SPRIJIN CETĂȚENII UCRAINIENI
Familiile şi persoanele singure, beneficiare ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, beneficiază începând cu data de 1 mai 2023, pentru o singură perioadă de maximum 4 luni consecutiv, de o sumă forfetară lunară, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare și hrană.
Pentru a beneficia în prima lună de decontarea cheltuielilor forfetare conform prevederilor H.G. nr.368/2023, persoanele care provin din zona conflictului armat depun:
- o cerere la autoritatea administraţiei publice locale a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale pe raza căreia optează să locuiască solicitantul (Direcția de Asistență Socială Caransebeș);
- copia permisului de şedere pentru beneficiarii Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare, denumită în continuare Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382, eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări pentru solicitant și membrii familiei;
- copie de pe extrasul de cont bancar deschis la o societate bancară de pe teritoriul României, pe numele solicitantului.
Pentru a beneficia pentru următoarele 3 luni din cele maximum 4 luni consecutive de suma forfetară prevăzută la art.1 alin.(10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.15/2022, cu modificările şi completările ulterioare, solicitanţii depun în primele 5 zile lucrătoare ale fiecărei luni următoarele documente:
- o cerere la autoritatea administraţiei publice locale a unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale pe raza căreia optează să locuiască solicitantul (Direcția de Asistență Socială Caransebeș);
- copia permisului de şedere pentru beneficiarii Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare, denumită în continuare Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382, eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări pentru solicitant și membrii familiei;
- copie de pe extrasul de cont bancar deschis la o societate bancară de pe teritoriul României, pe numele solicitantului.
Suma forfetară prevăzută pentru primele 4 luni consecutive se compune dintr-o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în cuantum diferenţiat, respectiv de 750 lei/lună pentru persoana singură şi 2.000 lei/lună pentru o familie, precum şi dintr-o sumă pentru acoperirea cheltuielilor de hrană în cuantum de 600 lei/lună pentru fiecare persoană.
Condiții ce trebuie îndeplinite
Documentele mai sus menționate vor fi depuse cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) solicitantul şi membrii familiei acestuia care îndeplinesc condiţiile pentru a fi încadraţi în muncă pe teritoriul României să fie înregistraţi la una din agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă sau a municipiului Bucureşti sau, după caz, să fie încadraţi în muncă pe teritoriul României;
b) să aibă înscrişi copiii minori, care îndeplinesc condiţiile pentru a frecventa o formă de învăţământ preuniversitar, în grupe/clase/formaţiuni de studiu din unităţile de învăţământ preuniversitar:
c) în calitate de antepreşcolari, preşcolari sau elevi; sau
d) în calitate de audienţi; sau
e) care frecventează activităţi educaţionale din oferta altor instituţii/organizaţii, precum hub-uri sau centre educaţionale organizate în unităţi de învăţământ de către autorităţi ale administraţiei publice locale sau organizaţii neguvernamentale din zonele cu un număr mare de beneficiari ai Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382, centre Blue Dot, palate şi cluburi ale copiilor, centre comunitare de învăţare permanentă, centre educaţionale pentru preşcolari, şcoli de artă sau centre culturale.
Cine face excepție
Categoriile de persoane care nu necesită prezentarea documentelor care să facă dovada menționată la lit. a-c) sunt cele care îndeplinesc următoarele condiții:
a) persoanele care urmează o formă de învăţământ superior acreditată la zi în România;
b) persoanele cu dizabilităţi care prezintă certificate de încadrare în grad de handicap eliberate de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din România;
c) persoanele cu vârsta peste 65 de ani;
d) persoana care are în creştere sau în îngrijire un copil în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
După împlinirea perioadei de 4 luni consecutive, familiile şi persoanele singure prevăzute la pc.1 beneficiază de suma forfetară lunară până la finalul anului 2023, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare, acordată din bugetul ISU BIF, respectiv de 750 lei/lună pentru persoana singură şi 2.000 lei/lună pentru o familie.
Pentru a beneficia de suma forfetară prevăzută după împlinirea perioadei de 4 luni, solicitanţii depun în primele 5 zile lucrătoare ale fiecărei luni o cerere (conform anexa nr.2 din H.G. nr.368/2023) la Direcția de Asistență Socială Caransebeş, însoţită de copia permisului de şedere pentru beneficiarii Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări, cât și de copie extras de cont bancar deschis la o societate bancară de pe teritoriul României, pe numele solicitantului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
a) solicitantul şi membrii de familie ai acestuia care îndeplinesc condiţiile pentru a fi încadraţi în muncă pe teritoriul României să fie încadraţi în muncă;
b) să aibă înscrişi copiii minori care îndeplinesc condiţiile pentru a frecventa o formă de învăţământ preuniversitar, în grupe/clase/formaţiuni de studiu din unităţile de învăţământ preuniversitar:
(i) în calitate de antepreşcolari, preşcolari sau elevi; sau
(ii) în calitate de audienţi; sau
(iii) care frecventează activităţi educaţionale din oferta altor instituţii/organizaţii, precum huburi sau centre educaţionale organizate în unităţi de învăţământ de către autorităţi ale administraţiei publice locale sau organizaţii neguvernamentale din zonele cu un număr mare de beneficiari ai Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382, centre Blue Dot, palate şi cluburi ale copiilor, centre comunitare de învăţare permanentă, centre educaţionale pentru preşcolari, şcoli de artă sau centre culturale.
Condițiile prevăzute pentru îndeplinirea condițiilor de acordare nu se aplică:
a) persoanelor care urmează o formă de învăţământ superior acreditată la zi în România;
b) persoanelor cu dizabilităţi care prezintă certificate de încadrare în grad de handicap eliberate de Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din România;
c) persoanelor cu vârsta peste 65 de ani;
d) persoanei care are în creştere sau în îngrijire un copil în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
Cererile anexa nr.1 și 2 depuse după primele 5 zile lucrătoare ale lunii se soluţionează în luna următoare.
Direcţia de Asistenţă Socială Caransebeş, prin aplicația informatică pusă la dispoziție la nivel național de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, verifică corespondența datelor afișate cu cele din documentele anexate cererii.
FOARTE IMPORTANT!
Cetățenilor proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, pot depune cererile la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din municipiul Caransebeş, str. Teiuşului, nr.24 (intrarea principală) toată luna mai 2023.
Program: luni-joi 08:00 -14:00
vineri 08:00–12:00
E-mail: spas@primaria-caransebes.ro
Telefon: 0255/512022, 0755/055357
Cererile se pot depune și online la adresa spas@primaria-caransebes.ro (Cerere anexa nr.1, permis ședere, extras de cont de la o banca din România pe numele solicitantului)
Pentru informații și în limba ucraineană, accesați următorul link: http://www.dsu.mai.gov.ro/informatii-despre-programul-de-suport-pentru-cazare-si-integrare-prima-luna/
Actualizat in - 08.10.2024, la ora 08:38.