matei Dumitru solicita o trecere de pietoni la stația de autobuz din Pipirig vis a vis de Pizeria Roberto.

Domnul Viceprimar spune ca o să discute aceasta solicitare în Comisia de Sistematizare.

Domnul Romanu cetatean al municipiului Caransebes din strada Muntele Mic nr.12A,  revine cu problema vanzarii la licitatie a unui teren de pe strada Punții,  nefiind  mulțumit pentru ca  vecinii nu au fost instiintati despre organizarea licitatie. Spune ca a depus o plângere prealabila pentru aceasta problema și ca vrea o comisie la fata locului și un răspuns la plangere.

Domnul Viceprimar spune ca se va face o comisie și se vor prezenta la fata locului.            

    Doamna Ponețchi Maria multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.  


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 09.01.2020, cu ocazia şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata prin Dispoziţia nr. 3/09.01.2020 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata de indata din data de 09.01.2020.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(2), lit.a), art. 134, alin. (1), lit.a) si alin.(4) alin. (5) , art.196, alin.(1), lit.b), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, domnul Felix-Cosmin Borcean si Secretarul municipiului Caransebeş, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 18 consilieri locali, absentand motivat doamna Bischof Mariana.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 09.01.2020.

1. Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes, pe o perioada de 3 luni.

2. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocată de indată in data de 09.01.2020

3. Aprobarea procesului-verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.12.2019.

4.- Proiect de hotarare privind acoperirea definitiva a deficitului bugetului local pe 2019 din excedentul bugetului local al anilor precedenti.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

Punctul 1.- Alegerea presedintelui de sedinta al Consiliului Local al municipiului Caransebes, pe o perioada de 3 luni.

Domnișoara Plesa Andra propune ca presedinte de sedinta să fie doamna Ponetchi Maria.

Domnul Radu Valeriu Savu propune presedinte de sedinta pe domnul Dascalu Valentin.

Se supune la vot propunerea făcută de domnișoara Plesa Andra si se aproba cu 10 voturi pentru din partea domnilor Isac Marius Adrian, Brancu Ciprian Lazar, Strejariu Filip Petru, Plesa Andra, Emanuela Craciunescu, Rafa Vasile, Todorescu Lazar, Gherman Aurora, Ponetchi Maria, Stanescu Alexandru și 8 abtineri din partea domnilor Dascalu Valentin, Radu Valeriu Savu, Bogdea Constantin, Badet Ion, Cristescu Codruta, Novac Daniela, Isac Alexandru, Ardelean Gavrila.

Punctul 2.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocata de indata in data de 09.01.2020.

Se supune la vot ordinea de zi si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3. - Proiect de hotărâre privind aprobarea procesului -verbal al sedintei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, din data de304.12.2019.

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4.- Proiect de hotarare privind acoperirea definitiva a deficitului bugetului local pe 2019 din excedentul bugetului local al anilor precedenti.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Doamna Ponetchi Maria multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.

 

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,

L.S. Consilier Ponetchi Maria


ROMÂNIA

JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

MUNICIPIUL CARANSEBEŞ

CONSILIUL LOCAL

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 30.12.2019, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş convocata prin Dispoziţia nr. 906/24.12.2019 a Primarului municipiului Caransebeş, prin care se propune ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.12.2019.

În conformitate cu dispoziţiile art.133, alin.(1) si art.134, alin.(1), lit.a), alin.(2), convocarea Consiliului Local s-a făcut în scris, prin grija Secretarului municipiului Caransebeş, precizându-se data, ora, locul desfăşurării şedinţei si proiectul ordinii de zi a acesteia.

Proiectul ordinii de zi a fost adus la cunoştinţa locuitorilor municipiului Caransebeş prin mass-media locală şi prin afişare la sediul Consiliului Local al municipiului Caransebeş.

La şedinţă participă Primarul municipiului Caransebes, domnul Felix-Cosmin Borcean si Secretarul municipiului Caransebes, doamna Ana Bratu si sunt prezenti 19 consilieri locali.

De asemenea, sunt prezenţi şi reprezentanţi ai mass-media locală.

Şedinţa este publică şi lucrările se desfăşoară în limba română.

Secretarul municipiului Caransebes constată că sunt îndeplinite condiţiile art.137, alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, şedinţa Consiliului Local fiind legal constituită.

 

PROIECTUL ORDINII DE ZI

al sedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.12.2019

 

1.- Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.12.2019, ora 12.00.

2.- Aprobarea procesului verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocate de îndată in data de 18.12.2019.

3. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentatiei tehnico-economice, faza DTAC nr. 08/2019, pentru investitia ,,Modernizare teren joaca situat in Parcul G-ral I. Dragalina" din municipiul Caransebes, judetul Caras - Severin.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

4. - Proiect de hotărâre privind revocarea dreptului de folosinta gratuita acordat Asociatiei Centrul de Fotbal pentru Copii si Juniori Viitorul Caransebes (in prezent Asociatia Club Sportiv Viitorul 1913 Caransebes) și a dreptului de folosinta gratuita acordat Clubului Sportiv Scolar Caransebes,asupra Stadionului Balta- Sarata, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

5. - Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei si a statului de functii pentru Aparatul de Specialitate al Primarului municipiului Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

6. - Proiect de hotărâre privind aprobarea modificarea structurii existente, completarea/ actualizarea organigramei si modificarea Statului de personal din cadrul Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes si revocarea HCL nr. 228/04.12.2019.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.5

7. - Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei si a statului de functii al Clubului Sportiv Municipal Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr. 5

 8. - Proiect de hotărâre privind aprobarea privind infiintarea a doua functii contractuale de Educator-Puericultor, jumatate de norma, pe perioada nedeterminata, nivel de studii medii, grad profesional debutant, in cadrul Compartimentului Cresa si aprobarea Organigramei si a Statului de functii pentru functiile publice si contractuale din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Caransebes.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr. 5

9. - Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Parohia Ortodoxă Ucraineană a terenului înscris în CF nr.37483 Caransebeș, nr.cad.37483, în suprafață de 900 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul privat , pentru amenajarea unui cimitir.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr. 1

10. - Proiect de hotărâre privind aprobarea intocmirii Amenajamentului Silvic, pentru o suprafata de 353 ha, fond forestier proprietatea publica a municipiului Caransebes,pentru perioada 2020 -2030.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

11. - Proiect de hotărâre privind aprobarea darii în administrare către Seminarului Teologic Ortodox Episcop Ioan Popasu Caransebeș, a construcției înscrisă în CF nr.40843, nr.cad.40843-C6, în suprafață de 519 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, cu destinatia laborator de Informatică.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr. 1 

12. - Proiect de hotărâre privind aprobarea eliberarii Acordului Primariei municipiului Caransebes pentru lucrarile tehnico-edilitare care nu necesita autorizatie de construire.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr. 2

13. - Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemptiune de catre municipiul Caransebes cu privire la cumpararea terenului în suprafața totala de 7.858 mp situat în municipiul Caransebes, strada Nicolae Balcescu, nr.106, proprietatea OMV PETROM SA.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

14. - Proiect de hotărâre privind organizarea licitatiei publice cu plic închis in vederea vanzarii terenului înscris în CF nr.42904 Caransebes, nr.cad.42904, în suprafață de 410 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul privat și a documentați\ei de atribuire la licitatie publica.

Iniţiator: Primarul municipiului Caransebes

Prezintă: Comisia de specialitate nr.1

15. - Intrebari.Interpelari

16. - Diverse.

Punctul 1. Aprobarea ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş din data de 30.12.2019, ora 12.00.

Domnul Primar propune completarea ordinii de zi cu următorul proiect de hotarare: Proiect de hotarare privind aprobarea validarii modificarilor bugetului local pe anul 2019 aprobat prin HCL 236/18.12.2019.

Se supune la vot completarea ordinii de zi si se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot ordinea de zi CU completarea adusă și se aproba cu unanimitate de voturi din cei prezenti..

Punctul 2. Aprobarea procesului-verbal al sedintei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Caransebeş, convocate de îndată in data de 18.12.2019.

Se supune la vot aprobarea procesului-verbal si se aproba în unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 3. Proiect de hotarare privind aprobarea documentatiei tehnico-economice, faza DTAC nr. 08/2019, pentru investitia ,,Modernizare teren joaca situat in Parcul Gen.I. Dragalina" din municipiul Caransebes, judetul Caras - Severin.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 4. - Proiect de hotarare privind revocarea dreptului de folosinta gratuita acordat Asociatiei Centrul de Fotbal pentru Copii si Juniori Viitorul Caransebes (in prezent Asociatia Club Sportiv Viitorul 1913 Caransebes) și a dreptului de folosinta gratuita acordat Clubului Sportiv Scolar Caransebes,asupra Stadionului Balta- Sarata, proprietatea municipiului Caransebes, domeniul public.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 5. - Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei si a statului de functii pentru Aparatul de Specialitate al Primarului municipiului Caransebes.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 6. - Proiect de hotărâre privind aprobarea modificarii structurii existente, completarea/ actualizarea organigramei si modificarea Statului de personal din cadrul Spitalului Municipal de Urgenta Caransebes si revocarea HCL nr. 228/04.12.2019.

Domnul Bogdea Constantin precizeaza ca se stie din hotararea veche ca se mentine sectia de oftalmologie.Conform la referatul domnului Manager acest lucru inseamna 396 paturi fata de 388 existente, in conditia in care se merge pe cele 8 paturi de la oftalmologie, dar tot dansul spunea ca oftalmologia poate functiona cu 5 paturi.

Domnul Primar spune ca nu poate cu 5 paturi.

Domnul Dascalu Valentin spune ca, domnul director asa a spus ,5 paturi.

Domnul Bogdea Constantin propune sa mergem pe organigrama in forma pe care o doreste domnul Manager, cu suplimentarea numarului de paturi de la 388 la 396, pentru care este nevoie si de Avizul Ministerului Sanatatii, infiintarea a 8 paturi in plus pentru a mentine si oftalmologia si ambulatoriul.

Domnul Primar spune ca este nevoie de 3 medici.

Domnul Bogdea spune ca este nevoie 2 medici, unul este deja iar pe celalalt il angajam si am finalizat chiar cum si-a dorit Consiliul Local, pentru ca s-a vrut mentinerea sectiei oftalmologie. Trebuie sa ne gandim ca sanatatea si invatamantul nu trebuie sa faca profit, trebuie sa ne gandim la pacient, prin urmare haideti sa infiintam acele paturi si sa se trimita la Minister, pentru a se aproba iar daca nu se va obtine aprobarea se va reveni sub o alta forma.

Domnisoara Plesa Andra spune ca se modifica structura si se reorganizeaza sectiile.

Domnul Bogdea propune sa se voteze cu inca 8 paturi in plus si cu angajarea medicilor si a personalului aferent.

Domnisoara Plesa Andra spune ca, noi ne dorim impreuna, mentinerea sectiei de oftalmologie.

Domnul Bogdea Constantin propune ca amendament mentinerea Compartimentului Oftalmologie si suplimentarea cu 8 paturi a structurii Spitalului Municipal de Urgența Caransebes cu obtinerea avizului Ministerului Sănătății și cu personalul aferent.

Se supune la vot amendamentul propus si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot proiectul de hotarare cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 7. - Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei si a statului de functii al Clubului Sportiv Municipal Caransebes.

Domnisoara Plesa Andra propune completarea sectiilor sportive pe ramuri de sport , care au fost aprobate anterior, cu inca doua sectii, respectiv, inot si tenis, urmand sa se faca toate modificarile si completarile aferente.

Domnul Primar spune ca s-a gandit si la aceste doua sporturi dar nu aveau unde sa-si desfasoare activitatile.

Domnisoara Plesa Andra mentioneaza ca daca era gata bazinul pe care Primarul a promis ca il va face, ar fi avut unde sa -si desfasoare activitatea.

Se supune la vot amendamentul propus si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Se supune la vot proiectul de hotarare cu amendamentul adus si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 8. - Proiect de hotărâre privind infiintarea a doua functii contractuale de Educator-Puericultor, jumatate de norma, pe perioada nedeterminata, nivel de studii medii, grad profesional debutant, in cadrul Compartimentului Cresa si aprobarea Organigramei si a Statului de functii pentru functiile publice si contractuale din cadrul Directiei de Asistenta Sociala Caransebes

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 9. - Proiect de hotărâre privind darea în administrare către Parohia Ortodoxă Ucraineană a terenului înscris în CF nr.37483 Caransebeș, nr.cad.37483, în suprafață de 900 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul privat , pentru amenajarea unui cimitir.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 10. - Proiect de hotărâre privind aprobarea intocmirii Amenajamentului Silvic, pentru o suprafata de 353 ha, fond forestier proprietatea publica a municipiului Caransebes,pentru perioada 2020 -2030.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 11. - Proiect de hotărâre privind aprobarea darii în administrare către Seminarului Teologic Ortodox Episcop Ioan Popasu Caransebeș, a construcției înscrisă în CF nr.40843, nr.cad.40843-C6, în suprafață de 519 mp, proprietatea municipiului Caransebeș domeniul public, cu destinatia laborator de Informatică.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti și o abținere din partea domnului Dascalu Valentin.

Punctul 12. - Proiect de hotărâre privind aprobarea eliberarii Acordului Primariei municipiului Caransebes pentru lucrarile tehnico-edilitare care nu necesita autorizatie de construire.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 13. - Proiect de hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemptiune de catre municipiul Caransebes cu privire la cumpararea terenului în suprafața totala de 7.858 mp situat în municipiul Caransebes, strada Nicolae Balcescu, nr.106, proprietatea OMV PETROM SA.

Domnul Dascalu Valentin precizeaza ca se putea cumpăra acest teren pentru diferite constructii.

Domnul Isac Daniel Alexandru precizeaza la fel ca se putea cumpăra acest teren pentru o investitie, de exemplu se pot face doua blocuri ANL .

Domnul Primar spune ca dacă ne manifestam dreptul trebuie sa-l și cumpăram.

Domnișoara Plesa Andra mentioneaza ca dacă se dorea cumpararea acestui teren trebuia venit și cu un proiect de investitie, noi nu avem nici un plan și poate cei care îl vor cumpăra vor face o investitie acolo. Banii,am putea sa-i bugetam anul acesta, dar dacă nu facem nimic nu are rost , nu văd de ce am fi împotriva atâta timp cât nu avem nici un plan pentru acest teren.

Domnul Ardelean Gavrila spune ca pe acel teren se afla conducte subterane ce implica costuri pentru o eventuala investitie.

Domnul Dascalu Valentin spune ca nu sunt un impediment aceste conducte.

Domnul Stanescu Alexandru spune ca mai bine ar fi să se cumpere imobilele de la Caromet.

Domnul Primar spune ca a vorbit cu cei de la Caromet și ca le a oferit 250 mii euro, dar nu vor.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 14. - Proiect de hotărâre privind aprobarea organizarii licitatiei publice cu plic închis in vederea vanzarii terenului înscris în CF nr.42904 Caransebes, nr.cad.42904, în suprafață de 410 mp, proprietatea municipiului Caransebeș, domeniul privat și a documentați\ei de atribuire la licitatie publica.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba in unanimitate de voturi din cei prezenti.

Punctul 1 peste ordinea de zi: Proiect de hotarare privind aprobarea validarii modificarilor bugetului local pe anul 2019 aprobat prin HCL 236/18.12.2019.

Se supune la vot proiectul de hotarare si se aproba cu majoritate de voturi din cei prezenti si un vot impotriva din partea domnului Dascalu Valentin.

Punctul 15. - Intrebari.Interpelari.

Punctul 16. - Diverse.

Domnul Brancu Ciprian Lazar multumeşte colegilor consilieri pentru prezenţă, apoi declară închise lucrările şedinţei. Şedinţa a fost publică drept pentru care s-a încheiat prezentul proces -verbal într-un singur exemplar.


 

Actualizat in - 12.12.2024, la ora 11:33.